ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2575/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2575/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 6 decembrie 2023
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2017 sub nr. ICC nr. 23183/MHM/HBH pe rolul Tribunalului Arbitral compus dintr-un Arbitru Unic desemnat de către Curtea Internațională de Arbitraj Comercial Internațional, Asocierea A.- B.- C.- D. S.R.L., în contradictoriu cu Județul Cluj - Consiliul Județean Cluj, a solicitat ca Arbitrul să constate că rezilierea de către Beneficiar a Acordului Contractual nr. x/116 din 5 ianuarie 2012, comunicată prin adresa x/21.10.2014 este nelegală și netemeinică; să oblige Beneficiarul la restituirea Garanției de bună execuție, constituită prin Polița seria x nr. x din 11.01.2012 emisă de E. în valoare de 10.753.601,15 RON, în baza Sub-clauzei 16.4. lit. a)din Acordul contractual; să oblige Beneficiarul la plata către Antreprenor a sumei de 48.513.085,09 RON, plus 10.075.011,50 RON cu titlu TVA, și dobânzi datorate, după cum urmează: 7.298.184,72 RON, plus 1.751.564,33 RON cu titlu de TVA aplicabil, reprezentând valoarea integrală a Situației de lucrări nr. x, în temeiul Sub-clauzelor 14.7 și 14.8 din Acordul contractual, precum și dobânzi datorate; 2.855.034,70 RON, plus 685.208,33 RON cu titlu de TVA aplicabil și dobânzi datorate, în temeiul Sub-clauzei 16.4, lit. b) raportată la Sub-clauza 19.6, lit. a) din Acordul contractual; 26.579.065 RON, plus 6.170.018 RON cu titlu de TVA aplicabil și dobânzi datorate, în temeiul Sub-clauzei 16.4, lit. b) raportată la Sub-clauza 19.6, lit. c) din Acordul contractual, cu titlu de costuri suportate în vederea terminării lucrărilor; 6.117.587 RON, plus 1.468.220,88 RON TVA aplicabilă și dobânzi datorate, în temeiul Sub-clauzei 16.4, lit. b) raportată la Sub-clauza 19.6, lit. c) din Acordul contractual, cu titlu de restituire a reținerilor operate; 135.723 RON, și dobânzi datorate, în temeiul Sub-clauzei 16.4, lit. b) raportată la Sub-clauza 19.6, lit. d) din Acordul contractual; 5.928.256 RON, plus dobânzile datorate, în temeiul Sub-clauzei 16.4, lit. c) din Acordul contractual.
Județul Cluj - Consiliul Județean Cluj a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat Tribunalului Arbitral: a) să declare că pârâta are dreptul să fie despăgubită de reclamantă pentru pierderile și daunele suferite de cea dintâi din cauza executării defectuoase a lucrărilor din cadrul Contractului de către cea din urmă; b) să ordone reclamantei să plătească pârâtei suma totală de 17.728.954,60 RON, după cum urmează: 11.953.867,17 RON, exclusiv TVA, reprezentând valoarea lucrărilor neconforme executate în perimetrul Celulei de Depozitare și al Platformei Administrative; 1.899.475,43 RON, exclusiv TVA, reprezentând avansul plătit Antreprenorului și rambursat Finanțatorului, care nu a putut fi recuperat prin mecanismul stabilit de Contract până la rezilierea acestuia, valoarea stabilită prin raportare la Certificatul Interimar de Plată nr. x; 126.662,11 RON, exclusiv TVA, reprezentând avansul pentru lucrările neconforme din cadrul Zonei Tehnice CMID stabilite prin expertiză tehnică de specialitate care a fost efectuată în 2015 de către Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, a cărui valoare s-a raportat tot la Certificatul Interimar de Plată nr. x; 3.748.949,90 RON, reprezentând TVA pentru sumele de mai sus; c) să oblige reclamanta să plătească pârâtei toate costurile legale și toate și oricare taxe, cheltuieli și costurile aferente arbitrajului suportate de pârâtă în legătură cu această procedură arbitrală, precum și dobânda legală de la data Hotărârii Arbitrale finale până la plata efectivă; d) orice alt remediu considerat adecvat de către Arbitrul Unic.
Prin Hotărârea arbitrală pronunțată la 22.06.2021 în Dosarul ICC nr. 23183/MHM/HBH, Tribunalul Arbitral a decis: Beneficiarul Județul Cluj nu a reziliat Contractul de Lucrări în mod justificat; a obligat Beneficiarul Județul Cluj la restituirea garanției de buna execuție în valoare de 10.753.601,15 RON, constituită prin Polița seria x nr. x din 11.01.2012; a obligat Beneficiarul Județul Cluj la plata următoarelor sume:
a) 6.511.048,87 RON (fără TVA) cu privire la pretenția Antreprenorului pentru executarea contractului până la 12.05.2014, împreună cu dobânda calculată la rata de referință a BNR plus 3%, calculată de la 21.08.2014 și până la data Hotărârii Arbitrale;
b) 2.855.034,70 RON (fără TVA) cu privire la pretenția Antreprenorului pentru executarea contractului până la 23.10.2014, împreună cu dobânda calculată la rata de referință a BNR plus 3%, calculată de la 31.03.2016 și până la data Hotărârii Arbitrale;
c) 1.116.782,20 RON (fără TVA) cu privire la pretenția pentru costuri adiționale, împreună cu dobânda calculată la rata de referință a BNR plus 3%, calculată de la 31.03.2016 și până la data Hotărârii Arbitrale;
d) 4.537.982,92 RON (fără TVA) cu privire la pretenția pentru sumele reținute, împreună cu dobânda calculată la rata de referință a BNR plus 3%, calculată de la 31.03.2016 și până la data Hotărârii Arbitrale;
e) 24.000 RON cu privire la pretenția pentru costurile cu îndepărtarea lucrărilor, împreună cu dobânda calculată la rata de referință a BNR plus 3%, calculată de la 31.03.2016 și până la data Hotărârii Arbitrale;
f) 3.605.003,76 RON pentru pretenția cu privire la TVA aplicabil;
Beneficiarul Județul Cluj va suporta o parte din costurile legale și cheltuielile Antreprenorului, respectiv va plati către Antreprenor suma de 140.000 RON;
Beneficiarul Județul Cluj va suporta costurile arbitrajului, respectiv va plati către Antreprenor suma de 105.500 USD;
Beneficiarul Județul Cluj va plăti dobânda pentru toate sumele menționate la lit. a) - f) (principale împreună cu dobânda) de la pct. 3 de mai sus, la rata de referință a BNR plus 8%, începând cu ziua 56 ulterioară Hotărârii Arbitrale și până la plata efectivă; A respins cererea reconvențională a Beneficiarului Județul Cluj.
Împotriva sentinței arbitrale, ambele părți au formulat acțiune în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.
Prin sentința civilă nr. 3/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, a fost respinsă acțiunea în anularea hotărârii arbitrale pronunțate la data de 22.06.2021 în Dosarul ICC nr. 23183/MHM/HBH, formulată de Județul Cluj - Consiliul Județean Cluj. A fost respinsă acțiunea în anularea hotărârii arbitrale pronunțate la data de 22.06.2021 în Dosarul ICC nr. 23183/MHM/HBH, formulată de A. SpA.
Împotriva sentinței civile nr. 3/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, a formulat recurs principal Județul Cluj - Consiliul Județean Cluj și Asocierea A. - B.- C. - D. S.R.L. a formulat cerere de recurs incident.
Motivele de recurs invocate de Județul Cluj - Consiliul Județean Cluj sunt, în esență, următoarele:
Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant solicită admiterea cererii de recurs, casarea în parte a sentinței nr. 3/2021, în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la acțiunea în anulare formulată de către acesta împotriva Hotărârii Arbitrale pronunțate la data de 22.06.2021, în Dosarul ICC nr. 23183/MHM/HBH și trimiterea cauzei spre rejudecarea acțiunii în anulare, la instanța de fond.
Prin memoriul de recurs, recurentul susține ca sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 9 C. proc. civ., cu privire la motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.. Astfel, recurentul arată că instanța de fond a concluzionat în mod greșit că Tribunalul Arbitral ar fi tranșat cererea reconvențională în baza unei chestiuni de drept, iar nu în baza unei chestiuni de fapt. Totodată, recurentul arată că instanța de fond nu a analizat criticile efectiv formulate de către acesta cu privire la hotărârea arbitrală, ci a pornit în mod greșit de la premisa că ar fi fost învestită cu o cerere în care acesta ar fi criticat soluția pronunțată de Arbitrul Unic prin raportare la modalitatea în care au fost apreciate probele și modalitatea în care Arbitrul Unic ar fi analizat fiecare dintre argumentele acestuia. Or, arată recurentul, în invocarea acestui motiv de anulare nu a avut în vedere o motivare insuficientă a hotărârii arbitrale, ci faptul că în ceea ce privește soluția pronunțată de Tribunalul Arbitral față de cererea reconvențională, nu a fost analizat raportul juridic dedus judecății, ce reprezintă cauza acțiunii civile stabilite potrivit principiului disponibilității părților, și nu a fost motivată soluția prin raportare la niciunul dintre temeiurile invocate de către acesta. În continuare, recurentul arată că cererea reconvențională nu a fost soluționată prin analiza cu prioritate a unei probleme de drept, cum a reținut instanța de fond, întrucât cererea nu a fost respinsă în temeiul unei excepții peremptorii.
Potrivit recurentului-reclamant, în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că acesta a criticat modalitatea de apreciere a probelor, întrucât acesta a criticat în principal nemotivarea soluției referitoare la cererea reconvențională. De asemenea, recurentul reia argumentele invocate pe calea cererii reconvenționale, concluzionând că Arbitrul Unic le-a respins fără nicio motivare, sens în care, susține autorul recursului, echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Totodată, recurentul-reclamant susține că motivarea soluției pronunțate cu privire la una dintre cererile adresate instanței, nu poate fi realizată în mod implicit prin motivarea altor cereri și excepții, întrucât acest raționament reprezintă o încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Or, susține autorul recursului, instanța de fond a efectuat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., încălcând criteriile ce definesc sensul noțiunii de motivare care trebuie să fie explicită, prin indicarea în mod expres a motivelor de fapt și de drept pentru care cererea este admisă sau respinsă.
Sub un alt aspect, recurentul-reclamant invocă încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1270, art. 1350, art. 1355 alin. (2), art. 1356 alin. (1), art. 1530, art. 1531, art. 1532, și art. 1538 C. civ.. Astfel, recurentul susține că prin sentința atacată, instanța de fond a respins ca nefondat motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., cu încălcarea normelor de drept substanțial anterior citate. În continuare susține că instanța de fond a reținut că prevederile art. 1350 C. civ., cu privire la obligațiile contractuale, au caracter supletiv, făcând astfel o aplicare greșită a prevederilor art. 1355 alin. (2) și art. 1356 alin. (1) C. civ. și încălcând forța obligatorie a contractului valabil încheiat între părți. Mai arată, autorul căii de atac că, instanța de fond în mod greșit a aplicat în speță dispozițiile art. 1356 C. civ., deși această prevedere legală nu este incidentă în cauză. Totodată, potrivit recurentului, instanța de fond a interpretat în mod greșit art. 1538 C. civ., cu privire la clauza penală, considerând că prevederile art. 1531 alin. (1) C. proc. civ. nu ar avea caracter imperativ, întrucât părțile pot limita prin convenție cuantumul despăgubirilor. Or, arată recurentul, în speță nu există nicio clauză penală, astfel că principiul reparării integrale a prejudiciului pe care beneficiarul l-a suferit pentru neexecutare, reglementat de art. 1531 alin. (1) C. civ. este aplicabil raportului juridic dedus judecății și are caracter imperativ.
O altă critică vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 286 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Recurentul susține că instanța de fond a omis caracterul imperativ al prevederilor anterior citate din Codul fiscal, reținând în mod greșit că argumentele invocate de către acesta prin acțiunea în anulare tind către o reanalizare a fondului.
Recurentul-reclamant susține totodată, că sentința atacată a fost pronunțată cu omiterea aplicării prevederilor art. 264 și art. 304 C. proc. civ.. În acest sens, recurentul arată că în fața instanței de fond a urmărit să dovedească faptul că Arbitrul Unic a încălcat normele de drept imperativ ce guvernează legalitatea procesului civil, făcând trimitere la probele administrate în cauză.
Recurentul-reclamant a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
Asocierea A. - B.- C. - D. S.R.L. a depus recurs incident și întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Motivele de recurs invocate de Asocierea A. - B.- C. - D. S.R.L. sunt, în esență, următoarele:
Prin cererea de recurs incident s-a solicitat casarea în parte a sentinței civile nr. 3 din 22.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în ceea ce privește respingerea acțiunii în anulare formulată împotriva recurentului-reclamant Județul Cluj prin Consiliul Județean Cluj, iar în rejudecarea acțiunii în anulare, s-a solicitat anularea parțială a sentinței atacate și în rejudecarea fondului să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.928.256 RON, reprezentând beneficiu nerealizat, obligarea pârâtei la plata sumei de 295.306,78 RON, reprezentând cheltuieli și respingerea cererii reconvenționale formulate de recurenta-reclamantă, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă arată că instanța de fond a omis să analizeze criticile acesteia cu privire la încălcarea de către Tribunalul Arbitral a prevederilor art. 2515, alin. 2528 alin. (1) și art. 1170 C. civ.. Astfel, recurenta arată că instanța de fond trebuia să analizeze normele de drept substanțial în mod distinct, nu să se raporteze în general la normele care reglementează prescripția. Totodată, recurenta-pârâtă susține că o analiză particulară era necesară pentru a arăta în mod clar de ce fiecare dintre aceste norme nu ar fi imperative. Or, în lipsa acestei analize, în opinia recurentei, nu se poate considera că instanța de fond a făcut o verificare propriu-zisă criticilor invocate de aceasta.
Subsumat aceluiași motiv de casare, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a omis să analizeze incidența în cauză a dispozițiilor art. 1170 C. civ.
O alta critică vizează aplicarea greșită a normelor de drept material reglementate de art. 1170, art. 1530, art. 531, art. 2515 alin. (2) și art. 2528 alin. (1) C. civ.. În acest sens, recurenta susține că deși s-a stabilit că recurentul-reclamant se află în culpă contractuală, acesteia i-a fost respinsă cererea cu privire la recuperarea pagubelor cauzate de neexecutarea contractului. Totodată, arată recurenta-pârâtă, instanța de fond nu a luat în considerare această premisă, ci a tratat cererea acesteia pe aceleași considerente cu cererea recurentului-reclamant, deși situația celor două cereri este total diferită. În continuare, cu privire la criticile referitoare la prescripție, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a făcut o apreciere globală, și nu o analiză concretă asupra textelor de lege invocate. Mai arată recurenta că interpretarea dată de Tribunalul Arbitral asupra excepției prescripției și susținută de instanța de fond, presupune eludarea interdicției reglementate de art. 2525 alin. (2) C. civ., în sensul că dreptul pretins de Județul Cluj pe calea cererii reconvenționale, care este un drept prescriptibil, să devină imprescriptibil de facto. Totodată, recurenta susține că instanțele s-au raportat numai la momentul subiectiv, adică la data la care suma pretinsă drept prejudiciu a fost stabilită ca obligație de plată în sarcina recurentului-reclamant de autoritatea de audit, fiindcă doar din acest moment pretinsul prejudiciu ar fi fost cunoscut cu exactitate. Or, arată recurenta-pârâtă, dacă recurentul-reclamant pretinde că aceste sume i-au fost imputate ca urmare a unor lucrări executate defectuos de către Asocierea A., este evident că încă de la momentul de la care recurentul-reclamant a cunoscut aceste neconformități a avut cunoștință și despre existența prejudiciului.
Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului incident, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.
Pe baza cererilor de recurs, a întâmpinărilor depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursurile sunt admisibile în principiu.
Prin încheierea din 17 mai 2023, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 04.10.2023 a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului incident invocată de recurentul-reclamant, au fost admise în principiu recursurile și s-a stabilit termen pentru soluționarea acestora la 6 decembrie 2023, în ședință publică.
Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Cu privire la recursul principal declarat de Județul Cluj - Consiliul Județean Cluj
Motivele care pot întemeia o acțiune în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, potrivit art. 608 din C. proc. civ., fiind, ca atare, de strictă interpretare și deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără a putea fi analizate critici referitoare la situația de fapt, probele administrate și aspecte de temeinicie.
În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare.
Înalta Curte reține că prin cererea de recurs autoarea căii de atac susține că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 9 și art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că aceste critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., vor fi analizate împreună, având în vedere că, subsumat acestor motive de recurs, recurenta critică sentința curții de apel referitor la soluția dată cu privire la motivul de anulare întemeiat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.
Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate.
Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătorești stabilesc, în privința considerentelor, că acestea conțin pe lângă arătarea obiectului cererii și susținerilor pe scurt ale părților, și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele care care au format convingerea instanței la pronunțarea soluției, și pentru ca instanța de recurs să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.
Se reține, totodată, că, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanța europeană a arătat totuși, în mod constant, faptul că "Art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (Hotărârea Ruiza Torija c. Spaniei). Ca urmare, motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.
În cauză, instanța supremă constată că motivarea curții de apel întrunește exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condițiile în care aceasta a analizat sentința arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acțiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ.
Instanța supremă reține că prin intermediul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. hotărârea poate fi desființată dacă nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri.
Or, din considerentele sentinței recurate reiese că instanța învestită cu acțiunea în anulare a avut în vedere susținerile părții, arătând că hotărârea arbitrală cuprinde suficiente argumente și un raționament propriu al arbitrului unic care poate fi urmărit și care în final a condus la pronunțarea soluției contestate.
Contrar susținerilor recurentei, din considerentele sentinței rezultă raționamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a înlăturat criticile încadrate în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciind că acest text legal sancționează lipsa oricărei motivări, nu o motivare care nu convinge pe una dintre părți, iar în prezenta cauză, arbitrul desemnat a valorificat atât starea de fapt, cât și probele administrate și a expus un raționament suficient așa încât să excludă incidența acestui text de lege.
De asemenea, se constată că instanța învestită cu acțiunea în anulare a avut în vedere și susținerile referitoare la cererea reconvențională și a justificat de ce soluția instanței arbitrale este corectă pe acest aspect, explicând că prin hotărârea pronunțată, arbitrul unic expune silogismul judiciar asupra cererii reconvenționale și în paragrafele dedicate soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune, evidențiind că între cele două elemente există o strânsă legătură și concluzionând că Tribunalul Arbitral a tranșat cererea reconvențională în baza unei chestiuni de drept, nu a unei chestiuni de fapt, iar hotărârea arbitrală cuprinde raționamentul avut în vedere de arbitrul unic care a impus respingerea acesteia.
Sub același aspect, criticile privind încălcarea principiului disponibilității, subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu vor fi însușite de Înalta Curte de Casației și Justiție.
Potrivit art. 9 C. proc. civ., procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public, iar obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
Deși recurenta arată că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, arătând că prin invocarea motivului de anulare reglementat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. prin acțiunea în anulare nu a avut în vedere o motivare insuficientă a hotărârii arbitrale, ci faptul că în ceea ce privește soluția pronunțată de Tribunalul Arbitral față de cererea reconvențională, nu a fost analizat raportul juridic dedus judecății, instanța supremă constată că, în realitate, criticile recurentei vizează nemulțumirea acesteia cu privire la soluția pronunțată de instanța arbitrală sub acest aspect.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că, chiar dacă raționamentul judiciar al Tribunalului Arbitral nu ar convinge toate părțile sau argumentația ar fi apreciată deficitară, acțiunea în anulare nu poate remedia aceste presupuse deficiențe care nu reprezintă în viziunea legiuitorului cauze de nulitate.
Prin memoriul de recurs a fost invocat și motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270, art. 1350, art. 1355 alin. (2), art. 1356 alin. (1), art. 1530, art. 1531, art. 1532, și art. 1538 C. civ.
Nici aceste critici nu vor fi însușite de Înalta Curte.
Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Înalta Curte reține că hotărârea arbitrală are o natură mixtă, fiind un act jurisdicțional cu o pronunțată componentă contractuală, nereprezentând o hotărâre judecătorească, ci un act jurisdicțional asimilat hotărârilor judecătorești. Chiar dacă, în limbajul curent, se poate spune că hotărârea arbitrală este supusă "căii de atac" a acțiunii în anulare, aceasta nu înseamnă că sunt împrumutate regulile căilor de atac, cât timp legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care se poate introduce acțiunea în anulare, termenul, instanța competentă, modul de judecată și regimul hotărârii pronunțate asupra acțiunii în anulare.
Instanța de judecată nu poate interveni în judecata arbitrală, afară dacă s-au încălcat garanțiile procesuale ori dacă, prin hotărârea pronunțată, tribunalul arbitral a acceptat o cerere contrară ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii.
Pe calea acțiunii în anulare se poate cerceta respectarea condițiilor de formă ale arbitrajului, existenta unei convenții arbitrale legale și posibilitatea ca litigiul sa fie soluționat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare a părților, redactarea hotărârii arbitrale și respectarea dispozițiilor imperative ale legii și a normelor care asigură ordinea publică și bunele moravuri.
Recurentul Județul Cluj - Consiliul Județean Cluj s-a prevalat de prevederile art. 1270 C. civ. (forța obligatorie a contractului), art. 1350 C. civ. (răspunderea contractuală), art. 1355 alin. (2) C. civ. (clauze privind răspunderea), art. 1356 alin. (1) C. civ. (anunțuri privind răspunderea), art. 1530-1532 C. civ. (dreptul la daune interese, repararea integrală și caracterul cert al prejudiciului) și art. 1538 C. civ. (clauza penală), apreciind că Arbitrul unic, cu încălcarea acestor norme de drept substanțial, a schimbat temeiul pretențiilor și nu a analizat condițiile angajării răspunderii civile contractuale a Antreprenorului pentru prejudiciul cauzat Beneficiarului în executarea contractului de lucrări, susținând că instanța de fond a respins în mod nelegal motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.
.
Or, în mod corect a reținut instanța de apel că, deși recurenta pretinde că tribunalul arbitral a pronunțat sentința cu încălcarea normelor imperative, criticile invocate reprezintă, în realitate, un pretext pentru a repune în discuție judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate nu de temeinicie, iar invocarea motivului prevăzut de lit. h) a art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.
Astfel, în mod judicios s-a reținut faptul că modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale de către tribunalul arbitral sunt aspecte care nu se încadrează în sfera ordinii publice și nu reprezintă dispoziții imperative ale legii, ci sunt aspecte care țin de temeinicia soluției adoptate, iar prin cererea de recurs nu s-a formulat nici un argument de natură să combată concluzia primei instanțe.
În acest sens, instanța supremă reține că, prin hotărârea atacată, curtea de apel în mod corect a constatat, că argumentele recurentului nu se încadrează în motivul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., privind încălcarea normelor imperative și a ordinii publice, ci presupun un control de temeinicie a acestei hotărâri.
Or, se reține că, ceea ce invocă recurenta nu este o veritabilă nesocotire a dispozițiilor legale invocate, ci mai degrabă interpretarea obligațiilor contractuale în cadrul normativ existent. Instanța învestită cu acțiunea în anulare, pentru a aplica normele legale incidente în raporturile contractuale dintre părți, ar fi trebuit să reevalueze elementele contractului și derularea acestora între părți, aspecte ce nu pot fi soluționate în acțiunea în anulare, în care nu se declanșează un control de fond asupra hotărârii arbitrale atacate.
În ceea ce privește referirile recurentei la încălcarea dispozițiilor art. 286 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, nu justifică incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din punctul de vedere al nerespectării normei de drept material, întrucât aduc în discuție aspecte care țin de fondul litigiului și asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunțat în mod definitiv. În realitate, prin memoriul de recurs se reiau, sub o altă formă, susținerile din acțiunea în anulare, care au primit deja o dezlegare în fața curții de apel și nu se dezvoltă critici de nelegalitate ale sentinței atacate.
Netemeinicia hotărârii arbitrale excede orice control din partea instanței competente a soluționa acțiunea în anulare. Înalta Curte subliniază că interpretarea obligațiilor contractuale dintre părți, făcută de instanța arbitrală, indiferent de pertinența ei, nu poate reprezenta o încălcare a dispozițiilor imperative ale legii; în același sens, în stabilirea situației de fapt și a temeiniciei, instanța arbitrală nu poate fi cenzurată pe acest temei în ceea ce privește interpretarea materialului probator.
Referitor la criticile prin care se susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 264 și art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea nu sunt veritabile critici de nelegalitate, fiind invocate formal, recurentul nu arată în concret cu ce a greșit instanța de fond și de ce normele procesuale nu au fost corect aplicate.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la recursul incident declarat de recurenta-pârâtă ASOCIEREA A.- B.- C.- D. S.R.L.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat că instanța de fond a omis să analizeze criticile acesteia cu privire la încălcarea de către Tribunalul Arbitral a prevederilor art. 2515, alin. 2528 alin. (1) și art. 1170 C. civ.. Astfel, potrivit recurentei, instanța de fond trebuia să analizeze normele de drept substanțial în mod distinct, nu să se raporteze în general la normele care reglementează prescripția, iar o analiză particulară era necesară pentru a arăta în mod clar de ce fiecare dintre aceste norme nu ar fi imperative.
Înalta Curte reține neîntemeiate aceste critici.
Prin acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., pârâta a susținut că Tribunalul arbitral a încălcat prevederile art. 2515 și art. 2528 alin. (1) C. civ., privind prescripția dreptului material la acțiune și art. 1170 C. civ., cu privire la buna-credință.
Instanța supremă constată că motivarea primei instanțe întrunește exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. sub acest aspect, în condițiile în care aceasta a analizat sentința arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acțiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ.
Contrar susținerilor recurentei-reclamante, din considerentele sentinței rezultă raționamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a înlăturat criticile încadrate în acest motiv de anulare, apreciind că în ceea ce privește modalitatea în care arbitrul a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, dispozițiile art. 2515 și art. 2528 alin. (1) C. civ. nu se circumscriu motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., fiind prevederi de ordine privată.
Totodată, Înalta Curte constată că instanța de fond a avut în vedere și susținerile prin care recurenta-pârâtă a arătat că prevederile art. 1170 C. civ. cuprind o normă imperativă, dat fiind faptul că exclude orice posibilitate a părților contractante de a limita sau exclude obligația de bună credință contractuală, cu trimitere la expertizele realizate de mai multe societăți. Astfel, curtea de a apel a reținut în considerente că partea reia și repune în discuție starea de fapt a cauzei și probatoriul administrat, fără a convinge că suntem în prezența unui caz de încălcare a ordinii publice sau a unor dispoziții imperative ale legii.
Concluzionând, în cauză, acțiunea în anulare formulată de pârâtă a fost analizată strict în limitele criticilor indicate de parte și a celor stabilite de lege. Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Referitor la criticile recurentei-pârâte prin care se susține încălcarea dispozițiilor art. 1530, art. 1531, art. 2515 alin. (2) și art. 2528 alin. (1) C. civ., întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă reține că sunt neîntemeiate.
Instanța supremă a statuat, în jurisprudența sa, că, în conformitate cu dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești. Acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.
La rândul său, recursul împotriva unei sentințe pronunțate în soluționarea unei acțiuni în anulare cunoaște un dublu filtru: pe de o parte, este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot analiza aspecte de netemeinicie, care aduc în discuție situația de fapt, și, pe de altă parte, urmărește modul în care curtea de apel a soluționat acțiunea în anulare în raport de criticile de nelegalitate ale reclamantei formulate în limitele motivelor de anulare reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, susținerile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 1170 C. civ. (buna-credință), ale art. 1530-1531 C. civ. (dreptul la daune interese și repararea integrală a prejudiciului) și ale art. 2515 alin. (2) C. civ. (regulile aplicabile prescripției extinctive) și art. 2528 alin. (1) C. civ. (dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită), nu justifică incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din punctul de vedere al nerespectării normelor de drept material întrucât aduc în discuție aspecte care țin de fondul litigiului și asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunțat în mod definitiv. În realitate, prin memoriul de recurs se reiau, sub o altă formă, susținerile din acțiunea în anulare, care au primit deja o dezlegare în fața curții de apel și nu se dezvoltă critici de nelegalitate ale sentinței atacate.
Înalta Curte reține că, instanța de judecată învestită în acțiunea în anulare nu este o instanță de control judiciar în sensul dispozițiilor procedurale aplicabile unui litigiu dedus spre soluționare instanței de judecată; soluționând acțiunea în anulare, Curtea de Apel nu este îndreptățită a proceda precum o instanță de apel, devoluând litigiul, ci este obligată să se rezume la verificarea desfășurării procedurii arbitrale prin prisma motivelor limitativ prevăzute de dispozițiile art. 608 din C. proc. civ.
Ca atare, criticile recurentei-pârâte vizând aplicarea greșită a normelor de drept material în analiza motivului de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, se impun a fi înlăturate.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și că recursul incident declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant JUDEȚUL CLUJ - CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ împotriva sentinței civile nr. 3/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, ca nefondat.
Respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă ASOCIEREA A.- B.- C.- D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2023.