ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2164/2023

HOTĂRÂRE

25.10.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2164/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița la 5 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții menționați în tabelul anexă la acțiune, au solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Brașov, obligarea acesteia la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi aferente urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, urmând a se dispune uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale reclamanților raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 1 ianuarie 2018 și în continuare, obligarea pârâtei la plata efectivă a salariilor calculate prin raportare la VRS 605,225 începând cu 1 ianuarie 2018 și în continuare, conform sentinței civile nr. 1188 din 20 aprilie 2021 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă definitivă prin decizia nr. 1993 din 28 septembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, și actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculate începând cu data scadenței până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

La termenul de la 8 martie 2023, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 437 din 8 martie 2023 și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Brașov.

În esență, Tribunalul Dâmbovița a reținut că a fost învestit cu soluționarea unui conflict de muncă, părțile reclamante, personal auxiliar (grefier), conex (agent procedural), respectiv personal auxiliar pensionar, solicitând drepturi bănești de natură salarială. A mai reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ. întrucât reclamanții nu își desfășoară sau nu și-au desfășurat activitatea la instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în fond și nici tribunalul competent, la care teoretic și-ar desfășura activitatea reclamanții (aceștia fiind încadrați la o curte de apel, iar alții pensionari grefieri) nu figurează ca pârât. Față de prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanța a apreciat că este competent să soluționeze cauza Tribunalul Brașov.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Brașov.

La termenul de la 21 septembrie 2023, Tribunalul Brașov, secția I civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, raportat la dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1211/MAS din 5 octombrie 2023, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În esență, Tribunalul Brașov a reținut că sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., competența facultativă fiind extinsă și în cazul în care calitatea de reclamant este deținută de personalul auxiliar și conex. Față de faptul că reclamanții își desfășoară activitatea la instanța superioară celei care ar fi fost competentă să soluționeze cauza, s-a stabilit că se impune declinarea competenței în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă și Tribunalul Brașov, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanții, care au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Curții de Apel Brașov, au solicitat plata unor drepturi salariale, în contradictoriu cu această curte de apel.

Pentru a stabili instanța competentă din punct de vedere teritorial, va fi avută în vedere calitatea părților din dosar, inclusiv cea a pârâtei, care este o instanță de judecată.

În ceea ce privește calitatea de pârâtă a instanței, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. raportat la alin. (2) al aceluiași articol, rezultă că reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Având în vedere că obiectul prezentului dosar este un litigiu de muncă și față de prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanța care ar fi fost competentă potrivit legii este Tribunalul Brașov, aflat în circumscripția Curții de Apel Brașov.

Întrucât pârâtă în cauză este Curtea de Apel Brașov, reclamanții pot opta între a sesiza Tribunalul Brașov, aflat în circumscripția Curții de Apel Brașov, sau orice alt tribunal din raza curților de apel învecinate acestei curți de apel. Reclamanții au ales sa sesizeze Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel Brașov.

Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora normele care reglementează competența facultativă sunt aplicabile și personalului auxiliar de specialitate, precum și faptul că reclamanții își desfășoară activitatea la instanța superioară celei care ar fi trebuit să soluționeze litigiul în fond, potrivit normelor din Codul muncii. Astfel, prin stabilirea competenței în favoarea unei instanțe din raza curții de apel învecinate se asigură aparența de imparțialitate obiectivă în soluționarea cauzei, nu numai în primă instanță, ci inclusiv în căile de atac cu care ar fi sesizate instanțele superioare.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.