ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 472/2025

Ședința publică din data de 5 martie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 6 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe (în continuare ANL) a formulat acțiune în răspundere civila pentru încălcarea drepturilor consumatorului, prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: obligarea pârâtei ANL, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.300 euro/luna (respectiv 6.066,84 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2015 și data depunerii cererii de chemare in judecata, respectiv 2 noiembrie 2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 218.406,24 RON la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018), cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 1.200 euro/luna (echivalentul sumei de 5.600,16 RON/luna la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018) pentru perioada cuprinsa între 2 noiembrie 2015 și 2 noiembrie 2018, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 201.605.76 RON la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 2 noiembrie 2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S6 situat în sectorul 1, București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. 46606 conform încheierii nr. 13801 din 6 septembrie 2004; cu cheltuieli de judecata.

La 12 februarie 2019 reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtei ANL, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6.066,84 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2015 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 2 noiembrie 2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 218.406,24 RON la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018), cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.600,16 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2015 și 2 noiembrie 2018, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 201.605.76 RON la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S6 situat în sectorul 1, București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. 46606 conform încheierii nr. 13801/06.09.2004; daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 466,68 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2015 și 2 noiembrie 2018, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 16.800,48 RON la cursul de 1 euro/4,6668 RON din 31 octombrie 2018), precum și daunele morale ce se vor acumula în continuare până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S6 situat în sectorul 1, București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. 46606 conform încheierii nr. 13801/06.09.2004; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta ANL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din 29 octombrie 2019, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a VI-a Civilă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre Secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a Civilă a Tribunalului București.

Prin încheierea de ședința din 2 iunie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția de necompetență funcțională și, în baza art. 136-132 C. proc. civ. raportat la pct. 4 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 3/2015 a Tribunalului București, a declinat competenta de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Curții de Apel București pentru soluționarea acestuia.

Prin sentința civilă nr. 105F din 12 cotombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta ANL, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Prin încheierea de ședință din 26 octombrie 2021 au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a lipsei calității procesuale active a reclamantului.

La 18 ianuarie 2022, a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru ambele părți și, suplimentar pentru reclamant, proba cu expertiză în specialitatea evaluare imobiliară, sens în care a fost atașat la dosarul cauzei raportul de expertiză întocmit de către expertul B. .

De asemenea, la 29 septembrie 2022, reclamantul a depus o cerere de precizare a pretențiilor, prin care acesta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 45.191 euro, pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2015 și până la data întocmirii raportului, fiind atașată și dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă pretențiilor solicitate suplimentar.

Prin sentința civilă nr. 2503 din 26 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Reclamantul A. a declarat apel împotriva acestei sentințe.

Prin decizia civilă nr. 1951 din 12 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând instanței să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac arată că instanța de apel a încălcat prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că, în loc să analizeze dacă prin decizia pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal, instanța supremă a dezlegat vreun aspect legat de prezenta cauză, curtea de apel a constatat că există diferențe între obiectul celor două cauze, fără a analiza aspectele cu care fusese învestită. Apreciază că între chestiunea dezlegată prin decizia civilă nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curți, respectiv dezlegarea existenței obligației ANL de a asigura finalizarea lucrărilor de urbanizare în întregul cartier Henri Coandă, și prezenta cauză există o legătură evidentă. Susține că instanța de apel nu a răspuns motivului de apel prin care reclamantul a subliniat că există o diferență între finalizarea lucrărilor și recepția la terminarea lucrărilor, precum și între lucrările de construcție și construcția în sine.

Recurentul arată că au fost încălcate dispozițiile de drept material privind natura obligațiilor contractuale și modalitatea de executare a acestora, art. 969 coroborat cu art. 977, art. 978, art. 979, art. 981 și art. 982 C. civ. din 1864 și dispozițiile art. 1 - art. 6 din Legea nr. 152/1998, art. 22 din Legea nr. 10/1995, art. 1-5 din Regulamentul de recepție al lucrărilor construire și a instalațiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994, coroborat cu art. 6 din Regulamentul de orgnaizare și funcționare al ANL din 27 iunie 2001. Menționează că în mod greșit a reținut curtea de apel că pârâta nu are obligații de rezultat, fără a lua în considerare clauzele contractului de mandat nr. HC 1101 din 7 august 2006. Mai arată că în considerentele deciziei atacate nu se face referire la fapta ilicită, obligațiile contractuale ale părților, modul de îndeplinire a acestora, posibile cauze exoneratorii. În continuare, recurentul prezintă conținutul clauzelor contractuale și consideră că acesta reflectă legătura dintre contractul de mandat, contractul de antrepriză generală și contractul de construire, precum și raportul dintre ANL și constructor. În opinia aceleiași părți, din interpretarea clauzelor contractuale în temeiul art. 977, art. 981 și art. 982 C. civ. din 1864 și din conduita pârâtei reiese că aceasta și-a asumat obligații de rezultat, pe care nu și le-a îndeplinit. Arată că existența faptei ilicite și a culpei pârâtei au fost dovedite.

Autorul demersului judiciar susține că au fost încălcate și dispozițiile art. 1282 alin. (2) C. civ. privind drepturile reclamantului în calitatea lui de succesor cu titlu particular în strânsă legătură cu bunul și ale art. 555 C. civ. privind principiul existenței și securității circuitului civil. Precizează că prin convenția privind transmiterea dreptului de proprietate autentificată sub nr. x din 23 octombrie 2018, drepturile vânzătorilor s-au transferat cumpărătorului, inclusiv drepturile la finalizarea imobilului prin recepția la terminarea lucrărilor și dreptul la daune pentru nepredarea imobilului la termen. Susține că în mod greșit a reținut curtea de apel că reclamantul nu are dreptul la despăgubiri, față de efectele pe care le-a produs procesul-verbal de predare-primire nr. x din 18 aprilie 2011, acesta fiind de rea-credință întrucât cererea de chemare în judecată a fost depusă la o lună distanță de operațiunea de vânzare la un preț foarte redus. Consideră că fără a fi învestită cu o astfel de cerere, curtea de apel a invalidat convenția de vânzare pentru cauză ilicită și a înlăturat dreptul reclamantului de a își valorifica prerogativele de succesor cu titlu particular. În mod greșit, se susține, curtea de apel a invalidat transmiterea drepturilor către reclamant pe baza celor consemnate în procesul-verbal de predare-primire nr. x din 18 aprilie 2011. Apreciază că intenția părților nu a fost de a interveni încetarea contractului de mandat nr. HC 1101 din 7 august 2006 în totalitate, ci numai a componentei de mandat, nu și a obligațiilor legate de urbanizare. Arată că prin decizia atacată nu s-a motivat dacă există vreo prevedere legală care să îi împiedice pe autorii reclamantului să transfere dreptul de proprietate. Mai arată că au fost încălcate principiile procesului civil edictate de art. 6, art. 7, art. 9, art. 20 și art. 22 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 9 octombrie 2024 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 11 decembrie 2024 a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, cu motivarea că din cererea de recurs se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Prin aceeași încheiere a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1951 din 12 decembrie 2023și s-a stabilit termen de judecată la 5 martie 2025.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte va înlătura criticile privind încălcarea principiilor procesului civil edictate de art. 6, art. 7, art. 9, art. 20 și art. 22 C. proc. civ. întrucât curtea de apel a respectat dreptul la un proces echitabil și a pronunțat o hotărâre legală, în limitele în care a fost învestită și manifestând rol activ în aflarea adevărului. Din paragraful la care face referire recurentul, precum și din dispozitivul deciziei atacate, nu rezultă că instanța de prim control judiciar ar fi soluționat un capăt de cerere referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între recurent și autorii săi. Dimpotrivă, aceasta a constatat că nu a fost învestită și cu analiza acestui contract și a apreciat că din succesiunea actelor și operațiunilor întreprinse de recurentul-reclamant rezultă că acesta și-a asumat situația juridică și faptică a imobilului cel puțin în aceeași măsură ca beneficiarii inițiali ai contractelor de mandat și de construire. Această ultimă concluzie este exprimată în susținerea raționamentului anterior construit, în temeiul căruia apelul a fost respins, și nu echivalează cu dezlegarea unei solicitări care să excedeze cadrului procesual.

Vor fi înlăturate și criticile privind pretinsa lipsă de analiză a legăturii dintre obiectul prezentului litigiu și cel al dosarului nr. x/2011, raportat la care recurentul invocă nerespectarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Curtea de apel a constatat că nu sunt incidente aceste dispoziții deoarece nu poate fi stabilită o strânsă legătură între cele două litigii. Raționamentul curții de apel se bazează pe diferența de obiect și cauză juridică dintre cele două dosare, unul având ca obiect existența unei obligații de a face a intimatei-pârâte, soluționat de instanța de contencios administrativ, iar celălalt, de competența instanței civile, ce vizează stabilirea unei răspunderi contractuale.

Modalitatea de dezlegare a criticilor din apel, deși contrară solicitării autorului căii de atac, nu echivalează nici cu lipsa de motivare și nici cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Instanța supremă nu va primi criticile privind lipsa de analiză a susținerilor legate de interpretarea noțiunilor de "finalizare lucrări", "recepție la terminarea lucrărilor", "lucrări de construcții" și "construcție", integrate de recurentul-reclamant conținutului drepturilor dobândite de la autorii săi, în temeiul art. 1281 alin. (2) C. civ., întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a răspuns tuturor motivelor de apel. Astfel, aceasta a reținut că transmiterea drepturilor în sensul art. 1281 alin. (2) C. civ. include și preluarea efectelor actelor juridice pe care vânzătorul le-a încheiat cu intimata-pârâtă, inclusiv a celor produse de procesul-verbal de predare-primire a locuinței la terminarea lucrărilor încheiat la 15 aprilie 2011. Noțiunile a căror interpretare o contestă recurentul sunt menționate în acest înscris, pe baza căruia curtea de apel a stabilit că ANL fusese exonerată de răspundere anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre recurentul-reclamant și beneficiarii inițiali.

Înalta Curte reține că motivarea unei hotărâri judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, așa cum susține recurentul, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Vor fi înlăturate criticile prin care se invocă nerespectarea prevederilor art. 1281 alin. (2) C. civ. întrucât instanța de prim control judiciar a aplicat corect norma de drept material, constatând transmiterea drepturilor și obligațiilor contractuale în strânsă legătură cu imobilul în discuție, odată cu acesta, succesorului cu titlu particular al beneficiarilor inițiali ai contractelor de mandat și de construire.

Ceea ce contestă, de fapt, recurentul este substanța acestor drepturi și modul în care curtea de apel a interpretat conținutul înscrisurilor din dosar, în principal al procesului-verbal de predare-primire a locuinței la terminarea lucrărilor încheiat la 15 aprilie 2011. Valoarea juridică pe care instanța de apel a dat-o mențiunilor din acest proces-verbal în sensul exonerării de răspundere a intimatei-pârâte pentru executarea oricăror lucrări suplimentare, coroborat cu interpretarea celorlalte probe din dosar, se integrează demersului de definire a contextului factual și a intenției părților în ceea ce privește continuarea și, eventual, supraviețuirea anumitor obligații din contractul de mandat, ulterior semnării procesului-verbal.

Or, constatarea instanței devolutive privind lipsa faptei ilicite, ca efect al exonerării de răspundere, a determinat, în mod logic, inexistența prejudiciului și respingerea solicitării de atragere a răspunderii contractuale a intimatei-pârâte, pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate proceda la verificarea situației de fapt stabilite prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop probele, astfel cum solicită autorul căii de atac.

Înalta Curte nu va analiza susținerile privind nerespectarea prevederilor art. 555, art. 977, art. 978, art. 979, art. 981 și art. 982 C. civ. întrucât acestea au fost invocate omisso medio, fără a fi fost supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a curții de apel, astfel că nu pot fi aduse în discuție direct în calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1951 din 12 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1951 din 12 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2025.