ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1819/2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1819/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 3 decembrie 2025

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare ce a format obiectului dosarului ICC nr. x/HBH, antreprenorul a solicitat tribunalului arbitral obligarea pârâtei la plata către reclamant a valorii lucrărilor de remediere în cuantum total de 36.839.782,85 RON, a sumei de 1.579.604,92 RON, reprezentând avansul nerecuperat de către reclamant, astfel cum s-a stabilit prin decizia C.A.D., a valorii totale a membranelor geotextile, în cuantum de 1.779.069,26 RON, astfel cum s-a stabilit prin decizia C.A.D., la plata T.V.A. pentru sumele menționate la punctele anterioare. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale stabilite la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 8 puncte procentuale: a) pentru prejudiciul cauzat beneficiarului de către antreprenor, reprezentând totalul lucrărilor necesare pentru remedierea lucrărilor neconforme executate de antreprenor pe parcursul executării acordului contractual, respectiv pentru suma de 36.839.782,85 RON, de la data hotărârii arbitrale finale până la plata efectivă efectuată de pârâtă către reclamant; b) pentru suma de 1.579.604,92 RON, reprezentând avansul plătit de către beneficiar antreprenorului și care nu a putut fi recuperat prin mecanismul prevăzut de acordul contractual, de la data rezilierii acordului contractual de către antreprenor și până la plata efectivă realizată de pârâtă către reclamant; c) pentru suma de 1.779.069,26 RON, reprezentând valoarea membranelor geotextile, de la data raportului de evaluare a lucrărilor și până la plata efectivă efectuată de pârâtă către reclamantă. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata a 50% din totalul costurilor suportate de către beneficiar C. proc. civ..A.D., dobânda legală de la data deciziei C.A.D. și până la plata efectivă efectuată de către pârâtă către reclamant, precum și obligarea pârâtei la plata costurilor suportate în legătură cu arbitrajul, plus dobânda legală stabilită la rata de referință a Băncii Naționale a României, de la data hotărârii arbitrale finale și până la plata efectivă.

La 23 mai 2023 s-a desfășurat audierea în cadrul căreia părțile au susținut punctele de vedere cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin hotărârea arbitrală finală din 24 august 2023, au fost respinse pretențiile reclamantului, astfel cum au fost formulate la punctele I)-V). A fost admisă parțial cererea reclamantului de recuperare a 50% din costurile suportate de beneficiar pentru procedura C.A.D. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 50% din remunerația C.A.D. suportată de acesta, plus dobânda legală la această sumă, începând de la data deciziei C.A.D. până la efectuarea plății și a fost respinsă cererea privind suma rămasă. A fost respinsă cererea reclamantului de recuperare a costurilor acestui arbitraj, fiind admisă parțial cererea pârâtei de recuperare a cheltuielilor de arbitraj și obligat reclamantul să plătească pârâtei sumele de 85.000 USD, 20.000 USD și 2.580 RON, reprezentând cheltuieli de arbitraj, la care se adaugă dobânda la cursul de referință al Băncii Naționale a României, de la data notificării hotărârii și până la efectuarea plății. Au fost respinse pretențiile cu privire la celelalte cheltuieli de arbitraj ramase, precum și alte cereri și pretenții ale părților.

Prin sentința civilă nr. 8 din 15 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a secției a III-a de contencios administrativ și fiscal a instanței și s-a declinat în favoarea secției a II-a Civile competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, având ca obiect anularea hotărârii arbitrale finale pronunțate de arbitrul unic la data de 24 august 2023 în dosarul nr. x/HBH.

Prin sentința civilă nr. 1 din 12 martie 2024, pronunțată în dosar nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 608 și art. 613 C. proc. civ., instanța a respins cererea de anulare a hotărârii arbitrale formulate de către reclamantul JUDEȚUL CLUJ - CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ, în parte ca lipsită de interes, cu privire la criticile fundamentate pe temeiul dispozițiilor art. 13, art. 14 și art. 15 Cod procedură civilă și în rest ca nefondată, în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției.

Prin decizia nr. 1912 din 29 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2023, a fost admis recursul declarat de către recurentul-reclamant JUDEȚUL CLUJ - CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ, a fost casată sentința civilă nr. 1 din 12 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2 din 15 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul JUDEȚUL CLUJ - CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ, în contradictoriu cu pârâta ASOCIEREA A. S.R.L. - B. - C. S.R.L., prin liderul asocierii A. SPA, având ca obiect anularea hotărârii arbitrale finale pronunțate de către arbitrul unic la data de 24 august 2023 în dosarul ICC nr. x/HBH.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul JUDEȚUL CLUJ - CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ a formulat recurs, susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură (motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), nu cuprinde motivele pe care se întemeiază argumentele privind încălcarea principiilor imperative de drept procesual (motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă) și încalcă limitele puterii judecătorești (motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.).

În susținerea primului motiv de casare invocat, recurentul invocă încălcarea normele procedurale prevăzute de art. 9 alin. (2), art. 608 alin. (1) și art. 613 alin. (3) lit. a) și b) din C. proc. civ.

Totodată, potrivit recurentului, soluția de respingere a motivului acțiunii în anulare nu cuprinde nicio motivare cu privire la argumentele sale privind încălcarea de către tribunalul arbitral a principiilor imperative reglementate de art. 13, art. 14 și art. 15 din C. proc. civ., respectiv dreptul la apărare, principiul contradictorialității și principiul oralității; instanța de fond, în rejudecare, efectuând o aplicare greșită a prevederilor art. 501 alin. (3) și art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor critici, recurentul arată că prin ordinul procedural nr. 2 din data de 6 aprilie 2023, arbitrul unic a stabilit desfășurarea unei audieri în vederea expunerii orale de către părți strict a argumentelor cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin ordinul procedural nr. 3 din data de 11 mai 2023, arbitrul unic a aprobat programul desfășurării ședinței arbitrale, acesta vizând exclusiv discutarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Recurentul arată că arbitrul unic a bifurcat procedura arbitrală, punând în discuția părților, cu prioritate, excepția invocată de pârâtă. În urma audierii care a avut loc în data de 23 mai 2023, arbitrul unic a dispus încheierea dezbaterilor cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune și a dispus pronunțarea unei hotărâri arbitrale strict cu privire la aceasta obiecție invocată de pârâtă.

Potrivit recurentului, nicio altă pretenție nu a format obiectul audierii stabilite de arbitrul unic, pretențiile reclamantului privind plata a 50% din costurile efectuate în procedura C.A.D. nu au fost subiect al excepției prescripției dreptului material la acțiune. În acest context subliniază că aceste costuri nu au natura juridică a cheltuielilor de judecată, ci reprezintă pretenții întemeiate pe răspunderea civilă contractuală.

Mai arată recurentul că arbitrul unic a respins în parte această dispută a sa, ce nu a format obiectul dezbaterilor, respectiv cu privire la alte costuri decât cele constând exclusiv în onorariul adjudecatarului unic.

Recurentul susține că Înalta Curte de Casație și Justiție, în prim ciclu procesual, a dispus, prin hotărârea de casare, trimiterea cauzei către instanța de fond în vederea soluționării motivului de anulare ce a fost respins în baza excepției lipsei de interes.

Or, potrivit recurentului, instanța de fond a încălcat limitele casării, respectiv prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., dar și prevederile art. 613 din același cod, analizând direct pe fond, omisso medio, temeinicia pretențiilor pe care le-a formulat în această dispută.

Astfel, în rejudecare, instanța a încălcat și prevederile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., întrucât nu a analizat motivul de anulare, ci, substituindu-se arbitrului unic, a soluționat pe fond pretențiile sale, fapt ce constituie și o încălcare a prevederilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., întrucât cel puțin una dintre părți a solicitat trimiterea cauzei spre soluționarea acesteia de către tribunalul arbitral competent, iar nu reținerea spre rejudecarea fondului de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Recurentul concluzionează în sensul că instanța de fond a depășit limitele învestirii, motivul acțiunii în anulare vizând încălcarea prevederilor art. 13, art. 14 și art. 15 din C. proc. civ.

Întrucât tribunalul arbitral a analizat pe fond una dintre pretențiile reclamantului, fără a-i permite acestuia să își precizeze detaliat pretențiile, să le motiveze, să formuleze apărări față de argumentele invocate de pârâtă și să le probeze în etapa memoriilor dezvoltatoare, instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a procedat tocmai la analiza pe fond a acestei pretenții a reclamantului, concluzionând că acesta nu a probat temeinicia pretențiilor, fără a se pronunța, însă, pe temeinicia acestui motiv de anulare.

Potrivit recurentului, Curtea de Apel Cluj ar fi putut să analizeze pe fond această pretenție a beneficiarului, numai în ipoteza în care, admițând fie și numai în parte acțiunea în anulare, ar fi reținut cauza în vedere rejudecării acestei dispute, în limitele convenției arbitrale, conform prevederilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., însă a solicitat trimiterea cauzei arbitrale, spre rejudecarea acesteia de către un tribunal arbitral constituit sub egida ICC.

Contrar considerentelor instanței de fond, recurentul susține că nu avea obligația legală de a-și proba pretențiile în cadrul acțiunii în anulare, întrucât aceasta nu are efect devolutiv, iar instanța de fond nu este abilitată să analizeze fondul disputelor arbitrale, decât în ipoteza anulării și a reținerii cauzei spre rejudecare, dacă niciuna dintre părți nu a solicitat rejudecarea de către instituția arbitrală competentă.

Recurentul susține că, în speță, Curtea de Apel Cluj a analizat dacă pretențiile reclamantului sunt certe și determinate, cu consecința încălcării normelor procedurale prevăzute de art. 9 alin. (2), art. 608 alin. (1) și art. 613 alin. (3) lit. a) și b) din C. proc. civ., lipsind motivarea cu privire la încălcarea de către tribunalul arbitral a principiilor reglementate de art. 13, art. 14 și art. 15 din C. proc. civ.

O altă critică vizează faptul că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 33 din C. proc. civ., în analiza existenței interesului actual, născut, determinat și legitim de a solicita anularea soluției pronunțate de tribunalul arbitral cu privire la pretențiile reprezentând costurile efectuate cu parcurgerea procedurii C.A.D., întrucât obiectivul urmărit prin admiterea acțiunii în anulare este acela de a avea un acces efectiv la justiție, în sensul de a parcurge toate etapele procedurii arbitrale în vederea soluționării fondului acestei pretenții, cu privire la care părțile nu au avut posibilitatea de a formula concluzii, întrucât dezbaterea cu privire la aceste pretenții nu a format obiectul audierii.

Mai susține recurentul că, acțiunea în anulare fiind întemeiată pe motivul de anulare reglementat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., sancțiunea constă în anularea în tot a hotărârii arbitrale și că motivele acțiunii în anulare vizează modalitatea în care tribunalul arbitral a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă cu privire la fiecare dintre pretențiile sale.

Recurentul subliniază că nu a renunțat la etapa scrisă a procedurii arbitrale, în care părțile urmau a depune memorii dezvoltatoare cu privire la fondul fiecărei pretenții și înscrisuri în probarea temeiniciei și a întinderii pretențiilor, iar arbitrul unic, pronunțându-se și cu privire la fondul unei pretenții ce nu intra în sfera de analiză a excepției invocate și cu privire la care nu a avut oportunitatea de a susține argumente și concluzii orale, reprezintă o încălcare a prevederilor imperative ale art. 14 alin. (4), (5) și (6) din Codul de procedură civilă.

Totodată, în raport de art. 13 din C. proc. civ., arată că dreptul la apărare este asigurat inclusiv prin asigurarea posibilității ca partea să susțină oral și în scris cauza, iar potrivit prevederilor art. 15 din C. proc. civ., procesele se dezbat oral.

Or, în speță, arbitrul unic a acordat cuvântul exclusiv asupra excepției invocate de intimata-pârâtă și a închis dezbaterile cu privire la acest aspect, urmând a emite o soluție numai cu privire la acest incident procedural, iar nu cu privire la fondul vreuneia dintre pretențiile sale, cu privire la care părțile nu au avut posibilitatea de a administra un probatoriu complet și de a depune memorii dezvoltatoare.

O altă critică privește faptul că instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 26 alin. (1) din Regulile ICC, apreciind că partea ar fi putut solicita o audiere cu privire la celelalte dispute, omițând faptul că ordinele procedurale au caracter obligatoriu și că tribunalul arbitral a bifurcat soluționarea cauzei, dispunând în mod expres că limitele audierii în prima fază a judecății vor viza doar excepțiile invocate, iar nu analiza pe fond a pretențiilor.

Sub un ultim aspect, recurentul susțiune că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a analizat omisso medio chiar fondul pretențiilor cererii de arbitrare, cu toate că soluționarea fondului pretențiilor se afla în competența exclusivă a instanței arbitrale.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prealabil, arată că prin decizia de casare au fost trasate limitele rejudecării, fiind confirmată soluția de respingere a tuturor criticilor din acțiunea introductivă care vizau excepția prescripției extinctive, fiind admise criticile care vizau excepția lipsei de interes. Întrucât recurentul-reclamant în cuprinsul cererii face mai multe referiri care vizează excepția prescripției și a interesului său în formularea acțiunii, intimata-pârâtă arată că acestea nu pot face obiectul recursului, ambele aspecte fiind tranșate în primul ciclu procesual.

Potrivit intimatei-pârâte, din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 Cod procedură civilă, susținerile recurentului-reclamant sunt nefondate.

Astfel, în raport de decizia de casare, instanța avea obligația de a stabili în prealabil care este și în ce constă pretenția în legătură cu care recurentul-reclamant susține că ar fi existat o încălcare a regulilor de procedură, deoarece numai în raport de pretențiile concret formulate se poate realiza o analiză a pretinsei lipse de contradictorialitate și a dreptului la apărare.

În raport de această analiză, intimata-pârâtă arată că instanța a concluzionat că, în absența unei pretenții concrete, nu se poate pune problema încălcării unor reguli sau principii procedurale în legătură cu pretenția dedusă judecății.

Intimata-pârâtă solicită și respingerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, arătând că instanța a respectat limitele casării, soluționând critica ce viza pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 13, art. 14 și art. 15 Cod procedură civilă. De asemenea, în ceea ce privește încălcarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ. s-a reținut că nu s-a dedus o pretenție concretă în legătură cu care să poată fi analizată pretinsa încălcare a principiilor disponibilității, a oralității și a dreptului la apărare.

Mai arată intimata-pârâtă că hotărârea atacată este motivată, din considerente reieșind în mod clar raționamentul avut în vedere de judecător, astfel că nici motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Sub un ultim aspect, arată că, deși recurentul-reclamant a invocat și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederile legale la care face acesta trimitere reprezintă norme de procedură, argumentele sale fiind nefondate, în condițiile în care avea posibilitatea de solicita desfășurarea unei audieri, însă nu a formulat o asemenea solicitare.

La 3 decembrie 2025, ambele părți au depus la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte, analizând hotărîrea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecății, că obiectul prezentului recurs îl constituie sentința prin care a fost respinsă acțiunea recurentului-reclamant în anularea unei hotărâri arbitrale, cale de atac supusă unei duble limitări.

Pe de o parte, rămâne supusă exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același act normativ și obligă recurentul să prezinte critici concrete împotriva sentinței, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile și având vocația de a fi examinate de instanța de recurs, în condițiile art. 483 alin. (3) Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, motivele care pot întemeia o acțiune în anulare conform art. 608 Cod procedură civilă sunt expres și limitativ prevăzute de lege, fiind, ca atare, de strictă interpretare și vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală, precum și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situația de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 1/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284/24.03.2022.

Consecutiv acestor statuări, Înalta Curte subliniază că vor fi analizate numai criticile care sunt îndreptate împotriva sentinței recurate, nu și acelea care se raportează la sentința arbitrală și a celor referitoare la fondul litigiului.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, și 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiția existenței unei neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea, potrivit art. 174 din Codul de procedură civilă. Nulitatea reprezintă principala sancțiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Înalta Curte observă că, în susținerea acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a invocat încălcarea de către Curtea de Apel Cluj a dispozițiilor art. 9 alin. (2), art. 608 alin. (1), art. 613 alin. (3) lit. a) și b), precum și aplicarea greșită a art. 501 alin. (3) Cod procedură civilă.

Analizând criticile invocate, se impune a se arăta cu prioritate că hotărârea arbitrală are o natură mixtă, fiind un act jurisdicțional cu o pronunțată componentă contractuală, nereprezentând o hotărâre judecătorească, ci un act jurisdicțional asimilat hotărârilor judecătorești. Chiar dacă, în limbajul curent, se poate spune că hotărârea arbitrală este supusă "căii de atac" a acțiunii în anulare, aceasta nu înseamnă că sunt împrumutate regulile căilor de atac, cât timp legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care se poate introduce acțiunea în anulare, termenul, instanța competentă, modul de judecată și regimul hotărârii pronunțate asupra acțiunii în anulare.

Instanța de judecată nu poate interveni în judecata arbitrală, afară dacă s-au încălcat garanțiile procesuale ori dacă, prin hotărârea pronunțată, tribunalul arbitral a acceptat o cerere contrară ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii.

Pe calea acțiunii în anulare se poate cerceta respectarea condițiilor de formă ale arbitrajului, existența unei convenții arbitrale legale și posibilitatea ca litigiul să fie soluționat pe această cale, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare a părților, redactarea hotărârii arbitrale și respectarea dispozițiilor imperative ale legii și a normelor care asigură ordinea publică și bunele moravuri.

Transpunând aceste considerații de principiu la recursul de față, Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 1 din 12 martie 2024, pronunțată în dosar nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 608 și art. 613 C. proc. civ., instanța a respins cererea de anulare a hotărârii arbitrale formulate de către reclamantul JUDEȚUL CLUJ - CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ, în parte ca lipsită de interes, cu privire la criticile fundamentate pe temeiul dispozițiilor art. 13, art. 14 și art. 15 Cod procedură civilă și în rest ca neîntemeiată, în ceea ce privește modul de soluționare al excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Prin decizia civilă nr. 1912 din 29 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2023, a fost admis recursul declarat de către recurentul-reclamant JUDEȚUL CLUJ - CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ, a fost casată sentința civilă nr. 1 din 12 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de casare a reținut că prima instanță a admis în mod eronat excepția lipsei de interes, făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 33 C. proc. civ.. A arătat instanța de recurs că se impune casare sentinței atacare și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe, pentru a cerceta motivul de nulitate invocat în acțiunea în anulare și neanalizat ca efect al admiterii excepției.

Astfel, Înalta Curte a dispus ca prima instanță să se pronunțe pe fond cu privire la motivul acțiunii în anulare prin care reclamantul a invocat nesocotirea prevederilor art. 13, art. 14 și art. 15 C. proc. civ. de către arbitrul unic.

În rejudecare, însă, prima instanță a reținut că reclamantul solicită anularea hotărârii arbitrale față de respingerea de către tribunalul arbiral a cererii sale de acordare a cheltuielilor de procedură pe care le-a precizat generic, fără a indica o sumă concretă și fără a administra un minim probatoriu în susținerea solicitării formulate.

Potrivit instanței, reclamantul avea obligația procedurală de a preciza cheltuielile C.A.D. prin cererea de arbitrare, conform dispozițiilor art. 4 pct. 3 lit. d) din Regulile de arbitraj ale International Court of Arbitration, neputând fi invocată în mod justificat încălcarea dreptului la apărare și a contradictorialității cu privire la cereri care nu au fost formulate procedural și cu privire la pretenții cu care instanța arbitrală nu a fost învestită conform regulamentului de derulare a procedurii de arbitraj.

A concluzionat prima instanță în sensul că, în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 13, art. 14, art. 15 C. proc. civ., în raport de care reclamantul a susținut că a fost lipsit de posibilitatea de a susține concluzii orale cu privire la pretențiile sale, că argumentul acestuia este lipsit de temeinicie, întrucât nu a solicitat audierea cu privire la pct. VI din cererea de arbitrare, astfel cum impune art. 26 pct. 1 din Regulile I. C. civ.

Înalta Curte reține că prin acțiunea în anulare dedusă judecății, reclamantul a invocat, în raport de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., încălcarea de către arbitrul unic a principiului contradictorialității, reglementat de art. 14 Cod procedură civilă, a principiului oralității, consacrat de art. 15 Cod procedură civilă, precum și a principiului dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 din același Cod.

În susținerea acestui motiv al acțiunii în anulare, reclamantul a arătat că, prin ordinul procedural nr. 2 din 6 aprilie 2023, arbitrul unic a stabilit desfășurarea unei audieri în vederea expunerii orale de către părți exclusiv cu privire la excepția dreptului material la acțiune.

Totodată, prin ordinul procedural nr. 3 din 11 mai 2023, arbitrul unic a aprobat programul desfășurării ședinței arbitrale, acesta vizând exclusiv discutarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, bifurcând, astfel, procedura arbitrală.

În urma audierii care a avut loc la 23 mai 2023, arbitrul unic, deși a dispus încheierea dezbaterilor cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune și pronunțarea unei hotărâri arbitrale strict cu privire la excepția invocată de pârâtă, s-a pronunțat și cu privire la capătul VI al cererii de arbitraj.

Înalta Curte reține că prima instanță, în rejudecare, nu a efectuat analiza motivului acțiunii în anulare invocat de reclamant din perspectiva dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci a analizat pe fond temeinicia pretențiilor reclamantului, reținând că acesta a precizat generic cheltuielile de procedură, fără a indica o sumă concretă și fără a administra un minim probatoriu în susținerea solicitării formulate.

Or, prima instanță avea obligația de a se pronunța cu privire la acțiunea în anulare cu care a fost învestită, prin care reclamantul a invocat nesocotirea de către arbitrul unic a principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialității, principiul oralității și al dreptului la apărare.

Modalitatea în care instanța a înțeles să soluționeze acțiunea în anulare constituie și o încălcare a dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., care statuează că, după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Înalta Curte subliniază că instanța învestită în acțiunea în anulare nu este o instanță de control judiciar în sensul dispozițiilor procedurale aplicabile unui litigiu dedus spre soluționare instanței de judecată; soluționând acțiunea în anulare, curtea de apel nu este îndreptățită a proceda precum o instanță de apel, devoluând litigiul, ci este obligată să se rezume la verificarea desfășurării procedurii arbitrale prin prisma motivelor limitativ prevăzute de dispozițiile art. 608 din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte reamintește că motivele care pot fundamenta acțiunea în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare și vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu aspectele expres indicate în motivele de anulare, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situația de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie. Astfel, instanța se va pronunța asupra motivelor acțiunii în anulare deduse judecății, și nu cu privire la chestiuni atașate elementelor circumstanțiale sau chiar la fondul cererii de arbitrare.

Deci instanța învestită cu soluționarea acțiunii arbitrale nu poate examina nicio chestiune de temeinicie care a stat la baza raționamentului determinant al soluției pronunțate.

Sub un ultim aspect, se impune a se arăta că, în raport de art. 501 C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei în prezentul ciclu procesual, criticile ce vizează excepția prescripției extinctive și excepția lipsei de interes, asupra acestora, reținându-se forța obligatorie și autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare nr. 1912 din 29 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2023, astfel cum a arătat și intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată.

Contrar argumentelor recurentului, care invocă faptul că prin decizia de casare a fost desființată în tot sentința civilă nr. 1 din 12 martie 2024, pronunțată în dosar nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, reiese că, astfel cum instanța de casare a subliniat, găsindu-se întemeiate criticile referitoare la greșita admitere a excepției lipsei interesului, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca prima instanță să analizeze pe fond motivul de nulitate invocat în legătură cu soluția de admitere în parte a pretențiilor solicitate prin capătul VI al cererii de arbitraj, reținându-se că motivele de nulitate referitoare la soluția de respingere ca fiind prescris dreptul material la acțiune a pretențiilor solicitate prin primele cinci capete din cererea de arbitrare, au fost corect soluționate de curtea de apel.

Astfel, față de caracterul unitar al acțiunii în anulare, instanța de casare a arătat că se impune casarea în totalitate a sentinței recurate, dar că, în rejudecare, se va ține seama de îndrumările din această decizie, în raport de dispozițiile art. 501 C. proc. civ.

Ca atare, în ceea ce privește excepția lipsei de interes și excepția prescipției dreptului material la acțiune, se reține că acestea au primit o dezlegare definitivă din partea instanței supreme în primul ciclu procesual, care se impune în mod obligatoriu și în cel de-al doilea ciclu procesual.

Reținând incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, nu se mai impune analiza motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 Cod procedură civilă.

În consecință, în raport de considerentele înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, care urmează a se pronunța cu privire la acțiunea în anulare cu care a fost învestită, prin care reclamantul a invocat nesocotirea de către arbitrul unic a principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialității, principiul oralității și al dreptului la apărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant JUDEȚUL CLUJ - CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ împotriva sentinței civile nr. 2 din 15 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Casează sentința civilă nr. 2 din 15 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 decembrie 2025.