ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 187/2026

Ședința publică din data de 4 februarie 2026

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă la 07.06.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 870.682,56 RON, reprezentând diferență de preț pentru echipamentele livrate și a penalităților de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 1.218.292,88 RON, calculate de la data scadenței până la data plății parțiale din 01.02.2023, și în continuare a penalităților aferente debitului neachitat în valoare de 870.682,56 RON, până la plata lui integrală, în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației de la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 10/12.03.2024, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 870.682,56 RON, reprezentând diferență de preț și a sumei de 12.311 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1033A/12.06.2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 487.317,156 RON, reprezentând penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal în cuantum de 1.218.292,89 RON, pentru perioada 27.12.2021-31.01.2023, actualizate cu indicele lunar al prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică aplicat asupra penalităților datorate în fiecare lună începând cu ianuarie 2022 până la data plății efective, penalitățile de 0,1% pe zi de întârziere calculate, în continuare, asupra debitului principal rămas neachitat în cuantum de 870.682,56 RON, începând cu data de 01.02.2023 și până la data plății efective, valoarea lunară a penalităților urmând a fi actualizată cu indicele lunar al prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică aplicat asupra penalităților datorate în fiecare lună începând cu februarie 2022 până la data plății efective, a menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată și a obligat intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 7.909,54 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în apel, apelanta-reclamantă declarând că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta S.C B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și, în consecință, respingerea apelului ca nefondat, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Subsecvent prezentării succinte a situației de fapt, autoarea recursului a susținut că decizia atacată încalcă prevederile art. 1.556 alin. (1), art. 1.270, art. 1.516 și ale art. 1.531-1.535 C. civ.

A arătat că a invocat excepția de neexecutare a contractului și a refuzat plata echipamentelor în contextul decalării livrării lor de către intimată, fapt care a condus la livrarea cu întârziere a navelor către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, care a refuzat să-i achite prețul, a executat garanția de bună execuție și a emis către recurenta-pârâtă facturi de penalități și pentru prejudicii.

A invocat art. 9.1 din contractul părților, care-i dă dreptul să deducă din prețul contractului, cu titlu de penalități, 0,1% pe zi de întârziere din valoarea bunurilor nelivrate, precum și faptul că certificatele de forță majoră de care s-a prevalat intimata pentru a justifica întârzierea livrării echipamentelor nu au fost luate în considerare de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, astfel că prejudiciile pe care le-a suferit societatea recurentă sunt foarte mari.

Titulara recursului a relevat considerentele primei instanțe cu privire la chestiunea culpei sale în contextul examinării dreptului părții adverse la penalități de întârziere, reținând că reclamanta nu a dovedit conduita culpabilă a pârâtei care să-i fi determinat, în mod imputabil, un prejudiciu prin întârzierea la plată.

A mai arătat că nu sunt fondate susținerile intimatei potrivit cărora întârzierile la livrare au fost cauzate de modificarea specificațiilor tehnice, întrucât comenzile au fost făcute exclusiv în temeiul caietului de sarcini, iar reprezentanții societății intimate au participat la întâlnirile cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime în cadrul cărora au discutat despre fezabilitatea navelor.

Sub aspectul confirmării soldului, recurenta a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 43/31.05.2023 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, sub aspectul pretinsei recunoașteri a datoriei, subliniind că transmiterea soldului are rol contabil și nu poate fi echivalată cu recunoașterea datoriei, în contextul în care a invocat excepția de neexecutare a contractului și a trimis intimatei răspunsul din data de 25.11.2022, prin care a refuzat plata și a invocat propriul prejudiciu.

Totodată, a afirmat că nici achitarea sumei de 347.610,33 RON nu reprezintă recunoașterea debitului pretins de reclamantă, plata fiind efectuată pentru a preveni punerea în executare a sentinței civile nr. 1/19.01.2023 a Tribunalului Giurgiu, secția Civilă, împotriva căreia formulase cerere în anulare, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 43/31.05.2023 pronunțată de același tribunal.

Un set de critici subsecvent vizează încălcarea normelor de drept privind incidența și efectele forței majore asupra obligațiilor contractuale ale părților, întrucât reclamanta a înțeles să se prevaleze de această cauză exoneratoare, prevăzută la art. 10.3 și 10.4 din contractul părților, clauze din a căror interpretare sistematică rezultă că efectele ei se produc asupra ambelor părți, astfel că instanța de apel, în mod nelegal, a avut în vedere incidența forței majore în privința obligațiilor reclamantei, fără a o aplica și asupra obligațiilor sale.

Recurenta-pârâtă a mai imputat instanței de apel încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor privind clauza penală, susținând că actualizarea penalităților cu indicele prețurilor de consum este incompatibilă cu existența și conținutul clauzei penale, capătul de cerere fiind inadmisibil. A subliniat că, prin clauza penală de la art. 9.2. din contract, părțile au stabilit să sancționeze întârzierile la plată cu penalități de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate, limitând astfel daunele-interese pretinse de intimată, care nu pot fi actualizate cu inflația.

Dezvoltând motivul de recurs reglementata de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a invocat nemotivarea hotărârii atacate, arătând că nu cuprinde motivele pentru care i-au fost înlăturate susținerile privind calculul eronat al actualizării penalităților, aplicarea greșită a indicelui lunar al prețurilor de consum, valoarea greșită a indicilor aplicați de intimată în calculul valorii actualizate, nici motivele pentru care a fost preluată suma calculată de intimată cu titlu de penalități.

A relevat importanța motivării hotărârii judecătorești, prin prisma prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ale art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a menționat că argumentele sale din notele scrise depuse în apel la precizările formulate de partea adversă nu au fost analizate, întrucât decizia recurată nu cuprinde niciun argument referitor la înlăturarea acestora.

În continuare, societatea recurentă a invocat nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului și a dispozițiilor art. 1.270 C. civ. și a susținut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât instanța de apel a reținut că debitul principal restant în valoare de 870.682,56 RON nu a fost achitat, penalitățile fiind acordate și după plata lui, fără a administra probe referitoare la momentul plății acestei sume, deși intimata a confirmat încasarea ei.

Potrivit titularei căii de atac, decizia recurată cuprinde dispoziții contradictorii, necorelate, deoarece în dispozitiv, deși a dispus obligarea sa la penalități de întârziere calculate asupra diferenței de debit neachitat, începând cu data de 01.02.2023 până la data plății efective, a dispus că acestea vor fi actualizate cu indicele lunar al prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică aplicat asupra penalităților datorate în fiecare lună, începând cu luna februarie 2022 până la data plății efective a penalităților, or această actualizare a penalităților datorate de la 01.02.2023 nu ar putea fi efectuată pe baza indicelui din februarie 2022, ci numai din februarie 2023.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea căii de atac ca nefondată.

Prin încheierea din 28.01.2026, Înalta Curte a respins excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului și a pus în discuția părților, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac.

Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Consacrat de art. 129 din Constituție și reglementat de art. 457 C. proc. civ., principiul legalității căilor de atac, regulă fundamentală a procesului civil, presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (…) privind navigația civilă și activitatea în porturi (...)".

Odată ce legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în litigiile din materia activității în porturi, în prezenta cale de atac, se impune cu prioritate, analiza obiectului demersului judiciar pentru stabilirea naturii litigiului și, în consecință, pentru determinarea admisibilității recursului declarat.

Recursul de față are ca obiect decizia civilă nr. 1033A/12.06.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în apel, într-un litigiu vizând pretenții decurgând din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/03.09.2019, prin care furnizorul S.C. A. S.R.L. s-a obligat să vândă și să livreze beneficiarului S.C. B. S.R.L., la sediul acestuia, anumite echipamente, cu caracteristici expres indicate în contract, pentru 2 nave (N1132 și N1133), să asigure asistență tehnică la montajul și probarea produselor furnizate, precum și să instruiască echipajele fiecărei nave pentru utilizarea și exploatarea echipamentelor.

Înalta Curte mai reține, pe baza actelor dosarului, că anterior semnării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/03.09.2019, din care s-au născut pretențiile deduse judecății, beneficiarul B. S.R.L. încheiase contractul de achiziție nr. x/19.02.2019, cu Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța, în calitate de autoritate contractantă. Obiectul acestei achiziții a fost furnizarea (proiectare, construire și livrare) a 2 nave multifuncționale, Compania Națională urmărind adăugarea la parcul de nave existent a două nave antipoluare multifuncționale pentru a asigura suplimentarea forțelor de intervenție în cazul unor situații de urgență (poluări, incendii, remorcări de urgență, etc.)

Legătura dintre cele două contracte, contractul de achiziție și contractul de vânzare - cumpărare din care decurg pretențiile de față, a fost invocată constant de B. S.R.L. pe parcursul prezentului litigiu.

Astfel, se observă că echipamentele pe care recurenta-pârâtă le-a achiziționat de la intimata-reclamantă erau destinate exclusiv construirii a două nave antipoluare multifuncționale pentru a asigura suplimentarea forțelor de intervenție în cazul unor situații de urgență (poluări, incendii, remorcări de urgență, etc.).

Descrierea cadrului contractual care a generat litigiul de față prezintă relevanță pentru stabilirea naturii acestuia și, în consecință, pentru determinarea admisibilității recursului declarat în cauză.

În același context, se impune a se nota și faptul că recurenta-pârâtă este organizată sub formă de societate cu răspundere limitată, fiind înregistrată în registrul comerțului și având ca activitate principală construcția de nave și structuri plutitoare, după cum rezultă din certificatul de furnizare informații depus la dosarul primei instanțe de către reclamantă odată cu cererea de chemare în judecată, element care i-a permis să câștige licitația organizată de către autoritatea contractantă, care viza exact acest tip de activitate.

În continuarea raționamentului juridic, Înalta Curte reține incidența Ordonanța Guvernului nr. 22/1999 care reglementează administrarea și utilizarea infrastructurii de transport naval, modul de organizare și funcționare a administrațiilor portuare și/sau de căi navigabile interioare, cât și modul de autorizare și de desfășurare a activităților de transport naval, prevederile sale aplicându-se în porturi și pe căi navigabile interioare tuturor navelor și tuturor activităților de transport naval și conexe acestora care se desfășoară în aceste zone.

Potrivit art. 7 alin. (2

2

) din O.G. nr. 22/1999, constituie elemente de suprastructură portuară "instalațiile și echipamentele necesare pentru manipularea mărfurilor, construcțiile destinate depozitării și procesării mărfurilor, alte clădiri și construcții speciale, platformele portuare, instalațiile și echipamentele de preluare a deșeurilor, inclusiv a celor generate de nave, sistemele de dirijare a traficului din perimetrul portuar, precum și orice alte bunuri care prin natura sau destinația lor deservesc oricăreia dintre activitățile de transport naval prevăzute la art. 19".

De asemenea, art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 22/1999 reglementează activitățile de transport naval, cele conexe și auxiliare activităților de transport naval, fiind amintite activitățile de transport de mărfuri și persoane, precum și activități care au legătură cu acestea cum ar fi asistența navelor la operarea mărfurilor periculoase, preluarea reziduurilor și a apelor uzate.

Plecând de la ipotezele reglementate de textul legal evocat, având în vedere și obiectul contractelor amintite mai sus, instanța supremă apreciază că activitatea desfășurată de către recurenta-pârâtă în temeiul contractului ce a generat prezentul litigiu poate fi circumscrisă noțiunii de activitate în porturi, având în vedere că echipamentele pe care S.C. B. S.R.L. le-a cumpărat de la S.C. A. S.R.L. erau destinate exclusiv a servi construcției celor două nave multifuncționale obiect al contractului de achiziție, iar intimata-reclamantă s-a obligat să asigure asistență tehnică la montajul și probarea produselor furnizate, precum și să instruiască echipajele fiecărei nave pentru utilizarea și exploatarea echipamentelor.

Așadar, în speță, obiectul și obligațiile asumate de părți prin contractul din care s-au născut pretențiile deduse judecății, prezintă legătură cu activitatea din domeniul portuar, putând fi incluse în categoria activităților auxiliare activităților de transport naval prevăzute exemplificativ de art. 19 alin. (1) lit. c) pct. 2 din O.G. nr. 22/1999.

În consecință, decizia civilă recurată este pronunțată în soluționarea unei cereri privind activitatea în porturi, fiind o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Cu referire la mențiunea căii de atac a recursului cuprinsă în dispozitivul deciziei instanței de apel, Înalta Curte subliniază că principiul legalității căilor de atac, reglementat de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., se opune oricărei mențiuni contrare din hotărârea judecătorească, astfel că partea nu poate exercita decât calea de atac prevăzută de lege, iar nu pe cea indicată eronat în dispozitivul hotărârii judecătorești.

De aceea, dând eficiență textelor de lege enunțate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1033A/12.06.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2026.