ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1314/2025

HOTĂRÂRE

23.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1314/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2024 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub număr de dosar x/2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U., reprezentați convențional de avocat V., în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL COVASNA, au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la:

1) majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare brute lunare față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 începând cu data de 01.01.2024 și în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115/14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene;

2) plata diferenței rezultate ca urmare a majorării cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare brute lunare fată de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 începând cu data de 01.01.2024 și în continuare;

3) actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Au arătat reclamanții că au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, Județul Covasna, făcând astfel parte din familia ocupațională de funcții bugetare justiție.

Prin sentința nr. 1949 din 5 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024 de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

În motivarea hotărârii, s-a reținut, în esență, că în materie de competență în litigii de muncă, competența exclusivă este reglementată în art. 269 Codul muncii care prevede în alin. (2) că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) - conflicte individuale sau colective de muncă - se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

S-a apreciat că în cauză nu au aplicabilitate dispozițiile art. 127 C. proc. civ., întrucât instanța competentă teritorial - cea de la domiciliul uneia dintre reclamante, U., Tribunalul Iași, nu este vreuna dintre cele avute în vedere de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța a reținut că Tribunalul Dâmbovița nu este instanță competentă teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere faptul că locul menționat de art. 269 alin. (2) Codul muncii nu se află în circumscripția acestei instanțe.

Învestit prin declinare, Tribunalul Iași a reținut că reclamanții au domiciliile în mai multe localități, aflate în competența mai multor tribunale județene: Brașov, Covasna, Iași, iar în considerarea unicului reclamant cu domiciliul în Iași, Tribunalul Dâmbovița a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Iași.

S-a arătat că, în speță, este vorba despre mai mulți reclamanți, fiecare dintre aceștia (sau anumite grupuri) atrăgând după domiciliu o instanță competentă diferită.

S-a constatat că în cazul reclamantei U., grefier, instanța competentă este Tribunalul Iași, dar în cazul său sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

În cazul reclamanților grefieri, având domiciliul în Covasna (A., B., C., D., F., H., J., M., N., P., Q., R., S.), instanța competentă după domiciliu este Tribunalul Covasna, dar și în cazul lor sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.. Prin urmare, în ceea ce privește aceste părți, ele ar fi trebuit să sesizeze o instanță dintr-o curte de apel învecinată Curții de apel Brașov, printre care se găsește însă și Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se găsește Tribunalul Dâmbovița, astfel încât această instanță este competentă.

În cazul reclamanților grefieri, având domiciliul în Brașov (G., I., K., O.), instanța competentă după domiciliu este Tribunalul Brașov, dar și în cazul lor sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.. Prin urmare, în ceea ce privește aceste părți, ele ar fi trebuit să sesizeze o instanță dintr-o curte de apel învecinată Curții de apel Brașov, printre care se găsește însă și Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se găsește Tribunalul Dâmbovița, astfel încât această instanță este competentă.

În cazul reclamanților care nu sunt grefieri, ci șoferi sau aprozi, având domiciliul în Covasna (E., L., T.), aceștia ar fi trebuit să sesizeze Tribunalul Covasna, în cazul lor nefiind aplicabil art. 127 C. proc. civ.

Prin urmare, conform niciunui criteriu aplicabil, instanța competentă nu era Tribunalul Iași, astfel încât prin sentința civilă nr. 1333/2025 din 11 iunie 2025 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița (Secția competentă pentru soluționarea litigiilor de muncă). Constatându-se invit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanșat de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Covasna și Curtea de Apel Brașov.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii (forma în vigoare la data promovării acțiunii), dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Cu toate acestea, dată fiind calitatea părților, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, Înalta Curte reține că nu sunt incidente dispozițiile de drept comun, ci prevederile art. 127 C. proc. civ.

Raportat la data introducerii acțiunii, 4 iulie 2024, potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Înalta Curte constată că în cauză relevante sunt calitatea de pârât a Tribunalului Covasna, care ar fi fost instanța competentă să soluționeze litigiul prin raportare la locul de muncă al reclamanților, conform art. 269 Codul muncii, precum și opțiunea reclamanților privind instanța sesizată.

Potrivit normelor de competență facultativă prevăzute la art. 127 alin. (2) și alin. (2

) C. proc. civ., reclamanții au posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii.

Prin urmare, reclamanții pot introduce cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie la Tribunalul Covasna, instanță a cărei competență teritorială este stabilită de norma prevăzută la art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cât și la oricare alt tribunal din circumscripția curților de apel învecinate potrivit regulii prevăzute la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Conform art. 116 C. proc. civ., dreptul de opțiune aparține în mod exclusiv reclamanților, astfel că, odată ce și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea chiar la instanța competentă să soluționeze litigiul potrivit normelor generale, aceasta a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, neavând posibilitatea de a cenzura procedural acest drept de opțiune.

Instanța supremă reține că reclamanții, prin introducerea acțiunii la Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, curte de apel învecinată Curții de Apel Brașov de care aparține Tribunalul Covasna, instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii potrivit art. 269 alin. (2) Codul Muncii, au intenționat să se prevaleze de normele de competență prevăzute la art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., respectiv de a sesiza alt tribunal din circumscripția oricărei curți de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află Tribunalul Covasna, instanța competentă potrivit legii.

Așa fiind, instanța supremă constată că reclamanții și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2

ind. 1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Față de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.