ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1696/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la data de 30.01.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., a solicitat acordarea cu titlu de despăgubiri, pentru perioada iulie 2016 - februarie 2021, și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu data săvârșirii faptei ilicite (28.07.2016) și până la data plății efective (24.02.2021), astfel:

- actualizarea cu rata inflației BNR a sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, pentru perioada iulie 2016 - februarie 2021, în cuantum total de 48.659,9757 euro, raportat la suma de 250.000 euro, acordată cu titlu daune morale, și suma de 10.353 euro daune materiale.

- plata dobânzii legale penalizatoare calculată începând cu data săvârșirii faptei ilicite (28.07.2016) și până la data plății efective (24.02.2021) în cuantum total de 69.376.26 euro, raportat la suma de 250.000 euro, acordată cu titlu daune morale.

- obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată reprezentând o eventuală taxă judiciară de timbru, precum și la alte eventuale cheltuieli ocazionate de soluționarea prezentului litigiu (cheltuieli de deplasare, expertize ș.a.).

- să se ia act că în cuprinsul hotărârii de faptul că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial pe cale separată.

În drept, a invocat prevederile art. 1381, art. 1385 alin. (3), art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 C. civ., coroborate cu dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

La data de 29.02.2024, pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă și ca prescrisă în principal, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 591/PI/14.06.2024, Tribunalul Timiș a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect actualizarea cu rata inflației BNR a daunelor materiale în cuantum de 10.353 euro și, pe cale de consecință, a respins, ca prescris, capătul de cerere având ca obiect actualizarea cu rata inflației BNR a daunelor materiale în cuantum de 10.353 euro. De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect actualizarea cu rata inflației BNR și acordarea dobânzii legale penalizatoare aferente daunelor morale în cuantum de 250.000 euro.

A respins, ca neîntemeiat, și capătul de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., având ca obiect actualizarea cu rata inflației BNR și acordarea dobânzii legale penalizatoare aferente daunelor morale în cuantum de 250.000 euro, obligând pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 289/A din 28 mai 2025, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă, obligând apelanta la plata către intimata-pârâtă a sumei de 5.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, la data de 18.07.2025, a declarat recurs reclamanta A..

La data de 16.09.2025, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru formularea recursului și excepția inadmisibilității recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 04.08.2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 06.10.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 18.11.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 18.11.2025, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă B. S.A.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispozițiile constituționale și legale citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, Înalta Curte reține că obiectul recursului pendinte îl constituie decizia civilă nr. 289/A din 28 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, cauza vizând cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale și a actualizării cu rata inflației a sumelor aferente despăgubirilor materiale și morale obținute anterior în dosarul nr. x/2018, având ca obiect o cerere în materie de asigurări.

În atare circumstanțe, este evident că prezenta cauză nu are o existență de sine stătătoare, ci reprezintă o pretenție accesorie litigiului principal în materia asigurărilor, conform principiului accessorium sequitur principale urmând soarta juridică a principalului, inclusiv sub aspectul regimului căilor de atac.

Totodată, trebuie reținut că natura juridică a pretențiilor solicitate de recurenta-reclamantă este una civilă- drept de creanță izvorât din contractul de asigurare, în cazul producerii riscului asigurat.

Totodată, Înalta Curte constată că prezenta cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantă în considerarea calității ei de asigurat, a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la data de 30.01.2024.

În raport de cele arătate, sunt relevante prevederile art. 27 din C. proc. civ., conform cărora "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Alin. (2) al aceluiași text, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în forma în vigoare la data începerii procesului, prevede, printre altele, că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materia asigurărilor.

Interpretarea acestor dispoziții legale relevă că legiuitorul a suprimat, prin Legea nr. 310/2018, calea de atac a recursului, după criteriul materiei, pentru hotărârile date în apel în litigiile având ca obiect cereri în materia asigurărilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 se aplică proceselor pornite începând cu data de 01.01.2019, conform art. XVIII din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/08.12.2016.

Așa cum rezultă din actele de procedură aferente judecății în primă instanță, prezentul proces a fost început la 30.01.2024, data depunerii cererii de chemare în judecată, și reprezintă un litigiu vizând materia asigurărilor.

Or, în acest context, rezultă că hotărârea pronunțată în apel de către Curtea de Apel Timișoara este definitivă de la pronunțare, întrucât prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. înlătură expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunțate în cereri din această materie.

Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, reclamanta, în cauză, neavând deschisă calea procesuală a recursului pe care a înțeles să o folosească.

În plus, așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea ce face obiectul litigiului pendinte a fost introdusă de reclamantă în considerarea calității sale de asigurat, prin aceasta fixând limitele învestirii instanței și stabilind cu claritate natura litigiului ca fiind unul în materia asigurărilor. Chiar reclamanta a arătat explicit, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că pretențiile solicitate în prezentul dosar reprezintă accesoriile daunelor morale și materiale acordate în urma accidentului rutier produs la data de 28.07.2016, despăgubiri acordate în temeiul art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepția inadmisibilității este întemeiată, raportat la împrejurarea că litigiul dedus judecății este unul în materia asigurărilor, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 289/A din 28 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ținând seama de soluția de respingere, ca inadmisibil, a recursului și reținându-se astfel culpa procesuală a recurentei reclamante A., Înalta Curte o va obliga pe aceasta să plătească intimatei pârâte B. S.A. suma de 4.300,39 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/05.09.2025, cu ordinul de plată din data de 10.09.2025, fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 289/A din 28 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-reclamantă A. să plătească intimatei-pârâte B. S.A. suma de 4.300,39 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2025.