ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2660/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2660/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competență:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Contestații Electorale la data de 1 noiembrie 2024, sub nr. x/2024, astfel cum a fost precizată, contestatoarea A.., în contradictoriu cu intimații Biroul Electoral Central și Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 34 Sibiu, a solicitat anularea deciziei nr. 158D din data de 30 octombrie 2024 de soluționare a contestației formulate împotriva procesului-verbal nr. x din data de 25 octombrie 2024 încheiat de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 34 Sibiu, emise de Biroul Electoral Central și anularea procesului-verbal nr. x din data de 25 octombrie 2024 încheiat de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 34 Sibiu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 și pe cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 9 din data de 5 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București, Contestații Electorale a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
În fundamentarea acestei soluții, instanța de judecată a reținut, în baza art. 2 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, că, în prezenta cauză, competența de soluționare se stabilește în funcție de criteriul rangului autorității emitente a actului contestat, întrucât procesul-verbal nr. x din data de 25 octombrie 2024 emis de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 34 Sibiu nu are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.
A apreciat că determinant pentru stabilirea competenței este actul principal, care produce efecte juridice prin el însuși, de sine stătător, în speță, acesta fiind procesul-verbal nr. x din data de 25 octombrie 2024 emis de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 34 Sibiu, iar actul emis de intimatul Biroul Electoral Central în soluționarea contestației formulate de reclamantă nu reprezintă decât expresia parcurgerii procedurii prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 rap. la art. 6 din Legea nr. 554/2004.
2.2. Învestit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență Tribunalul Sibiu, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 897 din data de 14 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024: a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Sibiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat existența conflictului negativ de competență între cele două instanțe; a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, în raport cu obiectul cauzei, a constat că legea specială - Legea nr. 208/2015 - nu cuprinde prevederi care să acorde unei anumite instanțe competența de a soluționa contestațiile formulate împotriva hotărârilor Biroului Electoral Central prin care se dispun astfel de măsuri, motiv pentru care determinarea instanței învestită să soluționeze pricina în fond se face conform art. 10 alin. (1) și alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.
Ca atare, reținând că se contestă un act emis de Biroul Electoral Central, care reprezintă o autoritate publică centrală, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a stabilit, în cauză, competența materială de soluționare a contestației revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, iar competența teritorială revine instanței de la sediul reclamantei care se află în București, respectiv în circumscripția teritorială a Curții de Apel București.
II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secție de contencios administrativ și fiscale, în considerarea argumentelor ce succed:
Pe calea prezentului demers judiciar contestatoarea A.. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 158D din data de 30 octombrie 2024, emise de Biroul Electoral Central, pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2024.
Curtea de Apel București, Contestații Electorale și Tribunalul Sibiu, secția I civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la actul care produce efecte juridice din perspectiva competenței materiale și referitoare la dispozițiile legale aplicabile în speță, pentru stabilirea competenței teritoriale.
Înalta Curte constată că potrivit Deciziei nr. 16 din data de 18 septembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a reținut că birourile electorale sunt organisme administrativ-electorale cu prerogative temporare de putere publică, iar actele lor sunt acte administrative sau administrativ-jurisdicționale, care aparțin materiei contenciosului electoral (paragraful 58), remarcându-se existența a trei categorii de acte determinate de competențele legale. Astfel, birourile electorale: soluționează conflictele apărute în perioada electorală (atribuții de contencios electoral - acte administrativ-jurisdicționale); hotărăsc în legătură cu unele operațiuni electorale (acte administrative); emit acte de legiferare și interpretare unitară a dispozițiilor electorale cu obligativitate pentru toate celelalte structuri electorale (atribuții care intră doar în competența Biroului Electoral Central) (paragraful 57).
În aceleași considerente se arată că, atunci când legea organică stabilește o procedură specială de cenzură a actelor administrative se aplică această procedură, iar ori de câte ori în legile electorale nu se prevede o procedură specială de contestare a actelor emise de structurile electorale, în jurisprudență s-a recunoscut dreptul de acces la justiție potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca jurisdicție cu caracter general în materia actelor administrative (paragraful 68).
Totodată, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 325 din data de 14 septembrie 2004 a reținut că hotărârile pentru care nu se prevede o cale de contestare specială, pot fi atacate în condițiile legii de contencios administrativ.
Din conținutul înscrisului contestat rezultă faptul că aceasta are natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, act emis de Biroul Electoral Central, care este încadrat în categoria autorităților publice centrale.
Chiar și în circumstanțe de imprecizie terminologică a legii speciale, este cert că activitatea Biroului Electoral Central poate fi asimilată celei a unei autorități publice centrale, iar atribuția pe care o exercită în soluționarea sesizărilor, plângerilor, contestațiilor, întâmpinărilor ce-i sunt adresate, se circumscrie unei "jurisdicții administrative speciale", astfel cum este ea definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, contestația formulată împotriva procesului-verbal nr. x din data de 25 octombrie 2024 încheiat de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 34 Sibiu a fost soluționată de Biroul Electoral Central prin decizia 158D din data de 30 octombrie 2024 în baza dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, motiv pentru care obiectul contestației judiciare este reprezentat de decizia emisă de Biroul Electoral Central.
Prin urmare, competența de soluționare se stabilește în funcție de criteriul rangului autorității emitente a actului contestat, reținându-se că, în speță, Biroul Electoral Central a emis decizia nr. 158D din data de 30 octombrie 2024 ce face obiectul prezentei contestații.
În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, care cuprind norme de competență de ordine publică, de obiectul cererii de chemare în judecată, precum și în raport de calitatea intimatului Biroului Electoral Central competența aparține secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei circumscripție teritorială se află sediul contestatoarei conform art. 10 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată.
Așa fiind, Înalta Curte constată că, din punct de vedere formal, contestația formulată în cauza de față este supusă cadrului procedural special prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța competentă din punct de vedere material fiind, potrivit art. 10 alin. (1) din lege, curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă în privința litigiilor având ca obiect acte administrative emise de autoritățile publice centrale, în speță fiind incident criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat, iar din punct de vedere teritorial, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea contenciosului administrativ, având în vedere sediul contestatorului din municipiul București, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București.
În contextul în care s-ar fi avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) ultima teză din Legea contenciosului administrativ competența de soluționare ar fi revenit tot Curții de Apel București, având în vedere că, potrivit deciziei contestate, sediul Biroului Electoral Central pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024 este situat în București.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, este Curtea de Apel București, secție de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secție de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2024.