ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 476/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 11 iunie 2021, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, a solicitat Tribunalului Timiș să oblige pârâta B. S.R.L. să-i plătească suma de 210.860,31 RON reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, suma de 16.889,91 RON reprezentând rata inflației aplicată la suma de 210.860,31 RON în data 06.08.2021, suma de 136.062,89 RON reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadentă a fiecărei facturi, până la data de 10.08.2021, penalitățile de întârziere calculate în continuare, până la plata sumei de 210.860,31 RON, și rata inflației aplicată în continuare, până la plata sumei de 210.860,31 RON.

Prin cererea reconvențională înregistrată la data de 12.07.2021, pârâta B. S.R.L. a solicitat instanței obligarea reclamantei A. S.R.L. - în insolvență la plata sumei de 337.512 RON, fără TVA, reprezentând contravaloarea reducerilor comerciale și financiare agreate contractual, iar, în subsidiar, compensarea datoriilor reciproce și obligarea reclamantei la plata diferenței rezultate în urma compensării. De asemenea, pârâta a solicitat instanței obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 114/PI din data de 4 martie 2022, Tribunalul Timiș a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 210.860,31 RON, reprezentând debite din facturile emise în perioada 07.10.2019 - 15.10.2019, precum și penalitățile de întârziere pentru fiecare debit din suma de 210.860,31 RON, corespunzătoare facturilor emise în perioada 07.10.2019 - 15.10.2019, în cuantum de 0,05% pe zi din valoarea debitului neachitat, începând cu ziua 31 de la scadență și până în ziua 60, și în cuantum de 0,1% pe zi din valoarea debitului neachitat, în continuare, începând cu ziua 61 și până la data achitării debitului.

A admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, invocată din oficiu, sens în care a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvențională având ca obiect pretenții, formulată de pârâta B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L., în insolvență.

Împotriva sentinței menționate mai sus a declarat apel pârâta B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 282/A din 24 mai 2023, Curtea de Apel Timișoara – secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C., împotriva sentinței civile nr. 114/PI din data de 4 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și rejudecarea cauzei, în fond, iar în urma rejudecării, respingerea cererii introductive, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la motivarea deciziei atacate, referitoare la primul motiv de apel, recurenta a arătat, în sinteză, că instanța de prim control judiciar, deși a constatat că facturile nu au fost emise potrivit dispozițiilor contractuale, a reținut că un eventual refuz la plată ar fi trebuit manifestat anterior promovării acțiunii, cu toate că susținerea pârâtei a fost în sensul în care neconformitățile relevate privesc lichiditatea și exigibilitatea creanței. Totodată, recurenta a susținut, în esență, că instanța de prim control judiciar nu a avut în vedere prevederile art. 5.5 și 6.2. din contractul încheiat între părți și, deși a statuat că facturile nu au fost comunicate potrivit dispozițiilor contractuale, continuarea raționamentului juridic este în dezacord cu aceasta.

De asemenea, cu privire la motivarea deciziei atacate, referitoare la motivul de apel, prin care pârâta a reproșat primei instanțe că a înlăturat, după o analiză superficială, argumentele sale referitoare la deducerile, din valoarea facturilor pretinse de reclamantă, a risturnelor comerciale, pe care reclamanta avea obligația să le factureze lunar, recurenta a susținut că în cadrul apelului a detaliat efectul reducerilor comerciale, respectiv ajustarea prețului de achiziție al bunurilor și deci ajustarea valorii facturilor.

Astfel, în esență, a solicitat instanței de apel să rețină culpa contractuală a intimatei-reclamante privind emiterea facturii aferente risturnelor, factură care are mai degrabă rolul de a sprijini evidența contabilă. Risturnele au fost agreate contractual, intimata-reclamantă nu le-a contestat în vreun fel (aspecte pe care instanța de apel le-a reținut în mod corespunzător), însă raportat la efectul risturnelor, de reducere a costului de achiziție a produselor, valoarea acestora se aplică automat la valoarea mărfurilor livrate și, prin urmare, facturile aferente mărfurilor livrate se diminuează corespunzător cu valoarea risturnelor.

A susținut recurenta că asupra acestor aspecte instanța de apel nu s-a pronunțat, pe motiv că nu a fost criticată sentința tribunalului privind respingerea cererii de compensare.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității și admiterea recursului.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

În speță, în cuprinsul recursului, s-a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se constată că, deși se invocă ipoteza unor motive contradictorii, care, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ar permite atacarea unei hotărâri atunci când se are în vedere o contradicție de o asemenea amploare, încât să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată, în cuprinsul cererii formulate, recurenta nu a indicat argumente de nelegalitate care să susțină această situație și nici în ce modalitate hotărârea instanței de judecată nu este conformă legii.

De asemenea, deși se invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a indicat normele de drept material pe care le consideră greșit interpretate și aplicate și nici nu a susținut o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește afirmația recurentei în sensul că instanța de prim control judiciar, deși a constatat că facturile nu au fost emise potrivit dispozițiilor contractuale, a reținut că un eventual refuz la plată ar fi trebuit manifestat anterior promovării acțiunii, cu toate că susținerea pârâtei a fost în sensul în care neconformitățile relevate privesc lichiditatea și exigibilitatea creanței, precum și cele prin care se arată că instanța de apel nu a avut în vedere prevederile art. 5.5 și 6.2. din contractul încheiat între părți și, deși a statuat că facturile nu au fost comunicate potrivit dispozițiilor contractuale, continuarea raționamentului juridic este în dezacord cu aceasta, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiect de analiză în recurs, câtă vreme cuprind numai critici de netemeinicie, fiind legate, în realitate, de modul în care instanța de apel a apreciat asupra obligațiilor contractuale.

Criticile recurentei vizează probele administrate, situația de fapt, modul cum au fost emise și comunicate facturile, cum au fost respectate obligațiile asumate prin contract, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitat invocat.

Se observă că, sub pretextul unor pretinse omisiuni referitoare la cercetarea obligațiilor contractuale asumate prin convenție, recurenta tinde la schimbarea situației de fapt stabilite, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate.

Deși se susține că instanța de apel a adoptat un raționament juridic în dezacord cu statuarea potrivit căreia facturile nu au fost comunicate conform dispozițiilor contractuale, totuși, recurenta nu aduce argumente concrete de nelegalitate care să justifice aceste afirmații.

Or, simpla nemulțumire a părții, fără precizarea relevanței pe care aspectele care au format convingerea instanței de apel le au față de fondul pricinii și fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată, nu pot face obiect de analiză în recurs, autoarea prezentului demers judiciar neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În referire la criticile recurentei aduse deciziei atacate prin care aceasta a susținut, în esență, că în cadrul apelului a detaliat efectul reducerilor comerciale, respectiv ajustarea prețului de achiziție al bunurilor și deci ajustarea valorii facturilor, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a răspuns motivului de apel formulat de parte reținând că "pârâta a solicitat compensarea risturnelor aferente lunilor septembrie și octombrie 2019 printr-unul din petitele cererii reconvenționale, iar prin apelul formulat nu a înțeles să critice și soluția pronunțată de către tribunal asupra acestui petit" și, de asemenea, a conchis că acest aspect este de necontestat, întrucât "pârâta a solicitat exclusiv respingerea cererii principale, iar în cuprinsul apelului nu se regăsește nicio critică referitoare la respingerea ca inadmisibilă, de către tribunal, a cererii de compensare".

Așa cum s-a arătat, deja, prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul în situația în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, astfel cum au fost dezvoltate criticile recurentei sub acest aspect, Înalta Curte constată că ele nu vizează raționamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei atacate, prin care s-a arătat că pârâta nu a înțeles să critice respingerea ca inadmisibilă, de către tribunal, a cererii de compensare, ci se aduc în discuție chestiuni legate de fondul cererii reconvenționale, respectiv de culpa contractuală a intimatei-reclamante privind emiterea facturii aferente risturnelor.

Astfel, recurenta nu arată care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt textele legale încălcate, aceasta în condițiile în care instanța de apel a reținut temeinicia și legalitatea hotărârii tribunalului, care a dispus pe fond admiterea cererii de chemare în judecată și respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale formulate de pârâtă.

Se poate observa, de altfel, că susținerile învederate în cuprinsul recursului privesc reiterarea apărărilor formulate în primă instanță și în faza procesuală a apelului.

Înalta Curte constată astfel că situațiile reglementate de prevederile art. 488 C. proc. civ., indicate de recurentă, nu se regăsesc în criticile formulate, precum și că o parte din pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

Constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 282/A din 24 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2024.