ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1056/2025

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 116/21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța a admis în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și S.C. C. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societății S.C. C. S.R.L.., părțile sociale aparținând pârâtului B. urmând a reveni celuilalt asociat - A.; a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B.; a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâtul reconvenient B.; a admis cererea formulată de d-na expert D. și a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului; a obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8.690,30 RON - cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile apelate în sensul respingerii acțiunii principale privitoare la excluderea sa, în subsidiar admiterea cererii sale reconvenționale, în sensul excluderii din cadrul societății a reclamantului-intimat sau dizolvarea acesteia ca urmare a neînțelegerilor grave dintre asociați, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 2/11.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., și intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 116/21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011.

Cererea de revizuire formulată în cauză Împotriva acestei soluții a instanței de apel a formulat cerere de revizuire revizuentul B., pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 vechiul C. proc. civ. Prin decizia nr. 167/LP/18.09.2024, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a respins, ca nefondată, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant ca urmare a nulității contractelor de asistență juridică, invocată de revizuent. A respins, ca nefondată, excepția lipsei calității de reprezentant legal, invocată de revizuent. A respins, ca nefondată, excepția lipsei calității de reprezentant convențional, invocată de revizuent. A admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocată de intimata C. S.R.L., și a respins revizuirea formulată de revizuent B., în contradictoriu cu intimații S.C. C. S.R.L. și A., ca tardiv formulată. Totodată, a obligat revizuentul la plata către intimata C. S.R.L. a sumei de 5.938,09 RON, cheltuieli de judecată efectuate în revizuire reprezentând onorariu de avocat.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 24 octombrie 2024, a declarat recurs revizuentul B., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și trimiterea cauzei către instanța inferioară, în vederea analizării condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire. Revizuentul a redat istoricul cauzei, prezentând cererile formulate, situația de fapt, soluțiile pronunțate în cauză și precizând că soluția în revizuire a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 104 C. proc. civ. de la 1865, indicând drept temei al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865. A precizat recurentul că, deși procedura corespondenței electronice era recunoscută ca valabilă, dispozițiile C. proc. civ. cuprindeau doar reglementarea strictă a transmiterii la distanță a actelor de procedură doar prin intermediul transmiterii poștale, recomandat, cu confirmare de primire. Dispozițiile art. 104 C. proc. civ. de la 1865 au format obiect de critică de neconstituționalitate, sub aspectul încălcării dreptului la apărare și a accesului la justiție, invocându-se că această limitare a transmiterii actelor de procedură, fie prin depunerea la registratură, fie prin poșta, privează părțile de un interval de ore util pentru a își întocmi actele de procedură necesare accesului la justiție în acest sens. Recurentul a redat considerente ale deciziilor Curții Constituționale nr. 279/2018 și nr. 1281/2011, concluzionând că, în prezenta cauză, instanța a certificat faptul că cererea de revizuire a fost transmisă încă din data de 06.10.2022, prin e-mail, procedura apreciată de instanța constituțională ca permisă, chiar și sub imperiul vechiul C. proc. civ., astfel că modalitatea de trimitere a actului de procedură nu poate împieta asupra dreptului părții de a exercita o cale de atac, momentul de la care începe sau la care se împlinește termenul neputând fi afectat de modalitatea transmiterii actului de procedură. Faptul că, la momentul transmiterii cererii de revizuire către instanță, 06.10.2022, era deja implementat sistemul de transmitere a corespondenței prin mijloace electronice și de răspuns automat al primirii acesteia de către instanță, indiferent că era vorba de cauze ce se soluționau sub imperiul vechiul cod, este o dovadă în plus asupra faptului că cererea de revizuire a fost primită automat la data recepționării, aplicarea datei de către serviciul registratură, ulterior acestui moment, 07.10.2022, neavând nicio influență asupra împlinirii termenului. Astfel, în raport de considerentele decizorii ale instanței constituționale, recurentul a apreciat că limitarea instanței de fond la interpretarea literara a dispozițiilor art. 104 C. proc. civ. de la 1865, este o consecință nelegală a interpretării și aplicării greșite a acestor dispoziții, soluția de admitere a excepției tardivității fiind una nelegală.

Apărările formulate în cauză La data de 09 ianuarie 2025, intimata C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 13.12.2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. La termenul de judecaăt fixat la data de 10.06.2025, după dezbateri contradictorii, instanța a reținut cauza în pronunțare cu privire la cererea de înscriere în fals privind împuternicirea avocațială depusă de societatea intimată, cererea de depunere în original a contractului de asistență juridică, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de recurentul B., și cererea de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul B. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prealabil dezvoltării considerentelor asupra recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererile și excepția invocate de recurentul revizuent B. în legătură cu reprezentarea convențională a societății intimate C. S.R.L. Astfel, în faza procesuală a recursului, a fost depusă împuternicirea avocațială seria x nr. x/2025 eliberată în baza contractului de asistență juridică nr. x din 09.01.2025, din cuprinsul căreia rezultă mandatul acordat de către client societății de avocatură alese pentru a exercita activități privind redactarea, semnarea, depunerea și ridicarea de documente juridice în numele și pe seama clientului, precum și asistență juridică și reprezentare în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În conformitate cu art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar potrivit art. 68 alin. (1) teza finală C. proc. civ., în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților. În temeiul art. 126 alin. (1) și alin. (2) din Statul profesiei de avocat, "(1) Contractul de asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător și formularului împuternicirii avocațiale. (2) În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului." De asemenea, conform mențiunii inserate pe împuternicirea avocațială depusă la dosar, forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, a conținutului și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. Față de cele reținute, solicitarea recurentului de depunere a contractului de asistență juridică, în original, apare ca neîntemeiată și se impune a fi respinsă, atât timp cât împuternicirea avocațială depusă la dosar este aptă să permită verificarea existenței și a limitelor mandatului acordat de către client avocatului ales. De asemenea, depunerea înscrisului menționat în original nu este necesară nici în raport de cererea de înscriere în fals formulată de recurent, atât timp cât aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, astfel cum se va argumenta în continuare. În conformitate cu prevederile art. 180 - art. 184 C. proc. civ., procedura falsului este lăsată la dispoziția părții căreia i se opune un înscris, fiind vorba despre un înscris care ar avea valoare probatorie, respectiv ar avea legătură cu soluționarea cauzei. Or, recurentul a formulat cererea de înscriere în fals în legătură cu împuternicirea avocațială depusă în recurs de către apărătorul intimatei, înscris care atestă calitatea de reprezentant convențional în fața instanței, fără a reprezenta un mijloc de probă referitor la fondul litigiului. Prin urmare, cererea de înscriere în fals va fi respinsă, ca inadmisibilă. Totodată, va fi respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de recurent, deoarece dovada mandatului este făcută cu împuternicirea avocațială seria x nr. x/2025 eliberată în baza contractului de asistență juridică nr. x din 09.01.2025, din cuprinsul căreia rezultă mandatul acordat de către client societății de avocatură alese pentru reprezentarea în prezentul dosar. Așa cum s-a arătat mai sus, potrivit art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, între terți, dovada mandatului se face cu împuternicirea avocațială care se află la dosar, nefiind necesară depunerea contractului de asistență juridică, avocatul ales atestând în fața instanței identitatea părții, conținutul și data contractului de asistență juridică în baza căruia a fost eliberată împuternicirea. În consecință, existând dovada calității de reprezentant, instanța respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant. Referitor la recursul declarat, Înalta Curte reține următoarele: Prin decizia recurată a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de revizuire privind decizia civilă nr. 2/11.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, fiind menținută soluția dispusă de prima instanță în sensul admiterii în parte a cererii având ca obiect excludere asociat, fiind dispusă excluderea pârâtului B. din cadrul societății C. S.R.L. și respingerea cererii reconvenționale formulate de B.. În esență, instanța de apel a reținut tardivitatea declarării revizuirii, raportat la data de 06.09.2022, cererea de revizuire fiind trimisă prin e-mail la 06.10.2022, ora 16:05 și înregistrată la data de 07.10.2022, conform mențiunilor dosarului. Împotriva acestei decizii și a încheierilor de ședință a declarat recurs revizuentul B., invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și rejudecarea cereri8i de revizuire, pe fondul său. Principala critică a recurentului vizează interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 104 C. proc. civ. de la 1865, apreciind că în mod greșit instanța de revizuire a respins cererea, ca fiind tardivă. În speța dedusă judecății, cererea de revizuire formulată de B. a fost înaintată prin e-mail la data de 06.10.2022, ora 16:05, și înregistrată la data de 07.10.2022, conform mențiunilor dosarului, termenul de o lună pentru depunerea cererii fiind calculat de la data de 06.09.2022, aspect necontestat de niciuna dintre părți. Instanța de apel a apreciat ca fiind tardivă cererea formulată, constatând că data înregistrării cererii de revizuire pe rolul instanței este data atestată de ștampila de primire a Curții de Apel Constanța, și anume 07.10.2022, dată care se sitează în afara termenului de o lună de la cunoașterea înscrisului nou cerut de lege pentru formularea revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865. Potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea hotărârilor se poate cere "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia" sau "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Prevederile art. 104 C. proc. civ. de la 1865 reglementează situația actelor de procedură trimise prin poștă instanței de judecată, stipulând că se socotesc îndeplinite în termen, dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului. Ele sunt dispoziții de procedură, astfel încât sunt de strictă interpretare, ceea ce înseamnă că numai transmiterea actelor de procedură în modalitatea stipulată explicit permite aplicarea echipolenței efectelor actelor. Dispozițiile art. 104 C. proc. civ. de la 1865 au făcut obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate, Curtea Constituțională pronunțându-se în repetate rânduri asupra acestora. Astfel, prin Decizia nr. 279/2018, în vigoare de la 22 august 2018, Curtea Constituțională a României a statuat, astfel cum făcuse și anterior prin decizia nr. 1281/2011, că dreptul fundamental de acces liber la justiție este consacrat prin art. 21 din Constituție, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale legitime. Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează în art. 126 alin. (2): "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție, în acest sens fiind Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38). Totodată, în Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51 și 52, a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenție, acestea fiind restricții admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa, iar în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93, a statuat că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" și că "acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni". Referitor la art. 104 din C. proc. civ., Curtea a constatat că dispozițiile procedurale criticate de autorul excepției nu limitează drepturile părților de a comunica cu instanțele judecătorești, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanțelor prin orice mijloace, cu condiția - subînțeleasă - de a o face în termenele prevăzute de lege. În speță, Curtea a reținut că termenele se calculează pe ore și zile libere, potrivit art. 101-104 din C. proc. civ. din 1865, astfel încât comunicarea actelor de procedură este asigurată în fiecare zi până la ora corespunzătoare. De asemenea, Curtea a reținut că art. 104 nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalități de comunicare a actelor de procedură, altele decât transmiterea prin poștă. Acest text reprezintă o reglementare normativă tehnică care stabilește regula generală în privința actelor de procedură trimise instanțelor prin poștă, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea acestui termen. Astfel, momentul de la care începe să curgă termenul nu poate fi afectat sau modificat de modalitatea de comunicare sau notificare a actelor de procedură. De altfel, C. proc. civ. din 1865 a adus în prim plan și alte modalități de comunicare a actelor de procedură, de exemplu, prin art. 82 alin. (1), art. 86 alin. (3) sau art. 132 alin. (2). În acest sens, Curtea a observat că alin. (3) al art. 86 din C. proc. civ., sediul general al materiei în privința modalităților de comunicare a actelor de procedură, prevede că "în cazul în care comunicarea [...] nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia". De asemenea, s-a mai reținut că, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână și începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie la ora 16:00. Toate aceste considerente ale deciziei pronunțată de Curtea Constituțională reprezintă, totodată, argumentele pentru care interpretarea propusă de recurentul B. nu poate fi validată, comunicarea prin e-mail, la data de 06.10.2022, orele 16:05, fiind făcută în afara termenului prevăzut de lege pentru declararea revizuirii, întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, fiind astfel tardivă. Pentru motivele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei civile nr. 167/LP din 18 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți. Față de soluția de respinge a recursului, în temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art. 316 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurentul-revizuent B. la plata sumei de 7.104.59 RON către intimatul C. S.R.L. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocațial, achitat, în temeiul facturilor fiscale nr. x/17.01.2025 și nr. y/27.03.2025, cu ordinele de plată din datele de 20.01.2025 și 12.05.2025, fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli.