ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4047/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 05.12.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene:

- anularea adresei nr. x din 09 iunie 2023 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă a reclamantei înregistrată sub nr. x/11.05.2023 și nr. y/11.05.2023, a adresei nr. x/26.10.2023, precum și a adresei nr. x din 10 mai 2023, prin care a fost respinsă cererea înregistrată la registratura Generală cu nr. x/12.04.2023 și la Cabinetul ministrului cu nr. 2717/MIB/12.04.2023;

- obligarea pârâtului la plata sumei 6835,00 RON, reprezentând contravaloarea achiziției unui aparat de corecție special, respectiv a unei perechi de ochelari de vedere, necesar desfășurării activității profesionale.

2.1. Prin sentința nr. 181 din data de 3 aprilie 2024, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a instanței, privind soluționarea acțiunii, având ca obiect anulare act administrativ-fiscal și a trimis dosarul spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în principal anularea adresei nr. x din 09 iunie 2023 emise de pârât prin care a fost respinsă plângerea prealabilă a reclamantei înregistrată sub nr. x/11.05.2023 și nr. y/11.05.2023, a adresei nr. x/26.10.2023 emisă de pârât, precum și a adresei nr. x din 10 mai 2023 emisă de pârât și obligarea pârâtului la plata sumei 6835,00 RON, reprezentând contravaloarea achiziției unui aparat de corecție special, respectiv a unei perechi de ochelari de vedere, necesar desfășurării activității profesionale.

Potrivit art. 2 din Codul administrativ, Guvernul României, ministerele, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, autoritățile administrative autohtone sunt autoritățile publice centrale.

Instanța a apreciat că, în ceea ce privește capetele de cerere formulate de reclamantă, acestea se află în strânsă legătură, prin urmare instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

2.2. Prin sentința nr. 283 din data de 5 iunie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Constatând ivit conflictul negativ de competență dintre Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că reclamanta deține funcția de consilier juridic superior, gradația 5, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Direcției Generale Juridice și Relația cu Parlamentul - Serviciul Avizare Acte Normative, conform Ordinului ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 1560/28.06.2022 privind încetarea detașării și transferul la cerere al doamnei A. de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Direcția Generală Juridică și Relația cu Parlamentul, Serviciul Avizare Acte Normative.

Din punctul de vedere al instanței competente material să soluționeze cauza, este incidentă norma specială de competență prevăzută de dispozițiile art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, în condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată are legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, reclamanta ocupând funcția publică de consilier juridic superior, gradația 5, în cadrul instituției pârâte, iar solicitarea reclamantei de decontare a contravalorii ochelarilor de vedere are legătură cu condițiile de exercitare a atribuțiilor sale de serviciu, astfel cum acestea sunt prevăzute în fișa postului.

Legiuitorul a reglementat, prin dispozițiile art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, o normă specială de competență, cu caracter derogatoriu de la norma generală reprezentată de Legea nr. 554/2004, astfel că litigiile care decurg din raportul de serviciu al funcționarului public revin competenței materiale de soluționare în primă instanță a tribunalelor, nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Din punctul de vedere al competenței teritoriale, prin dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor formulate de persoane fizice de drept privat, legiuitorul a instituit o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului. Cum, în cauza de față, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată și înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamanta A. are domiciliul în județul Dâmbovița, rezultă că instanța competentă, din punct de vedere teritorial, să soluționeze cauza este Tribunalul Dâmbovița.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Analizând aspectele cauzei deduse judecății, Înalta Curte constată că reclamanta este funcționar public în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Juridică și Relația cu Parlamentul - Serviciul Avizare Acte Normative.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat în principal anularea adresei nr. x din 09 iunie 2023 emise de pârât prin care a fost respinsă plângerea prealabilă, a adresei nr. x/26.10.2023 emisă de pârât, precum și a adresei nr. x din 10 mai 2023 emisă de pârât și obligarea acestuia la plata sumei 6835,00 RON, reprezentând contravaloarea achiziției unui aparat de corecție special, respectiv a unei perechi de ochelari de vedere, necesar desfășurării activității profesionale.

În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cărora:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

În raport de acest text de lege, precum și de obiectul și motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanta persoană fizică are calitatea de funcționar public, iar litigiul își are izvorul în raportul de serviciu al acesteia, fiind vorba de drepturi salariale rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) din Legea nr. 153/2017, ceea ce atrage incidența normei de competență prevăzute de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, având în vedere că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu conține norme în acest sens, urmează a fi aplicate dispozițiile referitoare la competența teritorială prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca drept comun în materie.

Astfel, în privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

Prin urmare, reținând că prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, iar dispozițiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilesc, în ceea ce privește competența materială, o plenitudine de competență în favoarea secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor în ceea ce privește soluționarea acestui tip de cauze, precum și faptul că reclamanta avea la momentul formulării acțiunii domiciliul pe raza județului Dâmbovița, ceea ce atrage competența teritorială a Tribunalului Dâmbovița, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 septembrie 2024.