ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1161/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată următoarele:

- 245.499 RON si TVA- ul aferent în cuantum de 46.644,81 RON, reprezentând cuantumul total al plăților realizate în mod necuvenit de pârâtul de rând 2, în numele reclamantei, aferente unor transporturi inexistente și nerealizate de pârâta de rând 1;

- 75.000 RON, reprezentând suma achitată de reclamantă cu titlu de amenzi contravenționale, ca urmare a faptelor culpabile săvârșite de cei doi pârâți;

- 9.813,32 RON, reprezentând cheltuieli necesare igienizării locațiilor în care pârâta de rând 1 a depozitat în mod ilegal deșeurile ridicate de la reclamantă;

- obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate, de la data înregistrării acțiunii și până la plata efectivă a acestora;

- cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 1357 și urm. C. civ., art. 2009 și urm. C. civ., Legea nr. 31/1990, art. 1166 și urm. C. civ.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C. a solicitat instanței, în principal, să admită excepția lipsei calității sale procesuale pasive; în subsidiar, în cazul în care va considera excepția neîntemeiată, să dispună respingerea pretențiilor reclamantei, ca nefondate, nefiind îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile față de pârât.

Cu titlu de chestiune prealabilă, având în vedere modul de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, coroborat cu faptul că izvorul pretențiilor reclamantei îl reprezintă două raporturi juridice distincte: unul fiind contract de prestări servicii, iar celălalt contract de mandat și faptul că obligațiile asumate de părți nu sunt comune, pârâtul a arătat că se impune ca reclamanta să indice cuantumul pretențiilor față de fiecare pârât în parte, sau, să arate dacă solicită obligarea acestora în solidar, cu arătarea motivelor de fapt și de drept pentru varianta aleasă.

Pârâta B. S.R.L. a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant, în susținerea căreia a arătat că, din actele anexate și comunicate odată cu cererea de chemare în judecată, respectiv din actele scanate și încărcate pe portalul instanței, secțiunea Info dosar, nu reiese calitatea de reprezentant a avocatului, în concret, nu există împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată și neîntemeiată.

A formulat, de asemenea, chestiune prealabilă: de a se solicita reclamantei indicarea în concret a pretențiilor față de fiecare pârât în parte, ori, în cazul obligării acestora în solidar, să indice motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cerința lor.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 1534 alin. (2), art. 1517, art. 1955- art. 2001, art. 1272 alin. (1), art. 1961, art. 1968, art. 1970, art. 1270, art. 1962 alin. (2) C. civ. H.G. nr. 1061/2008; art. 355, art. 194 lit. e) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 12.03.2023, reclamanta a formulat cerere adițională, prin care a mărit cuantumul cererii față de ambii pârâți, de la suma de 375.651,70 RON, la suma de 376.991,27 RON, având în vedere concluziile Raportului de expertiză contabilă judiciară nr. 2/10.01.2024 efectuat în cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 30.06.2020, instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate, respectiv excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta B. S.R.L. și de pârâtul C., prin întâmpinare, împrejurare în care instanța a luat act de renunțarea societății pârâte la excepția invocată, iar, în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția a fost unită cu fondul cauzei, în condițiile art. 248 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 77/LP/2024 din 14 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul C., prin întâmpinare.

A fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și C., având ca obiect pretenții, și în consecință: au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 376.991,27 RON, cu titlu de prejudiciu, împreună cu dobânda legală de la data de 10.03.2020 și până la plata efectivă.

De asemenea, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 25.575,5 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 12 martie 2024, a formulat apel și pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârilor în sensul respingerii cererii ca nefondată.

Prin decizia nr. 286/2024 - A din 12 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă au fost admise apelurile declarate de apelanții C. și B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A. S.A., împotriva sentinței nr. 77/LP/14.05.2024, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre o nouă judecare la Tribunalul Bihor.

Cu privire la cheltuielile de judecată, s-a dispus în sensul de a se avea în vedere la rejudecarea cauzei.

În esență, referindu-se la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut nelegalitatea deciziei atacate, arătând că în prezenta cauză, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 194 alin. (1) lit. c) și d), art. 9, art. 20 și art. 22 C. proc. civ.

În acest sens, contrar celor reținute de către Curtea de Apel Oradea, pe de o parte, recurenta apreciază că cererea sa de chemare în judecată îndeplinește toate condițiile obligatorii prevăzute de art. 194 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 152 și art. 22 alin. (4) și alin. (7) C. proc. civ.

Astfel, analizând cererea de chemare în judecată și cererea adițională depusă pentru termenul din 12.03.2024, solicită a se constata faptul că a solicitat obligarea ambilor intimați-pârâți la plata sumei de 376.991,27 RON, acesta fiind prejudiciul care i-a fost cauzat ca urmare a actelor frauduloase întreprinse de cei doi, între aceștia existând o conivență evidentă, cu scopul de a o prejudicia cu sumele reprezentând contravaloarea transporturilor inexistente și pretins a fi fost efectuate de către B. S.R.L. pentru societatea recurentă.

Prezentând, în continuare, întregul context al situației de fapt și relațiilor contractuale cu intimații-pârâți, recurenta-pârâtă a susținut că, evident, în cazul în care nu se reține o culpă a numitului C. în săvârșirea faptelor care îi sunt imputate, se poate vorbi despre o răspundere doar a intimatei-pârâte B. S.R.L., temeiul strict contractual fiind temei de drept subsidiar, iar cel al îmbogățirii fără justă cauză fiind temei de drept terțiar.

Însă, arată recurenta, câtă vreme a solicitat să se constate că societatea sa a fost prejudiciată de acțiunile ilicite și comune ale ambilor intimați-pârâți și a indicat raporturile pe care le-a avut cu fiecare pârat, iar instanta de fond a stabilit ca fiind conforme cu realitatea cele solicitate, apreciază că nu șe poate pune în discutie faptul că nu ar fi arătat împrejurările de ordin substanțial din care derivă pretenția sa și titlul juridic pe care se sprijină fiecare pretenție în raport de fiecare pârât.

Așa cum prevăd și dispozitiile art. 22 alin. (4) și alin. (7) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, acesta ținând seama de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.

Referindu-se la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive străine de natura cauzei.

În acest sens, menționează faptul că un alt motiv de anulare a sentinței nr. 77/LP/2024 pronunțate de Tribunalul Bihor a fost necercetarea de către prima instanță a susținerilor pârâtului C. privind ratificarea contractului de mandat de către Consiliul de Administrație.

Or, arată recurenta, tocmai ca urmare a analizării activității frauduloase întreprinse de intimatul-pârât C. s-a hotărât de către conducerea recurentei promovarea prezentului litigiu împotriva fostului director, sens în care nici nu se poate pune problema existenței vreunei ratificări a contractului de mandat.

Pe de altă parte, conform penultimului paragraf din pag. 23 a sentinței, rezultă că instanța de fond a analizat susținerile intimatului-pârât privind așa-zisa ratificare a contractului de mandat de către Consiliul de Administrație, ajungând la concluzia că cele susținute de către pârât nu se coroborează cu nicio probă.

Nu în ultimul rând, susține recurenta, existența vreunei ratificări a contractului de mandat se poate analiza și în faza apelului, nefiind un motiv pentru anularea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În atare situatie, este evident că motivarea deciziei recurate cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimații-pârâți au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) și d), art. 9, art. 20 și a art. 22 din același Cod, arătându-se, pe de o parte, că cererea de chemare în judecată conține informații privind obiectul cererii și valoarea lui și motivele de fapt și de drept și că judecătorul este cel care dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și a faptelor, așa încât soluția instanței de apel de anulare a sentinței este nelegală.

Întrucât normele pretins a fi încălcate reglementează regulile de desfășurare a procesului civil, în prealabil se impune încadrarea acestora în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nu în cel privind încălcarea normelor de drept material, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Trecând la analiza pe fond a criticilor invocate, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate, făcând trimitere la dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. civ., instanța de apel a reținut că pe parcursul efectuării actelor de procedură prima instanță nu a clarificat modalitatea în care se solicită obligarea celor doi pârâți la plata sumei solicitate de reclamantă.

Potrivit aceleiași instanțe, trimiterea cauzei spre rejudecare de către prima instanță se impune întrucât prin cererea de chemare în judecată au fost invocate două raporturi juridice distincte față de pârâți - unul de mandat și unul izvorât din contractul de prestări servicii, iar absența clarificărilor privind fundamentul pretențiilor echivalează cu absența cercetării fondului.

Înalta Curte observă că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea celor doi pârâți, B. S.R.L. și C. la plata sumei de 376.991,27 RON cu titlu de prejudiciu cauzat, compus din: 245.499 RON și TVA-ul aferent în cuantum de 46.644,81 RON reprezentând cuantumul total al plăților realizate în mod necuvenit de pârâtul C., în numele reclamantei, aferente unor transporturi inexistente și nerealizate de pârâta B.; 75.000 RON reprezentând suma achitată de reclamantă cu titlu de amenzi contravenționale ca urmare a faptelor culpabile săvârșite de cei doi pârâți; 9.847,46 RON reprezentând cheltuieli necesare igienizării locațiilor în care pârâta B. a depozitat în mod ilegal deșeurile ridicate de reclamant. Reclamanta a solicitat obligarea pârâților și la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de la data înregistrării acțiunii și până la plata efectivă a acestora.

În cuprinsul cererii, reclamanta a expus motivele de fapt și de drept care susțin cauza juridică a acțiunii, condițiile privind conținutul cererii de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. c) și d) fiind îndeplinite.

Așa fiind, critica recurentei privind greșita aplicare a art. 194 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. civ. este întemeiată, aspectul privind natura juridică a obligațiilor ce le revin pârâților fiind în sarcina instanței.

Astfel, potrivit art. 9 din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, însă, potrivit art. 22 din același Cod, judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Prin urmare, în mod întemeiat instanța de apel a constatat că prima instanță nu a clarificat modalitatea în care se solicită obligarea celor doi pârâți la plata sumei solicitate de către reclamantă, revenindu-i sarcina de a determina caracterul solidar sau divizibil al obligațiilor ce le revin pârâților.

Criticile recurentei sunt însă întemeiate sub aspectul soluției de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, dispozițiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., stabilind că, anulând hotărârea, instanța de apel va judeca procesul, evocând fondul, chiar și în situația în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului. Singura ipoteză în care instanța de apel, anulând hotărârea, poate trimite cauza spre rejudecare primei instanțe este aceea în care părțile au solicitat expres o astfel de măsură.

În cauză, nu a existat o manifestare de voință expresă a părților în sensul rejudecării cauzei de către prima instanță, iar cauza a fost soluționată de aceasta pe fond, așa încât soluția instanței de apel încalcă prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., critica recurentei privind greșita trimitere pentru soluționarea cauzei de către prima instanță fiind întemeiată.

Întrucât cererea de chemare în judecată îndeplinea condițiile impuse de art. 194 din C. proc. civ., instanța de apel trebuia și putea, cu evidență, să se raporteze la conținutul cererii recurentei-reclamante și la scopul urmărit de parte prin formularea acesteia și, apoi, să procedeze la calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, inclusiv sub aspectul determinării corecte a modalității în care se solicită obligarea celor doi pârâți la repararea prejudiciului și la stabilirea exactă a pretențiilor față de fiecare dintre aceștia.

Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiași curți de apel, fără a mai proceda la analiza motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 286/2024-A din 12 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.