ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1694/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 noiembrie 2024, pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, sub nr. x/2024, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând, în temeiul Legii nr. 193/2000, constatarea nulității absolute a contractului de credit nr. x/22.02.2008, având ca obiect acordarea unui împrumut de 117.509 CHF, și a actului adițional x/24.06.2009, condiții generale și condiții speciale, precum și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.

În subsidiar, au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind: dobânda, comisionul de administrare, comisionul de acordare, comisionul de rambursare anticipată, a clauzelor privind dobânda variabilă și posibilitatea băncii de a modifica unilateral această dobândă și comisioanele bancare prevăzute în contract, articolele 4.1, 4.3, 4.5-4.11, art. 2.1, 2.10 din condiții generale, art, III punctele 1-14 din actele adiționale, clauza care dă dreptul Băncii de a declara scadent anticipat creditul, repunerea părților în situația anterioară, anularea contractului de ipotecă nr. x/07.03.2008 încheiat de părți și radierea ipotecii asupra imobilului.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 4 și art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 15 al Legii nr. 190/1999, în forma în vigoare din 2008 și Directiva nr. 93/13/CEE.

Prin sentința civilă nr. 7/2025 din 30 ianuarie 2025, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, a fost respinsă cererea formulată de către reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. (succesor al D.), având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de credit nr. x/22.02.2008, a actului adițional nr. x/24.06.2009, pentru cauzele de nulitate referitoare la lipsa capacității, lipsa consimțământului și lipsa cauzei și cererea de repunere în situația anterioară aferentă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A. și B..

Prin decizia nr. 325/2025 din 26 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, astfel cum a fost îndreptată, din oficiu prin încheierea din Camera de Consiliu de la 17 iunie 2025, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanții- reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 7 din 30.01.2025, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata- pârâtă C. S.A. (succesor al D.), având ca obiect nulitate act juridic.

Împotriva acestei decizii civile, la data de 17 iunie 2025, au declarat recurs reclamanții A. și B., în temeiul art. 497 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, susținând ca fiind aplicate greșit normele de drept material prevăzute de art. 43 din Legea nr. 31/1990 și art. 7 pct. 31 din O.U.G. nr. 99/2006, precum și normele privind forma mandatului, a creditului bancar și principiul simetriei formelor.

La data de 11 august 2025, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă C. S.A., în calitate de succesor legal în drepturi al D., prin care, pe cale de excepție, a solicitat: constatarea nulității recursului, ca fiind nesemnat, în conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și admiterea excepției inadmisibilității recursului, în temeiul art. 457 alin. (1), coroborat cu art. 483 alin. (2) și art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., solicitând respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă. Pe fond, a solicitat respingerea recursului promovat, ca fiind nefondat, și menținerea în totalitate a dispozițiilor deciziei civile recurate, împreună cu încheierea de îndreptare a erorii materiale din 17.06.2025, ca legală și temeinică.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 27.06.2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 04.09.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 18.11.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 18.11.2025, după dezbateri contradictorii, instanța a luat act de faptul că intimata nu a mai susținut excepția cu privire la lipsa semnăturii și a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă C. S.A. (succesor în drepturi al D.).

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispozițiile constituționale și legale citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, Înalta Curte reține că obiectul recursului pendinte îl constituie decizia nr. 325/2025 din 26.05.2025, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024, obiectul cauzei vizând constatarea nulității contractului de credit și actului adițional la acesta și, în subsidiar, a caracterului abuziv al unor clauze din contract, precum și repunerea părților în situația anterioară.

Prezenta cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanți în considerarea calității lor de consumatori, a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la data de 26.11.2024, temeiul de drept invocat reprezentându-l prevederile art. 4 și art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 15 al Legii nr. 190/1999, în forma în vigoare din 2008, și Directiva nr. 93/13/CEE.

Din observarea petitului cererii de chemare în judecată se observă că voința reclamanților a fost clar exprimată în sensul de a întemeia toate capetele de cerere formulate, inclus solicitarea de constatare a nulității absolute a contractului de credit nr. x/22.02.2008 și a actului adițional x/24.06.2009, pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Așadar, acțiunea dedusă judecății, în întregul său, a reprezentat o cerere în materia protecției consumatorilor, reclamanții înțelegând să beneficieze de cazul de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, inclusiv în privința cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de credit și a actului adițional, încheiate între consumatori și banca împrumutătoare.

În raport de cele arătate, sunt relevante prevederile art. 27 din C. proc. civ., conform cărora "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Alin. (2) al aceluiași text, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în forma în vigoare la data începerii procesului, prevede, printre altele, că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materia protecției consumatorilor.

Interpretarea acestor dispoziții legale relevă că legiuitorul a suprimat, prin Legea nr. 310/2018, calea de atac a recursului, după criteriul materiei, pentru hotărârile date în apel în litigiile având ca obiect cereri în materia protecției consumatorilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 se aplică proceselor pornite începând cu data de 01.01.2019, conform art. XVIII din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/08.12.2016.

Așa cum rezultă din actele de procedură aferente judecății în primă instanță, prezentul proces a fost început la 26.11.2024, data depunerii cererii de chemare în judecată, și reprezintă un litigiu vizând materia protecției consumatorilor, din moment ce chiar reclamanții au înțeles să indice temeiul de drept al cererii lor ca fiind reprezentat de dispozițiile Legii nr. 193/2000, inclusiv în privința capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de credit și a actului adițional încheiate între părțile litigante.

Or, în acest context, rezultă că hotărârea pronunțată în apel de către Curtea de Apel Bacău este definitivă de la pronunțare, întrucât prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. înlătură expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunțate în cereri din această materie.

Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, reclamanții, în cauză, neavând deschisă calea procesuală a recursului pe care au înțeles să o folosească.

Înalta Curte nu va reține apărarea formulată de către aceștia prin răspunsul la întâmpinare, în sensul că, în prezenta cauză, capetele de cerere care au rămas să se judece sunt doar cele care vizau nulitatea absolută a contractului de credit și a actului adițional, fiind invocat ca motiv de nulitate neîndeplinirea unor condiții de validitate a contractului- respectiv art. 948 și urm. din vechiul C. civ.

Așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea ce face obiectul litigiului pendinte a fost introdusă de reclamanți în considerarea calității lor de consumatori, aceștia fixând limitele învestirii instanței prin indicarea actului normativ incident, respectiv a prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Or, în calea de atac a recursului, nu este posibilă schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, astfel cum rezultă în mod explicit din aplicarea dispozițiilor art. 494, coroborat cu art. 478 alin. (3) C. proc. civ. Atât timp cât, prin cererea introductivă, reclamanții au înțeles să introducă o cerere în materia protecției consumatorilor, beneficiind de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru pentru toate capetele de cerere formulate, aceștia nu au posibilitatea de a schimba în recurs temeiul juridic al acțiunii cu scopul exclusiv de a transfera litigiul în materia cauzelor civile de drept comun și de a obține astfel admisibilitatea căii extraordinare de atac exercitate.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepția inadmisibilității este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 325/2025 din 26 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 325/2025 din 26 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.