ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1930/2025

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra cererii de recurs de față:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L, B. și C. au chemat în judecată pârâta D. S.A. (fostă E.), solicitând să se constate denunțarea unilaterală a contractului de închiriere încheiat cu pârâta la 30 aprilie 2022, predarea spațiului închiriat la 20 septembrie 2022 și obligarea pârâtei la plata chiriei restante pentru perioada 01 ianuarie 2021-20 septembrie 2022 în cuantum de 1.137.315,95 RON, dar și a majorărilor de întârziere de la scadența fiecărei facturi și până la achitarea integrală a debitului.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea neexecutării de către reclamanții-pârâți a obligației esențiale privind obținerea de către proprietar a autorizației privind securitatea la incendiu și obligarea reclamanților-pârâți la penalități contractuale de 448.000 EUR sau echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății.

Prin sentința civilă nr. 53/2024 din 15 octombrie .2024, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții S.C. A. S.R.L., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (fostă E.), a constatat încetat contractul de închiriere încheiat între părți la 30 aprilie 2012 prin denunțarea unilaterală de către pârâta-reclamantă, pe care a obligat-o la plata chiriei în cuantum de 1.137.316,31 RON, la dobânda penalizatoare de 448.752 RON calculată până la 10 aprilie 2024 și la plata dobânzilor în continuare până la achitarea debitului; a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului pârâtei-reclamante la acțiunea pentru daune-interese, excepție invocată de reclamanții-pârâți; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională și a obligat pârâta-reclamantă la 19.019 RON cheltuieli de judecată către reclamanții-pârâți.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel, în termen legal, pârâta D. S.A. (fostă E.), solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe, în temeiul art. 472 alin. (1) C. proc. civ., au promovat apel incident reclamanții S.C. A. S.R.L, B. și C., solicitând casarea parțială a sentinței Tribunalului Vrancea relativ la modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune și, în rejudecare, admiterea excepției, cu consecința respingerii cererii reconvenționale ca fiind prescrisă.

Prin decizia nr. 94/2025 din 23 aprilie 2025, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins apelurile promovate de pârâta D. S.A., și de reclamanții S.C. A. S.R.L., B. și C., împotriva sentinței civile nr. 53/15.10.2023 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2023, ca nefondate, și a obligat reclamanții apelanți la plata sumei de 8.092,52 RON, reprezentând taxă de timbru datorată la fond, pentru cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii penalizatoare.

Pârâta D. S.A., a formulat cerere de recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând în principal, admiterea apelului principal formulat, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în subsidiar, admiterea apelului principal formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în afara circumscripției Curții de Apel Galați, cu cheltuieli de judecată.

În argumentarea limitelor recursului formulat, recurenta a susținut autoritatea de lucru judecat a soluției de respingere ca neîntemeiată a excepției prescripției extinctive a cererii reconvenționale și a unor considerente din hotărârile pronunțate pe fondul cauzei și în apel.

În sprijinul primului motiv de recurs, recurenta a invocat încălcarea supremației legii, a art. 1 alin. (5) din Constituția României coroborat cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (3) C. proc. civ. și art. 1, art. 1270 C. civ., apreciind că decizia recurată este neconformă și nu se întemeiază pe instituții juridice, ci pe aprecieri subiective, instanța de apel acceptând și chiar justificând conduita intimaților de a nu obține autorizație de securitate la incendiu.

Un al doilea motiv de recurs privește nemotivarea sentinței apelate pronunțate de Tribunalul Vrancea, precum și a deciziei pronunțate în recurs de către Curtea de Apel Galați și a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv de recurs s-a susținut faptul instanța de apel trebuia să constate nemotivarea sentinței apelate și să trimită cauza spre rejudecare raportat la faptul că raționamentul primei instanțe lipsește în întregime, temeiurile de drept în baza cărora instanța de fond a soluționat cauza lipsesc și nu a fost motivată respingerea excepției de neexecutare și a cererii reconvenționale.

A fost învederat faptul că excepția de neexecutare a fost înlăturată de către instanța de fond fără a se argumenta această respingere, precum și faptul că instanța de apel a invocat în motivare temeiuri și argumente care nu există în sentința apelată, nu au fost invocate și nu au fost puse în discuția contradictorie a părților

În opinia acesteia, instanța de apel nu a analizat prevederile art. 1557 alin. (2) teza 1 C. civ. și nu a motivat corespunzător soluțiile pronunțate.

În privința cererii reconvenționale s-a susținut că instanța de apel nu a răspuns criticilor din apel privind nemotivarea, neexplicându-se raționamentul pentru care s-a considerat că sentința apelată a fost corect motivată.

S-a susținut totodată existența motivelor contradictorii și nemotivarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați, recurenta invocând lipsa temeiurilor de drept în tot cuprinsul hotărârii, atunci când se resping tezele și pretențiile recurentei și când se aprobă sau chiar se creează tezele intimaților.

În evocarea considerentelor contradictorii s-a susținut existența motivelor contradictorii cu privire la obligația de obținere a autorizației de securitate la incendiu, exigibilitatea obligației de a obține autorizația în lipsa recepției la terminarea lucrărilor și existența prejudiciului.

Prin recursul promovat s-a invocat și nemotivarea respingerii apelului principal, neanalizându-se principalele motive de apel invocate cât și succesiunea invocării acestora.

S-a invocat menționarea formală în cuprinsul deciziei recurate a aplicării prevederilor art. 1557 alin. (1) teza I C. civ., lipsind orice motivare, precum și faptul că nu au fost indicate probe care să justifice lipsa vinovăției reclamanților.

Semnatara căii de atac a susținut că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității în motivarea deciziei recurate, nepunând în discuția contradictorie a părților invocarea prevederilor legale ale art. 30 alin. (2) și alin. (5), art. 30

2

alin. (1) și (2), art. 31 alin. (3) din Legea nr. 307/2006, faptul că neobținerea autorizației de construire nu ar influența plata chiriei și argumentul presupusei neexigibilități a obligației de obținere a autorizației de securitate la incendiu.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a Învederat interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material privind contractul ca izvor de obligații. În opinia acesteia au fost încălcate prevederile art. 1270 C. civ., instanța de apel neputând identifica situații în care pârâții-reclamanții ar fi putut să înlăture consecințele neexecutării propriilor obligații, în lipsa unei instituții prevăzute de C. civ. care să deroge de la aplicarea acestor prevederi.

De asemenea, a susținut că sunt încălcate prevederile art. 1481 C. civ., privind distincția între obligațiile de rezultat și cele de mijloace, instanța de apel ignorând criteriul de delimitare între acestea prevăzut de art. 1481 alin. (3) lit. a) C. civ. Conform acesteia obligația de a obține autorizație de securitate la incendiu este de rezultat și neobținerea autorizației a dus la neexecutarea obligației contractuale, caz în care instanța a reținut în mod greșit că locatorul a făcut demersurile necesare pentru a se conforma noilor modificări legislative, deoarece rezultatul tot nu a fost obținut.

Tot în sprijinul acestui motiv de recurs a fost invocată încălcarea prevederilor art. 1227 C. civ. atunci când s-a reținut concluzia că obligația instituită, astfel cum a fost formulată, era o obligație imposibil de realizat pentru reclamanți.

Nu în ultimul rând, a invocat recurenta-pârâtă că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1268 alin. (3) C. civ., cu privire la interpretarea clauzelor 4.4.4 și 5.3.7 para. 3 din contractul de închiriere. În opinia acesteia prevederile invocate sunt incompatibile cu interpretarea instanței de apel, care fixează exigibilitatea obligației de a obține autorizație de securitate la incendiu cel mai devreme 9 ani mai târziu, în anul 2021.

Autoarea prezentei căi de atac, a mai solicitat, în conformitate cu prevederile art. 497 teza a II-a C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare în afara circumscripției Curții de Apel Galați.

În susținerea acestei solicitări a invocat aceasta prezumția de bănuială legitimă, susținând că actul de justiție ar risca să fie părtinitor în circumscripția Curții de Apel Galați.

Intimații reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind temeinică și legală a deciziei civile nr. 94/2025 din 23 aprilie .2025 .

La termenul din 11 decembrie 2025, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului pârâtei și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Instanța constată că recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. invocând încălcarea de către instanța de apel la pronunțarea deciziei atacate a regulilor de procedură, motivarea necorespunzătoare și contradictorie a deciziei pronunțate, precum și o încălcare și aplicare greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Potrivit dispozițiilor cu caracter imperativ ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum și argumentarea acestora ori, după caz, mențiunea expresă că dezvoltarea motivelor va fi realizată printr-un memoriu distinct.

Conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nerespectarea cerinței încadrării motivelor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același act normativ atrage sancțiunea nulității recursului.

Din interpretarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanța de control judiciar are obligația de a verifica dacă criticile formulate de recurent se circumscriu motivelor de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în ipoteza în care această condiție nu este îndeplinită, recursul este lovit de nulitate.

Prin urmare, pentru a se reține că recursul este în mod legal motivat, autorul căii de atac trebuie să indice în concret elementele de nelegalitate ale hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor presupunând în mod necesar raportarea acestora la unul dintre cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, limitele controlului judiciar exercitat în recurs sunt determinate atât de criticile formulate prin cererea de recurs, cât și de cadrul legal aplicabil, neputând fi supuse analizei instanței de recurs simplele nemulțumiri ale părții față de soluția pronunțată, modul de administrare ori de apreciere a probatoriului sau o expunere sumară a situației de fapt, în absența încadrării acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Trebuie subliniat că instanța de apel, în calitate de instanță devolutivă, beneficiază de plenitudine de jurisdicție în aprecierea probelor administrate în cauză, având competența exclusivă de a decide asupra necesității și oportunității administrării acestora, prin raportare la criteriile de utilitate, pertinență și concludență. În acest context, instanța de recurs nu este abilitată să procedeze la o nouă evaluare a probatoriului sau la reconsiderarea situației de fapt reținute de instanța de apel.

De asemenea, recursul constituie o cale extraordinară și nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi examinate critici ce privesc temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei față de modul de analiză a probelor.

În consecință, exercitarea controlului judiciar în recurs este posibilă exclusiv în măsura în care recurentul formulează critici concrete de nelegalitate la adresa hotărârii atacate și indică în mod clar erorile de drept pretins săvârșite de instanță, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Subsumat ipotezei încălcării regulilor de procedură, recurenta invocă încălcarea principiului contradictorialității și susține că instanța nu a pus în discuția părților incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, însă Înalta Curte constată că dispozițiile invocate se circumscriu raționamentului logico-juridic al instanței de apel întărind faptul că obligația reclamantei de a obține autorizația de securitate la incendiu a fost corect analizată de către instanța de fond, ceea ce face ca acestă critică să nu se încadreze în motivele de nelegalitate ale hotărârii prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Subsumat ipotezei de nemotivare a hotărârii - integrată celui de-al doilea caz de casare, autoarea căii de atac afirmă lipsa motivării deciziei recurate și existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii. Situațiile care stau la baza nelegalității sesizate exced, însă, sferei cazurilor ce pot fi integrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Aceasta în măsura în care, contradicția sesizată privește considerentele instanței de apel și elementele circumstanțiale ale pricinii, respectiv cele probatorii, în interpretarea proprie a recurentei, și nicidecum considerentele hotărârii sau acestea și dispozitivul ei.

Nici criticile atașate nemotivării respingerii apelului principal prin prisma neanalizării principalelor motive de apel și nerespectarea succesiunii invocării acestora, nu răspund exigențelor impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în condițiile în care decizia reflectă și cuprinde motivele care au stat la baza soluției adoptate, iar maniera de configurare a acestor critici au la bază probatoriul cauzei, care în această etapă procesuală scapă cenzurii instanței de recurs, evaluarea lui fiind atributul instanțelor de fond.

În privința criticilor privind cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele întemeiate pe pretinsa încălcare a art. 1270, art. 1481, art. 1227 și art. 1268 alin. (3) C. civ. nu vizează aplicarea sau interpretarea greșită a unor norme de drept material, ci exprimă dezacordul recurentei față de modul în care instanța de apel a apreciat situația de fapt, probele administrate și a interpretat clauzele contractuale.

Stabilirea naturii obligației asumate, a caracterului posibil al executării acesteia, precum și determinarea exigibilității obligațiilor contractuale reprezintă chestiuni de fond, ce nu pot fi cenzurate în cadrul recursului, care este o cale extraordinară de atac limitată exclusiv la controlul de legalitate.

Sub aparența invocării art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicită, în realitate, reanalizarea fondului cauzei și substituirea propriei interpretări celei reținute de instanța de apel, demers inadmisibil în recurs.

În aceste condiții, instanța constată că motivele de recurs invocate nu se încadrează în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 94/2025 din 23 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B., C. și A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.