ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1896/2025

Ședința publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă la 29.11.2022 sub nr. dosar x/2022, A. a chemat în judecată pe pârâta B.., solicitând obligarea acesteia la adaptarea, ca efect al impreviziunii, a contractului de facilitate de credit și de garanție nr. x/08.11.2007, în sensul că toate sumele datorate în temeiul contractului să fie calculate prin raportare la un curs CHF format din valoarea cursului de la data contractării creditului, anume 2.0547 RON, la care să se adauge jumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plății și de la momentul contractării creditului, obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în plus, de la data introducerii cererii la zi, în raport de formula de calcul ce va fi stabilită de instanță pentru adaptarea contractului de credit, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă acestor sume, calculată de la data plății sumelor nedatorate până la data restituirii efective, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 34/LP/COM/06.03.2024, prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare și a respins ca neîntemeiată cererea.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 2660/2024-A/21.11.2024, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea și, rejudecând, admiterea acțiunii și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din toate ciclurile procesuale.

În motivare, a afirmat că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reținând în mod eronat faptul că nu ar fi intervenit instituția impreviziunii.

Astfel, a precizat că, pe parcursul derulării contractului de credit încheiat cu intimata-pârâtă, situația sa a ajuns mult împovărătoare datorită unor cauze multiple - criza economică mondială din anii 2007-2010, virusul Sars COV 2, războiul dintre Rusia și Ucraina, creșterea inflației, concedierea de la locul de muncă -, probate cu încrisurile depuse la dosar și care îi afectează posibilitatea de a-și aduce la îndeplinire obligațiile contractuale, în prezent având un salariu brut de 5.080 RON, înferior celui de la momentul contractării.

Invocând O.G. nr. 15/2024 a afirmat că intimata-pârâtă avea obligația de a lua măsuri concrete de îmbunătățire a relației contractuale înainte de a iniția executarea garanțiilor, respectiv că aceasta nu i-a răspuns solicitărilor de a preciza total sumelor plătite și suma pe care o mai are de achitat, defalcat, principal și accesorii.

În continuare, a făcut referire la decizia instanței de contencios constituțional nr. 623/2016, respectiv la reflecții doctrinare și jurisprudențiale ale instituției impreviziunii și a precizat că raportului juridic îi sunt aplicabile prevederile art. 1.271 C. civ.

Contrar celor statuate de instanțele devolutive, a susținut sunt îndeplinite condițiile impreviziunii și a arătat că, la data contractării creditului, 08.11.2017, cursul CHF era de 2.0547 RON, iar, la 25.11.2022, de 5.0256 RON, astfel că ulterior contractării a avut loc o creștere a valorii monedei CHF de aproape 150% raportat la valoarea monedei naționale. Prin urmare, în asemenea condiții, este evident că obligația inițială și-a pierdut identitatea.

În altă ordine de idei, cu referire la obligația de plată a sumei de 85.784 CHF, a învederat că și-a asumat un risc valutar, în sensul că a acceptat posibilitatea ca francul elvețian să ajungă la paritatea de 2,7-2,8 RON/CHF, însă, în prezent, odată cu creșterea francului elvețian la peste 5 RON, ajunge să achite o suma cu mult peste ceea ce acesta și-a asumat. Ca atare, contractul nu mai are utilitatea socială pentru care a fost încheiat.

A mai precizat că a încercat negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului de facilitate de credit și de garanție nr. x/08.11.2007, a evocat dispozițiile art. 1.170, art. 1.271 alin. (3), art. 1.183, art. 1.534 C. civ. și a redat parte din considerentele deciziilor instanței de contencios constituțional nr. 415/2018, nr. 162/2019, nr. 62/2017, nr. 85/2017, nr. 731/2019.

În fine, a precizat că, de la momentul anului 2007, au intervenit o serie de împrejurări noi care nu puteau fi prevăzute de acesta, contrar celor reținute de instanțele devolutive, astfel că, fiind îndeplinite condițiile impreviziunii, se impune admiterea acțiunii și adaptarea contractului de credit, în sensul ca toate sumele datorate să fie calculate la un curs CHF format din valoarea acestei monede de la data contractării, anume 2.0547 RON, la care se adaugă jumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plății și cel de la momentul contractării.

Pe calea întâmpinării, intimata-pârâtă a invocat excepția inadmisibilității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., excepția netimbrării, afirmând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, iar, pe fond, a solicitat, în principal, respingerea recursului ca nefondat, iar, în subsidiar, în situația în care se va considera că este incidentă instituția impreviziunii, adaptarea contractului conform ofertei nr. x/20.01.2022, înaintată debitorului, iar, în subsidiar, conform următoarei formule de calcul: cursul de la acordare + 52,6% + {1/2 * [cursul actual - (cursul de la acordare + 52,6%)]}.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepțiilor invocate și a reiterat, în parte, susținerile din memoriul de recurs.

Prin rezoluția din 27.03.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 24.09.2025, cu citarea părților.

La acest termen, judecata cauzei a fost amânată pentru imposibilitate de prezentare a reprezentantului convențional al recurentului, s-a dispus prorogarea discutării excepțiilor inadmisibilității, netimbrării și nulității recursului pentru termenul din 10.12.2025, precum și citarea recurentului cu obligația de a achita taxa judiciară de timbru aferentă recursului.

La 08.12.2025, recurentul-reclamant a înaintat la dosar concluzii scrise în susținerea demersului procesual.

La termenul de judecată din 10.12.2025, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 248 alin. (1) din același Cod, excepțiile inadmisibilității, netimbrării și nulității recursului, Înalta Curte constată:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, invocată în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. de către intimata-pârâtă, prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge având în vedere că acțiunea dedusă judecății are ca obiect obligația de a face - pretenții, fiind întemeiată pe art. 1.271 C. civ. și nu pe dispozițiile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată, reclamantul solicitând instanței de judecată adaptarea, ca efect al impreviziunii, a contractului de credit încheiat cu intimata-pârâtă, pe calea dreptului comun.

Cât privește excepția netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge întrucât, astfel cum atestă înscrisul aflat la dosarului, chitanța nr. x din 21.11.2025, recurentul-reclamant s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, stabilită conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) O.U.G. nr. 80/2013 și de a înainta dovada la dosarul cauzei.

Procedând în continuare la analiza recursului în raport cu excepția de nulitate, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite pentru considerentele de drept ce succed.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care instanța invocă motive de casare de ordine publică, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același Cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, instanța învestită cu judecata recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

În cauză, prin decizia nr. 260/2024-A/21.11.2024, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant, reținând, în esență, că simpla consultare a istoricului de schimb pe intervalul de timp anterior anului 2007 îi putea conferi informațiile necesare în vederea proiectării modalității în care va fluctua rata de schimb în viitor, respectiv că, la nivelul anului 2007, regulile esențiale ale economiei de piață erau cunoscute, procesele inflaționiste și deprecierea monedei naționale constituind realități pe care apelantul le-a cunoscut, precum și că diminuarea valorilor materiale lunare ale acestuia, corelativ cu creșterea ratei de schimb este de natură să-i afecteze substanțial capacitatea de a face față atât obligațiilor cotidiene, cât și celor izvorâte din contractul de credit, însă nu se circumscriu unor împrejurări excepționale. Ca atare, cât timp nu se poate reține existența unor asemenea împrejurări, în mod firesc, nu există nici risc supraadăugat de natură să conducă la reamenajarea obligațiilor contractuale.

Din examinarea memoriul de recurs se constată că aspectele critice nu vizează vreo nesocotire ori aplicare greșită a unei norme de drept material strecurată în raționamentul instanței devolutive de control și care ar fi determinat soluția de respingere a apelului, cu scopul de a demostra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, ci cuprinde aceleași argumente deduse deja analizei judecătorilor din apel și care țin de aprecierea unor elemente de fapt în funcție de care se poate aprecia intervenirea sau nu a unei situații de impreviziune contractuală.

În condițiile în care obiectul recursului îl reprezintă decizia instanței devolutive de control, legala învestire a Înaltei Curți cu aspectele deduse judecății reiterate prin prezenta cale de atac presupunea formularea unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanța ierarhic inferioară.

Ca atare, expunerea în etapa procesuală actuală a unor critici identice cu cele formulate în fața instanței de apel, referitoare la semnificația probatorie și juuridică a unor elemente de fapt care au intervenit pe parcursul derulării contractului dintre părți, nu permite exercitarea unui control de legalitate specific acestei căi de atac extraordinare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței de recurs examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În realitate, recurentul-reclamant tinde, printr-o argumentație proprie și o apreciere proprie a probatoriului și a elementelor de fapt ale speței, să infirme considerentele și raționamentul cu privire la starea de fapt, regăsite în decizia pronunțată de instanța de apel. Or, simpla readucere în discuție a unor chestiuni de fapt deja tranșate în faza procesuală anterioară nu este în măsură să permită exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

Pentru considerentele expuse, constatând că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile inadmisibilității și netimbrării recursului, invocate de intimata-pârâtă.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 260/2024-A/21.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2025.