ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 977/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 977/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 3 iunie 2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la data de 18.06.2024 și înregistrată sub nr. x/2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila, obligarea acestora la majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare brute lunare față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu data de 01.01.2024 și în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene; plata diferenței rezultate ca urmare a majorării cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare brute lunare față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 și salariile de bază/indemnizațiile de încadrare brute lunare efectiv plătite pentru fiecare lună, începând cu data de 01.01.2024 și în continuare; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței până la plata efectivă a sumelor cuvenite.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 194, art. 95 și art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Legea nr. 153/2017, art. 1531 și art. 1535 din C. civ. precum și dispozițiile art. 166 din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 1734 din 02 octombrie 2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
În motivarea soluției, instanța a reținut că, fiind vorba despre un litigiu asimilat conflictelor de muncă, competența teritorială este reglementată de art. 269 din Codul muncii, iar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea putea fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.
A constatat tribunalul că niciunul dintre reclamanți nu avea domiciliul, reședința sau locul de muncă în circumscripția sa, instanța competentă fiind determinată în funcție de domiciliul unuia dintre aceștia, respectiv reclamanta SS., cu domiciliul în județul Tulcea, aflat în raza teritorial a Tribunalului Tulcea.
De asemenea, s-a mai reținut că dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., invocate de reclamanți în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Brăila, nu sunt incidente în cauză, întrucât aplicabilitatea intervine doar în ipoteza în care instanța competentă la care își desfășoară activitatea sau instanța inferioară acesteia, vizată de legiuitor, este atât cea în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința cât și locul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 457/2025 din 3 aprilie 2025, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, sens în care a suspendat cauza.
În motivarea soluției, instanța a reținut, în esență, că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât reclamanții sunt grefieri la Judecătoria Brăila, însă ținând cont că cererea a fost formulată în contradictoriu cu Tribunalul Brăila și Curtea de Apel Galați competența teritorială trebuie raportată la prevederile art. 127 alin. (2) și (2)
1
din C. proc. civ.
De asemenea, s-a mai statuat că, în exercitarea dreptului de a alege instanța competentă teritorial, reclamanții s-au adresat tribunalului din raza curții de apel învecinate Curții de Apel Galați, iar dreptul lor de opțiune nu putea fi cenzurat de instanță din oficiu.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 17 aprilie 2025.
Constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată ce are ca obiect un litigiu de muncă, reclamanții având calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Brăila. În calitate de pârâți au fost chemați în judecată Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila.
Regula de drept comun în jurisdicția muncii - art. 269 alin. (1) și (2) Codul muncii - atribuie asemenea litigii în competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantul.
În cauză, însă, tranșarea competenței teritoriale impune aplicarea art. 127 C. proc. civ., dată fiind calitatea părților și, procedând astfel, se constată, în primul rând, că alin. (1) al dispoziției evocate nu este aplicabil, întrucât cererea nu este de competența Judecătoriei Brăila, unde funcționează în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex reclamanții, ci, astfel cum anterior s-a arătat, a tribunalului.
Incidente sunt însă dispozițiile referitoare la competența facultativă prevăzute de art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2
1
) și (3) C. proc. civ., care vizează și ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de pârât, cum este, în cauză, Curtea de Apel Galați.
Norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă acțiunea împotriva instanței de judecată, chiar la aceasta - aplicând regula generală în materie de competență -, fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate.
Transpunând dispozițiile legale la circumstanțele cauzei, se reține că reclamanții aveau și opțiunea de a sesiza un tribunal din raza unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Galați. Potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea instanței revine exclusiv reclamantului, a cărui opțiune nu mai poate fi contestată, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, potrivit legii.
Așadar, reclamanții au ales să introducă cererea pe rolul Tribunalului Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel Galați, manifestându-și opțiunea în condițiile art. 127 alin. (2
1
) C. proc. civ., fixând astfel, în favoarea acestei instanțe, competența teritorială, fără ca opțiunea lor să poată fi cenzurată de instanță, din oficiu.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2025.