ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1831/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra revizuirii formulate, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2021, pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând instanței anularea deciziei nr. x/29.09.2021. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensie pentru limită de vârstă, prin valorificarea perioadei lucrate în grupa de muncă și a întregului stagiu de cotizare realizat.

Prin sentința civilă nr. 1596 din 9 martie 2022, pronunțată de Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 5145/2022 din 5 octombrie 2022, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 1596/09.03.2022 a Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București.

Prin decizia civilă nr. 1071 din 04 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 5145/2022 din 5 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

La data de 13.08.2024, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, nefiind indicat nici un text de lege în susținerea acesteia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă la 13.08.2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Prin rezoluția din data de 02.09.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității revizuirii, invocată din oficiu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac a revizuirii, invocată din oficiu, raportat și la prevederile art. 509 din același cod, Înalta Curte o găsește întemeiată, urmând a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, având în vedere următoarele considerente:

Cererea de revizuire a fost formulată de reclamanta A., fără a se indica vreunul din cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art. 509 din același cod.

În cuprinsul cererii de revizuire, în esență, s-au adus critici referitoare la fondul litigiului, s-a susținut că nu au fost analizate în mod corespunzător înscrisurile prezentate și probele dosarului, fiind indicată încălcarea procedurii prevăzută de Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.

Analizând, în temeiul art. 513 alin. (1) și (3), raportat la art. 509 și următoarele C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

1.s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

2.obiectul pricinii nu se află în ființă;

3.un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză. În cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii;

4.un judecător a fost sancționat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză;

5.după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

6.s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

7.statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii, persoanele care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială ori curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să îi apere;

8.există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;

9.partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa;

10

1

.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat în cauză un aviz consultativ asupra unei chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea unor drepturi și libertăți prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau de protocoalele adiționale la această convenție, care are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii, dacă aceasta a fost pronunțată anterior comunicării de către Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avizului consultativ, tradus în limba română;

11.după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1), pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul."

Prin urmare, analizarea admisibilității unei cereri de revizuire presupune, în primul rând, verificarea obiectului său, dacă hotărârea atacată este pronunțată asupra fondului sau evocă fondul și, astfel cum impune art. 459 alin. (1) C. proc. civ., este executorie sau definitivă; numai dacă aceste condiții sunt îndeplinite, devine necesară verificarea cerințelor privind ipoteza de revizuire invocată.

În cauza de față, hotărârea atacată, decizia nr. 1071 din 04 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, este definitivă, dar nu este pronunțată asupra fondului, atât timp cât instanța de recurs a dispus respingerea recursului, ca inadmisibil, circumstanță care denotă inadmisibilitatea cererii de revizuire, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, constituind un remediu procesual pentru corectarea unor erori de fapt, revizuirea se îndreaptă împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

Revizuenta A. a solicitat revizuirea unei decizii pronunțate în soluționarea unui recurs, iar în jurisprudența sa - un exemplu în acest sens fiind Decizia nr. 156/14.03.2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414/27.05.2019, Curtea Constituțională a reținut că revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră constatate, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment; mai specific, Curtea a arătat că evocă fondul hotărârile instanțelor de recurs prin care se admite recursul și, rejudecându-se cauza, se modifică în tot sau în parte hotărârea recurată.

Aceste considerente îndreptățesc concluzia că nu pot fi considerate circumscrise categoriei hotărârilor care evocă fondul deciziile instanței de recurs prin care se anulează sau se respinge ca tardiv sau nefondat recursul și nici cele intermediare, prin care, admițându-se calea de atac, se casează hotărârea atacată și se reține cauza spre rejudecare; în principiu, numai actele jurisdicționale pronunțate în conformitate cu art. 498 C. proc. civ., atunci când conduc la modificarea situației de fapt reținută de instanțele devolutive, sunt susceptibile de a fi atacate în acest temei.

Transpunând aceste considerente în examenul deciziei atacate, instanța supremă reține că, prin decizia nr. 1071 din 04 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 5145 din 05 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Așadar, prin decizia pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra motivelor evocate de A. și, deci, nu a evocat fondul în sensul art. 509 alin. (1) C. proc. civ. astfel încât este inadmisibilă cererea de revizuire îndreptată împotriva acestei hotărâri.

Înalta Curte constată că revizuenta nu a invocat niciunul dintre motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 11, situații în care ar putea fi atacate cu revizuire și hotărârile care nu evocă fondul.

Autoarea prezentului demers judiciar nu a invocat incidența vreunui text de lege, neindicând care ar fi, în aprecierea sa, motivul concret de revizuire incident în cauză.

Motivele de fapt indicate nu permit încadrarea în vreunul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute în art. 509 C. proc. civ., autoarea formulând, în realitate, critici cu privire la fondul litigiului, susținând că nu au fost analizate în mod corespunzător înscrisurile prezentate și probele dosarului, și indicând încălcarea procedurii prevăzută de Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.

Or, în mod evident, aceste susțineri nu se încadrează în vreunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în asigurarea respectării principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Deopotrivă, respingerea cererii de revizuire de față, ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul revizuentei de acces la justiție, consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României, în acest sens instanța supremă reținând că, în cauza Botten împotriva Norvegiei, instanța de contencios european a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze. De altfel, în același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României în exercitarea controlului de constituționalitate asupra dispozițiilor art. 509 alin. (1), C. proc. civ., prin Decizia nr. 250 din 20 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 16 iulie 2021.

Față de cele arătate, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3), din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, constatând că excepția inadmisibilității este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la dispozițiile art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va respinge, în consecință, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1071 din 4 mai 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2024.