ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5809/2024

Ședința publică din data de 5 decembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023 la data de 28.12.2023, reclamanții A., B., C. și D., angajați ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pe cale de excepție au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. XXVI pct. 1 și pct. 10, precum și ale art. XXIV din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung și au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea Deciziilor de soluționare a contestațiilor, formulate în procedura prealabilă, cu consecința admiterii acestora;

- anularea Ordinelor emise la 30.10.2023, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale personalului din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ca urmare a prevederilor pct. 10 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung și a Ordinului nr. 4100/30.10.2023 privind aplicarea prevederilor art. XXVI pct. l din Legea nr. 296/2023;

- obligarea pârâtului la emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare;

- obligarea pârâtului la plata drepturilor de mai sus, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății și pentru viitor;

- obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale cuvenite pentru drepturile restante, începând cu data nașterii drepturilor și până la data plății integrale a acestora;

- obligarea Ministerului la plata cheltuielilor de judecată -generate de prezentul litigiu.

2.1. Prin sentința nr. 210/16.04.2024 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu.

A fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C. și D., angajați ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că având în vedere că prezentul litigiu are ca obiect anularea unor ordine de salarizarea emise de o autoritate centrală Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene în ceea ce privește stabilirea unor drepturi salariale ale funcționarilor publici, și a apreciat că aparține curții de apel secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare față de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019.

Tribunalul a reținut și decizia pronunțată de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii nr. 22/2020, prin care s-a stabilit că în litigiile de funcție publică vizând obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate precum și atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ ori actul nu a fost comunicat funcționarului public, acesta se poate adresa direct instanței de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanței să fi solicitat angajatorului acordarea acelorași drepturi.

În speță, reclamanții au parcurs procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu privire la actul administrativ a cărui anulare se solicită și care vizează drepturile salariale ale unor funcționari publici, iar dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a doua, stabilesc în favoarea curții de apel competența de soluționare a litigiilor privind acte administrative emise autorități publice centrale, precum Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

2.2. Prin sentința nr. 455/24.10.2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalul Dâmbovița – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a fost suspendată din oficiu judecarea cauzei și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a constatat că acțiunea are ca obiect un element al raportului de serviciu, respectiv drepturile salariale ale funcționarilor publici din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și nu au fost identificate dispoziții speciale derogatorii cu privire la stabilirea unei alte competențe.

Enunțând dispozițiile art. 536 C.adm. și art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, curtea a apreciat că nu se poate reține criteriul rangului autorității în speță, câtă vreme actele administrative contestate privesc drepturi salariale (anularea Ordinelor emise la 30.10.2023, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale personalului din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene) și deci raportul de serviciu al funcționarului public.

A constatat instanța că obiectul prezentei cereri este reprezentat de un act administrativ emis în materia funcției publice și astfel competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în circumscripția căruia reclamanții își au domiciliul, în cauză acesta fiind Tribunalul Dâmbovița față de domiciliul reclamanților în județul Dâmbovița.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente material este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de contencios administrativ a fost investită cu cererea formulată de reclamanții A., B., C. și D., angajați ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin care, pe cale de excepție, au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. XXVI pct. 1 și pct. 10, precum și ale art. XXIV din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung și au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea Deciziilor de soluționare a contestațiilor, formulate în procedura prealabilă, cu consecința admiterii acestora; anularea Ordinelor emise la 30.10.2023, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale personalului din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ca urmare a prevederilor pct. 10 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung și a Ordinului nr. 4100/30.10.2023 privind aplicarea prevederilor art. XXVI pct. l din Legea nr. 296/2023; obligarea pârâtului la emiterea Ordinelor de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare; obligarea pârâtului la plata drepturilor de mai sus, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății și pentru viitor; obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale cuvenite pentru drepturile restante, începând cu data nașterii drepturilor și până la data plății integrale a acestora.

Înalta Curte reține că potrivit art. 536 C.adm. "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Înalta Curte, în acord cu opinia curții de apel, constată că acțiunea are ca obiect un element al raportului de serviciu, respectiv drepturile salariale ale funcționarilor publici din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și nu au fost identificate dispoziții speciale derogatorii cu privire la stabilirea unei alte competențe.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

În speță, actele administrative contestate privesc drepturi salariale (anularea Ordinelor emise la 30.10.2023, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale personalului din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene) și, deci, raportul de serviciu al funcționarului public.

Așadar, obiectul prezentei cereri este reprezentat de un act administrativ emis în materia funcției publice și astfel competența de soluționare a cauzei, potrivit dispozițiilor legale antereferite, revine tribunalului în circumscripția căruia reclamanții își au domiciliul, în cauză acesta fiind Tribunalul Dâmbovița față de domiciliul reclamanților în județul Dâmbovița.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.