ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1666/2025

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune morale în sumă de 50 euro/lună, echivalent în RON, pentru perioada cuprinsă între 10.05.2009 și 07.07.2020, precum și la plata daunelor morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței.

Prin încheierea din data de 14.07.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția de necompetenței materiale procesuale și a trimis cauza uneia dintre Secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului București.

La data de 30.07.2020, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2020**.

Prin încheierea din 03 martie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției a V-a civile și a trimis cauza spre competentă soluționare secției a VI-a civile. Totodată constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin sentința nr. 49F din 5 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a civile a Tribunalului București.

Reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 86.101 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada cuprinsă între 08.07.2017-27.01.2022.

Prin sentința civilă nr. 975 din 25.04.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosar nr. x/2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și precizată, fiind obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 62.763,38 Euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 08.07.2017-27.01.2022.

A fost respinsă în rest ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

A fost admisă cererea formulată de expertul judiciar C., fiind majorat onorariul provizoriu cu suma de 2.820 RON.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei totale de 20.174,75 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă.

Prin decizia nr. 425 din 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția inadmisibilității apelului formulat de reclamanți împotriva considerentelor sentinței atacate și a fost respins în consecință apelul împotriva considerentelor ca inadmisibil.

A fost admisă excepția lipsei de obiect a apelului formulat de reclamanți împotriva soluției de respingere a cererii de restituire a taxei de timbru și în consecință a fost respins acest apel ca fiind lipsit de obiect.

S-a dispus restituirea dosarului primei instanțe în vederea soluționării cererii reclamanților de restituire a taxei judiciare de timbru.

Totodată, s-a respins apelul formulat de pârâtă, ca nefondat.

În motivare, recurenta a susținut că, deși instanța de apel a reținut că obligația de realizare și predare a construcției revine antreprenorului general, a constatat, în mod greșit, că recurenta este culpabilă pentru neîndeplinirea acestei obligații. Or, potrivit recurentei, ANL nu și-a asumat obligația de a executa și finaliza într-un anumit termen lucrările de construire a locuinței sau lucrările de infrastructură și nu a garantat aceste obligații, care erau în sarcina antreprenorului general potrivit art. 8 din contractul de construire.

Mai mult, arată că reclamanții si constructorul au prevăzut în contract penalități pentru întârzierea executării obligațiilor, stabilind o limită a răspunderii prin acordul de voință al părților.

Prin urmare, susține recurenta că, în condițiile în care părțile au determinat prin convenție consecințele neexecutării obligației de finalizare și predare a locuinței în termen, instanța de apel în mod eronat a constat că ANL nu este exonerat de răspundere pentru neexecutarea obligațiilor asumate de terți.

În continuare, recurenta a prezentat situația de fapt privind predarea imobilului și documentele încheiate în acest sens și a susținut că instanța de prim control judiciar, în mod greșit, a obligat ANL la plata prejudiciului, în condițiile în care reclamanți au primit locuința și au renunțat la anumite lucrări.

În ceea ce privește utilitățile, recurenta a susținut că reclamanții au posibilitatea angajării răspunderii delictuale a autorităților care și-au asumat realizarea acestora.

S-a mai arătat că în mod greșit ANL a fost obligată la repararea întregului prejudiciu suferit de reclamanți în condițiile în care contractul de mandat încheiat între părți nu prevede un termen de realizare a lucrărilor edilitare și nici nu se referă la dezvoltarea întregului cartier.

Or, în aprecierea recurentei nu se poate deduce din niciun act sau dispoziție legală obligația de a realiza întregul cartier de locuințe.

În continuare, recurenta a susținut că nu se poate reține că beneficiarul a mandatat ANL să realizeze întregul cartier în lipsa unei prevederi în contract în acest sens.

Astfel, fapta ilicită ce ar putea fi imputată ANL nu poate viza întregul cartier, ci strict caracteristicile imobilului contractat de intimat, pe care l-a finalizat și predat.

Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată la 15 mai 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar prin rezoluția din 24 iulie 2025, s-a fixat termen de judecată la 13 noiembrie 2025.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.

În prezenta cauză, se constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate cu privire la raționamentul expus de instanța de prim control judiciar în soluționarea apelului.

Recurenta își exprimă nemulțumirea față de soluția instanței de apel, fără, însă, a arăta, în concret, care sunt acele norme de drept material pretins a fi fost încălcate de instanța de prim control judiciar, or, în lipsa unor minime considerații cu privire la normele de drept material pretins a fi fost nesocotite de instanța de apel, Înalta Curte nu poate face un control efectiv al legalității deciziei recurate.

În concret, prin motivele de casare, recurenta reia criticile din apel privind obligația asumată de aceasta de a urmări executarea lucrărilor și nu de a efectua și finaliza locuința și infrastructura cartierului, invocând în acest sens prevederile din contractul de construire.

Totodată, în ceea ce privește prejudiciul constând în lipsa de folosință a locuinței, recurenta a susținut că acesta nu este datorat întrucât, pe de o parte, din procesele-verbale de predare primire a locuinței încheiate între părți rezultă că locuința a fost predată, iar, pe de altă parte, prejudiciul nu este cauzat doar de recurentă, ci și de autoritățile care nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale.

Înalta Curte subliniază ca invocarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune dezvoltarea explicativă a conținutului legii, a modului de interpretare și aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în apel, de natură să justifice greșeala de judecată a instanței devolutive. Astfel, este incident acest motiv în cazul în care instanța a invocat un text de lege inexistent sau inadecvat contextului faptic în litigiu (în sensul că situația de fapt, așa după cum a fost aceasta definitiv stabilită, nu intră sub incidența unei norme juridice sau unei anume norme juridice), fie că instanța a aplicat greșit o normă juridică sau trebuia să aplice o altă normă acelei situații de fapt definitiv tranșată și, în concret, nu a făcut acest lucru.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că susținerile recurentei privind natura obligației asumate și modalitatea de executare a acesteia în stabilirea răspunderii contractuale au fost analizate de instanța de prim control judiciar după tiparul abstract al unei persoane prudente și diligente și s-a reținut că, din probele administrate, recurenta nu a acționat după acest tipar, fiind răspunzătoare pentru executarea necorespunzătoare a mandatului acordat.

Prin urmare, instanța supremă constată că prin aceste critici, precum și prin cele privind prejudiciul nedatorat sau cuantumul acestuia, se solicită o reanalizare a situației de fapt și a probatoriului administrat de instanțele de fond, chestiuni ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitelor recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

În consecință, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică îndreptată împotriva deciziei din apel, aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Se va avea în vedere că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Așadar, constatând că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei nr. 425 din 13 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei nr. 425 din 13 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2025.