ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1664/2025

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06 februarie 2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 122.956,42 RON.

De asemenea, prin cererea înregistrată la 04 august 2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 154.006,37 RON.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2023, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023.

Totodată, prin încheierea din data de 31 ianuarie 2024, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 1914 din 09 iulie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă în parte cererea reclamantei și a fost obligată pârâta la plata sumei de 218.281,7 RON. A fost respinsă în rest cererea ca rămasă fără obiect. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 52.141,99 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1788A din 25 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul pârâtei și a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost înlăturată dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Autoarea recursului a prezentat situația de fapt privind plata creanțelor în cele trei dosare conexate.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat limitele efectului devolutiv al apelului prevăzute la art. 477 alin. (1) și art. 478 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a reținut existența unui singur contract deși nu există nicio apărare a intimatei-pârâte formulată în fața primei instanțe în acest sens, nefiind astfel o chestiune care să fi făcut obiectul judecății în primă instanță. Prin urmare, recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile art. 478 C. proc. civ., întrucât judecata în apel este limitată la motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că intimata-pârâtă nu a invocat în fața primei instanțe vreo apărare privind punerea sa în întârziere, aceasta susținând doar că a existat o plată a creanței în rate și o stingere parțială a acesteia. Or, în opinia recurentei, intimata-pârâtă a invocat motive noi în apel referitoare la contestarea creanței, iar instanța de apel analizând aceste apărări a încălcat limitele prevăzute la art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 72/2013, deoarece a reținut în mod greșit că ar exista un singur raport obligațional și că facturile au fost emise intempestiv.

Recurenta-reclamantă a prezentat situația de fapt privind relațiile contractuale dintre părți și a precizat că a vândut trei ansambluri de schelă separat, deoarece cele 3 contracte de locațiune au încetat la date diferite.

În continuare, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că pârâta ar fi contestat facturile emise, deoarece din probele administrate rezultă contrariul, evocând în acest sens email-ul din 27 februarie 2023 trimis de pârâtă.

Totodată, recurenta a susținut că în mod eronat instanța de apel a exclus probele constând în corespondența părților, deși apelul pârâtei nu a fost formulat și împotriva încheierii de încuviințare a probelor de la prima instanță.

Potrivit recurentei, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 72/2013, întrucât a constatat că facturile emise nu prevăd un termen de plată și astfel creanța nu era scadentă.

Or, termenul de plată pentru obligațiile stabilite între profesioniști este reglementat de prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 72/2013 potrivit cărora prețul este scadent după 30 de zile de la data primirii facturilor.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate invocate de recurentă, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 13 martie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 16 iunie 2025 s-a fixat termen la 13 noiembrie 2025.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Critica recurentei privind încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului de la art. 477 alin. (1) și art. 478 C. proc. civ., subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că intimata ar fi formulat motive noi în apel în ceea ce privește existența unui singur contract de vânzare-cumpărare care să reglementeze raporturile dintre cele două părți și necesitatea punerii intimatei în întârziere pentru plata prețului, apărări care nu au fost invocate în fața primei instanțe.

Este de menționat faptul că apelul este devolutiv în sensul că readuce în fața instanței superioare toate problemele de fapt și de drept ce au fost dezbătute în primă instanță, provocând o nouă judecată a fondului potrivit art. 476 C. proc. civ.

Totuși, devoluțiunea nu are caracter absolut, fiind limitată de două reguli exprimate prin adagiile "tantum devolutum quantum appelatum" și "tantum devolutum quantum iudicatum".

Potrivit primei reguli prevăzute de art. 477 C. proc. civ. nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat, adică instanța de apel va proceda la o nouă judecată, însă numai în limitele criticii formulate de apelant.

Cea de a doua regulă "tantum devolutum quantum iudicatum", prevăzută de art. 478 C. proc. civ., presupune că în fața instanței de apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe și nu pot fi invocate alte aspecte referitoare la obiect, părți și cauză decât cele care au făcut obiectul judecății în fața primei instanțe. În acest sens, potrivit art. 478 alin. (2) teza I C. proc. civ. părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Din interpretarea dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. rezultă așadar că prin motivele de apel, respectiv prin întâmpinarea la apel depuse în termen, pot fi invocate motive și apărări noi și pot fi cerute dovezi noi.

În condițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Dacă, sub aspectul cadrului procesual conturat prin elementele cererii de chemare în judecată nu sunt admise modificări, ci doar explicitări ori unele argumentări expres indicate [art. 478 alin. (4) și (5) C. proc. civ..], nu tot astfel stau lucrurile în privința apărărilor.

În consecință, instanța supremă constată că mijloace de apărare noi pot fi invocate și direct în instanța de apel, în măsura în care regulile speciale edictate de legiuitor cu privire la respectivele apărări nu prevăd expres altfel, nefiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului.

Mai mult, verificând actele dosarului se constată că prin întâmpinarea depusă la prima instanță, intimata-pârâta a prezentat situația de fapt referitoare la vânzarea schelelor metalice, invocând contractul de vânzare cumpărare din 23.08.2022 încheiat între părți si pentru vânzările ulterioare. Totodată, intimata-pârâtă a susținut că facturile invocate de reclamantă nu sunt acceptate la plată și că ar fi existat o înțelegere între părți în ceea ce privește stingerea debitului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de apel privind exigibilitatea creanței și unicitatea raportului contractual nu sunt invocate pentru prima oară în calea de atac a apelului, contrar celor susținute de recurentă.

Așadar, Înalta Curte nu identifică o nesocotire de către instanța de apel a limitelor efectul devolutiv al apelului prevăzute la art. 477 alin. (1) și art. 478 C. proc. civ.. Astfel că, nefiind încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Criticile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) și art. 3 alin. (3) din Legea nr. 72/2013, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite.

În realitate, prin aceste critici recurenta solicită reaprecierea probelor administrate de instanțele de fond în vederea stabilirii faptului că plata prețului era scadentă anterior introducerii cererii de chemare în judecată și prin urmare instanța de apel în mod greșit nu a menținut soluția de acordarea a cheltuielilor de judecată.

Or, aceste critici privind reinterpretarea probatoriului nu pot fi analizate întrucât vizează aspecte de netemeinicie, care nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, în care se urmărește examinarea conformității deciziei atacate cu normele de drept aplicabile.

În egală măsură și critica referitoare la faptul că instanța de apel nu a avut în vedere proba constând în corespondența electronică dintre părți nu poate fi primită, deoarece vizează aprecierea de către instanța de apel a probatoriului administrat la instanțele de fond, aspecte de netemeinicie, care nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului.

În considerarea celor prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1788A din 25 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Prin raportare la art. 452 și art. 453 C. proc. civ., aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat potrivit facturii fiscale nr. x din 16.04.2025 emise de C. și extrasului de cont emis în data de 01.05.2025 de D. S.A.

În consecință, constatând că recurentei-reclamante i-a fost respinsă calea extraordinară de atac și în raport de solicitarea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale, urmează să fie obligată recurenta la plata către intimată a sumei de 6.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1788A din 25 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 6.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2025.