ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2181/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. x/2020 din data de 06.03.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, solicitând ca în baza probelor ce vor fi administrate să se dispună anularea deciziei de pensionare x/25 martie 2019 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de revizuire a pensiei, potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, aplicând indicii de corecție și prevederile art. 169^1 și art. 169

2

din Legea nr. 263/2010 și art. 169

2

din Legea nr. 221/2018, pentru întreaga perioadă lucrată în grupa I de muncă, iar la stabilirea punctajului mediu anual suplimentar acordat pentru activitatea prestată în grupa I de muncă să utilizeze stagiul complet de cotizare de 20 de ani începând cu data de 01.10.2018 potrivit prevederilor Legii 221/2018, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 492/25.06.2020, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, de instanță și în consecință, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița, ca urmare a autorității de lucru judecat; s-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 4566 din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat, în esență, admiterea căii extraordinare de atac formulate, în temeiul art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, reține următoarele considerente:

În speță, hotărârea recurată a fost pronunțată într-o cauză prin care a fost dedus judecății un conflict de asigurări sociale.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs este pronunțată într-un litigiu având ca obiect drepturi sau obligații privind asigurările sociale, iar potrivit art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel, hotărârile curților de apel, precum și cele ale tribunalelor neatacate cu apel, sunt definitive.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. înseamnă că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 4566 din 26 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2021.