ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2027/2020

HOTĂRÂRE
20.10.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2027/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, la data de 6 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat recalcularea pensiei stabilită prin decizia nr. 163119/01.02.2018, prin luarea în calcul a salariilor brute din adeverința nr. x/20.02.2017 emisă de Complexul Energetic Oltenia, completată cu adeverința nr. x/27.09.2017.

Prin precizarea depusă la dosar la 14.06.2018, reclamantul a menționat că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâte, Casa Județeană de Pensii Mehedinți și Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații, arătând și faptul că înțelege să conteste decizia nr. 163119/01.02.2018 emisă de Casa Județeană de Pensii.

Prin sentința civilă nr. 205/15.11.2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2018, s-a respins contestația precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Mehedinți și Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații.

Prin decizia civilă nr. 879/2019 din 2 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 205/15.11.2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în contradictoriu cu intimatele pârâte Casa Județeană de Pensii Mehedinți și Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații.

Împotriva evocatei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., fără a indica motivele de casare pe care își întemeiază calea de atac.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul susține că decizia recurată este contrară Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19 din 10.12.2012 prin care s-a statuat că "în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. c) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și punctul V din anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 01.04.2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate in Carnetul de Muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației in vigoare și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale."

Referindu-se la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recurentul arată că aceasta a stabilit in jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite, constituie un bun patrimonial, în sensul art. 1, Protocolul nr. 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de statul roman prin Legea nr. 30/1994.

Recurentul prezintă soluția pronunțată de prima instanță și considerentele acesteia, susținând că art. 165 lit. c) din Legea nr. 263/2010 instituie într-o modalitate imperativă criterii de stabilire a sumelor, care intră la determinarea punctajului anual, încălcând principiul contributivității și dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010.

Intimata - pârâtă Casa Județeană de Pensii Mehedinți a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu întocmit în cauză.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac, invocată de intimată prin întâmpinare, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs a fost declarat împotriva deciziei civile nr. 879/2019 din 2 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 205 din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în acțiunea având ca obiect recalcularea pensiei pentru limită de vârstă.

Așadar, recursul are ca obiect o decizie pronunțată de instanța de apel într-un litigiu de asigurări sociale.

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Totodată, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că împotriva hotărârilor tribunalelor, prin care au fost soluționate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.

Din coroborarea dispozițiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu modificările ulterioare, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și ale art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. care conțin prevederea expresă că hotărârile pronunțate într-un litigiu de asigurări sociale sunt supuse numai apelului, rezultă că pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., cum este acțiunea în speță, hotărârea curții de apel este definitivă.

Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Având în vedere prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia atacată în speță, având ca obiect un litigiu de asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile stabilite de aceasta.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 879/2019 din 2 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 879/2019 din 2 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 595/2020
Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 12 august 2018, contestatorul A. a solicitat anulare
ÎCCJ 2020-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 141/2020
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 235/14.12.2018, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte contestația formulată de c
ÎCCJ 2022-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2442/2022
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022 Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În primul litigiu, prin contestația înregistrată, pe rolul Tribunalului Mehedinți, sub dosar nr. x
ÎCCJ 2021-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1176/2021
pensie nr. x/21.11.2017 și, în consecință, a respins acest capăt de cerere; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatele Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de
ÎCCJ 2021-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2478/2021
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 22 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a
Sursă