ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1898/2025

Ședința publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 14.04.2022 sub nr. dosar x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Locuințe (în continuare, "A.N.L."), solicitând:

Prin sentința civilă nr. 536/19.03.2024, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe civile, A. a promovat apel.

Prin decizia civilă nr. 1321/30.09.2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul, a anulat în parte sentința civilă apelată, în sensul că:

- a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile deduse judecății prin intermediul capătului doi de cerere și a trimis cauza primei instanțe în vederea judecării acestui capăt;

- a menținut celelalte dispoziții.

Prin decizia civilă nr. 488/20.03.2025, aceeași instanță a respins ca nefondate cererea de lămurire, respectiv de completare dispozitiv formulate de A. cu privire la decizia civilă nr. 1321/30.09.2025.

Împotriva deciziei civile nr. 488/20.03.2025, A. a promovat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea, cu consecința admiterii cererilor de lămurire, respectiv de completare dispozitiv, constatarea refuzului instanței de apel de a considera dezlegările din litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 (fost x/2015*) ca fiind necesare soluționării și capătului nr. 3 de cerere, pronunțarea asupra acestui capăt de cerere și, aplicând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat asupra dispozitivului deciziei civile nr. 1321/30.09.2024, constatarea că acțiunea nu este prescrisă, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentare, printr-o primă critică, a susținut că din analiza deciziei civile nr. 1321/30.09.2024 nu se poate deduce silogismul logico-juridic ce a fundamentat soluția și, din aceste motive, îndreptările propuse necesită înlăturări/înlocuiri/reformulări/modificări și completări cu acele chestiuni de fapt și de drept analizate în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 (fost x/2015*), astfel încât motivarea să fie pertinentă și adaptată situației din litigiu.

În acest sens, în esență, a susținut faptul că nu au fost reținute aspectele juridice esențiale ale autorității de lucru judecat, ci doar acelea care o contrazic, că nu a fost stabilită situația de fapt sub aspectul actelor juridice și a contextului în care s-au născut raporturile contractuale dintre părți, că nu s-au analizat obligațiile A.N.L. și modul de îndeplinire a acestora din perspectiva celor invocate prin cererea introductivă și apărările formulate, faptul că nu s-a motivat care este rolul contractual și legal al pârâtei și cum se integrează contractul de mandat în ansamblul contractelor promovate și impuse de către aceasta a fi necesare pentru realizarea construcției și a proiectului guvernamental, respectiv faptul că nu s-a analizat și argumentat îndeplinirea condiției răspunderii civile contractuale în sarcina A.N.L. constând în fapta ilicită.

De asemenea, a reproșat instanței de apel faptul că a omis să analizeze pretențiile din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, sens în care a redat parte din considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2015, în care părți au fost A.N.L. și o terță persoană și a precizat că apărările invocate de către A.N.L. se opun în cauză cu valoare de prezumție, că a limitat obligațiile A.N.L. doar la calitatea de debitor, respectiv că, deși cu privire la capătul nr. 2 de cerere a reținut legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada dedusă judecății, în privința capătului nr. 3 le-a apreciat ca nefiind utile, cu toate că se referă la aceeași perioadă și nici nu s-au interpus alte cauze care să determine exonerarea sa de la răspunderea civilă contractuală.

În continuare, a redat parte din considerentele deciziilor nr. 260A/07.04.2020 și nr. 837A/08.05.2017 ale Curții de Apel București pronunțate în dosarul nr. x/2015 și a conchis că raporturile juridice dintre părțile litigante au fost tranșate definitiv, întrucât instanța supremă, prin decizia nr. 1973/05.10.2021 pronunțată în același dosar, a impus, indirect, în sarcina A.N.L. obligația de a finaliza "la cheie" locuința și de a plăti daune până la terminarea lucrărilor și recepția finală, prejudiciile solicitate în prezentul dosar fiind astfel justificate.

Potrivit recurentei-reclamante, pentru dezlegarea situației juridice privind capătului nr. 3 de cerere, în dispozitivul deciziei civile nr. 1321/30.09.2024 ar fi trebuit să se regăsească următoarele aspecte esențiale: calitățile, rolul și obligațiile de rezultat ale A.N.L., dubla sa calitate - debitor, întrucât gestionează și răspunde, ca mandatar, de realizarea construcției și creditor, deoarece utilizează creditul ipotecar contractat de către aceasta și răspunde de modul în care îl gestionează în numele său -, neîndeplinirea obligațiilor asumate și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat decurgând din decizia nr. 837A/08.05.2017, având în vedere faptul că în litigiul în care a fost pronunțată s-au tranșat aspecte care lămuresc în sarcina cărei părți revenea obligația asumării actului adițional la contractul de construire și a nerealizării lucrărilor de construire, respectiv culpa A.N.L.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta-reclamantă a inserat, sub forma unei anexe, propunerile acesteia de înlăturare/modificare/completare a unor considerente, astfel încât dispozitivul deciziei civile nr. 1321/30.09.2024 să reflecte o judecată corectă și imparțială.

Pe calea întâmpinării, intimata-pârâtă a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, având în vedere că susținerile recurentei-reclamante nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea ca nefondat, întrucât considerentele deciziei recurate cuprind dispozițiile legale incidente și argumentele ce au fundamentat soluția de respingere a cererilor de lămurire și completare dispozitiv.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea apărărilor intimatei-pârâte, susținând că nu există motive care să atragă anularea cererii de recurs, precum și că partea adversă nu a răspuns punctual criticilor invocate de aceasta.

Prin rezoluția din 25.08.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 10.12.2025, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității cererii de recurs, invocată prin întâmpinare.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat în cauză, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă argumentele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat calea de atac pe motivul de nelegalitate statuat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva acestui caz de cazare invocat, legala motivare a recursului presupune individualizarea ipotezei de nemotivare de care se prevalează autorul căii de atac, iar dacă este vizată contrarietatea sau caracterul străin al considerentelor, precizarea inechivocă a motivelor împotriva cărora se îndreaptă obiecția de nelegalitate.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente la cauza de față, Înalta Curte reține că, în dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac se prevalează de lipsa motivării, situație care - în ipoteza normei - înglobează insuficienta stabilire și analiză a stării de fapt prin raportare la probele administrate în cauză, lipsa examinării efective a argumentelor esențiale ale părților, motivarea formală, lipsită de elemente concrete, sau achiesarea totală la hotărârea instanței de fond, dar fără o analiză proprie a instanței de apel.

Prin memoriul de recurs nu se argumentează însă ipoteza lipsei motivării deciziei civile nr. 488/20.03.2025, ci ceea ce recurenta-reclamantă contestă este raționamentul ce a fundamentat soluționarea capătului nr. 3 de cerere prin decizia civilă nr. 1321/30.09.2024, partea fiind nemulțumită de faptul că instanța de apel nu a reținut și în privința acestui capăt de cerere puterea de lucru judecat decurgând din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2019 (fost x/2015*).

Ținând cont că prezentul demers judiciar vizează hotărârea prin care au fost respinse ca nefondate cererile de lămurire și completare a dispozitivului deciziei prin care a fost soluționat apelul declarat de către reclamantă, se impunea ca recurenta să dezvolte critici care să combată raționamentul și argumentele expuse prin decizia recurată și nu cele cuprinde în hotărârea prin care a fost soluționată calea de atac.

Instanța supremă notează că, prin cererea de lămurire, apelanta-reclamantă a solicitat instanței de apel, în raport cu reținerea în privința capătului nr. 2 de cerere a autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul sus-menționat, să se pronunțe în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și în ceea ce privește capătul nr. 3, iar, prin cererea de completare, a solicitat ca dispozitivul să fie completat cu demersurile efectuate de către aceasta și care fac dovada faptului că nu a rămas în pasivitate.

Examinarea deciziei recurate relevă concluzia că dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. au fost respectate, instanța învestită cu soluționarea celor două cereri, întemeiate pe dispozițiile art. 443 alin. (1) și art. 444 alin. (1) C. proc. civ., analizând cele invocate de către apelanta-reclamantă în raport cu dispozițiile legale incidente.

Astfel, procedând la verificarea dispozitivului deciziei civile nr. 1321/30.09.2024, instanța de apel a reținut că nu există nicio nelămurire cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea acestuia și nici nu cuprinde eventuale dispoziții contradictorii, respectiv că nu s-a omis pronunțarea cu privire la niciun capăt de cerere principal sau accesoriu, în cauză nefiind formulate nici cereri conexe sau incidentale.

În aceste circumstanțe, constatând că memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise, fiind străine de considerentele deciziei atacate, Înalta Curte reține că nu pot fi analizate potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar nici încadrate într-un alt caz de casare.

Așa fiind, Înalta Curte conchide, în acord cu susținerile intimatei-pârâte, în sensul că argumentele critice ale recurentei-reclamante nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și constată așadar incidentă sancțiunea nulității, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, situație care, deopotrivă, încalcă exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu poate fi încadrat în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 488/20.03.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2025.