ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1614/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004 și O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernața corporativă a întreprinderilor publice.

Prin sentința nr. 90/2024 din 7 februarie 2024, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Gorj, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă a Tribunalului Gorj, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei secții sub nr. x/2023*

Prin sentința nr. 100/2024 din 30 octombrie 2024, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul de Administrație al B. Rovinari și Comitetul de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Administrație al B. Rovinari și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., ca neîntemeiată, precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții B. și C..

Prin decizia nr. 114/2025 din 11 martie 2025, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondate ambele apeluri.

Într-o primă critică, a susținut recurentul-reclamant că instanța a respins în mod greșit cererea sa de amânare, deși chiar din cuprinsul cererii de apel rezulta că nu avea avocat angajat pentru a-i susține apărarea.

Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că procedura de selecție pentru funcția de director general al societății B. s-a desfășurat cu nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile, instanța de apel reținând în mod greșit că documentele depuse de intimatul-pârât C. îndeplineau cerințele legale de validitate. Astfel, adeverințele de vechime emise de către D. și E. nu purtau semnătura reprezentantului legal al instituțiilor emitente și nici ștampila acestora, contrar prevederilor art. 34 alin. (5) din Codul muncii și ale H.G. nr. 905/2017. Recurentul a mai invocat și dispozițiile O.U.G. nr. 70/2023, potrivit cărora adeverințele de vechime trebuie certificate prin semnătura olografă și ștampila conducătorului entității emitente, condiții pe care înscrisurile respective nu le îndeplineau.

Totodată, recurentul-reclamant a susținut că intimatul-pârât nu a depus două recomandări complete, conforme cerințelor din anunțul de selecție, întrucât recomandarea doamnei F. nu conținea datele de contact obligatorii (număr de telefon și adresă de e-mail), iar aceste elemente nu puteau fi anonimizate, nefiind date cu caracter personal.

Cu privire la situațiile financiare depuse de candidat, autorul recursului a precizat că niciunul dintre documentele prezentate nu avea dovada înregistrării la D.G.F.P., contrar art. 36 din Legea contabilității nr. 82/1991 și prevederilor Ordinului M.F.P. nr. 1802/2014, instanța de apel apreciind în mod eronat că simpla semnătură electronică a directorului general adjunct era suficientă pentru validarea acestora.

De asemenea, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. IX din Legea nr. 187/2023, potrivit cărora procedurile de selecție nefinalizate trebuiau preluate de către A.M.E.P.I.P. la solicitarea autorității publice tutelare (în speță G.), instituție care putea decide fie continuarea procedurii în baza prevederilor legale în vigoare la data declanșării, fie reluarea procedurii conform noilor reglementări. În opinia recurentului, intimata-pârâtă avea obligația de a solicita această preluare, iar nerespectarea acestei proceduri a condus la vicierea procesului de selecție.

Titularul memoriului de recurs a mai arătat că instanța de apel a omis să analizeze posibila incompatibilitate a candidatului C., care, la data depunerii candidaturii, deținea funcția de economist în cadrul Compartimentului Audit Intern și CFG al societății, fiind astfel incidentă interdicția prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, ce interzice auditorilor interni să ocupe funcții de conducere sau alte funcții susceptibile de conflict de interese în entitatea auditată. În consecință, recurentul a susținut că participarea și selecția acestuia au fost ilegale, iar instanța de apel ar fi trebuit să analizeze aceste aspecte în raport de documentele depuse la dosarul de candidatură, nu doar în baza raportului întocmit de intimata-pârâtă la data de 28.09.2023.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 26 mai 2025.

La 24 iulie 2025 intimatul-pârât C. a depus la dosar întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului declarat de reclamant, având în vedere lipsa motivelor de nelegalitate, toate criticile formulate reprezentând reluarea susținerilor expuse în fața instanțelor de fond privind situația de fapt. În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata-pârâtă B., prin întâmpinarea înregistrată la 28 iulie 2025, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În susținerea excepției inadmisibilității s-a arătat că recursul este admisibil doar pentru motivele de nelegalitate reglementate limitativ de art. 488 C. proc. civ., prin memoriul de recurs reclamantul reluând susținerile de fapt expuse în fața instanței de apel cu privire la nelegalitatea procedurii de selecție pentru funcția de director general al societății, fără a identifica în concret normele de drept material presupus încălcate prin decizia recurată.

Prin întâmpinare, Consiliul de Administrație al B. a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, având în vedere că, prin criticile formulate, recurentul-reclamant urmărește în realitate o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea extraordinară de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsurile la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepțiilor nulității și inadmisibilității recursului, având în vedere că recursul formulat respectă exigențele impuse de art. 488 Cod de procedură, fiind invocată aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel.

De asemenea, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului pentru motivele arătate, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin rezoluția din 11 august 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 11 noiembrie 2025, cu citarea părților în ședință publică.

Prin notele scrise înregistrate la dosar în data de 6.11.2025, recurentul a precizat că decizia atacată este nemotivată, fiind dată cu încălcarea dreptului la apărare și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care a făcut trimitere la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, cu prioritate va analiza excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, excepție care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege. În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta, în termenul impus de lege de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greșit.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul legii de procedură anterioare sancțiunea nulității era reglementată și devenea incidentă atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Cu privire la recursul reclamantului A., instanța supremă reține că argumentele formulate de autorul căii de atac se doresc a fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține însă că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.

Cu titlu preliminar, se observă că, deși, prin cererea de recurs s-a susținut că instanța de apel a respins în mod greșit cererea de amânare, memoriul de recurs nu poate fi completat deductiv de instanța supremă, iar critica nu vizează neregularitățile de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea hotărârii atacate, pentru a putea fi analizate eventual din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pe calea unei recalificări din oficiu rezumându-se la reaprecierea temeiniciei motivelor de amânare invocate.

Totodată, deși prin notele scrise transmise la dosar în data de 6.11.2025, precum și prin concluziile orale formulate la acest termen de judecată, recurentul-reclamant a invocat formal și motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în completare acestea sunt formulate tardiv cu nerespectarea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., fiind înlăturate fără a fi analizate, urmare a sancțiunii decăderii.

Instanța supremă constată că, prin motivele invocate prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant nu face decât să reia, în aceeași structură factuală și argumentativă, motivele de apel prin care a criticat nelegalitatea procedurii de selecție și de numire a pârâtului C. în funcția de director general al societății B., critici ce și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

În esență, recurentul readuce în discuție aspectele de fapt privind conținutul dosarului de candidatură, valabilitatea înscrisurilor depuse, interpretarea condițiilor din anunț și incompatibilitatea candidatului C., astfel de critici neputând însă forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu reprezintă decât aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și care nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Titularul memoriului de recurs nu demonstrează în ce constă pretinsa nelegalitate a deciziei recurate, prin raportare la regulile de drept substanțial interpretate ori aplicate greșit, criticile expuse reprezentând nemulțumirea acestuia față de soluția de respingere a cererii sale de apel.

Criticile formulate se referă la constatările instanței circumscrise situației de fapt privind împrejurarea că adeverințele de vechime contestate sunt datate, numerotate și semnate de reprezentanții instituțiilor emitente, fără să existe elemente care să le pună la îndoială autenticitatea; că recomandările depuse sunt conforme, iar absența informațiilor de contact se datorează procedurii de anonimizare făcută în scopul protejării acelor date, nefiind un viciu al documentelor; că situațiile financiare prezentate sunt conforme cerințelor procedurii de selecție, semnătura digitală asigurând verificarea autenticității acestora; iar susținerile privind existența unei incompatibilități, întemeiate pe pretinsa exercitare de atribuții de audit intern, nu se confirmă în lipsa unor probe care să ateste desfășurarea efectivă a unei astfel de activități.

Prin reluarea pe calea memoriului de recurs a situației particulare a litigiului și prezentarea, din nou, a argumentelor factuale expuse prin cererea de apel, recurentul-reclamant tinde, în realitate, să obțină o nouă verificare a temeiniciei susținerilor sale.

Invocarea anumitor dispoziții legale, fără o dezvoltare corespunzătoare în drept, care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres și limitativ prin dispozițiile art. 488 C. proc. civ., împiedică exercitarea controlului de legalitate a deciziei recurate.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu mai are loc o devoluare integrală a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept pornind de la situația de fapt reținută de către instanțele devolutive, premisă a controlului judiciar.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În consecință, Înalta Curte constată că recurentul A. nu a indicat în mod efectiv și punctual în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității căii extraordinare de atac promovate împotriva deciziei nr. 114/2025 din 11 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, fiind întemeiată excepția nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 114/2025 din 11 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.