ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1575/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 26.09.2022, reclamantele A. S.R.L. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să se constate nulitatea clauzei penale de la pct. 7.2, din VII. Alte clauze a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2020; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 88/2024 din 12.02.2024, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea și cererea reclamantelor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamantele au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 3/14.01.2025, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

După prezentarea pe larg a situației de fapt și a parcursului judiciar, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele au invocat omisiunea curții de apel de a dezlega o chestiune esențială, respectiv dacă, în lipsa contractelor de aplicație aferente întregii cantități de 3.000 tone de produse agricole, obligația generică a vânzătorului de predare a acestei cantități, inserată în contractul-cadru, putea fi considerată ca fiind născută în mod valabil, câtă vreme la momentul încheierii contractului-cadru nu operase transferul dreptului de proprietate asupra produselor agricole din patrimoniul vânzătorului în cel al cumpărătorului.

Potrivit recurentelor, în absența acestei dezlegări, instanța de recurs nu poate realiza un control judiciar efectiv asupra legalității deciziei recurate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susținut că decizia atacată este rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material referitoare la contractul-cadru, în raport cu starea de fapt și contractul de aplicație.

Astfel, au subliniat că, deși instanța de fond a calificat corect contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2020 drept un contract-cadru, în înțelesul și cu efectele prevăzute de art. 1.176 C. civ., totuși aceasta, precum și instanța de apel, au interpretat greșit efectele actelor adiționale, raportat la clauza penală.

În continuare, recurentele au arătat că potrivit stării de fapt reținute de tribunal, formarea contractului s-a produs în mai multe etape; o primă etapă a constat în acordul inițial, concretizat în contractul-cadru care stabilea doar genul de produse agricole - orz, grâu, rapiță, mazăre, floarea-soarelui, porumb -, în înțelesul art. 1.678 C. civ., fără determinarea cantităților sau a prețului de vânzare pentru fiecare gen, elemente esențiale ale contractului de vânzare, conform art. 1.182 alin. (2) și art. 1.185 C. civ. Aceste elemente au fost stabilite ulterior, într-o etapă finală, prin contractele de aplicație - actele adiționale.

Astfel, potrivit recurentelor, dacă la momentul inițial - 21.12.2020, părțile au stabilit generic 6 genuri de produse agricole, fără indicarea vreunei cantități, ulterior, la 27.05.2021, prin actele adiționale au fost stipulate doar 4 genuri de produse, precum și cantitatea acestora - 950 tone de produse agricole, mult sub cantitatea de 3.000 tone menționată inițial.

În acest context, în opinia recurentelor, rezultă că pentru restul de 2.545,16 tone produse agricole părțile nu au încheiat acte de aplicare care să individualizeze cantitatea și prețul de vânzare, astfel încât nu s-a putut forma în mod valabil consimțământul asupra elementelor esențiale ale vânzării. În consecință, nu s-a născut obligația corelativă a vânzătorului de a preda acele bunuri și, pe cale de consecință, nici clauza penală aferentă nu poate fi considerată valabilă.

În final, au mai evidențiat aspecte din doctrină și au susținut că, întrucât contractul-cadrul nu este o veritabilă operațiune de vânzare a 3.000 de tone de produse agricole, în lipsa determinării cantităților și a prețurilor pentru întreaga cantitate, obligația de livrare integrală nu s-a născut valabil în patrimoniul vânzătorului, iar sancțiunea pentru neexecutarea acestei obligații - respectiv clauza penală - nu poate fi incidentă.

La 06.05.2025, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, solicitând anularea recursului promovat de B. pentru lipsa semnăturii acesteia, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentele aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentele și-au întemeiat prezentul demers judiciar pe ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Toate argumentele prezentate în cadrul criticilor din memoriul de recurs urmăresc, de fapt, doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt, recurentele ignorând considerentele reținute de instanța de apel și repunând în discuție motivele prezentate în cererea de apel, fără a sublinia în ce a constat greșeala instanței devolutive.

Cu privire la primul motiv de recurs, recurentele nu indică vreo normă procedurală pretins încălcată, a cărei nerespectare ar fi de natură să afecteze legalitatea deciziei recurate, ci formulează critici ce vizează exclusiv modul în care instanța de apel a interpretat raporturile juridice dintre părți.

Astfel, ignorând considerentele reținute de curtea de apel, sub pretextul unei omisiuni de analiză, recurentele tind, în realitate, la o nouă evaluare a situației de fapt, respectiv o reexaminare a condițiilor în care s-a născut obligația de predare a cantității de 3.000 tone de produse agricole prevăzute în contractul-cadru, în raport cu inexistența contractelor de aplicație și cu momentul transferului dreptului de proprietate.

Așadar, o astfel de critică nu reflectă o neregularitate în desfășurarea procesului din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci exprimă o nemulțumire cu privire la temeinicia hotărârii, aspecte care depășesc limitele controlului de legalitate exercitat în calea extraordinară a recursului.

Reamintind recurentelor că temeinicia stării de fapt reținute de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte arată că afirmațiile acestora nu se circumscriu și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată.

Prin criticile subsumate celui de-al doilea motiv de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele susțin că instanțele de fond și de apel au interpretat greșit efectele actelor adiționale raportat la clauza penală, arătând că formarea contractului s-a realizat în mai multe etape, iar elementele esențiale ale vânzării - cantitatea și prețul - ar fi fost determinate doar parțial prin actele adiționale aferente unui volum de 950 de tone de produse agricole; potrivit acestora, pentru restul de 2.545,16 tone, nefiind încheiate acte adiționale care să individualizeze cantitatea și prețul, nu s-ar fi format un consimțământ valabil și nici obligația de livrare nu s-a născut, context în care nici clauza penală nu ar fi putut fi activată.

Or, aceste susțineri nu vizează o veritabilă încălcare a normelor de drept material, iar recurentele nu prezintă un raționament care să invalideze aplicarea legii de instanța de prim control judiciar, ci urmăresc restabilirea stării de fapt și o reapreciere a probelor, cu scopul de a schimba concluziile instanței de apel sub aspectul existenței și întinderii obligațiilor asumate.

Prin urmare, criticile formulate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci reprezintă aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi valorificate în calea extraordinară a recursului.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile recurentelor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și constată incidentă sancțiunea nulității recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, situație care, deopotrivă, încalcă exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În considerarea celor ce preced, instanța supremă, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantele B. și A. S.R.L., prin administrator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 3/14.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2025.