ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1906/2025

Ședința publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin decizia nr. 1883/17.10.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L. a sumei de 43.319,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei menționate, S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin care a solicitat schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii recursului, cu consecința casării deciziei civile nr. 1436A/12.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, a precizat că acestea sunt îndeplinite, întrucât, pe de o parte, decizia atacată este definitivă și evocă fondul, iar, pe de altă parte, încalcă principiul disponibilității prin pronunțarea minus petita.

Argumentând, a afirmat că instanța de recurs a omis să analizeze în mod real criticile invocate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind greșita aplicare a normelor de drept material înscrise în art. 1.556, art. 1.553 și art. 1.270, raportat la art. 1.268 alin. (3) C. civ., astfel cum acestea au fost dezvoltate atât în scris, prin cererea de recurs, cât și prin concluziile scrise înaintate la dosar, precum și oral, în cadrul dezbaterilor ce au avut loc la termenul de judecată din 17.10.2024.

Potrivit revizuentei, această vădită omisiune reprezintă o veritabilă eroare judiciară, nefiind invocată nicio rațiune juridică pentru care instanța ar fi apreciat că un astfel de motiv de recurs nu este incident în speță sau vreo altă minimală referință în această privință.

A învederat că instanța de recurs, cu privire la vastele critici exhibate, s-a rezumat a tranșa că argumentele vizând interpretarea clauzelor contractuale nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, care i-ar permite să examineze legalitatea deciziei din apel și a apreciat că această concluzie nu cuprinde un silogism juridic și nici argumentele pe care se întemeiază, astfel încât să conducă la transparență și înțelegerea raționamentului din spatele soluției pronunțate, ceea ce a condus indubitabil la cazul nelegal de pronunțare minus petita.

Cu referire la aspectul reținut în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, anume că simpla nemulțumire a părții nu poate determina examinarea deciziei de apel din perspectiva unei pretinse nelegalități, dispozițiile art. 488 C. proc. civ. impunând nu doar enunțarea motivului de casare, ci și prezentarea unor argumente care să susțină motivul de casare invocat, a afirmat că este complet fals și inaplicabil situației din speță și constituie dovada faptului că argumentele critice de nelegalitate invocate au fost ignorate de către instanță.

În continuare, a reiterat susținerile din memoriul de recurs privind greșita aplicare a normelor de drept material mai sus menționate și a precizat că ignorarea acestora a produs consecințe însemnate, determinând un prejudiciu cuantificat la suma aproximativ 23 de milioane de RON.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, în raport cu natura deciziei atacate, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată și obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Revizuenta nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare, însă a depus concluzii scrise în susținerea demersului judiciar.

Prin rezoluția din 16.10.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 10.12.2025, cu citarea părților.

Deliberând asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente de drept:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unor hotărâri judecătorești, în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

În prima etapă a acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea cerințelor specifice ipotezei de revizuire invocate de către titularul cererii de revizuire.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat în cauză, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".

Prin urmare, din economia acestor dispoziții legale rezultă că motivul de revizuire invocat de revizuentă - cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - poate fi invocat numai împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului ori care evocă fondul.

Atunci când în discuție este hotărârea instanței de recurs (recursul fiind o cale de atac de reformare, extraordinară și nedevolutivă), condiția evocării fondului presupune fie o statuare în drept diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanțelor devolutive, fie - atunci când prin excepție legea o permite - stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conținutul art. 497 C. proc. civ. interpretat prin decizia nr. 79/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt), în ambele situații urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Hotărârea instanței de recurs care evocă fondul este acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanțele de control judiciar, atunci când statuează în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o instanțele devolutive, atunci când, în urma casării cu reținere, reapreciază probele deja administrate de instanțele inferioare și rețin o altă situație de fapt, pe baza căreia pronunță o soluție diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

Nu se înscrie în aceste ipoteze și nu constituie o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul decizia instanței de recurs prin care se respinge recursul ca nefondat. Într-o astfel de ipoteză instanța de recurs nu evocă fondul, ci se rezumă la analiza motivelor de casare care, prin ipoteză, reclamă aspecte de pretinsă nesocotire a legii, recursul fiind o cale extraordinară de atac ce urmărește remedierea erorilor de drept săvârșite de instanțele de fond. Motivele de recurs pot privi aspecte ce țin de fondul raportului juridic sau aspecte de ordin procedural, însă o instanță de recurs evocă fondul numai atunci când, admițând recursul, modifică hotărârea atacată, în tot sau în parte, în ceea ce privește unul sau mai multe dintre capetele de cerere care configurează fondul litigiului și se fundamentează pe raportul juridic de drept substanțial dedus judecății.

Dimpotrivă, atunci când respinge recursul, repudiind ca nefondate toate criticile formulate de recurent, o instanță de recurs nici nu se pronunță asupra fondului și nici nu evocă fondul deoarece nu ajunge să examineze ea însăși raportul juridic de drept substanțial dedus judecății, nici din perspectiva stării de fapt și nici din perspectiva normelor de drept incidente, ci se mărginește a constata și sublinia, în cuprinsul hotărârii, că argumentele și criticile de pretinsă aplicare greșită ori nesocotire a legii, invocate prin cererea de recurs, nu sunt fondate.

În cauză, hotărârea a cărei revizuire se cere este o hotărâre dată în recurs, însă aceasta nu este o hotărâre care evocă fondul, întrucât instanța supremă nu a stabilit o altă stare juridică decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite și nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, ci a apreciat nefondate criticile subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și a arătat, motivându-și soluția, de ce nu pot fi analizate și criticile încadrate celui de-al treilea motiv de casare invocat, statuat de pct. 8 al aceluiași articol.

Prin urmare, ipoteza reglementată de textul de lege anterior amintit - art. 509 alin. (1) corelat cu art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - nu este satisfăcută sub acest aspect, decizia atacată neîntrunind condiția legală generală de admisibilitate în raport cu care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deși este dată în recurs, hotărârea atacată nu a fost evocat fondul cauzei.

În mod particular și suplimentar, instanța supremă observă că nici condițiile specifice de admisibilitate pentru cazul de revizuire invocat, impuse prin dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu sunt respectate cu referire la hotărârea atacată, deoarece fiindu-i dedus spre soluționare un recurs - pe care l-a respins ca nefondat - instanța de recurs care a pronunțat decizia nu putea, prin ipoteză, să săvârșească vreuna din greșelile sancționabile pe calea acestui caz de revizuire, specifice de altfel instanțelor chemate să soluționeze cererile de învestire care configurează fondul litigiului (cereri principale, incidentale, accesorii, adiționale) cu respectarea principiului disponibilității.

Într-o altă formulare, motivul de revizuire prev. de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. poate fi invocat numai atunci când, prin hotărârea atacată, instanța omis să soluționeze unul din capetele de cerere care configurează fondul litigiului dintre părți, capete cuprinse în cererea introductivă de instanță, într-o cerere adițională ori accesorie sau într-o cerere incidentală iar nu și atunci când instanța de control judiciar (apel sau recurs) a omis a cerceta vreun motiv de apel sau de recurs, neputându-se pune semnul echivalenței între omisiunea de a soluționa o cerere și omiterea analizei unei critici pe care se sprijină o cale de atac declarată. De altfel, această concluzie explică de ce omisiunea involuntară de a soluționa o cerere poate constitui un motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în timp ce omisiunea involuntară de a cerceta un motiv de apel sau recurs, poate constitui un motiv de contestație în anulare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 4 și alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 509 C. proc. civ., corelate cu prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1883/17.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1883/17.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2025.