ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1510/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I din C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată la data de 31 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Agenția Națională pentru Locuințe (în continuare A.N.L.), MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, SECTORUL 1 BUCUREȘTI, JUDEȚUL ILFOV, ORAȘUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI la plata despăgubirilor, în valoare de 1.000 euro lunar pentru lipsa de folosință a locuinței din Cartierul Henri Coandă, începând de la data la care aceasta trebuia predată la cheie (24.11.2008) și în continuare, până la predarea locuinței la cheie, cu toate utilitățile funcționale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 430 - 431 din C. proc. civ., art. 5, art. 969, art. 970, art. 977, art. 998 - 999, art. 1073, art. 1079, art. 1081 - 1086, art. 1532 și urm. din C. civ., art. 238 și urm. din Legea nr. 31/1990, Legea nr. 152/1998, Legea nr. 114/1996, Legea nr. 10/1995, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 350/2001.

II. Hotărârile pronunțate în cauză:

A respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe pentru perioada anterioară datei de 31.12.2016, ca prescrisă.

De asemenea, a admis în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 77.813 euro cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru perioada 31.12.2016 - 31.03.2023.

A respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de chematul în garanție MUNICIPIUL BUCUREȘTI, ca neîntemeiate.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe în contradictoriu cu chematul în garanție MUNICIPIUL BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 42.320,73 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții, a declarat apel reclamantul, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub același nr. de dosar, solicitând schimbarea, în parte, a sentinței civile apelate, în sensul obligării pârâtei A.N.L. și la plata despăgubirilor pentru lipsirea de folosință a locuinței, de la data de 31.03.2023 și până la finalizarea locuinței, la cheie, cu toate utilitățile funcționale. Totodată, apelantul-reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea în fond și în apel a cauzei.

În practicaua acestei decizii, instanța de apel a respins cererea de repunere în termenul de exercitare a apelului împotriva sentinței civile, reținând că hotărârea primei instanțe a fost în mod legal comunicată pârâtei la sediul procesual ales indicat.

III. Recursul declarat:

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivare, recurenta-pârâtă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.

În argumentare, recurenta-pârâtă susține că nu mai este reprezentată de societatea de avocatură din data de 10 aprilie 2024, aspect ce a fost comunicat instanței de fond, însă sentința a fost comunicată tot la sediul cabinetului, nu la sediul social, deși existau în dosar suficiente date pentru ca hotărârea să fie comunicată la sediul social.

Consideră că instanța de apel în mod eronat a respins cererea de comunicare a hotărârii primei instanțe, apreciind că a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 172 din C. proc. civ.. De asemenea, critică și soluția de respingere a cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, arătând că, imediat după comunicarea cererii de apel, a solicitat Curții de apel ca, în baza art. 427 alin. (1), respectiv a art. 186 din C. proc. civ., să dispună repunerea acesteia în termenul de declarare a apelului.

Față de soluția pronunțată și de argumentația avută în vedere, consideră că decizia instanței de apel este lovită de nulitate absolută.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

IV. Apărarea formulată:

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare în termenul legal, însă prin notele de ședință transmise la data de 15 mai 2025 prin mijloace electronice de comunicare, respectiv e-mail, a invocat excepția de netimbrare și excepția nulității recursului.

Pe fondul cauzei, a arătat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 172 din C. proc. civ., apreciind că trebuie îndeplinite cumulativ 2 condiții, respectiv cerere formulată în scris, prin care să indice adresa la care dorește să i se comunice actele procesuale și să încunoștințeze partea adversă. De asemenea, susține că respingerea cererii de repunere în termen nu constituie nicio încălcare a vreunui drept fundamental, dat fiind faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul ÎCCJ, secția a II-a civilă, la data de 13 mai 2025, sub nr. x/2019, iar prin rezoluția din data de 22 mai 2025 a fost stabilit termen de judecată la data de 21 octombrie 2025.

Prin încheierea de ședință de la acea dată, instanța supremă a luat act de precizarea intimatului-reclamant, în sensul că nu mai susține excepția netimbrării recursului și a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant.

V. Soluția instanței de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivului de recurs invocat și a apărărilor formulate, în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, pentru considerentele ce succedă.

Criticile subsumate de recurenta-pârâtă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu referire la nerespectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor art. 172 și art. 186 din același act normativ, sunt neîntemeiate și vor fi respinse.

Din situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță de control judiciar, rezultă că, prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2023, societatea pârâtă a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură adresate A.N.L, la sediul reprezentantului său, iar prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2024, reprezentantul convențional al pârâtei a comunicat instanței încetarea mandatului de reprezentare .

Notează instanța supremă că instanța de apel nu are obligația comunicării hotărârii de primă instanță, partea interesată având dreptul de a adresa primei instanțe o cerere de recomunicare a sentinței, dacă aprecia că prima comunicare a fost nelegală. Or, recurenta-pârâtă nu a efectuat un astfel de demers, mărginindu-se să solicite instanței de apel efectuarea procedurii de comunicare, fără a oferi un temei legal acestei cereri.

Cât privește criticile privind cererea de repunere în termen, Înalta Curte le găsește lipsite de interes. În acest sens, instanța supremă are în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat recomunicarea hotărârii de fond, invocând nelegalitatea comunicării acesteia, iar nu o împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat să declare calea de atac în termenul legal. Or, premisa analizării unei cereri de repunere în termenul de declarare a căii de atac este aceea a valabilității actului de procedură de care legea leagă începutul termenului, pentru a cărui nerespectare intervine sancțiunea decăderii.

Sub acest aspect, se constată că dispozițiile art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. fac vorbire despre pierderea unui termen, ceea ce presupune că termenul a început să curgă. Nevalabilitatea actului de procedură al comunicării, invocată de recurenta-pârâtă, este incompatibilă cu repunerea în termen, pentru că, dacă actul de procedură al comunicării hotărârii judecătorești este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanșa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului, consecința fiind că partea ar fi fost în termenul legal de formulare a apelului, în absența unei comunicări valabile a hotărârii primei instanțe.

În plus, și dacă ar fi fost îndeplinite condiții de la art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., nu este îndeplinită condiția privind efectuarea actului de procedură în termen de 30 de zile de la încetarea împiedicării, prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Astfel, analizând conduita pârâtei se poate observa că deși aceasta a formulat cerere de repunere în termenul de apel, nu a învestit concomitent instanța și cu cererea de apel, așa cum cere alin. (2) al art. 186 din C. proc. civ. - partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 30 zile, în cazul căii de atac a apelului, care curge de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.

În acest context, chiar dacă cererea de repunere în termen formulată ar fi întemeiată, din moment ce nu s-a îndeplinit efectiv actul de procedură neexercitat, respectiv cererea de apel, în cel mult 30 zile de la încetarea împiedicării, beneficiul repunerii în termen nu ar avea nicio finalitate.

Prin urmare, constatând că sesizarea instanței a fost făcută defectuos, iar această neregularitate nu a fost îndreptată, Înalta Curte reține că în mod corect cererea de repunere în termenul de apel formulată de pârâta a fost respinsă.

Reținând netemeinicia motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 1924 A din 12 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2025.