ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1739/2025

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 16.10.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Unirii, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul nescris și neuzual al clauzei cuprinse în art. 26.1 lit. b).4 din Condițiile generale de afaceri ale B. S.A. aplicabile persoanelor juridice, care permite pârâtei denunțarea unilaterală a contractului; în subsidiar, a solicitat constatarea nulității ei absolute, ca materializând o stipulație pur potestativă. Totodată, a solicitat ca instanța să constate caracterul nelegal și abuziv al deciziei B. S.A. - Sucursala Unirii de închidere, prin notificarea nr. x/29.06.2020, a conturilor curente pe care le deținea, să constate că denunțarea unilaterală nu produce efecte, să repună părțile în situația anterioară și să oblige B. S.A. la plata despăgubirilor materiale și morale, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin denunțarea unilaterală a contractului de cont curent bancar.

Prin încheierea din 10.05.2022, prima instanță a introdus în cauză în calitate de reclamantă, în temeiul art. 39 C. proc. civ.., pe C., cesionar al dreptului litigios.

Prin sentința civilă nr. 163/25.01.2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea, a constatat caracterul nelegal și abuziv al deciziei pârâtei B. S.A. - Sucursala Unirii de închidere a conturilor curente pe care S.C. A. S.R.L. le deținea, astfel cum aceasta a fost manifestată prin notificarea nr. x/29.06.2020, a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 118.305,92 de RON, cu titlu de daune materiale și 10.000 de euro la cursul Băncii Naționale a României de la data plății, cu titlu de daune morale; a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, B. S.A. a declarat apel, iar C., apel incident.

Prin decizia civilă nr. 284A/21.02.2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul principal și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată; a respins ca nefondat apelul incident și a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte B. S.A. suma de 2.784,53 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această decizie a fost recurată de C., care a solicitat casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta a susținut că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva criticii de nemotivare, a arătat că decizia atacată nu creează transparență asupra silogismului judiciar, întrucât, validând soluția tribunalului cu privire la caracterul nescris al clauzei, curtea de apel a omis să se pronunțe asupra tuturor aspectelor deduse judecății.

A reliefat că a solicitat, prin apelul incident, admiterea capetelor de cerere respinse de tribunal, iar curtea a statuat numai cu privire la caracterul nescris al clauzei în dispută, nu și asupra caracterului ei neuzual - deci al aplicării art. 1.203 C. civ.

În privința reformării dispoziției primei instanțe de acordare a daunelor-interese pentru acordarea unei termen de preaviz prea scurt, a apreciat că subzistă incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut un examen efectiv al probelor și motivelor pe care le-a expus.

Un set distinct de argumente a fost subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar printr-o primă critică, autoarea căii de atac a imputat instanțelor de fond încălcarea art. 249 C. proc. civ., afirmând că acestea, impunându-i dovedirea faptului negativ al neîncasării creanțelor datorate societății inițial reclamante, au răsturnat sarcina probei.

Printr-o altă critică, a susținut că decizia recurată reflectă încălcarea art. 22 C. proc. civ. și ignorarea probelor administrate, context în care a apreciat că situația de fapt nu a fost clarificată.

Invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a reclamat greșita aplicare a dispozițiilor art. 2.188 C. civ. și art. 132 din Legea nr. 209/2019.

A reliefat că denunțarea contractului de cont bancar curent fără respectarea termenului de preaviz de 15 zile obligă partea denunțătoare la plata de daune-interese și a subliniat că, deși legea nu o obliga, a probat existența și întinderea prejudiciului.

Evidențiind distincția dintre denunțarea ilicită și cea abuzivă - aceasta din urmă intervenind când dreptul de încetare este exercitat cu depășirea limitelor lui interne și cu rea-credință -, recurenta a arătat că, prin nerespectarea termenului de preaviz, pârâtele au adoptat o măsură ilicită, ce se impunea a fi sancționată.

A reliefat că deschiderea unui cont bancar la o altă bancă din România a fost imposibilă, în urma emiterii notificării de denunțare emisă de pârâtă.

Prin întâmpinare, B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Deliberând cu prioritate asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform alin. (3) teza întâi al aceluiași articol, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Articolul 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor adecvată, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neobservarea în construcția recursului a regulilor amintite mai sus atrage sancțiunea nulității, incidentă nu doar atunci când lipsesc criticile de nelegalitate, ci și când ele sunt neregulat invocate sau ridicate formal, când vizează aspecte de netemeinicie, când reprezintă o reluare exactă a susținerilor expuse în etapele procesuale anterioare sau nu sunt adecvate obiectului recursului, reprezentat de decizia pronunțată în apel.

Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Reținând aceste considerente teoretice, Înalta Curte va examina criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reamintind că exigențele sintetizate în precedent impun recurentului care se prevalează de acest caz de casare să indice ipotezele de nemotivare reținute de text, iar dacă vizează contrarietatea sau caracterul străin al considerentelor, să le individualizeze pe cele împotriva cărora își îndreaptă obiecția de nelegalitate.

Cum nu satisfac aceste cerințe, nu pot fi evaluate criticile prin care autoarea recursului afirmă, generic, faptul că decizia atacată nu creează transparență asupra raționamentului judiciar, deși acesta ar trebui să explice dispozitivul și să permită controlul judiciar și nici aserțiunile prin care se invocă împrejurarea că, în dezlegarea sa cu privire la daunele-interese pretinse, instanța de apel nu a procedat la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe.

Recurenta a susținut că nu a fost motivată statuarea - care a fundamentat atât respingerea apelului său incident, cât și admiterea apelului principal - prin care curtea i-a imputat că nu a probat legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a intimatei și prejudiciu.

Examenul deciziei atacate relevă că, deși denunțată drept nemotivată, concluzia este expusă de instanța de apel la finalul unei succesiuni de constatări care conturează insuccesul actualei recurente de a proba împrejurările care au împiedicat S.C. A. S.R.L. să deschidă conturi la alte bănci în perioada iunie- septembrie 2020. Mai departe, curtea a observat că autoarea căii de atac nu justifică împrejurările pentru care creditorii ei nu i-au achitat sumele datorate, deși nu contestă că impedimentul inexistenței unui cont bancar a fost surmontat în luna septembrie 2020, prin deschiderea unui cont la o altă bancă.

Prin constatările expuse, instanța de prim control judiciar a motivat atât invalidarea premisei pe care tribunalul și-a bazat admiterea în parte a acțiunii, cât și a pretențiilor actualei recurente, fundamentate pe ipoteza potrivit căreia denunțarea contractului de cont curent a pus amintita societate în imposibilitatea de a stabili noi relații de afaceri, a determinat-o să le înceteze pe cele existente și a împiedicat-o să își încaseze creanțele, iar prejudiciile astfel cauzate i-au generat radierea.

Mai mult, cu prilejul statuării asupra apelului incident, instanța de control judiciar devolutiv a explicat că prejudiciile alegate nu pot fi atribuite pârâtei, câtă vreme reclamanta nu a dovedit nici imposibilitatea de a deschide un cont și nici că aceasta - dacă ar fi reală - a fost cauzată de B. S.A.

În acest context, criticile privind încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prin pretinsa nemotivare a deciziei atacate, sunt formal invocate.

Același viciu împiedică Înalta Curte să statueze și asupra susținerii potrivit căreia instanța de apel nu a motivat înlăturarea criticilor privind caracterul neuzual și pur potestativ al clauzei în litigiu.

O atare obiecție este în mod evident contrazisă de considerentele deciziei atacate, în care curtea de apel - anterior evocării prevederilor art. 1.277 și art. 2.188 C. civ. - reține că "(...) o clauză care prevede dreptul de a denunța unilateral un contract încheiat pe durată nedeterminată nu este neuzuală nici în general și nici în materia conturilor bancare curente încheiate pe durată nedeterminată. Nu poate avea caracter neuzual sau surprinzător o clauză care nu face decât să reproducă sau să reflecte o dispoziție legală în vigoare, din moment ce prevederile legale sunt prezumate a fi cunoscute. Totodată, dreptul de denunțare unilaterală are caracter pur potestativ în sine, însă nu unul prohibit de lege, ci chiar reglementat în acest mod".

Ca atare, și din această perspectivă, criticile sunt expuse doar formal.

Prin motivele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta afirmă că pretenția sa de obligare a intimatei la plata de daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat a fost greșit respinsă, cu ignorarea probelor administrate, cu încălcarea de către instanța de prim control judiciar a rolului activ și cu răsturnarea sarcinii probei, contrar art. 249 C. proc. civ.

Chestiunea în jurul căreia este construită critica, respectiv probarea amplorii prejudiciului - despre care se susține că ar fi compus din creanțele deținute de societatea A. S.R.L. împotriva debitorilor săi -, nu prezintă relevanță pentru raționamentul care a stat la baza respingerii demersului judiciar, al cărui punct central îl constituie inexistența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, iar nu omisiunea dovedirii întinderii urmării vătămătoare, derivată din neprobarea ei - aspect care nu poate fi reevaluat în recurs.

Prin urmare, obiecțiile nu vizează considerentele decizorii ale instanței de apel și, neavând aptitudinea de a determina casarea, nu vor fi analizate pe fond.

Invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a reclamat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 2.188 C. civ. și art. 132 din Legea nr. 209/2019.

Ipoteza de casare de care s-a prevalat recurenta îi impunea acesteia să expună un raționament prin care, enunțând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecății instanței de control devolutiv.

Înalta Curte constată că instanța de apel nu a infirmat caracterul intempestiv al denunțării unilaterale a contractului de către intimată, ci a constatat că lipsește una dintre condițiile pentru activarea răspunderii contractuale a acesteia.

Deși este necontestat, de principiu, că art. 2.188 C. civ. recunoaște dreptul la daune-interese în ipoteza pe care o reglementează, aceasta nu înseamnă că ele urmează a fi acordate chiar și fără îndeplinirea cerințelor răspunderii civile contractuale.

În aceste condiții, obiecțiile recurentei transgresează limitele configurate de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., căci invită instanța de casare să conchidă, opus curții de apel, că prejudiciul pretins este consecința faptei ilicite, ceea ce ar implica o reevaluare a stării de fapt, incompatibilă cu natura recursului de a fi o cale de atac nedevolutivă, în cadrul căreia controlul exercitat este unul exclusiv de legalitate.

Față de considerentele expuse mai sus, întrucât, în integralitatea lor, criticile regăsite în memoriu contravin art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată incidentă sancțiunea nulității, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă C. împotriva deciziei civile nr. 284A/21.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2025.