ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 644/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 644/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 26 martie 2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 martie 2022 pe rolul Tribunalul Ialomița, secția Civilă, sub număr de dosar x/2022, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 156191 din data de 23.09.2020 prin care s-a respins pensia pentru limită de vârstă, cu obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare prin luarea în calcul a întregii documentații.
Prin sentința civilă nr. 672 din 30 mai 2022, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a admis excepția tardivității, excepție invocata de pârâtă, și a respins ca tardivă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, solicitând admiterea acțiunii formulate la fond și respingerea tardivității invocate de Casa de Pensii.
Prin decizia civilă nr. 7006 din 14 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 672 din 30 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA.
Nemulțumită de soluția pronunțată, împotriva deciziei civile nr. 7006 din 14 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, A. a formulat apel.
Intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în situația calificării căii de atac ca fiind recurs.
La termenul de judecată din 26 martie 2024, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 152 C. proc. civ., a procedat la recalificarea căii de atac declarată de parte ca fiind recurs, iar nu apel, față de împrejurarea că hotărârea atacată este o hotărâre pronunțată în apel, iar Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează potrivit dispozițiilor referitoare la competență, doar recursuri, aflându-ne astfel în situația unei greșite intitulări a cererii.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.
Se constată că, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 7006 din 14 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Prin acțiunea promovată, reclamanta A. a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 156191 din 23.09.2020, prin care s-a respins pensia pentru limită de vârstă.
Astfel, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii - recalculare pensie - se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un litigiu de asigurări sociale.
Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 7006 din 14 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 7006 din 14 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.