ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1665/2025

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale, respectiv daune interese și cominatorii, în cuantum de 100 RON/zi, de la data formulării cererii, respectiv din 7 ianuarie 2024 și până la achitarea sumelor solicitate.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 113/2021 și prevederile art. 1088, art. 1530, art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 166 și art. 278 din Codul muncii, art. 1073 și art. 1075 C. proc. civ., precum și art. 22, art. 34, art. 41, art. 47 și art. 52 din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 666/F din 29 august 2024, Tribunalul Ialomița, secția civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și, pe cale de consecință, a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantei pentru perioada anterioară datei de 13 mai 2021.

Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 887/2025 din 11 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024, s-a anulat cererea de apel formulată de reclamantă.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel în mod greșit a anulat apelul în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (1) raportat la art. 471 alin. (1) C. proc. civ. și nu a cercetat fondul cauzei.

Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Ialomița a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității și nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, la 17 iulie 2025, prin care a reiterat motivele cererii de recurs și a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Cauza a fost înregistrată la 16 iunie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 24 iulie 2025, s-a fixat termen de judecată la 13 noiembrie 2025.

Înalta Curte, stabilind o ordine de soluționare a excepțiilor invocate, a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs este formulat împotriva deciziei civile nr. 887/2025 din 11 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În cauză, reclamanta a învestit Tribunalul Ialomița, secția civilă la data de 13 mai 2024 cu o cerere în materia asigurărilor sociale, fiind incidente dispozițiile privind jurisdicția asigurărilor sociale din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aflată în vigoare la data sesizării instanței.

Potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, aflat în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", iar conform art. 153 din același act normativ "Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: [...] lit. g) "deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii".

De asemenea, în conformitate cu art. 155 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

În același sens, se constată că legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Din textele de lege evocate, rezultă că hotărârea pronunțată într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale este supusă doar apelului, decizia pronunțată în calea ordinară de atac a apelului nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv anularea deciziei de pensionare a reclamantei și emiterea unei noi decizii cu acordarea indicelui de corecție, hotărârea împotriva căreia a fost declarat recursul are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Drept urmare, decizia pronunțată în apel nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 887/2025 din 11 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 887/2025 din 11 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2025.