ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1826/2025

Ședința publică din data de 4 decembrie 2025

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 225/LP. din 28 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, în dosarul nr. x/2022, s-au respins cererile de înscriere în fals formulate de apelantul A.; s-au respins excepțiile lipsei calității de reprezentant și lipsei dovezii calității de reprezentant convențional și legal pentru intimata B. S.R.L., ca nefondate; s-a respins cererea de anulare a actelor de procedură efectuate de intimata B. S.R.L., ca nefondată; s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de apelantul A. de suspendare a judecării apelului, până la soluționarea dosarelor civile nr. x/2019, nr. y/2019; s-au respins cererile formulate de apelantul A., de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unor probleme de drept, ca inadmisibile; s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, ca inadmisibilă; s-a respins apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 749 din 27 iunie 2023 a Tribunalului Constanța, în contradictoriu cu intimații C. și B. S.R.L., ca nefondat; apelantul a fost obligat la plata către intimată a sumei de 6.287,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul avocațial redus).

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Curtea de Apel Constanța a reținut că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 stabilesc condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a unui text legal, acestea fiind următoarele: dacă textul se află în vigoare (sintagma în vigoare acoperind inclusiv situația normelor care continuă să își producă efectele și după ieșirea din vigoare, ipoteză regăsită în cauză, în condițiile în care litigiul se judecă conform vechiul C. proc. civ.), dacă are legătură cu soluționarea cauzei și dacă norma legală nu a fost declarată anterior neconstituțională.

Motivând cererea de sesizare a Curții Constituționale, apelantul-revizuent a invocat exclusiv aspecte ce converg către încadrarea, în cadrul litigiilor ce evocă fondul (condiție de admisibilitate a cererii de revizuire reglementată prin prevederile art. 322 ce vizează hotărârile ce pot face obiectul revizuirii) inclusiv a soluțiilor dispuse asupra excepțiilor procesuale și procedurale.

Or, Curtea de Apel Constanța a constatat că soluția primei instanțe, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, ce a format obiectul apelului, nu a fost pronunțată prin raportare la eventuala neîndeplinire a condiției ca hotărârea revizuită să nu fi evocat fondul, astfel că dispoziția legală vizată de excepția de neconstituționalitate (prin raportare la motivele expres indicate de apelant) nu are nicio legătură cu modul de soluționare a cauzei.

Nefiind, așadar, îndeplinită condiția cumulativ reglementată prin prevederile legale enunțate anterior, instanța de apel a ajuns la concluzia că se impune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, ca inadmisibilă.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, petentul A. a declarat recurs, în termenul legal.

La data de 26 martie 2025, recurentul a transmis la dosar motivele de recurs, prin care a arătat că instanța învestită cu cererea sa de sesizare a instanței de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra condițiilor de admisibilitate, ci numai asupra pertinenței invocării acesteia; astfel, a susținut că sunt incidente în cauză motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 4, pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

În prealabil, a afirmat că motivarea recursului a fost efectuată în termenul legal și că, în ipoteza în care se va aprecia contrariul, acesta înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 și art. 306 din C. proc. civ. de la 1865 coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul a arătat că nu sunt aplicabile normele care reglementează calea de atac a recursului din C. proc. civ., astfel că se impune dezlegarea problemei de drept conform art. 519 din C. proc. civ., mai exact, a normelor C. proc. civ. cu privire la recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea recursului, a menționat că instanța s-a pronunțat, prin hotărârea recurată, în sensul respingerii cererii de sesizare, fără să pună în discuție excepția de neconstituționalitate și fără a analiza condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, câtă vreme a ales să respingă această cerere de sesizare invocând doar faptul că "dispoziția legală vizată de excepția de neconstituționalitate ridicată de apelant nu are legătură cu soluționare cauzei".

Autorul demersului judiciar a înțeles să critice aprecierea instanței de fond, având în vedere următoarele motive:

Prin faptul că instanța de judecată a decis că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei, au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești, întrucât această competență de a respinge, ca inadmisibilă, excepția aparține Curții Constituționale - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 din C. proc. civ. de la 1865 ("când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;").

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2);"), recurentul a susținut faptul că hotărârea pronunțată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la forma pe care o poate îmbrăca o excepție invocată într-un litigiu aflat în curs de soluționare.

Potrivit recurentului, instanța trebuia să creeze un dosar asociat având ca obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale și să pună în discuția părților excepția de neconstituționalitate invocată.

O altă critică vizează faptul că instanța învestită cu judecarea cererii sale de sesizare a instanței de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra condițiilor de admisibilitate, ci doar asupra pertinenței invocării acesteia, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;").

În continuare, autorul căii de atac a evocat jurisprudența Curții Constituționale în materia revizuirii, subliniind că revizuirea este o cale de atac ce are ca scop reanalizarea situației de fapt care ar rezulta din înscrisuri noi sau contradictorii de care instanța inițială nu a avut cunoștință la momentul pronunțării hotărârii atacate.

A mai arătat că, în speță, după pronunțarea deciziei împotriva căreia a fost promovată revizuirea, situația de fapt reținută de instanța care a dat-o a fost infirmată de mai multe instanțe civile și penale atât din România, cât și din Germania, pe care le-a indicat.

De asemenea, a precizat că înlăturarea posibilității atacării cu revizuire a hotărârilor care nu evocă fondul sau a celor pronunțate în cele 3 grade de jurisdicție îngrădește dreptul său la un proces echitabil, prevederile art. 16, art. 21 și ale art. 24 din Constituția României, precum și cele ale art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În continuare, a afirmat că normele C. proc. civ. nu fac nicio referire la hotărârile instanțelor intracomunitare care constată altă situație de fapt decât cea stabilită prin decizia a cărei retractare se solicită, împrejurare de natură a restrânge dreptul recurentului de a solicita revizuirea în temeiul unei hotărâri intracomunitare.

Totodată, a susținut faptul că dispozițiile art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 sunt neconstituționale, întrucât norma contestată este imprevizibilă și neclară raportat la hotărârile și ordonanțele penale ale instituțiilor intracomunitare care sunt contrare hotărârilor instanțelor naționale, încălcând textele de lege enunțate mai sus.

Sub acest aspect, a arătat că după împlinirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 340 C. proc. pen., se bucură de autoritate de lucru judecat, context față de care aceasta este asimilată hotărârilor judecătorești.

A mai precizat că textul de lege este neconstituțional și în contextul în care legiuitorul, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, nu a extins norma legală și la hotărârile intracomunitare, în prezent aceasta nu face nicio referire la acestea sau la cele penale, împrejurare față de care revizuirea în baza acestora nu este posibilă, instanțele care le pronunță nefiind egale în grad cu instanțele naționale.

Recurentul consideră că admiterea cererii se impune și din perspectiva faptului că orice cerere de revizuire formulată de recurent și întemeiată pe decizii ale instanțelor penale sau civile pronunțate de instanțe intracomunitare sunt respinse ca inadmisibile pe motiv că art. 322 C. proc. civ. nu vizează asemenea hotărâri. Or, acest aspect contravine scopului pentru care calea de atac a revizuirii a fost instituită, acela de a îndrepta erorile de fapt și a restabili adevărul în cauză.

Pentru toate aceste argumente, a apreciat că decizia recurată are la bază interpretarea greșită a legii, sens în care se impune admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, în ceea ce privește încheierile penale sau hotărârile penale ale parchetelor sau instanțelor intracomunitare, precum și hotărârile contradictorii civile ale altor instanțe intracomunitare sau încheieri penale ale instanțelor naționale. A mai afirmat că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat anterior asupra chestiunii sesizate prin excepția de neconstituționalitate.

Sub un alt aspect, a arătat că art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 este neconstituțional, deoarece legiuitorul nu a avut în vedere și hotărârile sus-arătate, iar textul de lege este incident în dosarul disjuns din prezenta cauză și trimis instanței supreme spre soluționare.

În final, recurentul A. a menționat că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este nelegală și netemeinică prin prisma faptului că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea condițiilor sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a unui act normativ sau de control al conformității legale al acestuia cu prevederile Constituției României.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzută de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficiența folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Recurentul din prezenta cauză a susținut faptul că, după pronunțarea deciziei împotriva căreia a fost promovată revizuirea, situația de fapt reținută de instanța care a dat-o a fost infirmată de mai multe instanțe civile și penale atât din România, cât și din Germania, pe care le-a indicat.

De asemenea, a precizat că înlăturarea posibilității atacării cu revizuire a hotărârilor care nu evocă fondul sau a celor pronunțate în cele 3 grade de jurisdicție îngrădește dreptul său la un proces echitabil, prevederile art. 16, art. 21 și ale art. 24 din Constituția României, precum și cele ale art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În continuare, a afirmat că normele C. proc. civ. nu fac nicio referire la hotărârile instanțelor intracomunitare care constată altă situație de fapt decât cea stabilită prin decizia a cărei retractare se solicită, împrejurare de natură a restrânge dreptul recurentului de a solicita revizuirea în temeiul unei hotărâri intracomunitare.

A mai arătat că dispozițiile art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 sunt neconstituționale, întrucât norma contestată este imprevizibilă și neclară raportat la hotărârile și ordonanțele penale ale instituțiilor intracomunitare care sunt contrare hotărârilor instanțelor naționale, încălcând textele de lege enunțate mai sus.

Înalta Curte constată că dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât nu produce un efect direct și util în procesul în care excepția a fost invocată, s-a făcut în cadrul verificării condițiilor de admisibilitate, în mod special cu privire la îndeplinirea condiției ca sesizarea să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Această condiție este esențială pentru justificarea admiterii de către instanța de judecată a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar verificarea legăturii dintre excepție și soluționarea cauzei nu s-a limitat la identificarea unei simple tangențe a prevederilor legale contestate cu litigiul aflat pe rol, ci au fost luate în calcul elementele concrete ale cauzei.

Pentru a admite însă cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța, în fața căreia a fost invocată, nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional și nici cu aspecte de interpretare a dispozițiilor legale dintr-o perspectivă proprie a petentului.

Instanța de apel a analizat interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, prin prisma unei admiteri a excepției și a constatat că soluția primei instanțe, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, ce a format obiectul apelului, nu a fost pronunțată prin raportare la eventuala neîndeplinire a condiției ca hotărârea revizuită să nu fi evocat fondul, astfel că dispoziția legală vizată de excepția de neconstituționalitate (prin raportare la motivele expres indicate de apelant) nu are nicio legătură cu modul de soluționare a cauzei.

În ceea ce privește motivul invocat de recurent cu referire la analiza instanței de apel care nu trebuia să se substituie Curții Constituționale, Înalta Curte reține că acesta este nefondat.

Astfel, se constată că instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu a verificat decât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, cerințe care, de altfel, sunt și condiții de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a se pronunța asupra temeiniciei.

Înalta Curte reține că în considerentele deciziei civile nr. 225/LP. din 28 noiembrie 2024, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Curtea de Apel Constanța a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care în mod just a respins cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Așa cum s-a arătat, controlul admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale s-a făcut exclusiv prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 147/1992, care stabilesc limitele cercetării, judecata vizând strict verificarea îndeplinirii cumulative a condițiilor anterior menționate.

Sub un alt aspect, s-a invocat încălcarea regulilor de procedură, întrucât instanța a soluționat, prin decizie, cererea de sesizare a Curții Constituționale, deși avea obligația de a crea un dosar asociat în acest sens.

Potrivit recurentului, în mod nelegal și neprocedural, judecătorii cauzei nu au constituit un dosar asociat, având ca obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate în cursul apelului.

Înalta Curte înlătură această critică, întrucât, chiar dacă a pronunțat o decizie prin care a soluționat, la același termen de judecată, mai multe cereri formulate de apelant, cât și solicitarea de sesizare a instanței de contencios constituțional, pronunțându-se și cu privire la apelul exercitat în cauză, Curtea de Apel Constanța a indicat în mod distinct calea de atac ce putea fi declarată împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și termenul de exercitare a ei; ca atare, modul de soluționare a acestor cereri nu a cauzat nicio vătămare recurentului.

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede, la art. 29 alin. (4) și (5) din aceeași lege, că dacă excepția este inadmisibilă, instanța respinge motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere supusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În conformitate cu art. 97 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/22.12.2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1254/27.12.2022, "cererile nou-intrate care privesc un dosar deja înregistrat în ECRIS nu vor fi înregistrate cu număr nou de dosar, dacă au unul din următoarele obiecte: 3. excepție de neconstituționalitate".

Totodată, alin. (4) al aceluiași regulament stabilește că "în cazul declarării unei căi de atac împotriva soluției pronunțate asupra cererilor prevăzute la alin. (1), precum și în cazul declarării unor căi de atac împotriva altor tipuri de încheieri pronunțate înainte de soluționarea cauzei se creează dosar asociat la momentul declarării căii de atac, dacă acesta nu s-a format la momentul înregistrării cererii".

Interpretarea textelor de lege relevă că formarea dosarului asociat aferent unei cereri care are ca obiect o excepție de neconstituționalitate se poate realiza chiar și ulterior soluționării acesteia, în momentul declarării căii de atac împotriva hotărârii date acesteia.

În speță, soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale s-a realizat în cadrul dosarului nr. x/2022, iar soluția a fost dată în cuprinsul deciziei civile nr. 225/LP. din 28 noiembrie 2024, prin care Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat asupra mai multor cereri formulate de apelant și asupra apelului.

Într-adevăr, judecata cererii de sesizare a Curții Constituționale nu s-a realizat conform textelor de lege evocate în ceea ce privește crearea unui dosar asociat, însă această împrejurare nu este de natură a anula actul jurisdicțional atacat, de vreme ce încălcarea normelor legale nu a produs părții recurente vreo vătămare.

Solicitarea apelantului A. de sesizare a instanței de contencios constituțional a fost efectiv examinată și soluționată în acord cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește condițiile de admisibilitate.

Contrar susținerilor formulate de către recurent, Înalta Curte constată că în cuprinsul deciziei recurate au fost analizate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a apreciat cu justețe că autorul excepției nu a formulat veritabile critici de neconstituționalitate, ci și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că textul criticat nu prevede posibilitatea revizuirii și pentru situația în care se invocă contradictorialitatea unei hotărâri judecătorești civile cu o ordonanță penală sau hotărâre penală.

O altă critică vizează nemotivarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte reamintește că exigențele motivării presupun nu ca instanța să răspundă fiecărui argument adus de către parte, ci să explice în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției.

Verificând decizia recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte subliniază că obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este dedusă din dreptul la un proces echitabil - prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale -, și se impune ca o garanție de legalitate a raționamentului instanței, fiind, deopotrivă, premisa exercitării controlului judiciar. Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să reflecte împrejurarea că instanța a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost deduse judecății, în condițiile și termenii legii.

Transpunând aceste exigențe în examenul de legalitate de față, Înalta Curte constată că aceste rigori sunt respectate. Astfel, sintetizând elementele esențiale ale cauzei, reține că raționamentul instanței este suficient pentru a justifica dispoziția acesteia de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865. Astfel, în analiza efectuată asupra oportunității sesizării instanței de contencios constituțional a avut în vedere condițiile de admisibilitate impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, care raportate la motivele indicate de petent în susținerea cererii sale și la elementele cauzei deduse judecății, au condus instanța la concluzia că textele de lege contestate nu au nicio influență asupra soluționării cauzei.

Decizia atacată cuprinde considerente suficiente care justifică respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale și permit părții să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției pronunțate, fiind posibilă realizarea controlului judiciar.

Înalta Curte conchide în sensul că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. 261 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, întrucât examinează și răspunde motivelor care au stat la baza formulării cererii de sesizare, astfel încât va fi înlăturat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Instanța supremă va înlătura și motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, constatând că acesta a fost invocat formal, câtă vreme lipsesc critici concrete referitoare la denaturarea actului juridic dedus judecății.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 225/LP. din 28 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 225/LP. din 28 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2025.