ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 113/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 martie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu B. S.R.L., a solicitat să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, să se constate că actuala pârâtă în mod vădit abuziv a procedat la rezilierea contractelor de servicii; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 374.860 RON compusa din: 43.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x/03.10.2019 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitare si modernizare plot de irigații SPP 5 Palazu Mare"; 49.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa în temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații SPP 6-6"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 Ia Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații SPP 6-0"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.1.20218 la Contractului de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații CA3/OUAI"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 Ia Contractului de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații SPP 5-8"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații CD2"; 49.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x/13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigații CA2/OUAI".

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția prescripției, în raport de art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., iar, pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată, susținând, în esență, că pentru suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ. totodată, a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtei, în sensul că termenul de prescripție ar începe sa curgă de la data la care s-ar fi terminat lucrarea, având în vedere dispozițiile art. 2524 alin. (2) C. civ. Cu alte cuvinte, termenul este cel de exigibilitate a obligației de plată ce se naște de la data facturării, adică de la data la care creanțele au fost cerute la plată, conform contractului dintre părți.

Prin sentința nr. 418/2022 din 5 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția prescripției și s-au respins, ca prescrise, pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, anularea sentinței civile nr. 418/05.10.2022 ca fiind netemeinică și nelegală și rejudecând: cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea excepției prescripției ca neîntemeiată; pe fondul cauzei a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, să se constate că intimata în mod abuziv a procedat la rezilierea contractelor de servicii, precum și obligarea intimatei la plata sumei de 374.860 RON.

Prin decizia nr. 229/2023 din 9 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul reclamantei și a obligat-o pe aceasta la plata către intimată a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat următoarele:

A solicitat să fie avute în vedere dispozițiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 din C. civ., pe care le-a redat, considerând că, din economia textului de lege, rezulta că domeniul de aplicabilitate al acestui termen special de prescripție este unul restrâns, instituit in considerarea profesiei/meseriei creditorului și vizează acele creanțe care nu sunt constatate, de regulă, printr-un act scris, având în vedere că se bazează pe o prezumție de plată, astfel că, în cazul în care creanța este recunoscută printr-un înscris, necontestat de debitor, a apreciat că este vorba de o datorie ordinară neplătită, pentru care se aplică termenul general de prescripție; în niciun caz, o societate comercială, ce desfășoară acte de comerț, nu poate fi asimilată profesiilor liberale sau profesioniștilor din diferite domenii, la care face referire articolul 2520 din noul C. civ., aceeași concluzie fiind reținută, de altfel, și în doctrină (Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 4 din 31 august 2020, dr. Sebastian Bodu, MBA formator, Institutul Notarial Român).

Per a contrario, a considerat recurenta, în cazul în care creanța este recunoscută printr-un înscris, suntem în prezența unei datorii ordinare neplătite, pentru care se aplică termenul general de prescripție.

Or, în speță, s-a mai arătat, între recurentă și intimată au fost încheiate contracte de prestări servicii, în temeiul cărora au fost emise facturi fiscale pentru serviciile prestate, astfel că, în speță, creanța solicitată prin cererea de chemare în judecată este o creanță recunoscută printr-un înscris, fiind astfel, mai mult decât evident, aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de C. civ.

Recurenta a solicitat să fie avute în vedere dispozițiile art. 2524 alin. (2) C. civ., susținând că, în cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data la care este împlinit termenul.

Or, în speță, a considerat recurenta, este mai mult decât evident că termenul de prescripție a început să curgă la data la care obligația de plată a devenit exigibilă - data facturării, adică de la data la care creanțele au fost cerute la plată, conform contractului dintre părți.

In plus, a arătat recurenta, momentul exigibilității obligației astfel stabilite este un argument și pentru faptul că, de la momentul exigibilității obligației, nu poate curge decât termenul general de prescripție, și nu termenul special de la art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., aceeași concluzie fiind reținută și în practica judiciară, sens în care a redat considerente din decizia nr. 593 din 15 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Așadar, având în vedere termenul general de prescripție de 3 ani aplicabil în speță și momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, recurenta a solicitat instanței să constate că cererea de chemare în judecată a fost formulată în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, aceasta fiind înregistrată la data de 11.03.2022, pe rolul Tribunalului Olt.

În continuare, recurenta a arătat că instanța de apel a reținut și următoarele aspecte:

"atât la fond cât și în fața instanței de apel intimata-pârâtă a susținut că în speță apelanta-reclamantă trebuia să dispună de competențele profesionale ale unui expert tehnic pentru executarea obligației de a întocmi expertizele necesare. Cu toate acestea, apelanta nu a motivat nimic cu privire la acest aspect, susținând doar că termenul de prescripție este cel de 3 ani, fără a face vorbire de îndeplinirea obligației contractuale de întocmire a expertizelor tehnice fără de care nu se putea îndeplini obiectul principal al contractului."

Legat de această susținere, recurenta a menționat că ceea ce a dorit sa spună partea adversă se referă la faptul că reclamanta trebuie să dispună de competențele profesionale ale unui expert tehnic și, prin urmare, s-ar aplica art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul de față nu se pot aplica dispozițiile art. 2520, având în vedere obiectul contractului, respectiv prestări servicii, și faptul că o societate comercială ce desfășoară acte de comerț nu poate fi asimilată profesiilor liberale sau profesioniștilor din diferite domenii la care face referire acest articol.

În plus, după redarea înțelesului noțiunii de inginer (potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Romane), recurenta a precizat că a încheiat, în calitate de societate comercială, un contract având ca obiect servicii de proiectare pentru obiectivul "reabilitarea si modernizarea plotului de irigații [...]", cu o altă societate, respectiv B. S.R.L..

Totodată, a subliniat că o societate comercială, este o persoană juridică constituită în vederea efectuării de acte de comerț, iar părțile contractante pot presta activități economice având declarate la Registrul Comerțului, prin actul constitutiv propriu, codurile CAEN 7112 - Activități de inginerie și consultanta tehnica legate de acestea, 7111- Activități de arhitectură etc., în baza cărora pot elabora documentații tehnice de specialitate, conchizând că există o mare diferență între cele două noțiuni, o societate comercială neavând calificarea unui inginer.

Prin urmare, recurenta a considerat că instanța de apel a aplicat în mod eronat dispozițiile legale privitoare la prescripție, reținând că în speță ar interveni prescripția specială de un an, în loc de cea generală de 3 ani.

În continuare, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a mai arătat, în esență, următoarele:

Decizia recurată nu este motivată, necuprinzând motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, iar conduita procedurală adoptată de către instanța de apel nu răspunde exigențelor impuse de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea atacată neputând fi asimilată unui act echitabil de justiție.

Redând conținutul art. 425 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în considerente trebuie să fie arătate, situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Mai mult, recurenta a solicitat să se aibă în vedere că soluția pronunțată nu are ca fundament analizarea probelor administrate, în condițiile în care instanța de apel susține că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale și nu ar fi depus dovezile necesare la dosarul cauzei. Aceste susțineri sunt neîntemeiate, având în vedere că și-a îndeplinit obligațiile, astfel cum au fost stabilite prin contract și a depus dovezile necesare în cauză.

A susținut că, așa cum a arătat și prin cererea de chemare în judecată și cum rezultă, inclusiv, din înscrisurile anexate acesteia, în respectarea dispozițiilor contractuale, a întreprins o serie de demersuri, pe care recurenta le-a reiterat în motivele de recurs.

Recurenta a mai arătat că și-a îndeplinit întocmai obligațiile stabilite prin contractele de servicii nr. x - 366 din 31.10.2018, dar, cu toate acestea, în data de 10.09.2019, B. S.R.L. a reziliat în mod abuziv contractele printr-o comunicare, fără a respecta condițiile cuprinse în acestea, imediat după declararea proiectului tehnic ca fiind eligibil și selectat pentru finanțare, prin publicarea pe site-ului AFIR.

Potrivit punctului 11.3 din contractele menționate mai sus "nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți, în mod culpabil și repetat, dă dreptul părții lezate de a considera contractul de drept reziliat cu un preaviz de 15 zile, și de a pretinde plata prestațiilor efectuate până la momentul notificării intenției de reziliere, precum și de daune-interese."

Prin urmare, potrivit contractului încheiat, neexecutarea culpabilă și repetată a obligațiilor, dă dreptul părții lezate de a rezilia contractul cu condiția notificării părții adverse cu 15 zile înainte.

Rezilierea poate fi invocată numai în cazul în care neexecutarea obligațiilor este culpabilă, adică poate fi imputată părții contractante care nu și-a îndeplinit obligația.

Or, intimata a procedat la rezilierea unilaterală a contractului fără motivație susținută, fără un preaviz, și ulterior efectuării și predării de către recurentă a tuturor lucrărilor.

Recurenta a solicitat să se constate faptul că rezilierea astfel invocată de către intimată nu produce niciun efect, deoarece nu au fost respectate nici condițiile impuse de dispozițiile legale imperative și nici clauzele contractuale convenite de părți în contractul încheiat.

Recurenta a arătat că, deși și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale asumate, pârâta în mod abuziv a înțeles să rezilieze contractele de prestări servicii cu scopul a de se sustrage de la plata obligațiilor restante.

În final recurenta a menționat că, în măsura în care instanța de control judiciar ar fi analizat întreg probatoriul administrat, ar fi constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 din C. civ.

Analizând dispozițiile legale menționate se observă că domeniul de aplicabilitate al termenului special de prescripție de 1 an este unul restrâns, acesta aplicându-se numai în situația în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: creanțele sunt solicitate de ingineri, arhitecți, geodezi, contabili și alți liber-profesioniști; creanțele solicitate, de regulă, nu sunt constatate printr-un înscris.

Per a contrario, în cazul în care creanța este recunoscută printr-un înscris, necontestat de debitor, este vorba de o datorie neplătită, pentru care se aplică termenul general de prescripție de 3 ani.

Totodată, a solicitat să se constate că o societate comercială ce desfășoară acte de comerț nu poate fi asimilată profesiilor liberale sau profesioniștilor din diferite domenii la care face referire articolul 2520 din C. civ.

A reiterat că, în măsura în care instanța de apel ar fi analizat întreg probatoriul administrat ar fi constatat că în cauză nu ne regăsim în situația de excepție prevăzută de art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ. pentru a fi aplicabil termenul special de prescripție de 1 an, între părțile litigiului fiind încheiate contracte comerciale, iar creanța solicitată fiind constatată prin facturile fiscale depuse la dosar.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, față de care recurenta-reclamantă a formulat răspuns.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate și în limitele controlului de legalitate, va admite recursul reclamantei A. S.R.L., reținând următoarele considerente:

În speță, se constată că reclamanta a învestit instanța judecătorească cu o cerere având un obiect evaluabil în bani solicitând să se constate că pârâta în mod vădit abuziv a procedat la rezilierea contractelor de prestări servicii, respectiv să se dispună obligarea pârâtei la plata unor sume decurgând din mai multe facturi emise în baza contractelor de prestări servicii nr. x/31.10.2018, nr. y/31.10.2018, nr. z/31.10.2018, nr. w/31.10.2018, nr. t/31.10.2018, nr. s/31.10.2018 și nr. 366/31.10.2018.

Pârâta s-a apărat, în primă instanță, invocând, în principal, excepția prescripției, în raport de art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ.

În combaterea excepției prescripției, prin răspunsul la întâmpinare depus în fața tribunalului, reclamanta a susținut, în esență, că pentru suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ., precum și că apărarea pârâtei nu poate fi primită, având în vedere dispozițiile art. 2524 alin. (2) C. civ.

Prima instanța, constatând că sunt incidente prevederile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., care reglementează termenul de prescripție de 1 an în cazul liber-profesioniștilor, pentru plata sumelor care li se cuvin pentru prestațiile efectuate, a admis excepția prescripției și a respins, ca prescrise, pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Instanța de prim control judiciar a respins apelul reclamantei confirmând soluția tribunalului în privința corectei determinări a termenului de prescripție incident în cauză, precum și a momentului de la care acesta a început să curgă; totodată, dincolo de aspectul prescripției, instanța de apel a analizat și fondul acțiunii, reținând că aceasta apare ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că ceea ce trebuie dezlegat, prin prisma motivelor de recurs formulate, vizează incidența sau nu în cauză a termenului special de prescripție a dreptului la acțiune reglementat de dispozițiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ.

Potrivit art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., "se prescrie în termen de un an dreptul la acțiune în cazul: (...) inginerilor, arhitecților, geodezilor, contabililor și altor liber-profesioniști, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripției se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea".

Din conținutul acestui text normativ rezultă că prescripția privește situația liber profesioniștilor cărora li s-a comandat o lucrare.

Dispozițiile art. 3 din C. civ., prevăd că sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere și, de asemenea, constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ.

În condițiile în care distincția dintre noțiunea de profesionist și liber-profesionist este evidentă, Înalta Curte constată că între părți au fost încheiate contracte în formă scrisă, fiind vorba de raporturi contractuale între două societăți, prestatorul serviciilor de proiectare și pârâta, persoana juridică beneficiar al acestor servicii.

În speță, se observă că serviciile a căror plată o solicită reclamanta au la bază contracte de prestări servicii încheiate între profesioniști, în formă scrisă, iar sumele facturate, reclamate la plată, tind să îndestuleze patrimoniul, activul persoanei juridice.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel a asimilat în mod greșit reclamanta unui liber-profesionist, reținând dispozițiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., care reglementează situația liber-profesioniștilor, care vizează prescripția în cazul unei acțiuni pentru plata unui inginer, geodez, contabil și a altor liberi-profesioniști, pentru plata sumelor ce li se cuvin, sfera persoanelor care se încadrează în prevederile legale menționate fiind strict determinată.

Câtă vreme contractele ce reprezintă cauza juridică a pretențiilor formulate au fost încheiate între profesioniști, în formă scrisă, în rejudecare, instanța de apel urmează a avea în vedere dispozițiile art. 2517 C. civ., conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede alt termen, așa cum, în mod constant a susținut, de altfel, reclamanta, urmând, totodată, a stabili care este în concret momentul de început al termenului de prescripție.

Sub un al doilea aspect, se constată că, prin memoriul de recurs, autoarea prezentei căi extraordinare de atac a formulat și critici cu privire la argumentele reținute de instanța de apel pe fondul cererii de chemare în judecată.

Cât privește judecarea acțiunii pe fond, dincolo de chestiunea prescripției, Înalta Curte constată că instanța de apel nu putea trece la examenul de fond al pretențiilor formulate, în condițiile în care în ordinea de drept procesual, ținând cont aici și de dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., evocarea fondului pentru prima dată în apel putea fi realizată numai dacă această primă critică sub aspectul prescripției ar fi fost găsită fondată, iar hotărârea de primă instanță anulată. De asemenea, trebuie observat că reclamanta a formulat prin memoriul de apel critici privind fondul raportului juridic litigios, însă, în contextul solicitării de anulare a sentinței atacate și de respingere a excepției prescripției ca neîntemeiată; or, în speță, critica referitoare la prescripție nu a fost găsită ca fiind întemeiată, astfel încât evocarea fondului nu era posibilă.

Oricum, câtă vreme prima instanță a admis excepția prescripției și a respins sub acest aspect pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, iar instanța de prim control judiciar a respins apelul, constatând temeinicia soluției de admitere a excepției prescripției de către tribunal, considerentele reținute de curtea de apel pe fondul acțiunii au valența unor considerente indiferente sau supraabundente și aduc hotărârii elemente care nu influențează în niciun fel soluția adoptată, menționarea lor neavând nicio relevanță.

Cum susținerile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva nemotivării deciziei atacate, vizează, în esență, fondul raportului juridic litigios, și, cum evocarea fondului acestuia nu era posibilă, de altfel, considerentele deciziei din apel pe fondul acțiunii fiind indiferente sau supraabundente, instanța de prim control judiciar negăsind fondat motivul de apel sub aspectul prescripției, analizarea respectivelor critici, la acest moment procesual, este lipsită de relevanță.

În raport cu aceste considerente, având în vedere soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 din C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 229/2023 din 9 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 229/2023 din 9 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2024.