ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2025

Ședința publică din data de 3 decembrie 2025

Din examinarea actelor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 1.254 din C. civ., obligarea pârâților B. și C., în solidar, la plata sumei de 66.286 euro, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând prețul plătit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 de D., precum și la plata sumei de 13.126 RON, reprezentând taxe notariale, impozit transfer de proprietate și taxe A.N.C.P.I., în temeiul aceluiași contract; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 23 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2023, a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință în privința pârâtului C., fiind respinsă cererea de chemare în judecată față de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință și fiind dispusă scoaterea din cauză a pârâtului.

Prin sentința nr. 412/PI/2024 din 4 aprilie 2024, pronunțată în dosarul cu nr. x/2023, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect pretenții. A obligat pârâta la plata sumei de 66.286 euro, actualizată cu indicele de inflație aplicat de la data plății acestei sume către pârâtă și până la restituirea efectivă a sumei către reclamantă, precum și la plata sumei de 13.126 RON, cu titlu de taxe notariale, impozit pe transfer de proprietate și taxe O.C.P.I. și a sumei de 7.620,94 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta.

Prin decizia civilă nr. 544/A din 12 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, a fost respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțate de prima instanță.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În motivare, din perspectiva motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea, respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, potrivit recurentei-pârâte, ambele instanțe de judecată, atât Tribunalul Timiș, cât și Curtea de Apel Timișoara, au reținut că în prezenta speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1.245 alin. (3) C. civ., potrivit cărora "în cazul în care contractul este desființat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestațiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu".

Totodată, s-a apreciat că în speță sunt incidente și dispozițiile art. 351 lit. b) C. civ., care dispun în sensul că soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile pe care le-au contractat împreună.

Recurenta-pârâtă arată că, așa cum a susținut în fața instanțelor de fond, nu poate fi ținută să restituie integral prețul plătit de societatea A. S.R.L. către defunctul său soț pentru terenurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare anulat de instanța de judecată, câtă vreme nu a avut cunoștință de încheierea de către acesta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013, încheiat și în numele său prin intermediul procurii de vânzare autentificată sub nr. x/29.05.2013 de către B.N.P. E..

Mai mult decât atât, susține că fostul său soț a fost cel care a încasat prețul acestei vânzări, într-un cont personal la care nu a avut niciodată acces, că nu s-a gospodărit niciodată împreună cu acesta pe perioada căsătoriei și că fostul soț nu a contribuit aproape deloc la cheltuielile căsniciei.

Totodată, întrucât fostul soț a acumulat datorii, recurenta-pârâtă precizează că, împreună cu fiicele sale, au renunțat la succesiune, așa cum rezultă din declarațiile autentificate de F. sub nr. 100, 101 și 102 din data de 23.01.2019.

Recurenta-pârâtă apreciază că în mod eronat instanța de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 351 lit. b), precum și a art. 352 alin. (1) teza I C. civ., înlăturând în mod nelegal dispozițiile art. 364 alin. (2) C. civ., care dispun în sensul că "Soții răspund solidar pentru obligațiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de creșterea și educarea copiilor".

În opinia sa, nu poate fi vorba despre o obligație solidară în privința restituirii prețului și a accesoriilor vânzării, atât timp cât însuși legiuitorul a prezumat, până la proba contrară, că soții au o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune și, implicit, la plata datoriilor comune, răspunderea solidară a acestora existând doar cu privire la obligațiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de creșterea și educarea copiilor.

Precizează că nu s-a făcut lichidarea regimului matrimonial, așa cum reglementează dispozițiile art. 355 alin. (3) C. civ., astfel că în mod nelegal instanța de apel a reținut solidaritatea în ceea ce privește obligația de restituire a prețului plătit de către societatea intimată A. S.R.L.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 483 și următoarele C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată, iar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 17 septembrie 2025, s-a dispus amânarea judecării cauzei la 3 decembrie 2025, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu recurenta-pârâtă.

Înalta Curte, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 24, coroborat cu art. 32 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauză, a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.450,64 RON, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, recurentei-pârâte i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la 17 februarie 2025, potrivit dovezii existente la dosar, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru de 3.450,64 RON.

Prin adresa comunicată prin poștă electronică avocatului recurentei-pârâte la 02.12.2025, s-a reiterat faptul că recurenta are obligația achitării taxei judiciare de timbru așa cum i s-a pus în vedere la data de 17 februarie 2025 în procedura de regularizare.

Recurenta-pârâtă nu a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru datorată în cauză.

Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză recurenta nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce îi revenea până la acest termen de judecată și că nu operează scutirea legală de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, precum și prevederilor art. 494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 544/A din 12 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 decembrie 2025.