ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 48/2026

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal la data de 28.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. și B.-punct de lucru, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: anularea în totalitate a documentului "Hotărârea adoptată în ședința Consiliului Director din data de 23 octombrie 2000" emisă de societatea B.- Sucursala Târgu-Jiu (anexa I); Recunoașterea dreptului la grupe de muncă, drept stabilit prin Decizia nr. 250/06.06.2000; repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin nerecunoașterea dreptului la grupa a II-a de muncă de către Casa de Pensii Gorj, începând cu data de 08.10.2020, prin validarea adeverinței nr. x/20.03.2020 pentru grupa a II-a de muncă, adeverință eliberată în baza deciziei nr. 250/06.06.2000; obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința nr. 34 din 27.04.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 Curtea de Apel Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei de la secția conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Gorj, către secția a II-a civilă a Tribunalului Gorj. Prin sentința civilă nr. 53 din 28.05.2024 Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. București B. Târgu-Jiu, ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta A.. Prin decizia civilă nr. 156 din 26.03.2025 Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 09.05.2025, a declarat recurs reclamanta, solicitând în principal admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile nr. 156 din 26.03.2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova și, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Recurenta a prezentat argumentele acesteia privind temeinicia cererii de chemare în judecată, arătând că hotărârea adoptată de către directorul general al intimatei, respectiv directorul de resurse umane la 23.10.2000 reprezintă un înscris profund nelegal, prin care se încalcă în mod direct prevederi legale exprese, indicând în acest sens dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, art. 969 C. civ. de la 1864 și Statutul societății B.. Au fost prezentate neregularități ale hotărârii din 23.10.2000 care atrag nulitatea relativă a acesteia, cât și vicii de formă, recurenta arătând că instanța de fond a apreciat în mod eronat puterea de lege a deciziei precizate, reprezentând în fapt doar o manifestare de voință a două persoane prin care s-au revocat drepturi câștigate de aceasta și colegii săi. Raportat la caracterul fondat al recursului a invocat nelegalitatea dată excepției inadmisibilității de către instanța de fond, menținută prin Decizia CCR nr. 382/31.05.2018, conform căreia s-a statuat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, solicitând instanței de recurs să constate faptul că regimul deciziilor supuse analizei în prezenta cauză este același. În al doilea rând, recurenta a reiterat faptul că instanța de apel a reținut ca fiind legală soluția, fără a lua în calcul principiul tempus actum regit, interpretând în mod eronat faptul că în prezenta cauză se aplică dispozițiile Legii nr. 31/1990, în forma la data sesizării instanței, fiind astfel încălcate și dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. În cazul soluționării speței, conform formei corecte a legii, a susținut recurenta că admisibilitatea cererii nici nu mai constituia un factor relevant, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. (2) din Lege, forma în vigoare la 23.10.2000 și efectele Deciziei CCR nr. 382/2018. Invocând prevederile art. 55 din Legea nr. 31/1990, recurenta a susținut că, în calitate de persoană interesată și direct prejudiciată, are calitatea de a angaja răspunderea intimatei pentru actele emise, prin organele sale de conducere; or, soluția contrară, ar aduce grave atingeri accesului la justiție al persoanelor și angajaților, drepturi protejate cu rang de principiu de către Constituția României. Printr-un ultim aspect invocat, recurenta a arătat că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității, încălcând inclusiv practica judiciară a Curții de Apel Craiova în acest sens. În susținerea motivelor de recurs a fost invocată practica judiciară obligatorie a instanței supreme, Decizia R.I.L. nr. 9/2016, Decizia nr. 13/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 258/20.09.2004 a Completului de 9 judecători al I.C.C.J., Decizia CCR nr. 87/1999 și hotărâri definitive, prin care s-au admis în mod favorabil pretențiile de calculare a vechimii în muncă în cadrul intimatei, în raport cu grupele de muncă la care reclamanții aveau dreptul.

Apărările formulate în cauză Intimata B. prin întâmpinarea formulată a invocat excepția nulității recursului, prin raportare la dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. și a solicitat respingerea acestuia.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 26.05.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 30.09.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de o acțiune prin care reclamanta A. a solicitat constatarea nulității Hotărârii adoptate în ședința Consiliului Director din data de 23 octombrie 2000, emisă de societatea pârâtă B. În ceea ce privește regimul căilor de atac, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 132 alin. (2) și (3) coroborate cu alin. (9) din Legea nr. 31/1990 forma în vigoare la data formulării cererii în anulare și introducerii acesteia pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, respectiv 28.06.2022, iar nu forma indicată de recurentă, valabilă la data de 23.10.2000, având în vedere prevederile art. 27 din C. proc. civ. Potrivit art. 132 alin. (2) și (3) coroborate cu alin. (9) al aceluiași articol din Legea nr. 31/1990, forma în vigoare la data sesizării Tribunalului București, secția a V-a civilă, (28.06.2022) "(2) hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței; (3) când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată; (9) Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civila și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor precum și în cele care decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Cum art. 196 raportat la art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 prevede că hotărârea pronunțată în acțiunea în anulare a hotărârii adunării generale este supusă numai apelului, rezultă că decizia instanței de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, conform art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. Fiind suprimată calea de atac a recursului în această materie, rezultă că decizia civilă nr. 156 din 26 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă are caracter definitiv de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ../În raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și de soluția ce se va pronunța în cauză, instanța constată că nu se mai impune analizarea excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare. Pentru aceste motive, în temeiul art. 196 raportat la art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 și art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., raportat la art. 496 alin. (1) teza a II-a cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 156 din 26 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.