ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1840/2025

Ședința publică din data de 4 decembrie 2025

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2022 pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta SECȚIA DE PROIECTARE OLT S.R.L., a solicitat să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, să se constate că actuala pârâtă în mod vădit abuziv a procedat la rezilierea contractelor de servicii; obligarea pârâtei SECȚIEI DE PROIECTARE OLT S.R.L. la plata sumei de 374.860 RON compusa din: 43.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x/03.10.2019 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitare si modernizare plot de irigații SPP 5 Palazu Mare"; 49.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa în temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații SPP 6-6"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 Ia Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații SPP 6-0"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.1.20218 la Contractului de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații CA3/OUAI"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 Ia Contractului de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații SPP 5-8"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații CD2"; 49.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x/13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații CA2/OUAI".

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția prescripției, în raport de art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., iar, pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată, susținând, în esență, că pentru suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ. totodată, a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtei, în sensul că termenul de prescripție ar începe sa curgă de la data la care s-ar fi terminat lucrarea, având în vedere dispozițiile art. 2524 alin. (2) C. civ.. Cu alte cuvinte, termenul este cel de exigibilitate a obligației de plată ce se naște de la data facturării, adică de la data la care creanțele au fost cerute la plată, conform contractului dintre părți.

Prin sentința nr. 418/2022 din 5 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția prescripției și s-au respins, ca prescrise, pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta SECȚIA DE PROIECTARE OLT S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, anularea sentinței civile nr. 418/05.10.2022 ca fiind netemeinică și nelegală și rejudecând: cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea excepției prescripției ca neîntemeiată; pe fondul cauzei a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, să se constate că intimata în mod abuziv a procedat la rezilierea contractelor de servicii, precum și obligarea intimatei la plata sumei de 374.860 RON.

Prin decizia nr. 229/2023 din 9 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul reclamantei și a obligat-o pe aceasta la plata către intimată a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 17 iulie 2023.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 113 din 23 ianuarie 2024, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 229/2023 din 9 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 101/2025 din 27 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 418/2022 din 5 octombrie 2022 a Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SECȚIA DE PROIECTARE OLT S.R.L.; s-a anulat sentința civilă nr. 418/2022 a Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și s-a reținut cauza pentru evocarea fondului; s-a stabilit termen de judecată la data de 25 martie 2025, ora 10:00, cu citarea părților.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 162/2025 din 8 aprilie 2025, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta SECȚIA DE PROIECTARE OLT S.R.L.; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 374.860 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii.

La data de 1 iulie 2025 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022*, recursul declarat de recurenta-pârâtă SECȚIA DE PROIECTARE OLT S.R.L. împotriva deciziei nr. 162/2025 din 8 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că instanța de apel a făcut o analiză extinsă cu privire la calificarea contractelor de prestări servicii dintre părți, ca fiind contracte cu executare uno ictu și a concluzionat eronat cu privire la rezilierea contractului.

Hotărârea de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor sau proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice este actul normativ care reglementează etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice pentru realizarea obiectivelor/proiectelor noi de investiții în domeniul construcțiilor, a lucrărilor de intervenții la construcții existente și a altor lucrări de investiții.

Este clar că realizarea proiectelor se face etapizat, succesiv, neputându-se considera că prestarea serviciilor este uno ictu, ci este o prestare succesivă, fiecare etapă conducând la următoarea.

Conform prevederilor citate, se poate constata că executarea uno ictu nu ar fi posibilă, întrucât conținutul fiecăreia dintre etape, mai exact, starea de fapt rezultă după parcurgerea uneia dintre etape, stabilește necesitatea sau modalitatea de prestare a următoarei etape.

Aceasta este rațiunea pentru care prețul contractului a fost prevăzut în etape, fiecare etapă având un cost clar determinat indicat în contract.

Contrar celor reținute de instanță, modalitatea de stabilire și de plată a prețului, are natura unei plăți etapizate raportată la fiecare etapă de proiectare. Așadar, recurenta consideră că suntem în prezența unui contract sinalagmatic cu prestări succesive de ambele părți, prestare de servicii și plată corelativă.

În cadrul apărărilor formulate de pârâtă, s-a invocat și s-a dovedit că nici A. S.R.L. și nici personalul angajat nu erau autorizați să desfășoare activități de proiectare îmbunătățiri funciare, acesta fiind de altfel și motivul pentru care pârâta a înțeles să înceteze contractele.

Or, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a luat în calcul aceste apărări și a încălcat normele de drept material referitoare la autorizarea unui inginer proiectant în vederea realizării de lucrări de îmbunătățiri funciare, cu privire la care se aplică mai multe acte normative din domeniul construcțiilor, agriculturii și îmbunătățirilor funciare.

Actele normative indicate în cuprinsul cererii de recurs stabilesc, în mod imperativ, faptul că un inginer proiectant nu poate realiza proiecte care vizează îmbunătățiri funciare dacă nu este autorizat în acest sens, iar reclamanta nu deține niciun fel de autorizare pentru efectuarea unor asemenea proiecte, acesta fiind aspecte dovedite deplin în fața instanței de apel.

Autoarea căii de atac solicită instanței să aibă în vedere că toate documentele sunt semnate de ing. B.-inginer îmbunătățiri funciare, care a fost și este angajatul societății pârâte, existând acte depuse în acest sens la dosarul cauzei.

Astfel cum rezultă din probele existente la dosarul cauzei, reclamanta A. S.R.L. nu și-a îndeplinit această obligație, nu a avut personal calificat în acest sens, iar o parte din obiectul contractului, respectiv expertiza tehnică a fost realizată de altcineva, respectiv de domnul expert C. cu care pârâta a avut încheiat contract de prestări servicii pentru realizarea expertizelor și care a fost plătit de societatea pârâtă pentru acea activitate.

Susținerile instanței de apel, în sensul că expertiza ar fi fost realizată de reclamantă și doar verificată, însușită și semnată de expert C. sunt mai mult decât excesive. O asemenea susținere nu este de natură a răsturna proba cu înscrisuri (contracte și factura aferentă realizării expertizei).

Potrivit recurentei, hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material care vizează răspunderea civilă contractuală.

Creanța invocată de presupusa creditoare este stabilită în mod unilateral de aceasta prin emiterea unor facturi la aproape un an de zile de la data rezilierii contractelor dintre părți, fapt ce nu ne este opozabilă, întrucât nu au fost însușite de noi în vreun fel situație care față de admisibilitatea cererii formulate de reclamanta trebuie raportată atât la calitatea creanței, care trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, și care, în realitate, este o datorie nerecunoscută, nedatorată.

Contrar celor susținute prin decizia recurată, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, conform 1.350 C. civ., text de lege care vizează acest tip de răspundere.

Aplicabilitatea regulii stabilite prin art. 1.350 alin. (3) C. civ. are ca premisă existența unei neexecutări a unei obligații contractuale ce a determinat producerea unui prejudiciu și posibilitatea calificării respectivei neexecutări a obligației contractuale ca fiind o faptă ilicită, pe care reclamanta înțelege să își fundamenteze acțiunea în răspundere civilă delictuală.

Pot fi considerate ca fiind condiții ale răspunderii civile contractuale următoarele:

1) neexecutarea lato sensu, fără justificare, a unei obligații contractuale - art. 1.350 alin. (2) prima teză C. civ. în ceea ce o privește pe pârâtă, această condiție nu este îndeplinită, având în vedere că neachitarea sumelor solicitate prin acțiunea introductivă s-a produs în raport de neexecutarea de către reclamantă a obligațiilor sale contractuale.

2) vinovăția debitorului - art. 1.547 C. civ. pârâta apreciază că nu a cauzat, cu intenție, niciun prejudiciu reclamantei și, mai mult decât atât, a achitat în avans aproximativ jumătate din valoarea contractelor, respectiv suma de 161.000 RON, iar ulterior reclamanta nu și-a mai îndeplinit obligațiile asumate; pârâta a fost obligată să contracteze cu un alt expert tehnic care a efectuat expertizele tehnice și a verificat documentația; de asemenea, pârâta a achitat domnului expert sumele datorate pentru efectuarea expertizelor aferente contractelor ce fac obiectul cauzei; se poate considera că pârâta a fost prejudiciată prin neexecutarea de către reclamantă a obligațiilor sale contractuale. Chiar prin cererea de chemare în judecată se solicită pârâtei, achitarea unor sume pe care aceasta le-a achitat cu titlu de avans.

3) existența unui prejudiciu cauzat creditorului, respectiv reclamantei - art. 1.350 alin. (2) teza a II-a C. civ. nici această condiție nu este îndeplinită, deoarece, așa cum s-a arătat, reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, însă a încasat aproximativ jumătate din suma pretinsă.

4) legătura de cauzalitate între neexecutarea obligației contractuale și prejudiciul cauzat creditorului - art. 1.350 alin. (2) teza a II-a C. civ. este evident că pârâta nu a provocat niciun prejudiciu reclamantei, pentru motivul că, la data emiterii facturilor fiscale ce fac obiectul prezentei cauze, raporturile contractuale dintre părți încetaseră de aproximativ un an de zile și, mai mult decât atât, reclamanta încasase deja, cu titlul de avans, sume considerabile.

5) inexistența unei cauze exoneratoare de răspundere - art. 1.351 - 1.356 C. civ. în cazul pârâtei, există o asemenea cauză exoneratoare, întrucât reclamanta nu și-a executat obligațiile contractuale față de pârâtă, astfel că nu a operat obligația acesteia de plată a contravalorii prețului; prin urmare, neexecutarea obligației de plată de către pârâtă este justificată și, nicidecum, culpabilă.

6) punerea în întârziere realizată anterior învestirii instanței de judecată - art. 1.516 alin. (2) C. civ., raportat la art. 1.522 C. civ. nu numai că pârâta nu a fost pusă în întârziere, dar facturile în baza cărora se solicită obligarea sa la plată au fost emise la un an de la rezilierea contractului și nu i-au fost comunicate; pârâta a aflat de existența acestor facturi la momentul la care i-a fost comunicată cererea de deschidere a procedurii de insolvență de către instanța de judecată.

Pentru aceste argumente, recurenta-pârâtă consideră că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile contractuale, iar reținerile instanței de apel în acest sens sunt nelegale.

De asemenea, contrar celor susținute în cuprinsul întâmpinării, nu este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă a reclamantei față de pârâtă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate ca temeinică și legală. În esență, intimata arată că recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să vizeze un eventual viciu al motivării, din perspectiva celor trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. De asemenea, autoarea recursului nu arată în ce constă pretinsa aplicare greșită a normelor de drept material de către instanța de apel.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 18 septembrie 2025 s-a fixat termen la data de 4 decembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează controlul conformității hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, în limitele motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, cazurile de casare pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același act normativ.

Recursul recurentei-pârâte SECȚIA DE PROIECTARE OLT S.R.L. este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Primul motivul de recurs invocat reglementează trei ipoteze, care au drept efect casarea unei hotărâri și anume:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârșire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanță;

b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic;

c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează, practic, cu o nemotivare.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pentru celelalte două variante normative - motivarea contradictorie ori motivarea pe baza unor motive străine de natura pricinii - recurentul este ținut să indice instanței de recurs și să dezvolte această ipoteză de casare prin critici concrete, din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanța de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) sau să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi subsumate acestui caz de casare, recurenta-pârâtă urmărind doar să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor solicitate de reclamantă, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

În realitate, recurenta-pârâtă critică modalitatea în care instanța de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acțiunii.

Așadar, recurenta nu arată care sunt viciile de nelegalitate a hotărârii atacate, ci impută instanței de apel o motivare insuficientă, criticabilă din punctul de vedere al situației de fapt statuate. Aceste elemente, însă nu se circumscriu motivului de recurs invocat, ci tind să repună în dezbatere starea de fapt ca rezultat al evaluării probelor sau să sublinieze că instanța de apel nu a dat un răspuns exhaustiv argumentelor părții.

De altfel, nu se poate subscrie criticii de nemotivare a hotărârii faptul că dezlegarea dată de instanța de prim control judiciar nu corespunde opiniei părții.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că instanța de apel a făcut o analiză extinsă cu privire la calificarea contractelor de prestări servicii dintre părți, ca fiind contracte cu executare uno ictu și a concluzionat eronat cu privire la rezilierea contractului.

În cadrul apărărilor formulate de pârâtă, s-a invocat și s-a dovedit că nici societatea A. S.R.L. și nici personalul angajat nu erau autorizați să desfășoare activități de proiectare îmbunătățiri funciare, acesta fiind de altfel și motivul pentru care pârâta a înțeles să înceteze contractele.

Or, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a luat în calcul aceste apărări și a încălcat normele de drept material referitoare la autorizarea unui inginer proiectant în vederea realizării de lucrări de îmbunătățiri funciare, cu privire la care se aplică mai multe acte normative din domeniul construcțiilor, agriculturii și îmbunătățirilor funciare.

Actele normative indicate în cuprinsul cererii de recurs stabilesc, în mod imperativ, faptul că un inginer proiectant nu poate realiza proiecte care vizează îmbunătățiri funciare dacă nu este autorizat în acest sens, iar reclamanta nu deține niciun fel de autorizare pentru efectuarea unor asemenea proiecte, acestea fiind aspecte dovedite deplin în fața instanței de apel.

Astfel cum rezultă din probele existente la dosarul cauzei, reclamanta A. S.R.L. nu și-a îndeplinit această obligație, nu a avut personal calificat în acest sens, iar o parte din obiectul contractului, respectiv expertiza tehnică a fost realizată de altcineva, respectiv de domnul expert C. cu care pârâta a avut încheiat contract de prestări servicii pentru realizarea expertizelor și care a fost plătit de societatea pârâtă pentru acea activitate.

Potrivit recurentei, hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material care vizează răspunderea civilă contractuală.

Înalta Curte constată că nu li se pot atribui valențe de nelegalitate criticilor subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în măsura în care acestea sunt fundamentate pe modalitatea în care instanța de apel a înțeles să interpreteze și să valorifice probatoriul cauzei.

Toate dezvoltările recurentei sunt tangente netemeiniciei deciziei recurate, ca o consecință a evaluării greșite ori ignorării probelor, în timp ce lipsa motivării, pentru a constitui motiv de casare, trebuie să constea în demonstrația că instanța nu a lăsat să se întrevadă, în considerente, care a fost raționamentul juridic considerat, lipsind părțile de garanția unui proces echitabil.

Situația prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. înglobează chestiuni care lipsesc hotărârea de elementele care au fundamentat-o, iar nu, cum este cazul în speță, aspecte de netemeinicie a căror verificare este permisă numai instanțelor de fond, nu și instanței de recurs, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În procesul de judecată, instanța de apel are deplină libertate de apreciere, în sensul că aceasta ca urmare a evaluării probatoriului administrat în cauză, poate să stabilească că nu s-a făcut dovada, în modalitatea cerută de lege, a pretențiilor deduse judecății.

Sub pretextul încălcării normelor de drept substanțial, autoarea căii de atac contestă statuările instanței devolutive cu privire la probatoriului cauzei, tinzând să repună în dezbatere temeinicia judecății în fond și controlul de fond al hotărârii, chestiuni incompatibile cu natura recursului.

Mai mult, împotriva raționamentului expus de instanța de apel, recurenta nu a dezvoltat nicio critică aptă să contureze o eventuală greșeală de judecată săvârșită de aceasta, care să justifice măsura casării din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci a reluat apărările sale, fără a indica în concret modalitatea corectă și legală în care instanța devolutivă ar fi trebuit să aplice normele de drept material criticate.

Recurenta critică aplicarea legii la o situație de fapt greșit stabilită de către instanța de apel care a rejudecat fondul cauzei, ca urmare a evaluării pretins eronate a probelor dosarului, nemulțumirea părții fiind circumscrisă, în realitate, concluziilor instanței de apel rezultate în urma interpretării probelor.

Încălcarea dispozițiilor art. 1.350 din C. civ. este invocată formal, iar chestiunile sesizate vizează exclusiv aspecte de netemeinicie, pe care instanța de recurs nu le va analiza.

Înalta Curte consideră util să amintească că simpla enunțare a unor norme de drept material nu poate justifica încadrarea criticilor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în lipsa prezentării de către recurentă a unor argumente concrete care să indice punctual în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor legale redate, în ce constă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția.

Argumentele susținute în dezvoltarea criticii nu pot fi analizate subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât privesc statuările instanței de apel asupra faptelor și propun instanței de recurs să impună o concluzie contrară celei reținute în etapa procesuală precedentă, respectiv că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, situație incidentă și în cauză, Înalta Curte urmează să admită excepția nulității recursului, invocată de către intimata-reclamantă A. S.R.L. și, pe cale de consecință, să anuleze recursul declarat de recurenta-pârâtă SECȚIA DE PROIECTARE OLT S.R.L. împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SECȚIA DE PROIECTARE OLT S.R.L. împotriva deciziei nr. 162/2025 din 8 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2025.