ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1649/2025

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 2 august 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 3.793.102,74 RON, a sumei de 758.620 RON, penalități de întârziere calculate până la 28 iulie 2023 și a penalităților de întârziere în continuare de la 28 iulie 2023 și până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a depus cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 3.774.491,62 RON, reprezentând prejudiciu creat prin neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de servicii nr. x din 10 septembrie 2019 și reducerea prețului contractului ca urmare a neîndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor asumate prin contractul de prestări cu suma reprezentând prejudiciul creat; cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională s-au invocat excepția insuficientei timbrări, excepția necompetenței generale a instanței, excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei, excepția lipsei de obiect și excepția inadmisibilității capătului doi al cererii reconvenționale.

Reclamanta a modificat cererea reconvențională în sensul în care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

La termenul de judecată de la 14 mai 2024, Tribunalul București a admis excepția necompetenței generale a instanței și a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de pârâtă, cu motivarea că părțile au prevăzut în contract o clauză compromisorie.

Prin încheierea din 1 octombrie 2024, Tribunalul București a respins cererea de amânare a judecății formulate de apărătorul pârâtei și a dispus amânarea pronunțării.

Prin sentința civilă nr. 2820 din 16 octombrie 2024, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei 3.793.102,74 RON, reprezentând comision de succes, a sumei de 758.620 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la 28 iulie 2023, a penalităților de întârziere calculate asupra comisionului de succes în continuare de la 29 iulie 2023 și până la plata integrală a acestuia și a sumei de 65.155 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței, Tribunalul București a respins cererea de repunere pe rol formulată de pârâtă după luarea cauzei în pronunțare.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor din 14 mai 2024 și 1 octombrie 2024 a formulat apel pârâta B. S.R.L.

Reclamanta a depus întâmpinare, invocând inadmisibilitatea apelului și tardivitatea căii de atac împotriva încheierii din 14 mai 2024.

Prin răspunsul la întâmpinare, pârâta a solicitat calificarea căii sale de atac împotriva încheierii din 14 mai 2024 ca recurs și a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimată cu privire la această cale de atac.

La termenul de la 11 iunie 2025, s-a stabilit că în speță este incidentă calea de atac a apelului, atât împotriva încheierilor cât și împotriva sentinței, în conformitate cu dispozițiile art. 460 alin. (3) Cod propcedură civilă, constatându-se că excepția tardivității căii de atac împotriva încheierii din 14 mai 2024 a rămas fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 1024 din 11 iunie 2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâra B. S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că au fost încălcate principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității întrucât tribunalul a respins cererea de amânare și cererea de repunere pe rol și astfel partea a fost privată de posibilitatea administrării unor probe noi. Consideră că în mod nejustificat a fost respins apelul împotriva încheierii din 1 octombrie 2024 atât timp cât apărătorul a prezentat dovezi privind imposibilitatea sa de prezentare și că au fost încălcate dispozițiile art. 222 C. proc. civ.. Apreciază ca fiind nelegală și măsura de amânare a pronunțării. Recurenta arată că instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare și a interpretat greșit dispozițiile art. 254 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ. în sensul că nu a admis și administrat proba cu expertiză extrajudiciară. Mai arată că prin menținerea soluției de respingere a cererii de repunere pe rol formulate în stadiul procesual al fondului, curtea de apel a încălcat principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului întrucât instanța era obligată să repună cauza pe rol în scopul administrării de probe noi. Consideră că respingerea cererii fără a fi fost pusă în discuția părților reprezintă o încălcarea a principiului contradictorialității.

Recurenta-pârâtă susține că soluția de respingere a apelului formulat împotriva încheierii din 14 mai 2024 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reconvențională nu este motivată. Precizează că nu au fost analizate dispozițiile invocate de pârâtă, respectiv art. 210 alin. (1), art. 123 și art. 124 C. proc. civ.

Aceeași parte arată că instanța de apel nu a motivat nici soluția referitoare la critica din apel privind excepția inadmisibilității cererii principale și apreciază că nu erau îndeplinite condițiile de certitudine și exigibilitate ale creanței pretinse de reclamantă. Mai arată că nu este motivată nici soluția privind excepția de neexecutare.

Autoarea demersului judiciar invocă nerespectarea normelor de drept material edictate de art. 1170, art. 1350, art. 1357, art. 1358, art. 1480, art. 1481, art. 1516 alin. (1), art. 1555 alin. (1) și art. 1556 C. civ.. Arată că instanța de apel a interpretat greșit temeiul juridic al excepției de neexecutare. Mai invocă și interpretarea greșită de către curtea de apel a normelor de drept material care vizează răspunderea reclamantei pentru viciile ascunse ale lucrării. Contestă și statuarea instanței de apel în ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 130 din 19 februarie 2008.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocate excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Deși invocă încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, edictate de C. proc. civ., respectiv principiul dreptului la apărare, principiul contradictorialității și principiul rolului activ la judecătorului în aflarea adevărului, recurenta nu dezvoltă critici de nelegalitate care să poată fi subsumate ipotezei pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Partea contestă măsurile procedurale dispuse de instanța de fond, fiind nemulțumită de faptul că tribunalul nu a amânat judecata la termenul de la 1 octombrie 2024 și că nu a repus cauza pe rol, dar nu demonstrează încălcarea normelor de procedură care ar atrage sancțiunea nulității deciziei.

Susținerile privind nemotivarea soluției din apel pe aspectele respingerii ca inadmisibilă a cererii reconvenționale și respingerii apelului, fără a fi fost valorificate în sensul dorit de parte motivele de apel referitoare la inadmisibilitatea cererii principale și a excepției de neexecutare, sunt simple afirmații din care transpare dezacordul recurentei față de modul în care instanța de apel și-a construit considerentele privind caracterul cert, lichid și exigibil al creanței în discuție și pe cele privind neîndeplinirea condițiilor pentru invocarea excepției de neexecutare. Simpla redare a unor texte de lege, însoțită de trimiteri la doctrină și la înscrisurile de la dosar, fără însă a se arăta în ce anume constă lipsa motivării nu echivalează cu incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Indicarea formală a dispozițiilor art. 1170 ("Buna-credință"), art. 1350 ("Răspunderea contractuală"), art. 1357 ("Condițiile răspunderii"), art. 1358 ("Criterii particulare de apreciere a vinovăției"), art. 1480 ("Diligența cerută în executarea obligațiilor"), art. 1481 ("Obligațiile de mijloace și obligațiile de rezultat"), art. 1516 alin. (1) ("Drepturile creditorului"), art. 1555 alin. (1) ("Ordinea executării obligațiilor") și art. 1556 C. civ. ("Excepția de neexecutare"), fără sublinierea aspectelor de nelegalitate, ci însoțite de trimiteri la natura contractului de servicii nu echivalează cu o motivare reală. Recurenta invocă aspecte de fapt, cum ar fi executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către intimată, calitatea serviciilor prestate și viciile ascunse, care au fost deja adresate în decizia atacată.

Înalta Curte notează că nici trimiterea la decizia Curții Constituționale nu este o veritabilă critică de nelegalitate deoarece autoarea căii de atac nu supune analizei o aplicare greșită a normei de drept material, ci contestă modul în care curtea de apel a valorificat considerentele actului de jurisdicție constituțională.

Rolul instanței de recurs este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a fi extins la o reapreciere a probelor sau a aspectelor de netemeinicie. De asemenea, Înalta Curte arată că reiterarea în conținutul memoriului de recurs a susținerilor formulate pe calea apelului, cărora instanța de prim control judiciar le-a răspuns printr-o fundamentată analiză în fapt și în drept a cauzei, nu echivalează cu formularea unor critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1024 din 11 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.617,60 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1024 din 11 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.617,60 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2025.