ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1849/2025

Ședința publică din data de 4 decembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2024 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, reclamanta A., angajată în funcția de grefier la Judecătoria Brașov, până la data de 15 septembrie 2022, a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov și Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata sumei de 2.339 RON, sumă ce reprezintă costul ochelarilor de vedere. A mai solicitat ca suma să fie actualizată cu indicele de inflație și să fie acordată dobânda legală aferentă.

Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la termenul din 4 decembrie 2024, a admis excepția de necompetență materială procesuală și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea secției I civile a Tribunalului Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 217 din 6 februarie 2025, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată fiind declinată în favoarea Tribunalului Brașov.

În argumentarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că prin acțiunea formulată, partea reclamantă, fost grefier în cadrul unei judecătorii, actualmente pensionar, a solicitat prin capetele de cerere principale obligarea pârâților la plata unor sume reprezentând costul ochelarilor de vedere ce a fost nevoită să îi achiziționeze pentru remedierea deficiențelor de vedere apărute având în vedere atribuțiile legate de serviciu.

Având în vedere natura litigiului, s-a apreciat că Tribunalul Brașov este competent teritorial să soluționeze, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

În cauză, reclamanta are calitatea de pensionar, iar anterior a activat ca grefier în cadrul unei judecătorii.

Nu sunt aplicabile nici alin. (2) și (3) ale articolului 127 din C. proc. civ., întrucât printre pârâți nu se regăsește instanța la care își desfășoară activitatea reclamanta astfel cum indică în mod expres dispozițiile menționate (chiar dacă tribunalul pârât este competent a soluționa cauza acesta nu este și instanța la care activează partea).

Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1348/MAS din 29 octombrie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat de drept soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Brașov a reținut că printre pârâți se regăsește instanța care ar soluționa cauza pe fond, respectiv Tribunalul Brașov, chiar dacă reclamanta nu își desfășoară activitatea acolo, fiind pensionară.

În plus, instanța a constatat că nu este rațiunea legii de a permite unei instanțe, cum este Tribunalul Brașov, să poată să judece o cauză în care instituția însăși este pârâtă.

Un alt argument în susținerea soluției de declinare a competenței îl reprezintă prorogarea competenței în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, întrucât deja primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate a fost cel din 4 decembrie 2024, pe rolul secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița. Atunci ar fi putut fi cel mai târziu pusă în discuție orice necompetență teritorială.

Faptul că la acel moment a fost invocată doar excepția necompetenței materiale procesuale a secției și s-a trimis cauza către secția civilă nu deschide posibilitatea instanței (completului specializat) învestite ulterior să mai decline cauza pentru necompetență teritorială, chiar și dacă ar fi de ordine publică, deci, exclusivă, așa cum a argumentat prima instanță în temeiul art. 269 din Codul muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2024*, la data de 7 noiembrie 2025.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Brașov - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamanta, grefier în cadrul Judecătoriei Brașov până la data de 15 septembrie 2022, când a fost eliberată din funcție, ca urmare a pensionării, a învestit Tribunalul Dâmbovița cu o acțiune, prin care a solicitat să fie obligați pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov și Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sumei de 2.339 RON, sumă ce reprezintă costul ochelarilor de vedere, aceasta urmând să fie actualizată cu indicele de inflație și să fie acordată dobânda legală aferentă.

Prin urmare, reclamanta, grefier pensionar la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Brașov.

Așadar, având în vedere că, în speță, reclamanta are domiciliul în județul Brașov, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, potrivit art. 269 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii (forma în vigoare la data sesizării instanței, 23.08.2024), raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalului în a cărui circumscripție reclamanta își are domiciliul, respectiv Tribunalului Brașov.

Însă, potrivit art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2

1

) din C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiași articol, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Prin urmare, având în vedere că, la momentul introducerii acțiunii, reclamanta nu se afla în ipoteza prevăzută de art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., adică nu își desfășura activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât acțiunea a fost introdusă împotriva instanței căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Brașov), în speță, sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (2) și (2

1

) din C. proc. civ., care reglementează un drept de opțiune al părții reclamante, care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată (art. 127 alin. (2)

1

teza a doua din C. proc. civ.), fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Potrivit dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul este cel care poate alege între mai multe instanțe deopotrivă competente; o dată exercitat dreptul de opțiune, competența instanței alese, consolidându-se, se definitivează.

Întrucât reclamanta și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel Brașov, în raza căreia se află Tribunalul Brașov, care ar fi fost competent să judece conform normelor de dreptul muncii, rezultă că instanța sesizată a devenit competentă teritorial să soluționeze litigiul.

Față de cele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 127 alin. (2) și (2

1

) din C. proc. civ., față de alegerea făcută de reclamanți în favoarea unei instanțe competente alternativ, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) din același act normativ, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2025.