ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 44/2026

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată, inițial, sub nr. x/2021 la data de 27.01.2021, pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamantul A., a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L. prin reprezentanții legali, pentru ca prin intermediul acțiunii revocatorii pauliene să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună: 1. Să se declare inopozabil față de reclamantul creditor A. contractul de vânzare autentificat sub nr. x/13.111.2020 de notar public D., încheiat între pârâta debitoare S.C. B. S.R.L. în calitate de vânzător și S.C. C. S.R.L., în calitate de cumpărător cu privire la imobilul teren cu nr. cadastral x, in suprafața de 4.224 mp și construcțiile având nr. cadastrale x x situate in Sat Mirsa, comuna Mirsa, județul Giurgiu. Valoarea pretențiilor pentru stabilirea taxei de timbru și verificarea competentei materiale este de 618.568,36 RON, echivalentul sumei 126.911,85 euro la cursul BNR de 1 eur/4,8740 RON din data de 22.01.2021.

Sa fie obligate paratele in solidar la plata cheltuielilor de judecata. 2. Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 34/18.07.2024, Tribunalul Giurgiu a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul A..

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta B. S.R.L. Prin decizia civilă nr. 355/05.03.2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 34/18.07.2024, pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția civilă în contradictoriu cu intimatul A., ca nefondat.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, în data de 22.04.2025, a declarat recurs reclamanta solicitând, în temeiul dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. admiterea cererii, casarea decizie civile nr. 355 din 05.03.2025 și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. O primă mențiune a recurentei se referă la faptul că recursul vizează atât considerentele, cât și dispozitivul deciziei recurate. Raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a precizat că soluția instanței de apel cu privire la respingerea cererii de amânare, respingerea cererii de probe și a probei cu expertiză nu este motivată, sens în care a apreciat hotărârea ca fiind nulă. Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a înțeles să critice soluția instanței de apel cu privire la cererea de amânare și la proba cu expertiză contabilă, arătând că instanța de apel, în mod neîntemeiat, a respins solicitarea de amânare a cauzei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. civ., iar pe de altă parte instanța nu a argumentat respingerea probei cu expertiză contabilă, stabilind doar că aceasta nu este utilă cauzei. De asemenea, recurenta a invocat existența unei contrarietăți în considerentele hotărârii atacate, arătând că, pe de o parte, instanța a reținut că documentele prezentate sunt apte a dovedi retragerea de către pârât a sumei de bani, și deși pârâtul nu a dovedit stingerea obligațiilor datorate reclamantei, acțiunea a fost respinsă. În același timp, recurenta invocă contrarietate în ceea ce privește declarația martorului valorificată la fond, instanța de apel reținând că este vorba de martorul E., iar instanța fondului reținând că a valorizat declarația martorului F.. În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că și acest temei de drept este invocat prin raportare la nemotivarea soluției de respingere a administrării probei cu expertiză, înțelegând să critice soluția instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 337 și 338 C. proc. civ. Totodată, a apreciat că instanța de apel nu s-a raportat la dispozițiile legale invocate, incidente cu privire la modul de administrare a unei probe și la standardul de efectuare a unei expertize contabile și nu exista nicio motivare cu privire la temeiurile invocate în cadrul acestui motiv de apel. A solicitat să se aibă în vedere dispozițiile legale care reglementează înregistrările contabile, efectuarea unei expertize contabile, efectul înregistrărilor contabile de către profesioniști, din perspectiva valorilor probante a acestor înregistrări. De asemenea, a fost invocată încălcarea autorității de lucru judecat, raportat la încheierea de admitere a obiecțiunilor la raportul de expertiză, încheiere pronunțată în fond, în raport de care este ținută instanța de fond și toți participanții la proces. Recurenta a relatat, în mod detaliat, un istoric cu privire la proba cu expertiză administrată în cauză, reiterând obiectivele încuviințate, înscrisurile avute în vedere, obiecțiunile formulate și concluziile expertului.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată de intimatul pârât A. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei civile nr. 355/05.03.2025 a Curții de Apel București.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 24.04.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 30.09.20255, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanța a reținut cauza în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta reclamantă B. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. S.R.L., fiind menținută soluția dispusă de instanțele de fond, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă. În esență, instanța de apel a reținut ca fiind neîntemeiate criticile apelantei reclamante cu privire la administrarea probelor cu martori și expertiză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta reclamantă B. S.R.L., invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și constatarea temeiniciei pretențiilor deduse judecății. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. În primul rând, recurenta și-a întemeiat cererea pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, conform căruia prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Casarea hotărârii pentru acest motiv se poate obține în mod diferit, după cum s-a încălcat o normă procedurală cu caracter de ordine publică, când sancțiunea este nulitatea absolută, ori o normă procedurală cu caracter de ordine privată, când sancțiunea este nulitatea relativă. Cu privire la condițiile de invocare a nulității actelor de procedură, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 178 alin. (1) și art. 247 C. proc. civ., motivul de casare fiind, după caz, de ordine publică sau de ordine privată, după cum prin intermediul său se invocă încălcarea unor norme procedurale de ordine publică sau de ordine privată. Subsumat acestui motiv de casare, recurenta a precizat că soluția instanței de apel cu privire la respingerea cererii de amânare, respingerea cererii de probe și a probei cu expertiză nu este motivată, sens în care a apreciat hotărârea ca fiind nulă. Cum C. proc. civ. reglementează separat nemotivarea hotărârii judecătorești, Înalta Curte constată că aceste critici se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6, de asemenea invocat de recurentă, urmând a fi cercetate prin raportare la acest din urmă temei. Motivul de recurs, încadrat în prev.art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se refera la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de judecată va arăta, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Nerespectarea acestor dispoziții legale ar atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., numai că partea interesată ar trebui să dovedească existența unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Pentru a evita aceste dificultăți, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu cauza. Viciile motivării unei hotărâri pot fi variate, însă, în cele din urmă, alcătuiesc trei mari categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă (aceasta din urmă fiind numită de unii autori și "lipsa de bază legală"). Hotărârea este casabilă: dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție (de exemplu, admiterea cererii de chemare în judecată), însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară (de exemplu, respingerea cererii de chemare în judecată sau admiterea ei numai în parte); când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății, iar din altele netemeinicia acestora, ori dacă ar rezulta că atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție principală sunt întemeiate, deși ambele cereri au același obiect și, în consecință, se exclud reciproc etc; când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde numai considerente străine de pricina respectivă; dacă instanța de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică și fără să examineze problemele care i-au fost deduse spre analiză. în toate aceste cazuri menționate, practic, soluția la care s-a oprit instanța, cuprinsă în dispozitivul hotărârii, apare ca fiind nemotivată. Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată cuprinde o cercetare amănunțită a motivelor de apel invocate de B. S.R.L. În concret, recurenta a invocat faptul că soluția instanței de apel cu privire la respingerea cererii de amânare, respingerea cererii de probe și a probei cu expertiză nu este motivată și, de asemenea, a invocat că instanța de apel nu s-a raportat la dispozițiile legale invocate. Aceste critici Înalta Curte urmează a le respinge, întrucât din analiza hotărârii recurate rezultă că acestea nu pot fi susținute cu temei, atât timp cât, în considerentele deciziei recurate, se arată în mod expres raționamentul instanței pentru care au fost respinse atât cererea de amânare, cât și cererile de administrare probatorii. Astfel, pe de o parte, instanța de apel a procedat la o analiză implicită a argumentelor invocate de titulara căii de atac în susținerea motivelor de apel, iar pe de altă parte, recurenta tinde la o reevaluare a probatoriului, aspect ce nu poate fi circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a susținerilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări, în sensul textului legal anterior evocat, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză, care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate. Înalta Curte reține că, în jurisprudența constantă a C.E.D.O., s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecății a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Instanța supremă reamintește că, motivarea, privită ca o garanție a imparțialității instanței și ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară și concisă și să se constituie într-o analiză riguroasă și concretă a problemelor esențiale ce au făcut obiectul judecății, fără a fi necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți. Altfel spus, atât timp cât, în considerente, instanța de apel a analizat probele ce au fost administrate și a făcut aprecieri concrete cu privire la acestea, prin prisma criticilor apelantei și dispozițiilor legale incidente, nu se poate susține cu temei incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină decizia recurată. Printr-o altă critică, recurenta reclamantă a invocat existența unei contradicții în motivare, în sensul că, pe de o parte instanța a reținut că documentele prezentate sunt apte a dovedi retragerea de către pârât a sumei de bani și, deși pârâtul nu a dovedit stingerea obligațiilor datorate reclamantei, acțiunea a fost respinsă și existența unei contradicții, cu privire la declarația martorului valorificată la fond, instanța de apel reținând că este vorba de martorul E., iar instanța fondului reținând că a valorizat declarația martorului F.. Contrar acestor susțineri, Curtea de apel a reținut că "...documentele prezentate de reclamantă sunt apte a dovedi doar prima parte a susținerilor sale, în sensul că pârâtul ar fi ridicat sume din conturile societății..." rezultând în mod clar că nu sunt apte a dovedi alegațiile recurentei, în sensul că aceste sume au fost utilizate în interes propriu al intimatului pârât. Nici în ceea ce privește alegațiile recurentei cu privire la martori susținerile nu sunt fondate, în speță prima instanță raportându-se, în considerentele hotărârii pronunțate, la declarația martorului E. propus de reclamantă, iar instanța de prim control judiciar, prin prisma criticilor formulate în apel a ajuns la aceeași concluzie, respectiv că singura declarație de martor la care s-a raportat instanța de fond în considerentele hotărârii este cea a lui E., martor propus de însăși reclamantă. Critica nu este întemeiată deoarece contradicția la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atunci când privește doar considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia, sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc, aspecte care nu se regăsesc în litigiul de față. În dezacord cu susținerile recurentei, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. întrucât, argumentat și legal motivat, instanța de prim control judiciar a dat o soluție corectă litigiului dedus judecății pe baza probelor administrate, în raport de situația de fapt stabilită. Examinarea considerentelor deciziei recurate nu atestă o contradictorialitate între argumentele expuse de instanța de apel. Contradicțiile invocate în fapt de recurentă nu există. Se constată că instanța de apel a analizat, sistematic susținerile părților, constatând în mod corect că apelul declarat este nefondat. Așadar, criticile recurentei nu susțin contradictorialitatea, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care Curtea a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată prin coroborarea probelor administrate în cauză, dezlegarea dată prin hotărârea instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Toate argumentele invocate sunt insuficiente pentru a reține caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputându-se reține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. De asemenea, a fost indicat drept temei al cererii de recurs art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (de exemplu, aplicarea unor norme de drept comun la situații pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situații ce nu cad sub incidența ei etc); textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură și, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speță nu este justă); violarea unor principii generale de drept. În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a criticat modul de administrare a probei cu expertiza judiciar prin prisma dispozițiilor art. 337 și 338 C. proc. civ. or, sub un prim aspect acestea nu sunt norme de drept material. Pe de altă parte, modul în care instanța de apel a apreciat veridicitatea raportului de expertiză încuviințat și administrat în cauză, respectiv cum a înțeles să îl valorifice în stabilirea situației de fapt excedează controlului instanței de recurs, întrucât aceste elemente țin de situația de fapt. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 355 din 5 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ținând seama de soluția de respingere a recursului și reținându-se astfel culpa procesuală a recurentei reclamante, Curtea o va obliga pe aceasta să plătească intimatului pârât A. suma de 18992,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial, achitat, în temeiul facturii fiscale seria x nr. x/03.02.2025, conform înscrisurilor aflate la filele x, fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli.