ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1079/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1079/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 mai 2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.10.2021 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul-forțat C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 95.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, precum și a sumei de 10.000 euro, reprezentând daune materiale pricinuite ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 22.12.2018, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 27 alin. (1) C. proc. pen., art. 1381, art. 1391, art. 1392 C. civ., art. 49, art. 50 și art. 54 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurările și reasigurările în România, art. 26 alin. (1) din Ordinul ASF nr. 20/2017 al CSA, Decizia Comisiei Euopene din 28.07.2003 privind aplicarea Directivei 72/166/CEE a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere auto, cu modificările ulterioare.
Prin sentința civilă nr. 1383 din 06.12.2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. și a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 250 RON, reprezentând daune materiale, a sumei de 20.000 euro (curs B.N.R. din ziua plății), reprezentând daune morale, precum și a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta A., cât și pârâta B. S.A.
Prin decizia civilă nr. 130/LP din 20 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei și admis apelul pârâtei, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 20.000 de RON. Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate și retrimiterea cauzei instanței de apel în vederea suspendării de drept a litigiului, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata în integralitate a sumei de 105.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. și a cheltuielilor de judecată.
Recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 4 decembrie 2023.
La 30 ianuarie 2024, intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului ca inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.
Prin rezoluția din 19 martie 2024 a fost stabilit, pentru soluționarea recursului, termen de judecată la 21 mai 2024 cu citarea părților în ședință publică.
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și art. 248 alin. (1) din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare.
Recursul are ca obiect o decizie pronunțată într-un litigiu izvorât din materia asigurărilor de răspundere civilă, acțiunea fiind întemeiată pe art. 2223 și urm. C. civ. și pe dispozițiile din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.
Potrivit art. 27 C. proc. civ. "hotărârile rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
De asemenea, potrivit art. 24 Cod procedură de civilă, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" iar, conform art. 25 alin. (1) din același cod "procesele în curs de judecată precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".
Prin urmare, legiuitorul a optat pentru regula potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.
În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanțelor de judecată la 4 octombrie 2021, fiind astfel aplicabile dispozițiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018.
Prin modificările prevederilor art. 483 alin. (2) teza I C. proc. civ., aduse prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește hotărârile pronunțate în litigiile izvorând din materia asigurărilor.
De asemenea, potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din același cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate și având în vedere data introducerii acțiunii, rezultă că hotărârea prin care se soluționează în primă instanță o acțiune în materia asigurărilor este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate în apel.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una din garanțiile procesului echitabil.
Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din același cod.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 130/LP din 20 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 130/LP din 20 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.