ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1639/2025

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 1 București sub nr. x/2019, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., în contradictoriu cu pârâta Grup Feroviar Român S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 162.345,75 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x, nr. x, nr. x si nr. x, emise la din 31 august 2017, în contraprestație pentru staționarea pe infrastructura feroviară a vagoanelor care nu aparțin reclamantei.

Prin încheierea din 10 octombrie 2019, instanța a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România în interesul pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 7387 din 22 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Sectorului 1 București a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., în contradictoriu cu pârâta Grup Feroviar Român S.A., ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Organizția Patronală a Societăților Feroviare Private din România - OPSFPR și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 9.370,22 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 10 octombrie 2019, precum și împotriva sentinței a formulat apel reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A.

Prin decizia nr. 3348 din 17 iunie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat împotriva încheierii din 10 octombrie 2019, ca nefondat. În complet de divergență, a admis apelul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. împotriva sentinței civile nr. 7387 din 22 octombrie 2020 a Judecătoriei Sectorului 1, în contradictoriu cu pârâta Grup Feroviar Român S.A. și intervenienta accesoriu Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România - OPSFPR, a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 162.345,75 RON, a respins cererea de intervenție accesorie, ca nefondată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată. Cu opinia separată a dnei judecător A., în sensul că respingerii apelului ca nefondat și obligării reclamantei la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată din apel.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, revizuenta Grup Feroviar Român S.A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 3348 din 17 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr. x/2019, ca urmare a constatării încălcării autorității de lucru judecat, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de revizuire invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că decizia tribunalului încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 613 din 15 martie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020 și a deciziei nr. 1450 din 4 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020. Precizează că în dosarul nr. x/2020 instanțele nu au fost învestite cu analizarea puterii de lucru judecat. Arată că există identitate de chestiune litigioasă între dosarele nr. x/2019 și nr. y/2020 și că tribunalul nu a ținut cont de statuările cu autoritate de lucru judecat privind efectele Deciziei nr. 2/2018 a Consiliului Național de Supraveghere în Domeniul Feroviar ("CNSDF") și ale Legii nr. 202/2016. Susține că, pe de o parte, Înalta Curte și Curtea de Apel București au reținut că Decizia nr. 2/2018 produce efecte între părți și că Legea nr. 202/2016 produce efecte de la data intrării sale în vigoare (12 noiembrie 2016), deci și cu privire la modalitatea de stabilire a tarifelor de către CFR S.A., iar pe de altă parte, tribunalul a reținut Decizia nr. 2/2018 și Legea nr. 202/2016 nu pot fi avute în vedere.

Revizuenta arată că obligația intimatei de a demonstra legalitatea tarifelor a fost stabilită în mod definitiv de curtea de apel în dosarul nr. x/2020 și conform opiniei separate a judecătorului din completul de apel de la Tribunalul București, dar în opinia majoritară s-a considerat că facturile în discuție au fost emise cu respectarea dispozițiilor contractuale. Afirmă că a fost inversată sarcina probei.

Revizuenta a indicat dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității.

Prin decizia civilă nr. 4101/2025 din 20 mai 2025, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționarea a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă arată că argumentele exprimate de intimată în susținerea inadmisibilității cererii de revizuire vor fi analizate odată cu examinarea motivului de revizuire.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pot fi invocate atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pe calea revizuirii, autoarea căii de atac invocă, în esență, raportat la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al considerentelor din decizia nr. 613 din 15 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și din decizia nr. 1450 din 4 octombrie 2021, ambele în dosarul nr. x/2020, prin care instanțele ar fi stabilit că statuările din Decizia nr. 2/2018 a CNSDF și Legea nr. 202/2016 produc efecte cu privire la modalitatea de stabilire a tarifelor de către intimată și ar fi determinat că intimata era obligată să demonstreze legalitatea tarifelor, contrar celor reținute de Tribunalul București prin decizia atacată cu revizuire.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." Instanțele au reținut în mod constant că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

În situația analizei încălcării efectului pozitiv, între cele două procese nu este neapărat necesar să fie întrunită tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți. Instanța sesizată cu un al doilea litigiu este obligată să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată din cadrul dosarului nr. x/2019 îl constituie achitarea de către revizuentă a facturilor emise de intimată la 31 august 2017, în temeiul contractelor de acces pe infrastructura feroviara nr. 170/2014, a actului aditional nr. 1 la contractul de acces pe infrastructura feroviara nr. 170/2014, nr. 134/2016 și nr. 254/2017.

Prin cererea de chemare în judecată ce a fost soluționată în dosarul nr. x/2020, instanțele au fost chemate să se pronunțe asupra obligației revizuentei de a achita intimatei suma de 621.212,32 RON, cu titlu de contravaloare staționare pe structura feroviară a vagoanelor care nu aparțin intimatei, pe baza facturilor emise în perioada 31 ianuarie - 30 iunie 2019, în temeiul contractului nr. x/2018.

Instanța supremă constată că deși există identitate de părți, cele două litigii au cauze diferite, reclamanta întemeindu-și pretențiile pe contracte diferite, iar obiectul celor două litigii nu este același, deoarece se solicită obligarea pârâtei la plata unor sume distincte, calculate pe baza unor facturi ce nu vizează aceeași perioadă.

Dincolo de lipsa identității de obiect și cauză dintre cele două acțiuni, Înalta Curte reține că în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București și-a fundamentat decizia pe analiza detaliată a facturilor pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile și a constatat că toate cele patru facturi și borderourile însoțitoare au fost semnate de reprezentanții ambelor părți și că nu au fost formulate refuzuri de plată. Instanța de apel a analizat și concluziile raportului de expertiză contabilă, pe care le-a înlăturat în parte.

Referitor la Decizia nr. 2 din 30 august 2018, acceași instanță a stabilit că această decizie nu este un act normativ, ci unul administrativ. Această concluzie concordă cu statuarea Înaltei Curți din decizia nr. 613 din 15 martie 2022, în sensul că actul emis de CNSDF "nu poate fi asimilat unui act normativ", astfel că este exclus a se analiza dacă această decizie a produs sau nu efecte retroactive.

Prin decizia nr. 1450 din 4 octombrie 2021, Curtea de Apel București a respins apelul formulat de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. împotriva sentinței prin care tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată întrucât o parte din facturile menționate în cererea de chemare în judecată au fost achitate de societatea Grup Feroviar Român S.A. ulterior sesizării instanței, iar suma rămasă de plată a fost calculată conform prevederilor Legii nr. 202/2016. Curtea de apel a confirmat soluția instanței de fond cu privire la suma ce nu a fost acordată și a reținut că reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. nu a justificat tarifele aplicate și nu a prezentat înscrisurile solicitate de expert, pentru explicitarea facturilor, motiv pentru care prima instanță a dat eficiență tarifelor agreate de reclamantă, prezumate a respecta prevederile Legii nr. 202/2016.

În condițiile în care raționamentul curții de apel este rezultatul analizei unor aspecte de fapt particulare, proprii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, nu se poate reține că decizia supusă revizuirii încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2020 nici sub aspectul obligației de a demonstra legalitatea tarifelor.

Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existența unor hotărâri judecătorești potrivnice în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci de nemulțumirea acesteia față de soluția nefavorabilă pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2019, spre deosebire de soluțiile pronunțate de instanțe într-o cauză similară.

De altfel, existență a unor soluții diferite în cauze similare nu este suficientă pentru a activa efectul pozitiv al lucrului judecat întrucât identitatea de chestiunea litigioasă nu poate fi reținută în situația în care fundamentul pretențiilor deduse judecății în cele două litigii este diferit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Grup Feroviar Român S.A. împotriva deciziei nr. 3348 din 17 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. împotriva deciziei nr. 3348 din 17 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2025.