ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1616/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 473/2024 din 18 octombrie 2024, Tribunalul Mehedinți a respins ca neîntemeiată contestația.

La 12 iunie 2025 recurentul a transmis la dosar cererea de recurs semnată, reiterând susținerea că instanța de apel nu a analizat probele de la dosar, solicitând totodată admiterea contestației formulate.

Prin întâmpinarea transmisă la 24 iunie 2025, intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII MEHEDINȚI a invocat inadmisibilitatea recursului, precizând că decizia atacată este definitivă.

Prin rezoluția din 1 iulie 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 11 noiembrie 2025, cu citarea părților în ședință publică.

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cu care dacă recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și art. 248 alin. (1) din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, putând exercita exclusiv acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Așadar, instanța nu are posibilitatea de a considera admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

În cauză, la 2 august 2024, reclamantul a învestit instanța cu o cerere privind un conflict de asigurări sociale, contestând decizia privind respingerea pensiei pentru limită de vârstă.

Potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010 în vigoare la data introducerii acțiunii, "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", iar conform art. 153 din același act normativ, "Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: [...] lit. g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii".

În conformitate cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar potrivit alin. (2) din același act normativ, "Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Dispozițiile art. 156 din Legea nr. 263/2010 menționează că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, această normă reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

În acest cadru legislativ, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii se încadrează într-una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Cum textul legal anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., conform căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol:

"(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării", raportat la art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, întrucât decizia recurată face parte din categoria hotărârilor definitive de la data pronunțării, rezultă că aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în cauză fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Pentru aceste considerentele, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 242/2025 din 4 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 242/2025 din 4 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.