ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 520/2025

Ședința publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 08.05.2017, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. și S.C. B. - Sucursala Iași:

- să constate caracterul abuziv și să declare nulitatea absolută a clauzelor art. 1.3 lit. b), c), d) și e) din Contractul de credit nr. x/25.05.2007, respectiv a comisionului de restructurare introdus prin actele adiționale ulterioare;

- obligarea la restituirea sumei 6000 CHF, încasate cu titlu de comision de acordare credit, în echivalent RON la cursul oficial leu - CHF, stabilit de BNR la data plății efective, împreună cu dobânda legală aferentă acestei sume;

- obligarea la restituirea comisioanelor de administrare, de conversie și de restructurare percepute, în echivalent RON la cursul oficial leu - CHF, cu dobânda legală;

- restituirea comisioanelor aplicate la soldul creditului, calculate în continuare de la data introducerii acțiunii și până la data pronunțării hotărârii judecătorești;

- constatarea caracterului abuziv și declararea nulității absolute a clauzei referitoare la modalitatea de stabilire a dobânzii curente - art. 5.1 din Contract (în ceea ce privește sintagmele "Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii", "In cazul în care indicele de referință variază cu minim 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) față de valoarea inițială a acestora, după caz, Banca poate modifica dobânda în consecință, în orice moment, conform deciziei sale), precum și a art. 5.3.- « cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi (...), considerată acceptată automat de către împrumutat";

- obligarea la restituirea sumei reprezentând diferența de dobândă percepută conform clauzei abuzive de la pct. 3 indicat mai sus și dobânda stabilită efectiv conform 1.2 din contract, cu dobânda legală aferentă;

- constatarea caracterului abuziv și declararea nulității absolute a art. 5.4 Dobânda penalizatoare din Contract și a clauzei referitoare la penalități din Condițiile generale și obligarea la restituirea acestor sume;

- constatarea caracterului abuziv, declararea nulității absolute a art. 6.3 și stabilizarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul fiecărei rate succesive datorate, la cursul de schimb CHF/RON valabil la data încheierii contractului, începând cu data scadenței primei rate și până la rambursarea integrală a creditului și obligarea la restituirea diferenței achitate în plus;

- constatarea caracterului abuziv și declararea nulității absolute a art. 7.1 lit. a), m), n) și o) prin raportare la art. 7.2, a art. 7.3, art. 8.2. art. 9.8 și art. 9.12 (...fără a ridica obiecțiuni și fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități) din Contract;

- cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 15 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de necompetență funcțională și s-a dispus declinarea judecății litigiului la secția I a Tribunalului Iași, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secții sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 26 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței funcționale, s-a dispus declinarea judecății litigiului în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Iași, secția Civilă în vederea soluționării conflictului negativ ivit.

Prin sentința civilă nr. 89 din 27 iunie 2017, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a stabilit competența de soluționare a acțiunii promovate de A. în contradictoriu cu S.C. B. și S.C. B. - Sucursala Iași în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea adițională depusă la data de 29.01.2018, reclamantul A., raportat la cele opt acte adiționale ce i-au fost comunicate de pârâtă ulterior sesizării instanței, a solicitat:

- obligarea băncii la restituirea dobânzii penalizatoare percepute abuziv;

- obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate la suma de restituit, conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data perceperii sumelor până la data plății efective;

- constatarea caracterului abuziv și declararea nulității absolute a art. 2 din Actul adițional nr. x/29.07.2009, în partea privitoare la modificarea limitei împrumutului și majorarea lui la suma de 307.241,92 CHF și în partea privitoare la majorarea marjei băncii la 6 p.p./an, a art. 2 din actul adițional nr. x/23.03.2010, a art. 2 din Actul adițional nr. x/05.11.2010, a art. 1 din Actul adițional nr. x/11.07.2011, a art. 1 din Actul adițional nr. x/31.01.2021 și a art. 1 din Actul adițional nr. x/31.10.2012, toate referitoare la ajustarea limitei creditului acordat inițial cu sumele restante;

- restituirea sumelor imputate în mod abuziv, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare;

- restituirea diferenței de dobândă între dobânda curentă, calculată în mod nelegal și abuziv, și dobânda formată din indicele de referință LIBOR la 3 luni și marja inițială a băncii de 4% p.p. pe an, urmare a constatării faptului că dobânda curentă ce s-ar fi impus a fi percepută de bancă ar fi trebuit să fie formată din marja inițială a băncii asupra căreia și-a dat acordul reclamantul plus indicatorul Libor la 3 luni, de la data încasării și până la data încetării perceperii lor, în echivalent RON, la cursul oficial leu - CHF, stabilit de BNR la data plății efective, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă acestor sume, calculată de la data perceperii sumelor nedatorate până la achitarea integrală a acestora;

- constatarea caracterului abuziv și declararea nulității absolute a art. 3 din Actele adiționale nr. x, 2 și 3, referitoare la perceperea comisioanelor de restructurare, a art. 2 din Actele adiționale nr. x, 5 și 6, precum și a art. 1 din Actul adițional nr. x, referitoare la comisioanele de restructurare; restituirea sumelor, precum și a dobânzii legale calculate la acestea;

- constatarea caracterului abuziv și declararea nulității absolute a art. 5 din Actul adițional nr. x, a art. 3 din Actul adițional nr. x și a art. 3 din Actul adițional nr. 8.

Prin sentința civilă nr. 232/2020 din 20 noiembrie 2020, Tribunalul Iași, secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta C. (continuatoarea în drepturi a B.); a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută parțială a clauzei contractuale prevăzute în art. 5.1 din contractul de credit nr. x din 25.05.2007, în privința sintagmei "dobânda se poate modifica în funcție de variația (...) marjei, conform deciziei băncii" cu referire la sintagma "marja variabilă a băncii" precum și în privința dispoziției care prevede că "în cazul în care indicele de referință variază cu minim 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) față de valoarea inițială a acestora/cea mai recentă modificare, după caz, Banca poate modifica Dobânda, în consecință, conform deciziei sale" precum și caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută parțială a clauzei înscrise în art. 5.3 din contractul de credit nr. x din 25.05.2007, în privința dispoziției care prevede că "în cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii și noul grafic de rambursare aferent vor fi considerate acceptate automat de către împrumutat".

A obligat pârâta să restituie reclamantului:

- pentru perioada cuprinsă între data de 25.05.2017 și data de 29.07.2009 (data încheierii actului adițional nr. x la contractul de credit nr. x din 25.05.2007, diferența dintre dobânda percepută de bancă după primele trei luni contractuale și dobânda calculată după formula:

"Libor la 3 luni + 4 puncte procentuale";

- pentru perioada ulterioară datei de 29.07.2009, diferența dintre dobânda percepută de bancă după primele trei luni contractuale și dobânda calculată după formula:

"Libor la 3 luni + 6 puncte procentuale", precum și dobânda legală aferentă sumelor rezultate, calculată succesiv pentru fiecare debit în parte de la data scandeței acestuia (dată plății fiecărei sume în baza clauzelor abuzive) și până la data restituirii.

De asemenea, a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 7.1 lit. m), n) și o) din contractul de credit nr. x din 25.05.2007 cu referire la art. 7.2 din același contract.

A respins ca neîntemeiate toate celelalte pretenții.

Totodată, prima instanță a admis cererea conexă formulată de expertul judiciar D. și a obligat reclamantul să plătească în contul expertului suma de 6957,6 RON cu titlu de diferență onorariu expertiză. A admis în parte cererea accesorie formulată de reclamant privind plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parțial onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel principal pârâta C., iar reclamantul A. a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 575/2021 din 25 noiembrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins apelul principal declarat de pârâta C. S.A. (fostă B.) și apelul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 232/20.11.2020, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a Civilă - contencios administrativ și fiscal, sentință pe care a păstrat-o.

Totodată, a respins cererea apelantei C. S.A. (fostă B.) de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 864/2023 din 6 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 575/2021 din 25 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată a apelului incident aceleiași instanțe, numai în ceea ce privește comisionul de acordare.

Totodată, a respins recursul declarat de recurenta - pârâtă C. S.A. (fostă B.) împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția Civilă, la 23 octombrie 2023, sub nr. x/2017*.

Prin Decizia nr. 12/2024 din 17 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis apelul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 232/20.11.2020 pronunțate de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, sentință pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A constatat caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de acordare credit din clauza 1.3 lit. b) din Contractul de credit nr. x/25.05.2007; A obligat pârâta C. S.A. (fostă B.) la restituirea sumei 6000 CHF, încasată cu titlu de comision de acordare credit, în echivalent RON la cursul oficial leu-CHF, stabilit de BNR la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume.

B. CEREREA DE RECURS

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în rejudecare, a declarat recurs pârâta C. S.A. (fostă B.), solicitând: admiterea recursului; casarea deciziei nr. 12 din 17 ianuarie 2024 pronunțate de către Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2017 și respingerea apelului incident promovat de către A., ca nefondat; cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta a susținut că decizia pronunțată în rejudecare este nelegală, fiind rezultatul unei aplicări greșite a legii la situația de fapt dedusă judecății, impunându-se a fi casată pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs indicat, autoarea recursului a susținut că în cauză nu sunt întrunite toate condițiile cumulativ cerute de lege pentru a se putea constata caracterul abuziv al clauzei de la art. 1.3 lit. b) din contractul de credit.

Un prim argument expus de recurentă a fost acela că, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea 193/2000, prevederile clauzei de la art. 1.3 lit. b) din contractul de credit sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv, în condițiile în care prețul contractului este constituit din dobânda și comisioanele aplicate de împrumutător.

În subsidiar, recurenta a arătat că nu poate fi reținut caracterul abuziv al clauzei, întrucât comisionul de acordare este clar și inteligibil exprimat în contract, din însăși denumirea acestuia rezultând contraprestația băncii, astfel cum s-a reținut în spețe similare de însăși instanța supremă.

În legătură cu modul în care trebuie analizat caracterul clar și inteligibil al clauzei, autoarea recursului a făcut trimitere la hotărârea pronunțată de C.J.U.E. în Cauza C-621/17 - Gyula Kiss/CIB Bank.

Cu privire la pretinsul dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile la care se referă art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, recurenta a subliniat că acest concept nu se analizează din perspectiva valorii prestațiilor asumate de părți, ci din cea a ruperii echilibrului contractual între drepturile și obligațiile părților, făcând trimitere în acest sens la Hotărârea CJUE din 26.02.2015 pronunțată în cauza Matei C143/13.

Pe de alta parte, a considerat că nedefinirea comisioanelor prin contractul de credit nu determină producerea unui dezechilibru contractual.

În opinia recurentei-pârâte, la momentul încheierii contractului de credit, consumatorul a putut observa și a agreat atât modul de calcul, cât și cuantumul și plata comisionului de acordare, iar comisionul a fost perceput o singură dată și nu reprezintă o sarcină împovărătoare. A mai subliniat și faptul că acest comision este prevăzut de art. 36 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 50/2010, iar caracterul nenegociat al clauzelor nu conduce de plano la constatarea caracterului abuziv.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care, poate fi încadrat în pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

La 28 martie 2024, cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant, care nu a depus întâmpinare.

C. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2025, s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. (fostă B.) împotriva deciziei civile nr. 12/2024 din 17 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 18 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

D. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 în privința clauzei referitoare la comisionul de acordare credit, susținând, în esență, că această clauză este exclusă de la analiza caracterului abuziv, în temeiul art. 4 alin. (6) din același act normativ, este redactată într-un limbaj clar și inteligibil, în înțelesul atribuit acestei cerințe în jurisprudența CJUE, și nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Referitor la prima critică, Înalta Curte reține că, într-adevăr, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 transpune art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, potrivit căruia aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

La stabilirea obiectului principal al contractului trebuie avută în vedere natura juridică complexă a contractului de credit, întrucât acesta nu se limitează doar la acordarea împrumutului și restituirea acestuia cu dobândă, obligații care, indiscutabil, fac parte din obiectul principal al contractului de credit, ci și la efectuarea unor alte prestații aflate în strânsă legătură cu acordarea creditului, astfel încât se pune întrebarea dacă și acestea au fost considerate ca fiind esențiale de către părți la încheierea contractului și fac parte din obiectul principal al contractului.

În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.) s-a statuat că acele clauze care nu definesc esența însăși a raportului contractual și care, în consecință, nu sunt caracteristice contractului respectiv, nu vor face parte din sfera de conținut a sintagmei "obiect principal al contractului".

Astfel, în cauza Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai, C-26/13, par. 49, C.J.U.E. a oferit unele criterii de interpretare a acestei noțiuni care trebuie avute în vedere ținând seama de cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii.

În acest sens, C.J.U.E. a reținut că, în fapt, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii de "obiect principal al contractului" trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale contractului și care, ca atare, îl caracterizează.

De asemenea, în cauza Bogdan Matei, Ioana Ofelia Matei, C-143/13, par. 50, 51, 53, 54, C.J.U.E. a statuat că "Articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, […], termenii "obiectul [principal al] contractului" și "caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte", nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii și, pe de altă parte, prevăd un "comision de risc" perceput de acesta".

Comisioanele care, prin chiar denumirea lor, induc ideea unor servicii suplimentare prestate de către instituția de credit, altele decât împrumutarea sumei de bani, intră sub incidența tezei a doua a art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și a art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE doar în ipoteza în care se invocă, în privința acestora, caracterul nejustificat al prețului față de serviciile prestate, respectiv proporționalitatea dintre aceste servicii și cuantumul comisionului perceput ca echivalent, ipoteză care nu se regăsește în cauză.

Prin urmare, raportat la cele mai sus menționate, precum și la jurisprudența C.J.U.E., Înalta Curte apreciază că prevederea contractuală contestată nu face parte din obiectul principal al contractului.

Această concluzie face inutilă analiza caracterului clar și inteligibil al clauzei în discuție și, implicit, a argumentelor recurentei-pârâte prin care se invocă acest caracter, întrucât acesta era relevant doar din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Astfel, nefiind îndeplinită premisa avută în vedere de acest text legal, respectiv nefiind contestată o clauză care reglementează obiectul principal al contractului ori caracterul nejustificat al prețului față de serviciile prestate, verificarea îndeplinirii cerinței referitoare la exprimarea clauzei într-un limbaj clar și inteligibil nu se mai impune, întrucât clauza nu este exclusă de la analiza caracterului abuziv, care urmează a se efectua prin raportare la condițiile impuse de art. 4 alin. (1) din același act normativ.

Referitor la critica prin care se reclamă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, pe considerentul că prevederea contestată nu este de natură să producă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 864 din 06 aprilie 2023, pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual, s-a reținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 193/2000 și a nesocotit jurisprudența CJUE prin care s-a interpretat cerința referitoare la "dezechilibrul semnificativ în detrimentul consumatorului" în privința clauzei referitoare la comisionul de acordare.

S-a mai constatat că lipsa explicită a considerentelor pentru care este perceput acest comision face ca analiza clauzelor contractului să fie greoaie, fiind necesar să fie făcute presupuneri în legătură cu contraprestațiile părților, fapt care nu este permis în contracte aflate sub protecția legislației privind consumatorii.

Procedând la rejudecarea apelului incident, în acord cu dispozițiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul", instanța de apel a reținut că prin art. 3 lit. b) din contractul de credit nu a fost indicată sau explicată contraprestația băncii, așa încât scopul colectării comisionului nu este ușor de înțeles, neputându-se deduce în această situație natura serviciilor prestate de bancă din simpla denumire a comisionului.

În aprecierea îndeplinirii cerinței privind dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, instanța de apel s-a raportat la jurisprudența CJUE în cauzele conexate C-224/19 și C-259/19, reținând că alterarea echilibrului contractual decurge din modalitatea de calcul a comisionului coroborată cu absența oricărei explicații/justificări pentru perceperea comisionului de acordare.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante ce pun în discuție nelegalitatea examenului realizat de instanța de apel asupra clauzei privind comisionul de acordare, pe considerentul că nu erau întrunite cerințele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, sunt contrazise de statuările instanței de recurs din primul ciclu procesual.

Astfel, în cuprinsul deciziei de casare, făcându-se trimitere la interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13, din hotărârea pronunțată în cauzele conexate C-224-19 și C-259/19, s-a reținut nelegalitatea concluziei instanței de apel, în sensul neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 în privința clauzei contractuale vizând comisionul de acordare.

Fiind confirmată de către instanța de recurs, în primul ciclu procesual, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, aceste statuări au reprezentat, conform art. 501 din C. proc. civ., premise obligatorii pentru instanța de apel, în cel de-al doilea ciclu procesual, astfel încât, odată reținute în soluționarea apelului, conferă deciziei pronunțate caracter de legalitate.

De asemenea, se cuvine subliniat faptul că, în temeiul aceluiași text de lege ultim enunțat, statuările instanței de casare din primul ciclu procesual se impun obligatoriu și în prezenta fază procesuală, asupra acestora instanța de recurs nemaiputând interveni, chestiunea naturii abuzive a clauzelor contractuale în litigiu intrând în puterea lucrului judecat.

Pentru aceste considerente, instanța supremă reține că instanța învestită cu soluționarea apelului, în rejudecare, urmând indicațiile oferite prin decizia de casare, în mod corect a dispus admiterea apelului incident formulat de apelantul-reclamant, cu consecința schimbării, în parte, a sentinței civile apelate și constatării caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 1.3 lit. b) din contractul de credit, referitoare la comisionul de acordare credit.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta- pârâtă C. S.A. (fostă, B.) împotriva deciziei civile nr. 12/2024 din 17 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2025.