ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 595/2020

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 12 august 2018, contestatorul A. a solicitat anularea atât a deciziei nr. 26838 din data de 20 noiembrie 2017, emisă de intimata CASA TERITORIALĂ DE PENSII MEHEDINȚI, cât și a Hotărârii nr. 25658 din data de 24 iulie 2018, emisă de intimata COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII DIN CADRUL CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, ca fiind netemeinice și nelegale.

A solicitat obligarea intimatei CASA TERITORIALĂ DE PENSII MEHEDINȚI la emiterea unei decizii prin care să îi fie acceptată cererea de pensionare pentru limită de vârstă, ca urmare a reducerii vârstei standard de pensionare, prin valorificarea perioadei în care a desfășurat activitate în condițiile grupei a II-a de muncă, între 19 septembrie 1983 - 1 februarie 1990, cumulată cu perioada în care contestatorul a desfășurat activitate în condițiile grupei I de muncă, între 1 august 1991 - 1 ianuarie 1999.

Prin sentința nr. 149 din data de 20 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, instanța a respins acțiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele CASA TERITORIALĂ DE PENSII MEHEDINȚI și COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII PENSII DIN CADRUL CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI.

Împotriva sentinței anterior menționate a formulat apel contestatorul A..

Prin decizia nr. 3470 din 13 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a I civilă a respins apelul declarat de apelantul-contestator A. împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.

La data de 11 februarie 2019, recurentul-contestator A. a declarat recurs împotriva deciziei civile anterior menționate, în cadrul căruia a reiterat cererile și susținerile formulate prin cererea adresată primei instanțe.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 1 martie 2018.

Intimatele au formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 3 aprilie 2019, solicitând respingerea recursului formulat de recurentul-contestator, ca inadmisibil.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil, întrucât decizia atacată nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Prin încheierea din data de 8 noiembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 6 martie 2020, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Examinând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine persoanei interesate obligația de a sesiza instanța competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Exigențele impuse de textul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. exclud examinarea pe fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Înalta Curte reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Prin urmare, cu privire la aceste litigii, deciziile pronunțate de instanțele de apel sunt definitive, nefiind supuse recursului.

Cum decizia recurată în speță a fost pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în cadrul unui litigiu având ca obiect asigurări sociale, din interpretarea textului anterior menționat, incident în cauză, rezultă că hotărârea instanței de apel nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei nr. 3470 din 13 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat recurentul-contestator A. împotriva deciziei nr. 3470 din 13 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2020.