Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2025
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1940/2025

HOTĂRÂRE
11.12.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1940/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", constată că: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la 13 decembrie 2023 sub nr. x/2023, A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, să se dispună actualizarea/recalcularea drepturilor sale la pensie, începând cu data de 01 ianuarie 2024, în conformitate cu, art. 60 din Legea 223/2015, ținând cont atât de modificările aduse în octombrie 2023 la lege, cât și de, solda de grad/funcție pentru gradul de maior.

Prin sentința civilă nr. 1468/MAS/2024 din 25 septembrie 2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea. Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a declarat apel. Prin decizia civilă nr. 511/Ap. din 15 aprilie 2025, Curtea de Apel Brașov, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul A.. Reclamantul A. a recurat decizia instanței de apel, solicitând, în esență, obligarea intimatei la recalcularea drepturilor sale de pensie și, în consecință, acordarea drepturilor bănești cuvenite. La 7 august 2025, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil iar la 29 august 2025, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii de atac exercitate de recurentul A., reține următoarele: Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457. Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 511/Ap din 15 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în apel, într-o cauză în materia asigurărilor sociale.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (…) în (...) conflictele de muncă și de asigurări sociale (...)". Totodată, conform art. 103 din Legea nr. 223/2015, aplicabilă pensiilor militare de stat, hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel. Interpretarea normelor legale evocate relevă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în litigiile din materia asigurărilor sociale, acesta recunoscând numai calea de atac a apelului împotriva hotărârilor primei instanțe. Așa fiind, decizia civilă nr. 511/Ap din 15 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, obiect al prezentei căi de atac, este o hotărâre definitivă de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la art. 634 alin. (2) teza finală C. proc.

civ., exclusă de la exercițiul căii de atac a recursului. Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din același Cod, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 511/Ap. din 15 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2271/2023
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprin
ÎCCJ 2020-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 138/2020
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11.07.2018 pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană
ÎCCJ 2025-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2025
Ședința publică din data de 26 februarie 2025 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cupri
ÎCCJ 2024-04-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 924/2024
invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale. A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 13.11.2017, invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului
ÎCCJ 2019-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1789/2019
Ședința publică din data de 16 octombrie 2019 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă