ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1539/2024

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 20 octombrie 2016, reclamanții A. și B. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000 euro (echivalent în RON la cursul valutar BNR din ziua plății) cu titlu de plată a diferenței de preț datorată în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. x de către Biroul Notarilor Publici D. la 19 mai 2008; cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 610/PI din 26 octombrie 2022, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.; a obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de 47.408 RON, cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva sentinței civile menționate, au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta.

Reclamanții A. și B. au solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtă C. S.R.L. a solicitat schimbarea în parte a considerentelor hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 199/A din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 610/PI din 26 octombrie 2022 pronunțată de Tribunalul Timiș; a schimbat, în parte, sentința apelată, și în consecință: a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtei C. S.R.L.; a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 80.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății) cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii (20.10.2016) și până la data plății efective; a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată; a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate; a respins apelul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva considerentelor sentinței civile nr. 610/PI din 26 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș.

E. Considerentele hotărârii instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Principala neînțelegere a părților vizează interpretarea clauzei din contractul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. x de către Biroul Notarilor Publici D., la 19 mai 2008, având următorul conținut:

"diferența de preț, reprezentând echivalentul în RON a sumei de 80.000 euro, la cursul BNR din ziua plății, urmează să ne fie achitată la data la care vom introduce până la limita terenului ce face obiectul prezentului contract, pe cheltuiala noastră, conductele de gaz, apă, canalizare și vom executa drumul pietruit".

Curtea a reținut că termenii utilizați de părți în redactarea clauzei disputată nu sunt neclari și nici nu necesită lămuriri, în condițiile în care, din formularea clauzei rezultă fără echivoc că reclamanții și-au asumat față de pârâtă numai obligația de a introduce conductele de gaz, apă și canalizare și de a realiza un drum pietruit.

Obligațiile asumate de către reclamanți față de autoritățile locale nu trebuie confundate cu obligațiile asumate față de pârâtă.

În cuprinsul contractului nu se face referire la obligațiile asumate de reclamanți pentru aprobarea planului urbanistic zonal și, față de amploarea acestora, o astfel de asumare nu poate fi dedusă nici pe cale de interpretare.

Planul se referă la mult mai multe parcele decât cele care au făcut obiectul contractului dintre părți, iar dacă reclamanții s-au obligat față de pârâtă să realizeze unele dintre lucrările edilitare cuprinse în plan, trebuie admis că au avut în vedere lucrări care vizează exclusiv aceste parcele și nu lucrări de anvergură, cum ar fi realizarea unei stații de pompare, necesare funcționării rețelei de canalizare care deservește toate parcele din zonă (51 la număr după afirmațiile reclamanților) și nu doar a parcelelor vândute pârâtei (în număr de 14).

Asumarea de către reclamanți a construirii stației de pompare excede clauzelor contractuale și, dacă există o astfel de obligație în sarcina acestora, temeiul juridic nu este contractul dintre părți, ci un alt raport juridic ce nu face obiectul acestei judecăți.

Potrivit art. 1272 C. civ., contratul obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui.

Însă nici din această perspectivă nu se poate reține că reclamanți s-au obligat față de pârâtă la mai mult decât este prevăzut în contrat.

Reclamanții i-au înstrăinat pârâtei doar o parte din parcele iar infrastructura edilitară se referă la întregul plan urbanistic zonal (adică și la parcele care nu au nici o legătură cu proprietățile pârâtei). Iar față de numărul de parcele cumpărate de pârâtă, prin comparare cu numărul total al parcelelor care fac obiectul planului urbanistic zonal, nici nu se poate reține că pârâta este principalul beneficiar al rețelelor edilitare prevăzute de acesta.

Curtea a constatat că executarea stației de pompare necesară funcționării sistemului de canalizare nu face parte dintre obligațiile asumate de reclamanți prin contractul încheiat cu pârâta iar faptul că rețeaua de canalizare nu poate fi folosită datorită lipsei stației de pompare nu poate fi considerată o neexecutare, strict din punctul de vedere al convenției în discuție.

În acest context, nefuncționalitatea sistemului de canalizare datorită lipsei stației de pompare nu poate fi reținut ca temei al excepție de neexecutare invocată de pârâtă, criticile reclamanților fiind întemeiate.

Orice branșament individual la rețele de apă, canal și gaz se realizează pe traseul cel mai scurt iar în lipsa eliberării autorizației de construire acest traseu nu poate fi stabilit, întrucât nu se cunoaște nici măcar locul amplasării construcției.

Susținerea privind obligația reclamanților de a aduce utilitățile la limita fiecărei parcele este neîntemeiată.

În ceea ce privește realizarea drumului pietruit, Curtea a constatat că, în mod corect tribunalul a reținut puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 915/NLP/A din data de 23 noiembrie 2015 pronunțate de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2014.

Respingând acțiunea pe motiv că lucrările de pietruire au fost efectuate conform convenienței dintre părți, Tribunalul Timiș, prin decizia menționată, a statuat în mod definitiv asupra îndeplinirii acestei obligații de către reclamanți.

Ceea ce reproșează pârâta reclamanților nu este inexistența drumului pietruit ci nerespectarea regulilor stabilite prin planul urbanistic zonal. Or, astfel cum s-a reținut anterior, părțile nu au făcut referire în contractul de vânzare la obligațiile asumate de către reclamanți pentru aprobarea planului, astfel că această neconformitate excede clauzelor acestuia.

Predarea utilităților către furnizori nu poate fi considerată o obligație contractuală, mai ales pentru că predarea presupune realizarea în prealabil a întregii lucrări edilitare, astfel cum a fost aprobată prin planul urbanistic zonal și nu doar a părții ce face obiectul contractului.

Având în vedere că reclamanții și-au îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x de către Biroul Notarilor Publici D., la 19 mai 2008, pârâta este datoare să achite diferența de preț de 80.000 euro, la cursul BNR din ziua plății, iar în temeiul art. 1535 C. civ. datorează și dobânda legală de la data introducerii acțiunii (20.10.2016) și până la data plății efective.

F. Calea de atac împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.R.L., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel a încălcat normele de procedură, motiv ce se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 3 aprilie 2023 instanța a respins cererea pârâtei-recurente de a i se comunica întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți la cererea de intervenție accesorie încălcând astfel dreptul acesteia la apărare, dreptul la un proces echitabil și prevederile art. 206 C. proc. civ., precum și principiul contradictorialității.

Ulterior, instanța de apel a respins cererea de intervenție accesorie, în mod nelegal, printr-o motivare sumară, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța nu a pus în discuția părților împrejurările esențiale de fapt și de drept privind interpretarea clauzelor raportat la prevederile legale aplicabile cauzei, respectiv dacă clauzele contractului trebuie să respecte legea, fiind astfel încălcate normele de procedură descrise de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Hotărârea recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, prin interpretarea eronată a clauzelor contractuale, instanța de apel prevalându-se de norme de drept material incidente situației în cauză, dar pe care le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii, dar și a clauzelor contactuale.

Instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 1266, art. 1671, art. 1272 C. civ.

Astfel, interpretarea clauzelor contractuale are la bază sensul literal al cuvintelor, iar contractul este interpretat în mod singular prin ignorarea legii și a probelor. Este încălcat art. 1671 C. civ. întrucât instanța interpretează clauzele contractului în favoarea vânzătorilor, reținând că niciunde în contract nu se prevede care sunt obligațiile asumate de vânzători prin raportare la planurile urbanistice.

Se reține în mod nelegal că reclamanții nu s-au obligat contractual să facă o stație de pompare. În realitate, aceștia s-au obligat să realizeze utilitatea publică denumită canalizare, ceea ce presupunea nu doar montarea unor țevi/conducte, ci presupune realizarea canalizării per ansamblu, adică în integralitate.

Dacă obiectul contractului constă în vânzarea mai multor parcele, printr-o interpretare corectă a clauzelor este de înțeles că utilitățile trebuiau aduse la limitele tuturor parcelelor.

Scopul avut de părți la încheierea contractului a fost acela de a cumpăra/vinde terenuri cu utilități funcționale, astfel încât să se construiască oricând după cumpărare 14 case care să se poată racorda individual prin contor la fiecare utilitate.

Cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1170 - 1171 C. civ. s-a reținut că simpla realizare de conducte de gaz, canalizare, apă și drumul pietruit, indiferent că sunt funcționale sau sunt doar formale, atrage plata sumei de 80.000 euro.

Obligațiile legale asumate de reclamanți în relația cu autoritățile locale fac parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare.

Conform tuturor rapoartelor de expertiză tehnică efectuate în cauză, stația de pompare este parte integrantă din realizarea canalizării, iar lipsa acesteia atrage nerealizarea utilității conform contractului.

Au fost montate țevile/canalele stradale, dar nu s-a realizat etapa finală a canalizării, respectiv stația de pompare, fără de care instalația nu are nici un folos.

În mod nelegal instanța de apel a considerat că nu sunt aplicabile prevederile art. 1556 C. civ., că nu există o neexecutare în această cauză, întrucât contractul nu conține mențiunea expresă că prin canalizare se înțelege atât țevi cât și stația de pompare.

Scopul părților la încheierea contractului a fost acela ca utilitățile să fie la limita fiecărei parcele, astfel încât proprietarul să procedeze doar la executarea instalațiilor interioare și la montarea contorului individual principal pentru fiecare parcelă în parte.

În mod eronat instanța de apel a considerat că este incident efectul puterii lucrului judecat al deciziei pronunțate de Tribunalul Timiș privind realizarea drumului pietruit. Procesul-verbal întocmit nu poate face dovada că drumul a fost realizat cu respectarea legii, a standardelor impuse de aceasta și cu respectarea Certificatului de Urbanism/PUZ-ului.

Susținerea instanței de apel că este suficient să existe drumul încalcă legea, întrucât părțile trebuie să respecte prevederile urbanistice care îl privesc și la care sunt parte.

Instanța de apel consideră în mod nelegal că rețeaua de apă și gaz metan sunt funcționale. Acestea sunt funcționale atunci când sunt furnizate de operatorul de servicii conform legii speciale nr. 51/2006, ce se aplică tuturor, chiar dacă nu este trecut în contract.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază criticile formulate ca neîntemeiate, iar recursul urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Aceste dispoziții constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, adică acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta susține că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât instanța de apel nu a comunicat părților din dosar întâmpinarea formulată de intimați la cererea de intervenție accesorie a d-nei E., a fost respinsă în mod greșit această cerere de intervenție accesorie în interesul societății pârâte, iar instanța nu a pus în discuția părților dacă clauzele contractului trebuie să respecte legea.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu a fost încălcat principiul contradictorialității și nici dreptul la apărare. Astfel cum reiese din încheierea de la 3 aprilie 2023, întâmpinarea la cererea de intervenție a fost comunicată către societatea pârâtă-recurentă. Faptul că nu s-a dispus comunicarea către intervenientă, care a fost legal citată pentru acel termen nu înseamnă încălcarea dispozițiilor art. 13, art. 206, art. 14 și respectiv art. 22 C. proc. civ. astfel cum susține recurenta.

Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. proc. civ., intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale. Câtă vreme cererea de intervenție accesorie a fost respinsă, d-na E. nu a dobândit calitate de parte în prezenta cauză.

În mod legal a fost respinsă cererea de intervenție reținându-se că d-na E. a cumpărat în anul 2021 de la un terț o parcelă de teren și aceasta nu are legătură cu parcelele ce fac obiectul contractului încheiat de părțile din litigiu, astfel că nu a justificat un interes propriu pentru care dorește să intervină în proces.

Este nefondată critica referitoare la încălcarea normelor de procedură întrucât instanța nu a pus în discuția părților împrejurările esențiale de drept și de fapt privind interpretarea clauzelor raportat la prevederile legale aplicabile cauzei. Din considerentele deciziei recurate, precum și ale încheierii de ședință din 3 aprilie 2023, care face parte integrantă din decizie, rezultă că părțile au avut posibilitatea și au expus punctele de vedere cu privire la toate chestiunile de fapt sau de drept invocate în litigiu.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Recurenta susține că instanța de apel a interpretat în mod greșit clauzele contractului și nu după voința internă a părților.

Potrivit dispozițiilor art. 1266 alin. (2) C. civ.:

"La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului".

S-a reținut în mod corect faptul că intimații-reclamanți nu și-au asumat obligația de a duce utilitățile la limita fiecărei parcele, această interpretare neavând suport contractual.

Intimații-reclamanți și-au asumat, potrivit clauzelor contractuale, obligația de a introduce până la limita terenului conductele de gaz, apă și canalizare, precum și executarea drumului pietruit.

Executarea lucrărilor necesare pentru branșarea la rețelele de conducte care au fost introduse pe teren urmează a se realiza de către proprietarii terenurilor.

Respectivele branșamente se pot realiza numai după ce sunt edificate construcțiile care urmează să fie branșate.

Recurenta susține că obligațiile legale asumate de intimații-reclamanți în relația cu autoritățile locale fac parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare. Această critică este nefondată. În acest mod se susține că potrivit contractului încheiat între părți trebuie să se includă și obligațiile ce derivă din alte raporturi juridice, respectiv din planurile urbanistice, iar voința părților la semnarea contractului a fost aceea de a vinde terenuri cu utilități, cu respectarea legii.

Astfel cum în mod corect s-a reținut de instanța de apel, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 132/2012 și art. 16 din Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, executarea oricărui branșament, în lipsa obținerii autorizației de construire a unui imobil, nu este posibilă.

Există așadar o distincție clară între lucrările ce constituie obligația intimaților și cele pe care le are de efectuat fiecare proprietar pentru a se branșa la aceste rețele.

În speță este vorba despre efectuarea unor lucrări de construcții specifice, respectiv efectuarea unor rețele de canalizare, gaz, apă ce trebuie să respecte autorizația de construire și proiectele tehnice întocmite și aprobate de autoritățile competente.

În mod corect a reținut Curtea de apel că executarea stației de pompare necesară funcționării sistemului de canalizare nu face parte dintre obligațiile asumate de intimații-reclamanți prin contractul încheiat cu recurenta-pârâtă, iar faptul că rețeaua de canalizare nu poate fi folosită datorită lipsei stației de pompare nu poate fi considerată o neexecutare din perspectiva convenției încheiate între părți.

Așa fiind, interpretarea instanței nu este contrară legii, deoarece contractul încheiat nu conține mențiunea că prin canalizare se înțelege atât țevile, cât și stația de pompare, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 1556 C. civ.

Criticile referitoare la faptul că montarea unor conducte nu reprezintă introducerea canalizării în limitele parcelelor prin care se prezintă pasaje din rapoartele de expertiză administrate în cauză privesc modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele din cauză, astfel că nu reprezintă critici de nelegalitate și nu pot fi analizate în cadrul recursului.

În interpretarea convenției părților, instanța de apel nu a dat prioritate interpretării după sensul literal al cuvintelor în locul interpretării după voința reală a părților, fiind respectate dispozițiile art. 1266 și art. 1272 C. civ.

În ceea ce privește puterea de lucru judecat a deciziei nr. 915/A din 23 noiembrie 2015 pronunțate de Tribunalul Timiș s-a reținut în mod corect de instanța de apel incidența dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune că ceea ce s-a tranșat anterior de către o instanță nu mai poate fi contrazis. Nu are relevanță că nu există identitate de obiect și de cauză. Prin decizia pronunțată de Tribunalul Timiș s-a constatat că lucrările de pietruire au fost efectuate conform convenției dintre părți, astfel că s-a statuat în mod definitiv asupra îndeplinirii acestei obligații de către reclamanții-intimați.

Curtea de apel a reținut, de asemenea, că din cărțile funciare rezultă că drumurile au fost predate în proprietate unității administrativ teritoriale, iar problema acceptării fără a se pune în discuție o eventuală neîndeplinire a obligațiilor asumate de intimați pentru aprobarea planului urbanistic zonal ține de raportul juridic dintre reclamanți și autoritatea publică.

Aprecierea instanței de apel privind îndeplinirea obligațiilor asumate de reclamanții-intimați prin contractul de vânzare-cumpărare a fost făcută urmare a coroborării expertizelor efectuate în cauză, iar critica privind faptul că rețeaua de apă și gaz sunt nefuncționale este nefondată.

Concluzia expertizelor efectuate în cauză a fost în sensul că rețeaua de gaz metan este executată în totalitate și este funcțională, rețeaua de apă potabilă este executată, finalizată și există apă sub presiune în rețea, iar instanța este suverană în aprecierea probelor, critica recurentei fiind în acest sens o critică de temeinicie și nu de legalitate.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 199/A din 13 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimaților-reclamanți B. și A. suma de 5.950 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 19 septembrie 2024.