ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1823/2023

Ședința publică din data de 27 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21.12.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.300 euro/lună cu titlu de daune-interese, în temeiul răspunderii civile contractuale, respectiv suma de 46.800 euro, echivalentul a 218.078,64 RON, calculată pentru perioada 21.12.2015 și 21.12.2018 - compusă din suma de 43.200 euro, prejudiciu derivând din lipsa de folosință a imobilului contractat, în cuantum de 1.200 euro/lună, și suma de 3.600 euro, daune morale, în sumă de 100 euro/lună -, la care se vor adăuga sumele acumulate până la data predării la cheie a locuinței tip S27 situată pe lotul nr. 884A în jud. Ilfov, localitatea Voluntari, după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte locuința. Au solicitat, de asemenea, ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 18.01.2019, secția inițial învestită a dispus, în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ., trimiterea dosarului în vederea competenței soluționări către Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

La rândul său, prin încheierea din 02.10.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă și-a declinat competența în favoarea secției a IV-a Civilă a aceleiași instanțe și a constatat ivit conflictul negativ de competență. Prin sentința nr. 88/F/07.11.2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civile a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 2373/25.11.2020, îndreptată prin încheierea din 13.10.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 75.786 euro, reprezentând prejudiciul reprezentat de lipsa de folosință pentru perioada 21.12.2015-21.09.2020 și suma de 12.454 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile, Agenția Națională pentru Locuințe a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 892/A/30.05.2022.

Agenția Națională pentru Locuințe a promovat recurs împotriva deciziei civile amintite, solicitând casarea ei și, în rejudecare, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Printr-o primă critică, recurenta s-a referit la considerentele prin care instanța de apel a reținut că omisiunea sa de a-și îndeplini obligațiile de rezultat asumate în legătura cu finalizarea cartierului Henri Coandă a fost reținută cu putere de lucru judecat prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 5197/25.04.2013, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011 și nr. 966/27.03.2015, pronunțată de secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2011.

Aceste statuări au fost criticate atât din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - invocându-se încălcarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ. -, dar și prin a pct. 6, din perspectiva căruia s-a arătat că hotărârea este nemotivată și cuprinde motive străine de natura cauzei.

Recurenta a combătut reținerea autorității de lucru judecat a unor hotărâri pronunțate într-un dosar în care intimatul nu a fost parte, afirmând că dispozițiile art. 430 C. proc. civ., care a preluat principiile art. 1.201 din C. civ. de la 1864, impun tripla identitate între cauze - de obiect, de cauză și de părți -, iar aceasta din urmă nu se verifică în cauză, deoarece în dosarele anterioare a fost parte C. și nu reclamanții din prezenta cauză, nefiind, deci, analizat contractul de mandat din care derivă prezentul litigiu.

Subsecvent prezentării unor considerente teoretice în legătură cu motivarea hotărârilor judecătorești, autoarea recursului a criticat decizia atacată, susținând că instanța trebuia să evidențieze raportul juridic obligațional încheiat între părțile litigante, pe baza căruia să determine natura și să examineze elementele răspunderii contractuale a A.N.L., decelând fapta ilicită, cauză a prejudiciului pretins.

A apreciat că se impune casarea hotărârii și reținerea cauzei spre rejudecare, față de încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin aceea că nu a avut loc o judecată efectivă a cauzei, lipsind atât configurarea situației de fapt, a probelor administrate și a susținerilor părților, cât și aplicarea dreptului.

În privința calificării obligației A.N.L. ca fiind una de rezultat, a susținut că decizia curții de apel s-a întemeiat exclusiv pe hotărâri de speță, deși jurisprudența, neavând calitatea de izvor de drept, nu era obligatorie pentru instanță.

Argumentând aceeași critică, recurenta a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât activarea puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei 5197/25.04.2013 este consecința unei erori de interpretare a acestora, câtă vreme, după anul 2013, a întreprins toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental privind cartierul Henri Coandă. A reiterat că dosarul nr. x/2011 are drept reclamant o persoană fizică și nu privește toate loturile din Cartierul Henri Coandă.

Pe de altă parte, a subliniat că în alte hotărâri ale instanței supreme, obligațiile asumate de Agenție au fost calificate drept obligații de diligență.

Dintr-o altă perspectivă, a arătat că atragerea răspunderii contractuale sau delictuale a Agenției a fost solicitată în baza contractului de mandat încheiat cu beneficiarii, în fața instanțelor de drept comun, iar acestora nu li se poate opune o hotărâre din contencios administrativ.

A arătat că nici decizia nr. 2210/02.05.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2014 nu poate fi opusă în cauza de față, pentru că privește alți beneficiari și alte contracte.

Printr-un alt motiv de casare, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat decizia instanței de apel pentru ignorarea regulilor referitoare la interpretarea convențiilor.

Invocând art. 969 și 1.073 din C. civ. de la 1864, art. 5 din Legea nr. 152/1998 și art. 6 lit. j) din H.G. nr. 620/2011, dar și prevederile art. 1 din contractul de mandat încheiat de părți, a apreciat că se impunea ca instanța de apel să distingă între prestația asumată de A.N.L. și cea urmărită prin acțiune, cu consecința că Agenția nu putea fi obligată, sub sancțiunea plății unor despăgubiri, la îndeplinirea obligațiilor ce reveneau altor persoane.

Totodată, a subliniat că răspunderea sa contractuală trebuia analizată din perspectiva art. 1.532 și urm. din C. civ. de la 1864, în limitele convenției încheiate în calitate de mandatar cu reclamanții-intimați.

Recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 07.03.2023, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Au menționat că motivul de recurs privind existența unor motive contradictorii sau străine de pricină, încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este lipsit de conținut și au solicitat anularea acestuia.

Au susținut că nefondat este și motivul de recurs privind greșita aplicare a art. 431 alin. (2) C. proc. civ., din moment ce contractul de mandat nu poate fi disociat de Programul Guvernamental de Locuințe ANL Henri Coandă.

Cu privire la motivul de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimații au solicitat anularea acestuia, afirmând că reproduce motivele de apel, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Preliminar, va califica susținerile intimaților privind nulitatea motivelor de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. ca apărări pe fondul respectivelor motive de casare, întrucât, dispunând că "Instanța, verificând toate motivele invocate și judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui", art. 496 alin. (1) C. proc. civ. impune o soluție unitară căii de atac și exclude anularea în parte a acesteia.

Pe fond, apărarea intimaților este înlăturată, întrucât, în limitele în care vor fi analizate în continuare, criticile recurentei pot fi examinate din perspectiva art. 483 alin. (3), încadrându-se în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și vizând decizia instanței de apel.

Primul motiv deduce instanței de recurs lipsa, din decizia recurată, a analizei exhaustive a argumentelor recurentei-pârâte, cauzată, în viziunea acesteia, de efectivarea autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în alte cauze - decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 5197/25.04.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011 și decizia nr. 966/27.03.2015 pronunțată de secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2011.

Critica, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, decizia atacată respectând exigențele reglementate de art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este încorporată în dreptul la un proces echitabil - prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - și se impune ca o garanție de legalitate a raționamentului judiciar, fiind, deopotrivă, premisa exercitării controlului judiciar.

Este adevărat că hotărârea judecătorească trebuie să reflecte că instanța a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, astfel cum Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a statuat, de exemplu, în cauzele Jokela împotriva Finlandei, Nedzela împotriva Franței, Boldea împotriva României sau Van den Hurk împotriva Olandei.

Examinarea deciziei atacate permite instanței de recurs concluzia că aceste rigori sunt respectate, din moment ce sunt expuse argumentele pentru care s-a pronunțat soluția în calea de atac, ca și susținerile care au fost înlăturate, convergent obligațiilor impuse curții de apel de art. 477-479 C. proc. civ.

Concret, instanța de apel a arătat că soluția dată acțiunii nu s-a întemeiat exclusiv pe hotărârile anterioare, ci cuprinde aplicarea legii la starea de fapt necontestată de pârâtă. Totodată, a argumentat că jurisprudența Curții de la Strasbourg și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează principiul securității raporturilor juridice, nu permit ca hotărârile judecătorești anterioare să rămână fără efect.

Așadar, critica este nefondată și va fi înlăturată.

Prin critica întemeiată pe pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta apreciază greșită aplicarea art. 431 alin. (2) din același cod, în privința deciziei nr. 5197/25.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2011 și a deciziei nr. 966/27.03.2015 pronunțată de secția a II-a Civilă a instanței supreme, în dosarul nr. x/2011.

Autoarea căii de atac susține că, dat fiind că în litigiile precedente intimații nu au fost părți și nu a fost analizat contractul de mandat din care derivă prezentul litigiu, hotărârile amintite nu puteau fi valorificate pentru a considera îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii sale contractuale pentru încălcarea unor obligații de rezultat.

Critica nu poate fi primită.

Dispunând că "hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară", art. 435 alin. (2) C. proc. civ. consacră principiul opozabilității efectelor hotărârii judecătorești față terți, care vor fi ținuți să respecte cele statuate printr-o hotărâre judecătorească; aceștia vor putea face însă dovada contrară celor statuate prin hotărârea ce li se opune, dat fiind că nu au figurat ca părți în procesul respectiv.

Simetric, hotărârea judecătorească nefavorabilă unei părți va putea fi invocată de terți într-un proces ulterior, statuarea din această hotărâre neputând fi ignorată de către instanță.

Pornind de la această interpretare, instanța supremă reține că prin decizia nr. 5197/25.04.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat refuzul nejustificat al pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coadă".

Deși acțiunea din dosarul nr. x/2011 a privit imobilul aflat pe lotul nr. x, decizia anterior evocată cuprinde dezlegări cu privire la conduita recurentei-pârâte față de toate imobilele cuprinse în programul guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coadă", deci inclusiv cu privire la imobilul intimaților-reclamanți, aflat în același stadiu de nefinalizare ca și celelalte imobile.

În consecință, dezlegările date prin decizia evocată anterior au avut în vedere același context cu cel din prezentul proces, chiar dacă a fost pronunțată de o instanță de contencios administrativ.

Aceste considerente sunt deopotrivă aplicabile deciziei nr. 966/27.03.2015 pronunțată de secția a II-a Civilă a instanței supreme în dosarul nr. x/2011.

Așadar, contrar criticii recurentei, dezlegările evocate nu au fost valorificate de instanțele devolutive în virtutea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat - consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. -, ci în baza principiului opozabilității hotărârii judecătorești, care nu presupune identitatea de părți în cele două procese.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc. civ. sunt nefondate.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, că obligația de urmărire a realizării construcției și a utilităților nu este una de rezultat, ci de diligență, specifică contractului de mandat.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit art. 1 din contractul de mandat nr. HC.0624/26.05.2004, mandatarul Agenția Națională pentru Locuințe a fost împuternicit de mandanți să îi reprezinte în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, obținută de mandatar, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

Din analiza acestei clauze rezultă că Agenția Națională pentru Locuințe a fost împuternicită să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței S27 de pe lotul nr. 884A, în conformitate cu proiectul tehnic și autorizația de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate convenite.

Prin clauza stipulată la art. 14 din același contract, părțile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menționat.

La art. 13 din contractul de mandat s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței, potrivit art. 15 din același contract.

În consecință, mandatarul este ținut de îndeplinirea întocmai și corespunzătoare a obligațiilor stabilite prin mandat și răspunde exclusiv pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, conform art. 1.539 din C. civ. de la 1864 (în continuare, " C. civ..") și art. 381 Codul comercial din 1887.

Contractul de mandat nu a fost însă încheiat exclusiv pentru ca mandatarul să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandanților. În realitate, contractul de mandat dedus judecății este un act juridic complex prin care reclamanții au împuternicit-o pe pârâtă să îi reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire.

În aplicarea regulii de interpretare prevăzute de art. 970 alin. (2) C. civ., conform căreia "convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa", conținutul obligațiilor mandatarului trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispozițiile Legii nr. 152/1998 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, precum și cu obligațiile asumate de pârâtă prin complexul contractual la care această parte a participat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, având ca obiective (atribuții), între altele, inițierea și/sau dezvoltarea, în condițiile pieței, a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

De asemenea, conform art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, Agenția Națională pentru Locuințe coordonează constituirea și atragerea de resurse de finanțare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

În realizarea acestor atribuții, potrivit art. 5 din Legea nr. 152/1998, Agenția Națională pentru Locuințe este autorizată să efectueze toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii.

Sensul noțiunii de "operațiuni imobiliare" este clarificat prin art. 3

1

din Normele metodologice, fiind considerate astfel de operațiuni încheierea, intermedierea și gestionarea actelor juridice care au ca obiect bunuri imobile, de către Agenția Națională pentru Locuințe, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare și predare a locuințelor către beneficiari.

Din analiza prevederilor legale anterior evocate rezultă că obligațiile Agenției Naționale pentru Locuințe depășesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligații nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci mandatarul acționează ca un adevărat dezvoltator cu atribuții de coordonare a programului/proiectului imobiliar.

Obligațiile Agenției Naționale pentru Locuințe nu se limitează nici la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă și realizarea lucrărilor de infrastructură și utilități. În acest sens, art. 1 alin. (4) din Normele metodologice prevede că Agenția Națională pentru Locuințe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcțiilor de locuințe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale.

Cu privire la componenta lucrărilor de infrastructură și utilități, dispozițiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice impun ca dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuințe prin credit ipotecar să se facă pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor.

Pentru asigurarea corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor cu programele de investiții în construcția de locuințe, Agenția Națională pentru Locuințe a încheiat contracte cu autoritățile administrației publice locale și cu alte persoane juridice.

Astfel, prin clauza stipulată la art. 2 lit. b) din convenția MM nr. 1909/06.05.2004, Agenția Națională pentru Locuințe s-a obligat să asigure contractarea și realizarea locuințelor finanțate prin credit ipotecar, iar părțile cocontractante s-au obligat, potrivit atribuțiilor fiecăreia, să contribuie la realizarea lucrărilor și investițiilor pe componenta de infrastructură și utilități, respectiv de viabilizare a terenurilor aferente locuințelor.

În exercitarea atribuției legale de coordonator și dezvoltator al proiectului imobiliar, Agenția Națională pentru Locuințe a fost desemnată conducător al Consiliului de coordonare desemnat prin convenție să urmărească realizarea utilităților.

În consecință, obligațiile asumate de Agenția Națională pentru Locuințe prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator și coordonator al proiectului imobiliar, presupun executarea și finalizarea lucrărilor pe cele două componente: (i) de construire propriu-zisă a locuințelor și (ii) de viabilizare a terenurilor din punct de vedere al infrastructurii și utilităților, în termenul asumat prin contractul de construire.

În acest context legal și convențional, Înalta Curte reține că este justă concluzia instanței de apel în sensul că obligațiile asumate de Agenția Națională pentru Locuințe în temeiul contractului de mandat în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor sunt de rezultat.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 892/A/30.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2023.