ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1246/2025

HOTĂRÂRE

18.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1246/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie 2024 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. x/2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. și PP. au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la:

a) majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare brute lunare față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu data de 01.01.2024 și, în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene;

b) plata diferenței rezultate ca urmare a majorării cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare brute lunare față nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 și salariile de bază/indemnizațiile de încadrare brute lunare efectiv plătite pentru fiecare lună, începând cu data de 01.01.2024 și, în continuare;

c) actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior;

Prin sentința civilă nr. 2285 din 10 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Dâmbovița a reținut că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. referitoare la competența facultativă, de vreme ce exista posibilitatea sesizării Tribunalului Dolj, a cărui competență este atrasă de faptul că reclamanta QQ. are domiciliul în Județul Dolj, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate aflată la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. instituie un caz special de prorogare de competență în vederea asigurării respectării principiului imparțialității justiției. Or, pentru aplicarea dispozițiilor legale speciale este necesar a se stabili necompetența teritorială a tuturor instanțelor competente din punct de vedere teritorial conform regulii de drept comun.

Reclamanții nu își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalul Dolj ori a unei instanțe superioare în grad acestuia. Prin urmare, Tribunalul Dolj este competent din punct de vedere teritorial raportat la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și față de domiciliul unuia dintre reclamanți. De asemenea, această instanță nu are calitatea de parte în proces, condiții în care nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2

) din C. proc. civ.

În concluzie, având în vedere obiectul cauzei - "drepturi salariale" și faptul că reclamanții au ales să declanșeze litigiul în coparticipare procesuală activă, aflându-se într-un litisconsorțiu procesual activ asumat, Tribunalul Dâmbovița a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., competența teritorială urmând a se stabili conform regulii de drept comun, la instanța de la domiciliul unuia dintre reclamanți.

Prin sentința nr. 815/2025 din 22 aprilie 2025, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Dolj, invocată, din oficiu, de către instanță, s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Dolj și Tribunalul Dâmbovița, s-a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În argumentarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că rațiunea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este aceea ca litigiul să nu ajungă să fie soluționat, nici în primă instanță și nici în căile de atac, de o instanță la care funcționează reclamantul judecător/procuror/asistent judiciar/grefier.

Reclamanții au optat astfel, în condițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., determinând competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată în favoarea instanței prevăzute de lege pe rolul căreia s-a înregistrat acțiunea, respectiv Tribunalul Dâmbovița.

Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, dată fiind calitatea reclamanților, iar Tribunalul Dâmbovița este competent teritorial să judece cauza, fiind una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamanții.

Faptul că unul dintre cei 42 de reclamanți are domiciliul în circumscripția Tribunalului Dolj nu justifică admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița și declinarea întregii cauze, iar în condițiile unei coparticipări procesuale active, Tribunalul Dâmbovița rămâne competent să soluționeze cauza în întregime, față de toți reclamanții.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2024, la data de 6 iunie 2025.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din același cod, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Se constată că, în litigiile de muncă în care reclamant este angajatul, competența este alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reține și că, potrivit art. 275 din Codul muncii, dispozițiile din Legea nr. 53/2003 referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 269 din Codul muncii cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanța de la locul unde își are domiciliul și cea de la locul său de muncă, opțiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanței.

Reclamanții din cauza dedusă judecății, în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, au învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea având calitatea de pârâți.

Potrivit art. 127 din C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte reține că, deși reclamanții au calitatea prevăzută de art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., nu este incidentă ipoteza reglementată de alin. (1) al aceluiași articol, întrucât acțiunea nu este de competența instanței unde aceștia își desfășoară activitatea și nu există o instanță inferioară acesteia, ci a instanței superioare celei la care se află locul lor de muncă, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Însă, atât timp cât Tribunalul Vâlcea are calitatea de pârât, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

) din C. proc. civ., în temeiul cărora reclamanții pot sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei rază se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Această normă legală reglementează un drept de opțiune al reclamanților, care au posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată fie la instanța competentă potrivit legii, fie la o altă instanță, de același grad, din raza unei curți de apel învecinate.

Potrivit dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul este cel care poate alege între mai multe instanțe deopotrivă competente; o dată exercitat dreptul de opțiune, competența instanței alese, consolidându-se, se definitivează.

Întrucât reclamanții și-au manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel Pitești, în raza căreia se află Tribunalul Vâlcea, care ar fi fost competent să judece conform normelor de dreptul muncii, rezultă că instanța sesizată a devenit competentă teritorial să soluționeze litigiul.

Față de cele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 127 alin. (2) și (2

) din C. proc. civ., față de alegerea făcută de reclamanți în favoarea unei instanțe competente alternativ, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) din același act normativ, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.