ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 138/2020

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11.07.2018 pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, solicitând instanței să anuleze decizia nr. x/23.08.1994 emisă de pârâtă, să oblige pârâta să-i recalculeze punctajul de pensie, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 și să emită o nouă decizie de pensionare, cu valorificarea deciziei civile nr. 1184/R/02.11.2017 a Curții de Apel Brașov, respectiv a vechimii în muncă, ca urmare a anilor de strămutare politică, începând cu 20.02.2018.

Prin sentința civilă nr. 1194/MAS/23.11.2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 873/Ap. /20.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei, dar și a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței competente.

În motivare, a arătat că nu au fost avute în vedere cele statuate cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 727/CA/06.07.2016 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului declarat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov prin decizia civilă nr. 1184/R/02.11.2017 a Curții de Apel Brașov.

A susținut recurenta că prin hotărârile sus-menționate i-a fost recunoscută, cu putere de lucru judecat, calitatea de titular al drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit căruia constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a avut stabilit domiciliu obligatoriu, respectiv a fost strămutată într-o altă localitate.

În opinia recurentei, atât tribunalul, cât și curtea de apel au preluat interpretările eronate prezentate de intimată pe calea întâmpinării, potrivit cărora în perioada de strămutare a fost minoră și nu putea să desfășoare activitate economică, care să genereze drepturi de pensie.

A mai arătat că, anticipând rezultatul deliberărilor, a solicitat Curții de Apel Brașov sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea chestiunii de drept privind măsura în care, conform Constituției României, legislației europene și Decretului-lege nr. 118/1990, copiii care au locuit efectiv cu părinții în perioada strămutării, suferind aceleași persecuții politice, beneficiază de recunoașterea vechimii în muncă pentru respectiva perioadă.

Un alt motiv de casare invocat de recurentă vizează greșita aplicare în speță a celor statuate de instanța supremă prin decizia nr. 9/2014, în condițiile în care chestiunea de drept dezlegată prin aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei.

În final, a susținut că prin hotărârile pronunțate în speță s-a creat discriminare între părinți și copii, cu încălcarea art. 1 și 14 din C.E.D.O.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Brașov la 31.07.2019.

La 06.09.2019, recurenta a transmis o cerere prin care a arătat că este de acord ca recursul să fie soluționat de completul prevăzut de art. 493 C. proc. civ. și a solicitat să fie sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea dezlegării chestiunii de drept, în condițiile în care curtea de apel nu a dat curs acestui demers.

La 10.09.2019, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 27.09.2019, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Pe de altă parte, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) "hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Așadar, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care sunt regăsite și cele vizând asigurările sociale.

În speță, reclamanta A. a învestit Tribunalul Brașov la data de 11.07.2018 cu un conflict de asigurări sociale, iar decizia atacată a fost pronunțată la 20.06.2019.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Cum în speță calea de atac a recursului nu este deschisă, nu se mai impune analiza îndeplinirii condițiilor admiterii cererii formulate de recurentă privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării unor chestiuni de drept.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 873/Ap. /20.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2020.