ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1074/2025

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub dosar nr. x/18.06.2024 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. și TT., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul București, au solicitat majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare brute lunare față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu data de 01.01.2024 și în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115 din 14 decembrie 2023; plata diferenței rezultate; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În motivare, au arătat, în esență, că au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Buftea, iar în tot cuprinsul perioadei pentru care solicită acordarea drepturilor de mai sus, salarizarea s-a raportat la dispozițiile legale corespunzătoare nivelului de salarizare al salariului de bază/indemnizației de încadrare brute lunare pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.

În drept, au invocat dispozițiile art. 194, art. 95 și art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Legea nr. 153/2017, prevederile invocate în cuprinsul cererii, art. 1531 și art. 1535 din C. civ. precum și pe dispozițiile art. 166 din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 2057 din data de 13 noiembrie 2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei civile în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a adopta această soluție, instanța a avut în vedere natura litigiului - conflict de muncă, reținând incidența normelor de competență teritorială exclusivă reglementate de art. 269 din Codul muncii.

Instanța a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la competența facultativă, întrucât reclamanții nu au invocat și nici dovedit că ar avea domiciliul, reședința sau locul de muncă în circumscripția Tribunalului Dâmbovița.

În acest context, instanța a constatat că, deși competența Tribunalului Mehedinți a fost atrasă de domiciliul reclamantei I. (conform anexei cererii de chemare în judecată - f. x verso), reclamanții nu își desfășoară activitatea în circumscripția acestei instanțe, iar aceasta nu are calitatea de parte în proces.

Prin urmare, a apreciat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. privind înlăturarea competenței teritoriale exclusive, fiind aplicabile dispozițiile specifice conflictelor de muncă, reglementate prin art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Investit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 694, pronunțată la data de 17 aprilie 2025 a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT. și pe pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul București, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În motivare, s-a reținut incidența art. 127 alin. (2) C. proc. civ. și a deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, cu privire la norma ce reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă, aplicând regula generală în materie de competență, fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Mehedinți - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză; declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Cu titlu prealabil, se impune observația că, având în vedere regula exprimată prin adagiul "tempus regit actum", în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, care a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 231 și ale art. 269 alin. (2) Codul muncii, și Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, care a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 127 alin. (1), (2) și (2

1

) C. proc. civ.

Acțiunea introductivă are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, fiind dedus judecății un conflict de muncă în care reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Buftea.

Sub un prim aspect, se reține că dispozițiile legale care reglementează competența teritorială în materia litigiilor de muncă sunt de ordine publică, iar nu privată, întrucât tind să protejeze partea considerată vulnerabilă în raportul juridic dedus judecății, și anume salariatul. Aceste norme sunt instituite, astfel, în considerarea unui interes public, părțile neavând posibilitatea de a deroga.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii". Alin. (3) al articolului menționat prevede explicit că aceste dispoziții legale se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor.

Conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speță, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Buftea.

Dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice prevăd că:

"Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT".

Astfel, ținând seama de dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, anterior evocate, competența teritorială de soluționare a litigiului de muncă dedus judecății aparține Tribunalului Ilfov, aflat în circumscripția Curții de Apel București, instanță în raza căreia reclamanții își desfășoară activitatea.

În contextul particular al prezentei cauze, devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., care reglementează regimul competenței teritoriale în ipoteza în care calitatea de reclamant aparține personalului auxiliar și conex al instanțelor judecătorești din raza Curții de Apel București, iar instanța respectivă are calitatea de parte în proces, fiind pârâtă.

Prin urmare, întrucât cererea a fost introdusă de persoanele prevăzute la art. 127 alin. (3), coroborat cu alin. (1) C. proc. civ. împotriva instanței superioare celei căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Ilfov), normele edictate impun și, respectiv, permit reclamanților să sesizeze o altă instanță de același grad aflată în circumscripția oricărei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța care ar fi fost, în mod normal, competentă.

Prin alegerea Tribunalului Dâmbovița, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel București, reclamanții au ținut seama de prevederile art. 127 C. proc. civ.

Argumentul Tribunalului Dâmbovița potrivit căruia domiciliul unuia dintre reclamanți constituie un criteriu suficient pentru determinarea instanței competente, iar absența domiciliului și a locului de muncă în raza județului Dâmbovița justifică declinarea competenței în favoarea Tribunalului Mehedinți, este nefundamentat, întrucât norma specială, respectiv art. 127 C. proc. civ., derogă de la norma generală, respectiv art. 269 Codul muncii.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că autorii cererii de chemare în judecată și-au manifestat opțiunea în condițiile art. 127, coroborat cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ., va stabili în baza art. 135 alin. (2) și (4) din același act normativ competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2025.