ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1905/2025

Ședința publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin decizia nr. 1883/17.10.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L. a sumei de 43.319,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei menționate, S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3, raportat la art. 506 alin. (1) C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei atacate și, rejudecând recursul, admiterea acestuia, casarea deciziei civile nr. 1436A/12.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a afirmat că instanța de casație a omis să analizeze criticile invocate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind greșita aplicare a normelor de drept material înscrise în art. 1.556, art. 1.553 și art. 1.270, raportat la art. 1.268 alin. (3) C. civ., astfel cum acestea au fost dezvoltate atât în scris, prin cererea de recurs, cât și prin concluziile scrise înaintate la dosar, precum și oral, în cadrul dezbaterilor ce au avut loc la termenul de judecată din 17.10.2024.

Potrivit contestatoarei, această vădită omisiune reprezintă o veritabilă eroare judiciară, nefiind invocată nicio rațiune juridică pentru care instanța ar fi apreciat că un astfel de motiv de recurs nu este incident în speță sau vreo altă minimală referință în această privință.

A învederat că instanța de recurs, cu privire la vastele critici exhibate, s-a rezumat a tranșa că argumentele vizând interpretarea clauzelor contractuale nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, care i-ar permite să examineze legalitatea deciziei din apel și a apreciat că această concluzie nu cuprinde un silogism juridic și nici argumentele pe care se întemeiază, astfel încât să conducă la transparență și înțelegerea raționamentului din spatele soluției pronunțate.

În continuare, a reiterat susținerile din memoriul de recurs privind greșita aplicare a normelor de drept material mai sus menționate și a precizat că ignorarea acestora a produs consecințe însemnate, determinând un prejudiciu cuantificat la suma aproximativ 23 de milioane de RON.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarea nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare, însă a depus concluzii scrise în susținerea demersului judiciar.

Prin rezoluția din 25.08.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 10.12.2025, cu citarea părților.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestației în anulare formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, astfel că nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a problemelor de fond ce au fost soluționate de instanță în cadrul analizei motivelor de casare.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că admisibilitatea unei contestații în anulare întemeiată pe acest caz este condiționată de omisiunea involuntară a instanței de a analiza unul dintre motivele de nelegalitate invocate de parte în termen. Prin urmare, numai omisiunea involuntară a instanței de recurs de a analiza un motiv de casare invocat de recurent, aspect ce presupune completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul considerentelor deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.

În această paradigmă, nu poate constitui motiv de anulare a deciziei contestate insuficienta sau incompleta cercetare/motivare a tuturor argumentelor, câtă vreme instanța învestită cu soluționarea recursului este îndreptățită să răspundă criticilor de recurs și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa argumentele expuse în susținerea motivelor de nelegalitate.

Nici motivul reținerii unor considerente care nu ar fi suficient de lămuritoare sau neînsușirea motivelor de casare de către instanța de recurs nu este de natură să atragă incidența prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., dacă aceasta le-a analizat din perspectiva criticilor și argumentelor circumscrise acestora și le-a apreciat ca nefiind veritabile critici de nelegalitate sau nerelevante din perspectiva soluției asupra recursului.

În egală măsură, nu este îndeplinită cerința de admisibilitate a contestației în anulare nici în acea ipoteză în care instanța de recurs omite intenționat a analiza un motiv invocat prin cererea de recurs, cu argumentul că acesta nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare expres și limitativ enumerate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente de ordin teoretic la cauza pendinte, Înalta Curte constată că, pe calea recursului îndreptat împotriva deciziei civile nr. 1436A/12.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și finalizat cu pronunțarea deciziei a cărei anulare se solicită, autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Prin prezenta contestație în anulare, contestatoarea a reclamat omisiunea instanței de recurs de a analiza criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor care reglementează excepția de neexecutare a contractului, pactul comisoriu, respectiv forța obligatorie a contractului și regulile de interpretare a clauzelor îndoielnice, critici pe care le-a cricumscris, prin cererea de recurs anterioară, motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Verificând decizia contestată, Înalta Curte constată că instanța de recurs, contrar susținerilor contestatoarei, a examinat toate motivele de casare invocate prin memoriul de recurs și argumentele evocate în susținerea acestora, inclusiv cel prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de recurs a analizat (sub aspectul caracterului lor fondat ori nefondat) doar primele două cazuri de casare invocate, statuate de pct. 5 și pct. 6 ale textului de lege menționat, pe care le-a apreciat nefondate. Pe de altă parte, cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, instanța de recurs a arătat, motivându-și soluția, că acesta nu poate primi o examinare deoarece nu cuprinde critici veritabile de nelegalitate.

Astfel, cercetând criticile expuse din perspectiva cazului de casare statuat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs a stabilit că acestea nu vor fi analizate întrucât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate. În acest sens, a reținut că recurenta, deși a invocat greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1.556, art. 1.553 și art. 1.270 C. civ., în realitate, a expus nemulțumirea sa cu privire la raționamentul instanței de apel, sub aspectul situației de fapt și al conduitei părților în derularea raportului contractual anterior promovării litigiului. De asemenea, cu privire la criticile vizând interpretarea clauzelor contractuale, a statuat că nici acestea nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ce ar putea fi examinate din perspectiva legalității deciziei instanței de apel, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ. În continuare, a explicat că, pentru a putea formula o astfel de critică era necesar ca recurenta să identifice neclaritatea clauzei contractuale pretinse și să argumenteze modul greșit în care instanța de apel ar fi aplicat normele legale de interpretare a contractului. A concluzionat că recurenta a expus doar viziunea sa cu privire la modul în care ar trebui interpretată clauza contractuală disputată, fără a evidenția nicio neregulă în legătură cu care instanța de apel ar fi examinat respectiva clauză.

O atare argumentație cuprinsă în considerentele deciziei pronunțate în recurs nu relevă o "omisiune de a cerceta un motiv de casare invocat de recurent" și nici premisa unei eventuale admisibilități a contestației în anulare, deoarece neanalizarea tuturor motivelor invocate în cererea de recurs nu se datorează unei omisiuni săvârșite din greșeală de către instanță, ci a avut un caracter deliberat, instanța de recurs repudiind acest motiv cu argumentul că aspectele criticate nu se încadrează în exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 pentru a putea fi primi o analiză din partea instanței de recurs.

Prin urmare, fiind vorba despre o omisiune intenționată, consecința unei examinări a admisibilității invocării și examinării în recurs a acestui motiv invocat iar nu o omisiune involuntară (o "scăpare" a instanței de recurs), această împrejurare invocată de către contestatoare nu se încadrează în exigențele art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. și nu poate fi cenzurată pe calea contestațâiei în anulare promovată de contestatoare.

În consecință, constatând că susținerile părții au primit o dezlegare în planul motivării din partea instanței de recurs, prin decizia contestată, întrucât aceasta nu doar că nu a omis, ci, dimpotrivă, a examinat criticile recurentei și a expus considerentele pentru care nu le-a putut analiza, Înalta Curte reține că argumentele contestatoarei nu pot fi integrate cerinței legale privind omisiunea de cercetare a vreunuia dintre motivele de casare invocate în termen.

Faptul că partea nu împărtășește raționamentul instanței de recurs, respectiv modul în care s-a decelat sensul criticilor invocate, nu poate atrage incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reținându-se că, în cadrul contestației în anulare, față de limitele judecății, astfel cum au fost trasate de legiuitor, instanța de retractare nu este abilitată să verifice legalitatea sau corectitudinea considerentelor deciziei contestate și nici raționamentul juridic al acesteia.

Cu alte cuvinte, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate eventuale greșeli de judecată, căci, altfel, ar însemna să se deschidă dreptul părților la rejudecarea căii de atac, ceea ce ar afecta principiul securității raporturilor juridice determinate de autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Pentru aceste considerente, constatând că, în cauză, nu se confirmă incidența ipotezei statuate de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 508 din același Cod, va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1883/17.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1883/17.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2025.